PORCUL DE LA DIGI MINTE CU NERUŞINARE!

În urmă cu câteva zile, le-am telefonat celor de la RCS&RDS, îngrijorat fiind în urma semnalelor de alarmă transmise pe canalele Discovery.
Şi am înţeles că porcul de la Digi minte cu neruşinare.
Puştiul care mi-a răspuns la telefon, desigur, un slujbaş mărunt, fără nicio vină, m-a informat că el nu ştie nimic despre întreruperea difuzării canalelor Discovery, neprimind vreo notificare oficială din partea conducerii. Mai mult, m-a sfătuit să iau legătura cu superiorii lui, printr-un e-mail. Aşa am şi făcut. Nefiind convins că demersul meu va avea vreun efect, am scris un articol despre ce urmează să se întâmple la RCS&RDS, intitulat „Cine-i porcul de la Digi?”, pe care l-am postat pe blog. Celor care au răspuns acestui articol le mulţumesc pe această cale. Astăzi am primit un e-email, din care se vede că porcul de la Digi minte porceşte Iată-l:

Stimate abonat,
Va informam ca posturile la care faceti referire se regasesc in grila de canale aferenta pachetului de programe de care beneficiati dumneavoastra.
MINCIUNĂ SFRUNTATĂ!
Va amintim ca, in functie de solicitari si de conditii tehnice, RCS&RDS poate modifica grila de programe, aceste modificari fiind aduse la cunostinta clientilor prin intermediul diverselor campanii publicitare / informative de care compania dispune.
Va multumim pentru intelegere si va dorim o zi cat mai placuta!
— Va rugam sa nu dati reply la acest e-mail.
Cu consideratie,
Echipa RCS&RDS
Departamentul Reclamatii

Răspunsul celor de la RCS&RDS este o minciună ordinară: din seara asta, RCS&RDS NU mai difuzează niciun canal Discovery. Oricum, ar trebui să stau liniştit, pentru că ei îşi pot modifica oricum şi oricând grila de programe, după chef, dacă e să mai cred ceva din e-mailul primit. Deci porcul de la Digi e mai porc decât credeam. După câte îmi pare mie, curând, nici canalele Eurosport nu mai au viaţă lungă la firma asta, fiindcă sunt 3 canale de sport pe Digi, pe care n-au ce să difuzeze 24 de ore din 24, în fiecare zi. Mai au să scoată şi canalele de desene animate şi să introducă alte canale Digi pentru copii… Vorbesc prostii? Să vedem! Un bob zăbavă.
E-mailul celor de la RCS&RDS îmi aduce aminte de bancul cu răspunsul evaziv:

Iţic i-a spus prietenului său, Ştrul, că o iubeşte pe Raşela şi s-a dus la tatăl acesteia, s-o peţească.
– Aşa, bine ai făcut. Şi ce ţi-a răspuns?
– Mă, Ştrul, mi-a dat un răspuns evaziv, mă, aşa, în doi peri… Şi nu ştiu dacă e da sau ba.
– Adică, ce ţi-a zis, cuvânt cu cuvânt?
– Mi-a spus: «Mai du-te, mă, în mă-ta!»

Cam aşa e şi răspunsul “echipei RCS&RDS”, atât că e şi mincinos. De remarcat că se semnează un întreg colectiv. Cu alte cuvinte, nu-i un singur porc la Digi, ci o turmă întreagă!

“Paskany e o ruşine!”

Aseară am fost la un prieten, Tase, şi am urmărit impreună cu alţi doi amici o partidă de fotbal din Cupa României, CFR Cluj-Dinamo. Şi uite aşa, “Paskany e o ruşine!” a devenit laitmotivul serii. Unul dintre amici mei era stelist, iar celălalt, dinamovist. Eu nu eram foarte interesat de meci, fiindcă ţineam cu o echipă care, de ceva vreme, nu mai există, Progresul Bucureşti. Într-o vreme, pe când eram junior, jucasem câţiva ani baschet la Progresul şi, desigur, rămăsesem cu această simpatie, fără sens acum. Chiar dacă nu mă interesa partida asta, constituia, totuşi, un bun pretext să-mi întâlnesc amicii, la un pahar de vorbă. De fapt, am băut bere la doză. Gazda, un rapidist convins, încerca să ne întărâte:
– Aţi auzit ce a făcut unguru’ ăla chelios? Şeful ceferiştilor din Cluj, cum îl cheamă, veni-i-ar numele…
Am sesizat jocul gazdei noastre şi am, făcut pe neştiutorul:
– Care-i ăla?
– Arpad Paskany, interveni repede Marius, stelistul.
Eu îmi vedeam de jocul meu:
– Baskany, cu B de la Bulă?
– Paskany, cu P de la Bulă! strigă nervos Alex, dinamovistul.
– Înghiţi-şi-ar numele! răbufni Tase. Paskany e o ruşine! De câteva zile, tot face presiuni asupra arbitrilor. Cică, dacă se greşeşte împotriva CFR-ului, nu-şi scoate jucătorii de pe teren, dar le ordonă să nu mai joace, să zacă acolo, imobili, să dea Dinamo câte goluri vrea.
– Păi numai cu lucruri oneroase, cu mârşăvii, a câştigat ăsta atâtea cupe şi campionate, s-a întors spre mine Alex. Până acum, cumpăra unii arbitri, iar alţii se simţeau datori să fluiere pentru ceferişti, fiindcă fostul primar din Cluj, Boc, era premier. Da’ apoi s-a amestecat DNA-ul şi i-a băgat pe câţiva arbitri la zdup, aşa că a început bozgoru’ să-i ameninţe pe fluieraşi…
– Pe tine te înţeleg, ţii cu Dinamo. Dar voi ce aveţi împotriva lui Baskany cu P de la Bulă? Tăsică, tu eşti gazdă, ca şi el în meciul ăsta…
– Uite, mă! strigă Alex. Îl dă afară pe negrişorul ăla de la Dinamo! Degeaba!
– Cine, Baskany?
– Nu, mă, arbitrul! Sebastian Colţescu… Da’ cam tot aia-i! Fluieră pentru clujeni…
– Da, mă, interveni Marius, mai bine fluiera Paskany direct! Şi tu nu mai face pe prostul, că s-ar putea să rămâi aşa!
Dinamoviştii au marcat primul gol, deşi aveau un jucător mai puţin, Alex a explodat de bucurie şi a măturat dozele de bere de pe masă, ceferiştii au egalat după pauză şi, în prelungiri, au marcat din nou, spre disperarea amicilor mei. Prin ultimele minute ale prelungirilor, arbitrul, deşi era la câţiva metri de fază, “n-a văzut” că un dinamovist a fost lovit cu bocancul în cap, în careul gazdelor, oaspeţilor le-a mai eliminat un jucător, Dinamo terminând meciul în 8 oameni de câmp, iar Tase a constatat cu amărăciune:
– Arbitrul n-a avut sânge-n instalaţie, l-a speriat Paskany. Trebuia să dea penalty pentru Dinamo. Acum câţiva ani, Colţescu făcuse o criză de nervi şi ameninţa că se sinucide. Cine l-a mai lăsat pe ăsta cu fluieru-n gură? Era normal să nu ţină la presiune.
Pe drumul spre casă, în taxi, Alex concluzionă:
– Paskany, eşti o mizerie!
– Ba, te rog, interveni Marius, am convenit că-i o ruşine!
Prietena mea nu se culcase. S-a uitat cu reproş la ceasul de perete şi m-a întrebat de ce sunt nemulţumit, fiindcă am întârziat, sau pentru că a pierdut Progresul? Am ridicat din umeri:
– Paskany e o ruşine!

"Paskany e o ruşine!"

Aseară am fost la un prieten, Tase, şi am urmărit impreună cu alţi doi amici o partidă de fotbal din Cupa României, CFR Cluj-Dinamo. Şi uite aşa, “Paskany e o ruşine!” a devenit laitmotivul serii. Unul dintre amici mei era stelist, iar celălalt, dinamovist. Eu nu eram foarte interesat de meci, fiindcă ţineam cu o echipă care, de ceva vreme, nu mai există, Progresul Bucureşti. Într-o vreme, pe când eram junior, jucasem câţiva ani baschet la Progresul şi, desigur, rămăsesem cu această simpatie, fără sens acum. Chiar dacă nu mă interesa partida asta, constituia, totuşi, un bun pretext să-mi întâlnesc amicii, la un pahar de vorbă. De fapt, am băut bere la doză. Gazda, un rapidist convins, încerca să ne întărâte:
– Aţi auzit ce a făcut unguru’ ăla chelios? Şeful ceferiştilor din Cluj, cum îl cheamă, veni-i-ar numele…
Am sesizat jocul gazdei noastre şi am, făcut pe neştiutorul:
– Care-i ăla?
– Arpad Paskany, interveni repede Marius, stelistul.
Eu îmi vedeam de jocul meu:
– Baskany, cu B de la Bulă?
– Paskany, cu P de la Bulă! strigă nervos Alex, dinamovistul.
– Înghiţi-şi-ar numele! răbufni Tase. Paskany e o ruşine! De câteva zile, tot face presiuni asupra arbitrilor. Cică, dacă se greşeşte împotriva CFR-ului, nu-şi scoate jucătorii de pe teren, dar le ordonă să nu mai joace, să zacă acolo, imobili, să dea Dinamo câte goluri vrea.
– Păi numai cu lucruri oneroase, cu mârşăvii, a câştigat ăsta atâtea cupe şi campionate, s-a întors spre mine Alex. Până acum, cumpăra unii arbitri, iar alţii se simţeau datori să fluiere pentru ceferişti, fiindcă fostul primar din Cluj, Boc, era premier. Da’ apoi s-a amestecat DNA-ul şi i-a băgat pe câţiva arbitri la zdup, aşa că a început bozgoru’ să-i ameninţe pe fluieraşi…
– Pe tine te înţeleg, ţii cu Dinamo. Dar voi ce aveţi împotriva lui Baskany cu P de la Bulă? Tăsică, tu eşti gazdă, ca şi el în meciul ăsta…
– Uite, mă! strigă Alex. Îl dă afară pe negrişorul ăla de la Dinamo! Degeaba!
– Cine, Baskany?
– Nu, mă, arbitrul! Sebastian Colţescu… Da’ cam tot aia-i! Fluieră pentru clujeni…
– Da, mă, interveni Marius, mai bine fluiera Paskany direct! Şi tu nu mai face pe prostul, că s-ar putea să rămâi aşa!
Dinamoviştii au marcat primul gol, deşi aveau un jucător mai puţin, Alex a explodat de bucurie şi a măturat dozele de bere de pe masă, ceferiştii au egalat după pauză şi, în prelungiri, au marcat din nou, spre disperarea amicilor mei. Prin ultimele minute ale prelungirilor, arbitrul, deşi era la câţiva metri de fază, “n-a văzut” că un dinamovist a fost lovit cu bocancul în cap, în careul gazdelor, oaspeţilor le-a mai eliminat un jucător, Dinamo terminând meciul în 8 oameni de câmp, iar Tase a constatat cu amărăciune:
– Arbitrul n-a avut sânge-n instalaţie, l-a speriat Paskany. Trebuia să dea penalty pentru Dinamo. Acum câţiva ani, Colţescu făcuse o criză de nervi şi ameninţa că se sinucide. Cine l-a mai lăsat pe ăsta cu fluieru-n gură? Era normal să nu ţină la presiune.
Pe drumul spre casă, în taxi, Alex concluzionă:
– Paskany, eşti o mizerie!
– Ba, te rog, interveni Marius, am convenit că-i o ruşine!
Prietena mea nu se culcase. S-a uitat cu reproş la ceasul de perete şi m-a întrebat de ce sunt nemulţumit, fiindcă am întârziat, sau pentru că a pierdut Progresul? Am ridicat din umeri:
– Paskany e o ruşine!

NU VINDE CAI VERZI PE PEREŢI!

Azi-dimineaţă m-a sunat un prieten:

– Salut! Ce faci?

– Nu ştiu…

– Iar nu ştii ce faci? Cum vine asta? Te uiţi la cai verzi pe pereţi?

– Păi, m-am sculat de dimineaţă cu gura amară, aşa că am băut nişte lapte, după care m-a luat o durere de stomac… Acum nu ştiu cum mă simt, mai bine, mai rău…

– Da, păi vezi, de-aia nu se bea lapte dimineaţa, ci bere!

– Eşti bolând…

– Nu, tu boleşti.

– Berea e amară…

– Ba e dulce, nu ştii ce-i bun! După o noapte de pomină, berea pe stomacul gol te remontează! S-a demonstrat ştiinţific…

– Hai, las-o! Care-i treaba?

Amicul meu plescăi, înghiţi în sec şi reluă:

– Mă gândeam să treci pe la mine. Ştiu că te interesa un tapet frumos. Am unul cu nişte cai galopând în prim-plan, iar în fundal, un apus de soare înnebunitor… Nu-l ştii, că-l am de curând.

– Da? Dacă zici că-i frumos, m-ar interesa. Dar adu-l tu la mine, că ţi-am zis că nu sunt tocmai în formă!

– Eee, păi n-are rost aşa. Vino tu şi, dacă-ţi place, te ajut să-l dăm jos de pe perete!

Mi s-a părut că nu l-am auzit bine:

– Să-l dăm jos… E lipit pe perete?!

– Sigur! Nu ţi-am spus că abia l-am luat?

– Păi nu se poate dezlipi de pe perete, se strică!

– Cum să nu poţi, dacă-i lavabil şi e lipit cu aracet?

– Se strică, se rupe, termină cu prostiile! Nu poţi vinde aşa ceva. Ai nevoie de bani şi ai vinde orice. Dacă chiar ai ceva de vânzare, în niciun caz cai verzi pe pereţi…

– Mustangi în libertate! Albi, roibi, pagi…

– Mă rog, orice ai vrea să vinzi, ştii cum să procedezi?

– Dau un anunţ la ziar.

– Mda, e o posibilitate, dar câţi oameni mai citesc ziare? Mai bine, dă un anunţ pe net! Şi pot afla de oferta ta sute de mii, dacă nu chiar milioane oameni! Nu plăteşti anunţul şi poţi vinde orice, de la ace, la telefoane mobile şi maşini, cu preţ fix sau la licitaţie, rapid şi simplu.

– Zău? Omule, te-aş vinde pe tine! Dar mi-e că nu te cumpără nimeni. Că eşti urât, bătrân şi fraier…

– Care, mă, că-i cerere mare de-alde mine pe piaţă! Mii şi mii de oameni s-ar tocmi pentru mine. S-ar organiza o licitaţie mare pentru aşa o splendoare de mascul feroce! Imaginează-ţi: camioane cu femei leşinate după mine, în aşteptare, umplu zarea patriei…

– Da, da… Vise de papă-lapte! Ţie şi laptele ţi se ridică la cap!

CINE-I PORCUL DE LA DIGI?

În urmă cu mulţi ani, am fost conectat la o firmă de televiziune prin cablu, al cărei nume s-a tot schimbat, ajungând azi la forma de RCS&RDS (Digi). Numai că acum, RCS&RDS nu mai e doar o firmă care preia şi-ţi trimite programele nu ştiu câtor canale, ci are propriile canale de sport, de ştiri, de filme şi, mai nou, vrea să copieze   programele transmise sub sigla Discovery, fiindcă au mulţi telespectatori care le preţuiesc calitatea. Acum Discovery e pe cale de dispariţie şi nu ştim cine-i porcul de la Digi responsabil de porcăria asta. Desigur, ce au reusit să facă până acum canale precum Digi World şi Digi Life sunt mult sub calitatea programelor Discovery, la fel de slabe cum sunt şi canalele de ştiri Digi 24 şi Digi teritoriale. Doar canalele de sport au mai multă audienţă, pentru că RCS&RDS a cumpărat drepturile de transmisie a meciurilor de fotbal din Liga 1. Canalul de ştiri Digi nu are şi nici nu va avea o audienţă sănătoasă, pur şi simplu pentru că ceea ce transmite Digi în 24 de ore, programele de ştiri de la Pro TV, Antena 1, Prima TV, TVR etc. transmit condensat într-o singură oră. Canalul de filme are, şi el, o audienţă redusă, pentru că nu poate ţine pasul cu filmele difuzate de celelalte canale. Barem dacă ar ştii să-şi facă o reclamă profesionistă, precum Pro TV, dar nu este cazul.
Fiindcă RCS&RDS nu poate să elimine din grila de programe Pro TV, Kanal D, Prima, Antena 1 (cu toate că a încercat să nu mai transmită Antena 2 şi 3), vrea să elimine tot ce se poate şi nu e sub sigla RCS&RDS. Dacă ar fi după RCS&RDS, ar fi bine ca pe orice canal ai comuta, să vezi un program Digi. De aceea, acum i s-a pus pata pe Discovery.
Acum câţiva ani, fostul cancelar german, Helmut Kohl, a primit vizita marilor fabricanţi de automobile nemţi, care au propus ca mărcile de maşini germane să fie protejate de guvern într-un fel oarecare, fiindcă nu pot ţine piept avalanşei de mărci japoneze. Eventual, să crească atât de mult taxele, incât niponii să nu-şi mai poată permite să exporte în Germania. Cancelarul le-a tăiat-o scurt: “Nu-i nicio problemă. Trebuie doar să faceţi nişte maşini, la acelasi preţ de vânzare, dar mai bune decât cele japoneze”. Adică i-a invitat la competiţie, ceea ce este democratic. Nici nu i-a trecut prin cap să-i cocoloşească pe fabricanţii autohtoni.
Asta-i şi soluţia pe care ar trebui s-o aplice şi RCS&RDS. Nu omori concurenţa, ca să fie pe piaţă doar marfa ta. Dacă noi, consumatorii, cei care plătim această firmă de cablu, nu luăm atitudine împotriva acestor mârşăvii, în scurt timp, nu vom mai vedea la televizor decât emisiuni ce poartă sigla Digi. Se încearcă o întorcere la comunism: un singur partid, o singură voinţă. Cel puţin, atunci ştiam cine-i porcul vinovat de acea stare de lucruri. În cazul firmei RCS&RDS, nu ştim cine-i porcul. Oricum, RCS&RDS are în portofoliu suspect de multe canale ungureşti. Oare de ce? Iar convertoarele de semnal sunt şi ele ungureşti… Nu vreau să dau o tentă naţionalistă discursului meu, dar tare îmi pare că avem de-a face cu un porc de sorginte ungurească. De parcă noi, românii, n-aveam porcii noştri. Dar nu-i nicio problemă: Ignatul se apropie şi-i tăiem. Nu-i bai, există destule firme concurente pentru RCS&RDS.

NU CUMPĂRA ÎMBRĂCĂMINTE DIN PIAŢĂ!

Ziua de naştere a prietenei mele este 26 noiembrie. Pică bine, într-o duminică. M-am gândit să-i cumpăr nişte lenjerie sexi. Cum tot doream să trec prin piaţă, să iau ceva de-ale gurii, credeam că-i nimerit să caut acolo un cadou pentru sărbătorită. În cele din urmă, chiar am găsit ceva drăguţ, la un preţ convenabil. M-am felicitat în gând că am reusit să cumpăr tot ce aveam nevoie într-un timp scurt şi am pornit spre casă. Abia aşteptam să-i arăt surorii mele ce-i cumpărasem Alicei, iubita mea, dar şi cea mai bună prietenă a ei. Am desfăcut pachetul cu febrilitate şi am etalat cu mândrie lenjeria neagră achiziţionată din piaţă. Sor-mea a căzut pe un scaun şi a oftat, cu milă:
– Asta-i pentru Alice, zici tu?
– Păi, da, mi-am zis să-i să iau ceva frumos, fiindcă împlineşte…
– Mda, ştiu, mi-a tăiat-o ea. Mă, tu eşti bolnav? Ţie chiar îţi place chestia asta? Îşi apropie de trup cu silă lenjeria.
– Păi, ce are? Uite, e sexi! Bine, nu pe tine, dar pe Alice…
– …Pe Alice o s-o apuce spirocheţii. Ia mizeria asta de aici! O s-o întreb pe mama dacă nu te-a înfiat cumva de la retardaţi, că nu-mi semeni deloc!
– Nici nu vreau să semănăm. Dacă-mi plăcea şi mie să-mi schimb culoarea părului de la o lună la alta? Şi să port pantofi cu tocuri de 12 cm… Oricum, poate că tu ştii mai bine ce preferinţe are Alice. Ce să-i iau?
– Nu ce, de unde, trebuie să te întrebi. Porcăria asta se vede de la o poştă că-i luată de la o tarabă din piaţă. E un biet turcism. Sau vreo chinezărie de doi bani. Acum nu prea mai e timp de colindat. Ai încercat să iei ceva de pe vreun site?
Sincer, n-am cumpărat prea multe lucruri din magazinele online. Poate fiindcă sunt mai conservator din fire, poate fiindcă mi se pare nefiresc să achiziţionez ceva pe care n-am pus mâna. Lenjerie de damă, cu atât mai puţin…
– Ba da, însă nu ştiu care sunt magazinele în care pot să am încredere.
– Hai să ne uităm pe net! Uite, de exemplu, Sevensins e foarte bun pentru ce vrei tu să cumperi. Sau mai bine dăm direct pe lenjerie sexy. Poţi cumpăra orice, au numai lucruri de calitate, de la firme renumite. Bineînţeles că va costa ceva mai mult decât ce ai luat din piaţă, dar Alice merită, o dată în an. Oricum, nu iau pielea de pe tine.
– Zău? Şi ăştia n-au chinezării?
– Du-te, mă, cu vaca la păscut! Ăsta-i un magazin serios. Păi, luai tu din piaţă cristale Swarovski cu 40 de lei? Vezi aici: bijuterii de toate felurile, pantofi şi rochii cum nu găseşti la arabi, chinezi şi turci. Cum e Black Friday, sunt reduceri bunicele. Şi, dacă eşti băiat deştept, ceea ce mă cam îndoiesc, îţi poţi cumpăra şi tu ceva, că au şi produse bărbăteşti.
Ei, da, strică să-mi iau şi eu măcar o curea? Alicei o să-i spun: “Uite ce mi-am luat de ziua ta! La mulţi ani, iubito, şi s-o port sănătos!”

Se reduc preţurile şi cu 60% de Black Friday

ZorileStore.ro, care a câştigat Premiile e-Commerce de anul acesta la secţiunea cel mai bun start-up pentru un magazin online, participa la Black Friday şi vinde articole de îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii. Cu acest prilej, se vor face reduceri la toate articolele de pe site de pana la 60%.

De reduceri cu minim 20% va beneficia şi toată colecţia toamnă-iarnă 2012. Articolele comercializate de magazinul online ZorileStore.ro cuprind multe branduri, binecunoscute în domeniu, astfel fiind garantate calitatea şi originalitatea lor. Printre acestea se numără: Lotto, Fila, Lacoste, Grendha, Puma, Police, Le Coq Sportif, Prince si multe altele.

În maxim 3 zile lucrătoare, vei primi, oriunde în ţară, ceea ce ai comandat. Livrarea se face prin curierat rapid şi costă doar 5 lei comanda, indiferent câte produse sunt. Plata se poate efectua în numerar, cu card bancar sau ramburs. Cel mai mic termen de garanţie este de 30 de zile. Şi, ceea ce ma încântă e faptul că pot returna produsul comandat şi primit, în 10 zile lucrătoare, fără să fiui chestionat asupra motivului.

Adevărul e că, acum cateva luni, mi-am comandat o pereche de pantofi sport Puma superbi, de la magazinul Zorile Store. După două zile, am primit comanda. Pantofii erau exact cei pe care îi comandasem, mi se potriveau ca număr, erau frumoşi foc, dar în picioarele mele arătau îngrozitor.

Nu ştiu de ce, nu-mi mai plăceau deloc. I-am descălţat şi i-am mai studiat o dată. Erau splendizi. Iar i-am încălţat şi m-am uitat în oglindă. Ei bine, privindu-mi încălţările, mi se păreau banale, insipide. I-am cerut părerea prietenei mele şi a fost de aceeaşi părere: acei pantofi minunaţi, pur şi simplu, îmi stăteau rău.

“Cred că picioarele tale sunt de vină. Nu vezi ce crăcanate sunt?” I-am pus cu grijă înapoi, în ambalajul original şi i-am returnat. Foarte repede mi-am primit banii înapoi. De ce-ţi spun toate astea? Nu ştiu ce să fac. În perioada asta, de Black Friday 2012, aceeaşi pantofi Puma sunt cu 40% mai ieftini. Mă tenteză, ce-i drept, dar sunt puţine şanse să-mi placă de data asta. Mai bine comand o pereche de ghete. Oricum, acum sunt cu 25% mai ieftine decât în restul timpului.

CUM ÎŢI IEI PERMISUL AUTO

Aveam o maşină Trabant de 2 ani, iar soţia mea dăduse examen de vreo 3-4 ori, pană să se aleagă cu permisul auto. După fiecare nereuşită, îmi povestea cum a fost şi de ce a ratat. De fiecare dată, alcineva era de vină. Ba o altă fată, chiar înaintea ei, a făcut o criză de nervi că o luase pe contrasens şi a picat examenul, iar ea s-a speriat, ba poliţistul n-a fost înţelegător etc., etc. De fiecare dată am încurajat-o şi, după lupte grele, a reuşit.

Trabantul era o maşină pe care puteai să exersezi şi, dacă o buşeai (cum s-a şi întâmplat de vreo 4-5 ori ), să nu-ţi pară foarte rău. După 2 ani, timp în care i-a băgat în sperieţi pe vecinii noştri care aveau maşină, soţia mea stăpânea binişor volanul, aşa că am cumpărat o maşină nou-nouţă, Dacia 1300. Asta se întâmpla prin 1995. Apoi, mi-am întrebat consoarta:

– În cele din urmă, cum îţi iei permisul auto?

– Păi, începi cu începutul. Te înscrii la şcoală şi înveţi să conduci, după care dai examen de n-şpe ori (ca mine) şi, dacă nu renunţi, poate li se face milă de tine (n-a fost cazul la mine)…

Zis şi făcut. M-am înscris la o şcolă auto, am răspuns la zeci de chestionare auto (pe atunci, nu existau site-uri ca drpciv, mediul on-line nefiind aşa dezvoltat) şi am citit tot felul de nebunii, am dat examen la şcoală prima oară, ca să se convingă instructorul că n-o să am probleme la “sală”, după care am dat examen cu poliţia. Vreau să spun că toţi cursanţii şcolii la care am fost eu am luat “sala” din prima, aşa că nu mă pot lăuda cu cine ştie ce ispravă.

Apoi am dat „traseul”. Ne-am urcat în maşina de concurs 3 elevi. Eu urmam ultimul la volan. Pe primii doi i-a picat. Mă luasem de gânduri: oare trebuia să urc în maşină cu 200 de dolari şi să cobor fără ei, dar cu examenul luat, aşa cum mă sfătuiseră unii prieteni? Examinatorul, un tip foarte tânăr, parcă era adolescent, stătea în dreapta mea şi se uita la mine. Eu îmi potriveam tacticos oglinda retrovizoare (fără să fie cazul, dar aşa îmi recomandase instructorul), mi-am pus centura şi încercam să mă liniştesc. Eram cam ţeapăn la volan şi ştiam că nu-i bine.

Dintr-o dată, mi-am afişat forţat un aer nonşalant şi am pornit. Rapid, chiar m-am liniştit şi eram atent la drum. Cum ajungeam la o intersecţie, examinatorul mă punea să traversez şi să fac stânga, peste linia de tramvai. La un moment dat, o bătrână voia să traverseze şi ea, iar eu mă pregătisem să pun frână. Dar ea mergea tare încet şi s-a oprit în dreptul stratului de flori care despărţea cele două sensuri. Când am văzut asta, mi-am continuat drumul.

Altă intersecţie, altă întoarcere peste linia de tramvai şi, ca un făcut, altă bătrână stătea pe zebra de pe carosabil. Am oprit, cedându-i trecerea. Dar baba stătea locului şi se uita aiurea. Am claxonat uşor, dar baba n-a reacţionat. Am coborât geamul portierei şi am strigat la ea:

– Ce faci, mamaie, mai travesezi azi?

– Da’ ce-ai cu mine?

– Păi, vreau să trec şi nu pot, că sunt cu un poliţist lângă mine şi mata ai prioritate…

Deşi a ridicat din umeri, baba s-a dat câţiva paşi în spate şi a urcat pe trotuar, aşa că mi-am continuat drumul. După alte două întoarceri peste linia de tramvai, examinatorul mi-a spus să trag pe dreapta, chiar în locul în care ne urcaserăm în maşină. Foarte liniştit, s-a uitat în foile lui şi mi-a spus:

– De două ori n-aţi acordat prioritate…

– Unde, la babele alea?!

Poliţistul m-a privit cu asprime:

– O dată la femeia în vârstă care s-a oprit la stratul de flori, ca să nu daţi peste ea…

Deodată mi-am amintit ce-mi zisese instructorul: „Să nu te iei în gură cu poliţistul! Spune-i că are dreptate, chiar dacă crezi că n-are!” şi l-am întrerupt grăbit:

– Aveţi dreptate, îmi amintesc…

Şi uite aşa mi-am luat carnetul de şofer din prima!

Surse ieftine de încălzire

Dintre cele mai moderne şi ieftine surse de încălzire de pe piaţă se remarcă panourile radiante. În comerţ se găsesc mai multe tipuri de panouri, care se deosebesc prin puterea consumată şi suprafaţa radiantă. Panourile radiante Heat-x lucrează cu unde infraroşii, care au un consum foarte scazut de energie si transforma energia electrică în căldură, cu un randament foarte bun, 97%. Conductorul de căldură în sine este fibra de carbon. Soarele încălzeşte Pământul tot cu unde infraroşii.

Panoul radiant poate fi montat foarte simplu şi repede pe perete şi, foarte important, poate deveni un tablou în sine. Mai există posibilitatea de a fi montat chiar şi pe tavan, prinzându-se cu dibluri, se leagă printr-un cablu electric la reţea şi se monteaza un termostat. Nu trebuie aprobarea nimănui şi, dacă ai chef, poţi să-l montezi nu doar în dormitor, ci şi în baie, fiind exclus pericolul de electrocutare (panoul este prevăzut cu impământare}. De asemenea, ceea ce îmi place foarte mult e faptul că nu există degajări de gaze sau de monoxid de carbon în timpul funcţionării, panoul radiant fiind recomandabil chiar şi astmaticilor. Nu stiu să existe un alt aparat de încălzire la fel de ecologic.

Îţi poţi personaliza panoul cu orice imagine doreşti: Mos Crăciun cu sacul cu cadouri în spinare coborand pe horn, sau acelaşi Moş lângă un brad împodobit, ori un peisaj de iarnă, sau orice altceva îţi trece minte, cu condiţia să ai reprezentarea grafică dorită. În tot cazul, ai de unde să-ţi alegi o grafică pe gustul tău. Intră în preţ.

Dintre panourile radiante existente în comerţ, cele mai vândute sunt cele de 700 W. Acest panou are 100×60 cm şi costă cca 1500 lei. Preţul doar pare mare, fiindcă, dacă luăm în considerare economiile făcute, cuprinse între 30 si 65%, inseamnă că în câţiva ani îţi recuperezi investiţia şi rămâi cu produsul, a cărui durată de viaţă este de 30 de ani. Un astfel de panou poate încălzi bine un dormitor mărişor, de 40 mc.

Desigur, pe piaţă sunt tot felul de alte produse, unele mai ieftine, altele, mai scumpe. Iau în calcul numai produsele care funcţionează cu energie electrică, aceasta fiind mai ieftină decât gazul metan. De exemplu, caloriferele electrice cu ulei pot fi o soluţie. Nici acestea nu produc gaze şi nu degajă noxe, dar personal nu mă încântă. Unii dintre prietenii mei au câte un astfel de calorifer şi mi s-au plâns că nu sunt fiabile şi, în situaţii extreme, dacă se supraîncălzesc, pot crăpa.

Relativ mulţumitoare sunt mai de grabă convectoarele de căldură, însă, ca şi în cazul radiatoarelor electrice, te cam împiedici de ele prin casă. Dacă ai copii mici, mai bine renunţi. Oricum, trebuie să iei în calcul raportul preţ/calitate. Până la urmă, aceste panouri radiante par a fi cele mai convenabile.

FEMEILE RÂD NUMAI DE ALŢII?

Psihologii afirmă că femeile râd numai de alţii! Prietena mea, Alice, are propria sa firmă. Alte femei conduc concerne sau chiar guverne. Şi, fiindcã doamna mea face acest lucru cu inteligenţã şi farmec, pot spune cã e mai potrivită într-o astfel de funcţie decât mine. Însã ea nu va putea face niciodatã douã lucruri: sã urineze stând în picioare şi sã râdã de propria persoanã.

Dar, oare, femeile râd chiar numai de alţii? Am constatat că mulţi psihologi afirmă cã femeia tipicã aproape cã nu are simţul umorului! (Mi se pare deplasată concluzia asta.) Desigur, nu înseamnã cã prietenei mele nu-i plac lucrurile vesele. Şi nu e singura.

Pe femeile care se considerã (şi chiar sunt) foarte importante într-un anumit cerc, cum e Alice în propria sa firmă, nu le prinde liniştea autoironiei, afirmă psihologii. Din contrã, eu şi mai toţi bãrbaţii pe care îi cunosc putem deveni ţinta propriilor ironii şi ale altora, indiferent de vârstă; probabil, fiindcã nu ne luăm prea în serios…

De altfel, mi-am sedus prietena cu ajutorul simţului umorului, înveselind-o. Ştiu bine cã, în unele circumstanţe, putem arăta ridicol, însã Alice n-a învaţat şi, conform specialiştilor, nu va învăţa asta niciodatã. Eu am râs cu hohote când am constatat că purtam ciorapi desperechiaţi, ca şi atunci când Alice mi-a spus la ureche că am şliţul pantalonilor desfãcut.

– Zău? Şi tu ce cauţi cu ochii acolo, maniacă mică?

– Păi, încă puţin, şi “cel mai bun prieten al tău” ieşea să ia aer! Atât că m-am uitat cu lupa ca să-l zăresc…

Mă rog, glume de-ale nostre. Dar probabil că Alice n-a înţeles că umorul de cea mai bunã calitate este autoironia. Noi toţi avem defecte, iar bãrbaţii pricep repede acest lucru şi se amuzã.

În schimb, femeilor li se pare că uşurinţa râsului diminueazã sentimentul valorii de sine. Aşa pretind psihologii. Ele se gândesc automat cã nu sunt iubite şi/sau stimate, dacã se râde de ele. Chiar aşa să fie?

Totuşi, femeile pot fi ironice. Care bãrbat n-a fost supus ironiei partenerei sale de viatã, care a râs de chelia sau de burta lui? Însã în cazul în care bãrbatul face observaţii amuzante referitoare la aspectul ei fizic, femeia se supãrã, considerându-se jignitã. Nu ştiu ce femei au luat în colimator psihologii, dar mi se pare deplasat.

Desigur, în ce mă priveşte, nimic nu-i prea personal pentru a nu deveni ţinta ironiilor partenerei mele. De asemenea, ea poate fi foarte acidã la adresa altor femei. Cu sigurantă, pe Alice n-o deranjeazã nici cele mai caustice observaţii cu referire la cea mai bună prietenă pe care o are, sora mea. Eventual, se preface că o apără:

– Ei, s-o lăsăm, că-i şi ea amărâtă! A părăsit-o nemernicul ăla…

Dar de ce eu n-am voie sã râd de culoarea neobişnuită a părului ei? Alice mi-a explicat ca unui copil greu de cap:

– Pe cutie vopselei de păr scrie că trebuia să fie castaniu, nu roşu…

Unii psihologi spun cã femeile trãiesc sentimentele mai intens decât bãrbaţii. Poate. Dar e greu pentru mine să fiu nevoit sã-mi reprim remarcile acide la adresa Alicei, chiar dacă ştiu că poate suferi. Răutate? Nicidecum. Tandreţe prost înţeleasă.

Alţi specialişti afirmã cã femeile nu râd aproape niciodatã de ele însele, fiindcã sunt într-o permanentã cãutare a perfecţiunii. Se poate şi asta. Şi totuşi, unele zile pot deveni suportabile doar dacã recurgi la umor.

Pentru bãrbaţi, râsul este un scut împotriva adversitãţilor de tot felul. În schimb, pentru femei, râsul e ca vârful unei suliţe, cu care întotdeauna îi împung numai pe alţii.

Psihologii au conchis: “Doamnelor, ar trebui sã întelegeţi faptul cã umorul şi dragostea partenerului vostru au nevoie de acelaşi fel de rãspuns”. Aici sunt perfect de acord cu ei.

Voi ce spuneţi de asta?