În loc de bilanţ

La mulţi ani!Mulţi bloggeri s-au apucat să-şi facă bilanţul. De parcă ar fi contabili! Uite că vine sfârşitul lumii şi râmân cu neîmplinirea asta: nu şi-au trecut în revistă reuşitele şi restanţele din timpul acestei vieţi. Măcar să fie asta unica nerealizare! În loc de bilanţ, aş vrea să-mi exprim recunoştinţa faţă de cititori, fiindcă mă suportă de 14 luni.

Poate că trebuia să fac asta la împlinirea unui an în blogosferă, dar nu-mi place să fiu previzibil. Şi ca să-mi subliniez această carenţă, acum, când lumea îşi face bilanţul şi sarmalele, sperând la un viitor cât mai luminos şi la momente delicioase, o să vă vorbesc nu despre sfârşitul anului, ci al vieţii.

Statisticienii americani au constatat cu surprindere că zilele din an “preferate” de oameni pentru a-şi da obştescul sfârşit sunt cele două zile de Crăciun şi prima zi din an. Iac-aşa! Pen’ ce? Prima oară s-au gândit că-i de vină iarna, care, ştim bine de la un clasic în viaţă, nu-i ca vara. Pe urmă au dat-o la întors şi cică mâncărurile grele din aceste zile ar fi catastrofale. Ei bine, nu. Nici pârdalnicele sarmale şi nici măcar periculosul caltaboş nu ne vin de hac! Nu colesterolul, nici alcoolul… Mă omule, dar de ce mori, mă?!

După ce au scotocit bine prin statistici, cercetătorii au tras concluzia că de vină ar fi stresul acumulat cu prilejul pregătirilor speciale pentru petrecere. Deci dacă vrei să petreci, te poţi pregăti pentru ultima petrecere… Specialiştii vedeau că mai ales bolnavii de Alzheimer au făcut stop cardiac din cauza stresului sporit. Adică cei bolnavi de demenţă s-au agitat peste măsură, observând agitaţia neobişnuită din jurul lor. Bine, bine, dar nu toţi oamenii care mor în perioada asta erau demenţi! Nu! Au mai rămas destui demenţi în viaţă…

Încă nu s-a ajuns la o concluzie fermă, dar s-a avansat ideea că de vină ar fi lipsa de hotărâre a celor bolnavi să apeleze la serviciile medicale, dar şi personalul medical redus care lucrează în această perioadă. Adică bolnavul se gândeşte să amâne vizita la doctor până după sărbători, iar medicii cu experienţă sunt în concediu, iar de serviciu rămân cei mai tineri. Bine, asta-i în SUA. La noi, desigur, e altfel, ştiţi bine…

Oricum, dacă aţi supravieţuit Crăciunului, mai aveţi o ultimă şansă de a muri precum americanii. Dacă o rataţi şi pe asta, apăi să ştiţi că veţi trăi bine mersi tot anul. Şi anii următori, că deja v-aţi obişnuit să rataţi oportunităţile ivite de a vă pierde viaţa. În cazul ăsta, vă urez să trăiţi ca americanii! Adică un pic mai fără stres, mai odihniţi, mai veseli, mai bogaţi şi mai sănătoşi. La mulţi ani!

Cum se poate căra un pian la etajul 6?

camera 2 cam.Am un amic, Ilie, care şi-a vândut două apartamente din Bucureşti, unul, cu două, celălalt cu trei camere, la etajele 2 şi 3. În schimb, dorea 3 apartamente în Cluj-Napoca, situate în blocuri apropiate. Problema dificilă n-a reprezentat-o tranzacţionarea locuinţelor. Ilie se întreba obsesiv: cum se poate căra un pian la etajul 6?

Unul dintre criteriile de alegere a apartamentelor a fost situarea la un etaj oarecare, să aibă fereastră la baie, dar exclus parter. A căutat pe acest site şi, în cele din urmă, i-a ieşit planul. Acum nu-i mai rămăsese decât să caute un mijloc de transport, ca să-şi mute mobilierul din Bucureşti în două dintre cele trei apartamente cumpărate în Cluj Napoca. Unul dintre apartamente l-a cumpărat nou-nouţ, finisat şi complet mobilat. Are două camere şi balcon de 10 metri pătraţi. A costat sub 1000 de euro/mp, iar Ilie e tare mândru de el. Adevărul e că-i splendid.

Desigur, nu mergea să-şi care mobilierul în spinare. Ilie a dat nişte telefoane şi, după îndelungi căutări, a găsit un mijloc de transport adecvat, mai precis, un camion mare, care a trebuit să facă drumul Bucureşti-Cluj-Napoca, pentru a căra mobilierul şi aparatura electrocasnică.

Ilie a făcut socoteala că iese mai ieftin aşa, decât să vândă mobilierul pe nimic în Bucureşti şi să-şi achiziţioneze altul din oraşul în care s-a mutat. Noi, prietenii lui, eram patru şi am cărat majoritatea pieselor pe scări, mai întâi coborâte de la etajele 2 şi 3 şi urcate în camion. Mă rog, mijlocul de transport l-a costat cam mult, după părerea mea, dar Ilie era mulţumit şi a plătit. Oricum, dăduse mai puţini bani decât se aştepta pe cele trei apartamente cumpărate.

Cert e faptul că eram rupţi de oboseală şi nu rezolvaserăm decât o treime din probleme. Mobilierul mai dificil de cărat abia urma să fie mutat. Ilie ne pusese în vedere că trebuie să cărăm şi un pian. Eu şi încă un amic ştiam de el, îl văzuserăm în casa lui de nenumărate ori, dar pentru ceilalţi doi prieteni ai noştri această veste a fost un şoc. Brusc, ambii şi-au amintit că a doua zi au nişte treburi urgente de rezolvat şi nu mai sunt disponibili pentru drumul până în Cluj-Napoca…

N-aveam cum amâna pe altă zi să luăm mobilierul, fiindcă noii proprietari ai apartamentelor voiau şi ei să se mute. Din cinci, rămăseserăm trei bărbaţi care să transporte mobilierul dintr-un oraş în altul. Era de bun simţ că n-aveam cum să reuşim performanţa asta. Aşa că am intrat pe internet şi am căutat nişte site-uri pentru a rezolva problema.

baie 2 camAm găsit imediat o firmă de servicii de transport pentru mobilă. Oamenii firmei au demontat mobilierul şi l-au ambalat. Mă rog, totul a mers ca pe roate, iar mobilierul a fost cărat, urcat în două din cele 3 apartamente din Cluj şi montat.

Ei da, şi pianul a ajuns cu bine la etajul 6, deşi au existat destule dificultăţi pe scări. Noi, neobişnuiţi cu efortul fizic, eram vlăguiţi, deşi nu făcuserăm mare lucru, aşa că beam cu spor din berea pusă la bătaie de Ilie, fiindcă îl ajutaserăm. Şi ne plângeam unul altuia de drumul plin de hârtoape dintre Bucureşti şi Cluj-Napoca.

Recomandările săptămânii

caine la laptop 1M-am hotărât să înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, intitulată, cel puţin momentan, „Recomandările săptămânii”, din lipsă de originalitate, în care să atrag atenţia asupra unor postări apărute în săptămâna care tocmai s-a scurs. Desigur, subiectivismul are un rol marcant. Asta nu înseamnă că îmbrăţişez în totalitate ideile care se desprind din ele, dar cred că sunt interesante şi vă îndemn să le citiţi.

Mixy şi-a dat doctoratul în găuri, ca tot omul, înainte de Crăciun: „Am auzit o prietenă că face performanţă pe la shopping şi i-am spus că vreau şi eu nişte bare… Ca orice casă cu meseriaşi care se respectă, nu aveam nicio bormaşină în casă, pentru că toate sunt plecate la muncile câmpului, pe la mamaie. De nervi, mi-am luat portofelul şi femeile din casă şi am mers să-mi cumpăr bormaşina mea. Adică a mea! Ceva ieftin, cu percuţie…

…De bucurie că am, în sfârşit, maşină de găurit, ne-am pus pe cumpărat şi alte trăsnăi… astfel că în total am calculat că aveam de dat 20 de găuri. Şi am ajuns acasă. Am scos o juma’ de bere, cum am învăţat de la meseriaşi… Pe la trei sferturile găurii, berea a început să-mi scoată broboane pe frunte…, burghiul să scoată fum, că se încinsese, nădragii să-mi alunece pe şolduri, umerii să tremure de la percuţie…”.

Florinel Plantos ne atrage atenţia asupra unei scrisori deschise adresată primarului din Oneşti, publicată în Oneşti Expres: „Mă numesc Alina şi am 5 ani… Sigur, e important ca fiica dumneavoastră să cânte pe scenă la un eveniment plătit din banii Primăriei, deci ai părinţilor mei… În timp ce fiica dumneavoastră primea aplauze…, mai mulţi copii mai mici şi mai mari decât ea tremuram în casă…

Mărturisesc că nu ştiu cum mi-aţi putea explica mie, un copil de 5 ani care îngheaţă în casă, că aţi găsit bani pentru artificii, dar nu şi pentru a avea noi căldură în casă… Mi-a spus mama că sunteţi un primar care a reuşit să strângă bani mulţi, eu nu înţeleg ce înseamnă ‘excedent de 2,5 milioane lei’… Cred că aveţi nevoie de ei, artificiile sunt scumpe. Noi nu avem artificii şi nici brad… Poate am greşit că m-am născut şi vă rog să mă iertaţi”.

Luiza Danieluc ne vorbeşte despre anul 2013 privind spre 2014: „Undeva spre sfârșitul anului meu glamurous (încântător, fermecător), o curiozitate nu-mi dădea pace. Cum de toate lucrurile astea au fost cu putinţă chiar şi atunci când păreau de neatins? Cum de s-au întâmplat toate… în 2013 şi mai deloc în alţi ani? Răspunsul e atât de simplu că-i hilar. Dacă îţi propui nişte chestii, sunt şanse mult mai mari să-ţi iasă…

Așa că, în 2014…, vă doresc ce-mi doresc și mie… Vă mai doresc să petreceți mai mult timp cu cei dragi, dar și cu voi. Uitându-vă pe pereți, citind o carte, stând pe o bancă în parc… Vă doresc și curajul să vă conștientizați visele și să nu le închideți în cutii pe care scrie ‘nu se poate’, ‘poate la anul’ sau ‘cand voi ieşi la pensie’. Să fiți mai calzi, mai buni, mai indiferenţi la micile frecuşuri ale vieţii de zi cu zi şi mai atenţi la imaginea de ansamblu”.

Răzvan Ianculescu a scris pe marginea magiei sărbătorilor: „Aveam nevoie de o sărbătoare care să ne îndemne să fim mai buni. Nu neapărat că nu prea mai suntem, dar ne place să ne jucăm de-a bunătatea. Iar bunătatea trebuie manifestată în jurul Crăciunului. Nu contează că nu ai fost bun în restul anului. Te salvezi la sfârșit, dacă te lași sedus de Magia sărbătorilor…

Vei sta la cozi imense în supermarketuri, pentru că Magia sărbătorilor va tripla capacitatea stomacului tău în această perioadă. Vei avea nevoie de multă carne, în primul rând. Vei avea nevoie de băutură. Iar băutura trebuie să fie neapărat adecvată… Stomacul tău mărit devine dintr-o dată pretenţios la toate. Băutură scumpă… Multă şi scumpă… Magia sărbătorilor ne face graşi, beţivi şi ipocriţi”.

Adelinailiescu ne spune o poveste despre cadoul Moşului în capul babei: „Aleluia c-am scăpat şi de Crăciunul ăsta! Îl mai suport 2-3 zile pe Hruşcă şi pe urmă comut pe simfonii… După ce-am tot cârcotit şi după ce m-am simţit neglijată sau chiar abandonată de întâiul cetăţean al Laponiei, mi-am primit, în cele din urmă, răsplata. Că dacă a adus Moşul fiecăruia câte-o atenţie…, m-a găsit şi pe mine în josul listei, acolo, după etc. Şi-a zis să nu rămân discriminată, să-mi dea şi mie ceva.

Care ‘ceva’ fost o mândreţe de durere de cap, de-aia festivă, care te loveşte numai odată-n an… Am zis că un somn bun e suficient să mă refac… De unde, nenică! După trei ore de somn, îmi venea să urlu ca Tarzan când rata aterizarea de pe liană şi dădea cu bretonul în baobab. Dacă puneam capul pe pernă, mă durea ceafa, dacă puneam perna pe cap, mă durea fruntea. Şi tâmplele mă dureau constant, pentru echilibru. Aşa frumuseţe de migrenă numai în fundul sacului lui Moş Crăciun puteam să găsesc”…

Spanac are o viziune personală despre sărbătorile de iarnă: „…Ca în fiecare an, ajungem să facem greşeli tipice de sezon, care ne asigură haosul şi disperarea bine garantate, garnisite cu beteală… Crăciunul… se transformă într-un circ media gigantic… şi asta… din vina individului de rând, care este spălat pe creier de anumite concepte media, care îi demonstrează… că nu va fi niciodată atât de fericit ca personajele din filme.

O prima greşeală capitală făcută de creştinii de pe plaiurile mioritice este înfometarea de prin noiembrie până când vine Crăciunul… A două greşeală este lăcomia… Românul uită că nu este american şi termină proviziile pe o lună în trei zile… A treia greşeală de sărbători este Moş Crăciun. Mie îmi place ideea de cadouri, de magie…, însă nu pot înţelege cum unii părinţi îşi marchează pe viaţă copiii cu anumite prezenţe îngrozitoare şi pe alocuri pedofile ale bărbaţilor deghizaţi în acest personaj mitic”.

Distracţie la cumpăna dintre ani

Ei, a venit şi ultimul sfârşit de săptămână din an! Acesta este un motiv în plus de a ne întâlni la Elly, care ne aşteaptă ca ciobanul Ghiţă, cu ţuică fiartă! Poate fi o avanpremieră a petrecerii de început a unui nou an. Data trecută, după ce aţi văzut nişte pisici zburdalnice, v-am arătat că a îngheţat menajeria. Astăzi mi-am propus să vă amuz imaginându-mi cum va fi distracţia noastră la cumpăna dintre ani. Nu-mi mai rămâne decât să vă urez petrecere frumoasă, un nou an numai cu împliniri pe toate planurile, cu noroc, sănătate şi iubire! La mulţi ani!
Funny snow hare, Lustige Schneehase, Drôle neige lièvre, Srandovní sn?hový zajícAm înţepenit de frig!

Squirrel and morning coffee in the snow | www.funnyandhappy.comCe apă neagră are fântâna asta!

Asta faceţi voi cu frişca, vă bateţi!Asta faceţi voi cu frişca, vă bateţi?!

Cică ăsta-i ultimul răcnet al modei....Cică ăsta-i ultimul răcnet al modei…

Asta nu-i de nasul tău!Asta nu-i de nasul tău!

Cum adică, sunt speriat de bombeCum adică, sunt speriat de bombe?

Asta-i iarna vrajbei noastre...Asta-i iarna vrajbei noastre…

De ce m-o fi botezat mama GhiocelDe ce m-o fi botezat mama Ghiocel?

Hai că facem la iuţeală un iglu!Hai, că facem la iuţeală un iglu!

Doamne, nu ne pedepsi!Doamne, nu ne pedepsi!

Îmi trebuie o placă, doctoreÎmi trebuie o placă, doctore?

Mă, tu te pui cu mineMă, tu te pui cu mine?!

Mi-a trebuit coniac...Mi-a trebuit coniac…

Întoarce-te acasă, iubitule!Întoarce-te acasă, iubitule!

Nu mai chiţăiţi şi apropiaţi-vă, dragii moşului!Nu mai chiţăiţi şi apropiaţi-vă, dragii moşului!

Unde-i sacul cu jucăriiUnde-i sacul cu jucării?

Nu mai plânge, că o să ai şi tu sanie!Hai, nu mai plânge! Asta e, am uitat de pomul de iarnă…

Trebuie să mai şi defilămTrebuie să mai şi defilăm?!

Nu-mi iese la socoteală!Nu-mi iese la socoteală!

Ţurţurii sunt o problemă!Numai ţurţurii sunt o problemă!

Vino în braţele mele, iubito!Vino în braţele mele, iubito!

La mulţi ani şi hingherilor!La mulţi ani şi hingherilor!

Asta ninsoare!Asta ninsoare!

Happy Weekend!

Lui Moş Crăciun i-au scris 8 milioane de copii!

santa-claus-boobs-breast-pic-photo-image-poster1Pe adresa “Moş Crăciun, Polul Nord” au ajuns, până acum, circa 8 milioane de scrisori, expediate din toată lumea. Această informaţie provine de la Uniunea Poştală Universală, cu sediul la Berna, capitala Elveţiei. Mai toate oficiile poştale naţionale au primit mai multe scrisori către Moş Crăciun decât anul trecut.

20 de oficii poştale naţionale de pe mapamond au primit în 2012 scrisori ai căror destinari erau Moş Crăciun şi alte personaje imaginare. Multe oficii au o structură oficială pentru a le răspunde acestor epistole, care ar trebui să fie înregistrate ca neputând fi distribuite.

Ştiind acest lucru, vă rog să vă imaginaţi ce se întâmplă cu o astfel de scrisoare expediată de, să zicem, Gigel, din Slobozia. Oare îi va răspunde cineva acestui copil, în numele lui Moş Crăciun? Nu ştiu de ce, dar am impresia că Gigel din Slobozia n-ar primi de la operatorul poştal decât tradiţionalul “hai sictir”, şi acesta numai pe cale orală.

Ei bine, anul trecut, cam 1,7 milioane de misive i-au fost trimise lui Pierre Noël (Moş Crăciun local) numai din Franţa. În topul statelor din care se expediază peste un milion de scrisori al căror destinatar este Moş Crăciun, se mai află Canada (1,35 milioane de scrisori) şi SUA (un milion de scrisori). De altfel, Canada are şi un cod poştal destinat exclusiv lui Moş Crăciun (HOH OHO).

Printre cele 20 de state din care i-au fost expediate plicuri lui Moş Crăciun se găsesc şi Brazilia (cu fix 964.315 scrisori), Marea Britanie (800.000 de misive către Santa Claus), desigur, Finlanda, patria Moşului (550.000 de scrisori către Jolloupukkin), Rusia (350.000), Spania (300.000), Australia (150.000), Irlanda (130.000), Italia (130.000 de scrisori către Babbo Nattale) şi Portugalia (100.000).

Până şi din Ungaria au fost trimise 3000 de scrisori. Bineînţeles, nimeni nu ştie câţi copii români i-au scris lui Moş Crăciun, fiindcă Poşta Română, vezi bine, este în plin proces de restructurare, falimentare şi vânzare… Propun eutanasierea, în scop umanitar.

O statistică asemănătoare realizată în anul 2007 arăta că pentru Moş Crăciun scriseseră vreo 6 milioane de copii de pe întregul glob pământesc. Cele mai multe dintre scrisori conţineau dorinţele copiilor, majoritatea cerând dulciuri şi jucării. Până acum, copiii doreau căciuliţe, acadele, ciocolată cu lapte, urşi de pluş şi păpuşi. Dar, desigur, societatea a evoluat, aşa că există şi Moş Crăciun online, căruia i se cer laptopuri, tablete şi telefoane mobile.

Să nu credeţi cumva că toţi copiii doresc (numai) aşa ceva. De exemplu, un deţinut minor i-a scris Moşului că îi pare rău pentru fapta rea pe care a comis-o şi îi cere iertare, un alt copil doreşte ca părinţii lui să se întoarcă de peste hotare, unde lucrează, promiţând că va fi cuminte, iar un altul a pus în plic o mică sumă de bani, pentru a fi daţi copiilor fără părinţi. Amănunte vă pot oferi cei ce lucrează la “Academia lui Moş Crăciun” din Moldova. Fiindcă de la Poşta Română, ştiţi bine, puteţi primi doar o urare tradiţională…

babbo-nataleDe altfel, Moldova este singurul stat din lume care a înfiinţat pentru Moş Crăciun o instituţie ştiinţifică. Copchiii moldovenilor doresc, printre altele, telefoane fără butoane, apartamente şi pistoale Kalaşnikov. Dar Moşul moldovean primeşte anual cam 6000 de scrisori şi de la persoane mature, printre acestea aflându-se chiar şi oameni de afaceri. Un caz aparte îl reprezintă scrisoarea unei tinere de 30 de ani, care îl anunţa pe Moş că n-a avut parte de iubire şi-l ruga să-i dăruiască dragostea…

Românii cred că Dumnezeu a creat Universul

amor_diosDiscovery Channel a lansat un serial despre marile întrebări ale omenirii, intitulat Curiosity, iar cu această ocazie a efectuatt un sondaj de opinie în sud-estul Europei, pentru a vedea ce se crede în această zonă despre viaţa de după moarte şi despre felul în care au apărut Universul şi omul. Acest studiu a fost făcut în cinci state: Bulgaria, Croaţia, România, Serbia şi Slovenia. Astfel s-a aflat că mai mult de 40% dintre români cred că Dumnezeu a creat Universul.

Studiul a fost realizat în intervalul august-septembrie 2013 pe un eşantion alcătuit din 3000 de subiecţi din mediul urban (câte 600 din fiecare dintre cele cinci ţări amintite) având de la 18 ani în sus. În continuare veţi vedea răspunsurile primite la chestionar.

Cum a fost creat Universul? Există mai multe teorii referitoare la modul în care s-a format Universul, cele mai răspândite fiind cea religioasă, care spune că Dumnezeu l-a creat, şi cea referitoare la marea explozie iniţială, numită Big Bang. Studiul a concluzionat că peste 40% dintre români şi sârbi cred că Dumnezeu ar fi creat Universul. În schimb, cei mai mulţi bulgari, croaţi şi sloveni acceptă mai degrabă teoria Big Bang-ului.

S-a observat că, dintre români, persoanele de sex feminin şi acelea care au venituri mici, cred mai mult în existenţa lui Dumnezeu decât bărbaţii şi oamenii cu venituri mari. Totuşi, românii cu studii superioare şi care au venituri peste medie sunt adepţii marii explozii iniţiale.

Ce se întâmplă după moarte? Dacă, ipotetic, ar putea afla răspunsul corect la una dintre marile întrebări ale omenirii, românii asta vrea să ştie. Şi cetăţenii celorlalte ţări se întreabă acelaşi lucru, cu excepţia croaţilor, care ar vrea, în schimb, să afle care este sensul vieţi.

Românii de peste 45 de ani vor mai degrabă să afle dacă există extratereştri sau alte forme de viaţă inteligentă în afara Terrei, iar cei de până în 24 de ani vor să ştie dacă şi cum putem călători în timp.

Un dezastru natural va produce sfârşitul lumii. 30% dintre cei 3000 de respondenţi ai chestionarului presupun că sfârşitul lumii va avea drept cauză un dezastru natural. 22% dintre români cred că Apocalipsa amintită în textele religioase va aduce pieirea tuturor oamenilor. Sârbii şi slovenii cred că mai degrabă o eroare umană (dezastru sau un război nuclear) poate avea ca urmare sfârşitul lumii.

Există extratereştri? Mai mult de 40% dintre subiecţii studiului cred în existenţa extratereştrilor şi că aceştia au intrat deja în legătură cu pământenii, lucru ţinut secret de autorităţi. În România, mai ales bărbaţii şi persoanele de peste 55 de ani cred că omenirea va avea doar de câştigat de pe urma relaţiilor cu aceştia. Tinerii de până în 24 de ani şi cei cu venituri mici sunt mai puţin încredinţaţi de existenţa altor forme de viaţă inteligentă în afara Terrei.

Oamenii îşi fac rău unii altora din cauza carenţelor educaţionale. Mai mult de jumătate (55%) dintre subiecţi înclină să creadă că oamenii îşi fac rău unii altora ca urmare a educaţiei primite sau a fondului genetic. 18% dintre români, în afara educaţiei precare şi a trecutului personal, presupun că explicaţia ar fi instinctul de supravieţuire. La rândul lor, sârbii consideră că motivul principal îl reprezintă traumele produse de experienţele anterioare.

Majoritatea românilor resping viaţa veşnică! Studiul a scos la iveală faptul că doar 20% dintre respondenţi ar dori să fie nemuritori. Niciunul dintre cele 5 popoare nu se arată foarte interesate să trăiască veşnic. Totuşi, 30% dintre bulgari, croaţi şi sloveni şi-ar suplimenta durata de viaţă cu 100-200 de ani, fără să accepte nemurirea.

Nu ne-am putea întoarce la felul de viaţă al oamenilor preistorici. Cam 31% dintre subiecţi afirmă că n-am reuşi să ne întoarcem la modul de viaţă al oamenilor preistorici, fiind deja dependenţi de tehnologie. Cu toate acestea, 28% dintre cei chestionaţi din cele cinci state tind să creadă că, dacă ar fi siliţi, s-ar putea reacomoda cu acea viaţă. Bulgarii, croaţii, şi slovenii par a fi cei mai atraşi de idee, mai ales fiindcă ar duce o viaţă mai sănătoasă.

Pamântul în palmeTinerii români cred că roboţii au un efect negativ. Cam 20% dintre respondenţii tuturor celor cinci ţări afirmă că roboţii sunt cauza principală a numărului mare de şomeri. Românii de până în 24 de ani marşează pe această idee. Totuşi, mai mult de jumătate dintre subiecţii studiului cred că roboţii sunt foarte folositori în tehnologia înaltă, făcând unele lucruri care oamenilor nu le-ar fi la îndemână.

Rugăciunea ne întăreşte autocontrolul

Fată rugându-seSe pare că putem rezista mai bine tentaţiei de a răbufni, în momentele de tensiune, dacă ne rugăm uneori. Studiul recent al unor psihologi germani de la Universitatea Mannheim a concluzionat că putem avea autocontrolul mai bun, dacă ne facem timp şi pentru rugăciune.

Psihologii spun că asta are mai multe explicaţii posibile, dar că cel mai probabil este că oamenii credincioşi privesc rugăciunea ca pe o interacţiune socială cu Dumnezeu. Dacă presupunerea e corectă, rezultă că nu numai rugăciunea are puterea de a ne îmbunătăţi autocontrolul, ci şi o discuţie serioasă cu un prieten, pentru care e nevoie de o concentrare sporită.

Studiul arată că dacă oamenii sunt credincioşi, acest simplu fapt vine în ajutorul minimizării nivelului lor de stres şi la blocarea anxietăţii. De altfel, experienţele au demonstrat că există diferenţe nete între creierul oamenilor credincioşi şi cel al ateilor. Concluziile studiului subliniază faptul că religia are un efect calmant asupra persoanelor credincioase, ceea ce le determină să fie mai puţin îngrijorate în ceea ce priveşte înfruntarea nesiguranţei viitorului şi a propriilor erori.

Cercetătorii Universităţii Yale afirmă că suntem programaţi genetic să credem în divinitate. Asta înseamnă că şi credinţa face parte din natura umană, de la apariţia oamenilor ca specie. Chiar şi cei care au devenit atei, în momentele grele ale existenţei lor, tind să se reîntoarcă la credinţă. Personal presupun că asta poate însemna şi faptul că ateii ajung la concluzia e mai profitabil să creadă că pot primi ajutor de la cineva în perioadele de cumpănă, iar acest cineva poate fi Dumnezeu.

Cercetătorii canadieni au concluzionat că dacă unor oameni le este menţionat conceptul de divinitate, sunt vizibile două reacţii: micşorarea motivaţiei lor de a-şi a-ţi atinge scopul şi creşterea forţei de a rezista la nişte tentaţii. Acest lucru este explicabil prin aceea că peste 90% dintre oameni cred că există Dumnezeu sau o forţă supranaturală echivalentă.

Recomandările săptămânii

caine la laptop 1M-am hotărât să înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, intitulată, cel puţin momentan, „Recomandările săptămânii”, din lipsă de originalitate, în care să atrag atenţia asupra unor postări apărute în săptămâna care tocmai s-a scurs. Desigur, subiectivismul are un rol marcant. Asta nu înseamnă că îmbrăţişez în totalitate ideile care se desprind din ele, dar cred că sunt interesante şi vă îndemn să le citiţi.

Elly Weiss se întreabă dacă-i ler sau nu: „Deci nu bani, nu politicieni competenți, nu zăpadă… Pe lângă toate neajunsurile amintite nu vom avea nici ler… Și asta pentru că Ștefan Hrușcă ne-a tras clapa anul ăsta. Nu mai vrea să ne colinde. Zice că el pe bani puțini nu mai leruiește…

Cică nu merită. Și eu care credeam, ca și alți naivi, probabil, că el e interesat de noi, de românii lui. Adicătelea rezultă că el venea aici nu pentru ler ci pentru lei. Cânta ‘leu-i leu’ și noi, afonii, pricepeam ‘leru-i ler’… Ce tradiție, ce Crăciun, ce colinde?! Cică în USA vinde un bilet cu 40 de verzișori. Aici 50 de lei erau prea puțini. Doar niște amărâți de 15 doleri… pardon, dolari”.

Ileana Andrei ar vrea să-l pensionăm pe ciobanul Ghiţă: „Sunt extrem de curioasă care va fi următoarea mişcare a companiei Vodafone pentru promovarea serviciilor de telefonie mobilă şi internet. Sau or avea de gând să o ţină cu ciobanul Ghiţă până i se fac copiii mari… la Jina?

…Adică, e bine să faci un brand de succes dintr-un băiat cu 8 clase, de ce nu, într-o ţară în care lipsa de valori, incultura şi lipsa educaţiei sunt chiar la putere. Dar, totuşi, mă întreb, mai este ceva ce ar trebui să aflăm despre ciobanul Ghiţă? …Deja eu m-am cam săturat să deschid radioul şi să aud mereu behăit de oi… Sau să văd toată familia de ciobani la televizor”.

Blogsferatu ne informează ce mai plătim noi, cetăţenii, la CEDO: „Ghenadi Vartic, un racket basarabean…, a fost condamnat în 1999 la 25 de ani de închisoare. Vartic s-a hrănit până în 2007 după perceptele religiei sale, cu ajutorul unor pachete ce îi erau trimise de către familie. Ulterior, legislaţia în domeniu a fost modificată, iar primirea unor astfel de pachete în penitenciar nu a mai fost permisă.

Inițial, deţinutul şi-a căutat dreptatea in justiţia mioritică, dar cum judecătorii români i-au râs în nas, budistul a trebuit să se adreseze CEDO, care i-a dat câştig de cauză. Şi astfel statul român, adică noi, prin impozitele noastre, va trebui să-i plătim despăgubirea în sumă de 3.000 de euro, pentru încălcare a libertăţii sale de religie”.

Spanac e de părere că cetăţeanul de bloc taie plasma în loc de porc: „…Am văzut cum se dau la schimb tablete pentru porci. Sau cuptor cu microunde pentru cocoș și găină, ambele înaripate vii… Cum naiba mă, nene? Să dăm plasma din casă pentru un kil de cârnați?

…Site-urile de vânzări-cumpărări sunt pline de anunţuri de genul ăsta: Se schimbă apartament pe-o turmă de mioare, Ia tableta, dă-mi ciolanu’, Schimb Dacia 1310, înmatriculată, an 1999 (zâmbetul lui Iliescu), ITP 2015, 98.000 km la bord, neavariată, unic proprietar, contra… porc! …Vom da ceasuri, bijuterii, telefoane, contra tampoane, suzete şi artificii?”

Andra Ionescu ştie că ne-am făcut nişte planuri: „Un an întreg eşti o legumă scofâlcită, incapabilă…, dar acum brusc te gândeşti că totul se va schimba. Lasă-mă să ghicesc la ce chestii te-ai gândit că vei face de la 1 ianuarie încolo:

1) O să fac mulţi bani… N-ai nici cea mai vagă idee de unde vor curge râurile de bani ce-ţi vor îngropa duşmanii în lacrimi de invidie… Bucură-te de imagine. O vei revedea la sfârşit de 2014…

2) Mă las de fumat… Bineînţeles că după Revelion, pentru că acele patru zile îţi vei fuma la foc mărunt plămânii, ficatul, inima şi într-un final creierul… Pentru că ai convingerea că este încheierea apoteotică a unei relaţii frumoase între tine şi ţigară. Stai liniştit, ne revedem la anu’ în acelaşi film”.

Ana Q. ne arată cum ieşim din zona noastră de confort: „Prea mult confort amorțește instinctele și ucide voința. …Reacționăm foarte urât și violent, în cazul în care mica noastră lume de fildeș suferă chiar și cea mai mică tentativă de schimbare. …Acționăm din frică, deoarece orice schimbare ne lasă descoperiți în fața evenimentelor viitorului…

O familie își cumpărase un bilet într-o stațiune, printr-o agenție turistică și condițiile oferite erau de toată jena. Și apare această familie la TV…, zbierând și dându-se cu capul de toții pereții arătând gândacii din baie și apa ruginită de la chiuvetă… Puteau lua legătura cu conducerea hotelului, cu OPC-ul, cu Poliția… existau multe variante. În schimb, au ales-o pe cea mai slabă: televiziunea”.

Mixy ne sfătuieşte să ne lăsăm de fumat: „Am aproape 9 luni de când m-am lăsat de fumat, mi-e dor, ori de câte ori mi-e greu, de tutun, dar vă spun cu mâna pe suflet: e mare lucru să nu mai fii sclav la nimic! Îmi vine să plâng de bucurie ori de câte ori îmi aduc aminte că nu mai am grija tutunului…

Dacă ar fi după dorinţele şi după banii mei, probabil că încă aş fuma. Să vă spun de ce m-am lăsat? Nu pentru că aş trăi mai mult, ci din cauza banilor. …Mă irită să fiu sclavă, mai ales sclava tutunului, aşadar sclava guvernului care mărea accizele la pas. …Am reuşit să stau cu 2 lei în portofel o săptămână întreagă şi să n-am de ce să-i cheltui!”

A îngheţat menajeria!

A trecut repede săptămâna asta? Mie aşa mi se pare. Oricum, fiind prima zi de weekend, trebuie să ne întâlnim la Elly, la pomana porcului. Dacă n-a tăiat porcul, îl mâncăm pe Snow! E un pisoi atât de dulce… La ea o fi nins? Mi-am propus să încerc să vă înveselesc cu nişte animale drăguţe. Dacă data trecută v-am prezentat nişte pisici zburdalnice, după ce aţi văzut cei mai simpatici câini din lume, vă anunţ că deja a îngheţat menajeria!Ah, ce-mi placi... cu kechup!Ah, ce-mi placi… cu kechup!

Ba tot te văd! Nu te mai lua după struţ!Ba tot te văd! Nu te mai lua după struţ!

Şi cât crezi că îndur, ca o vităŞi cât crezi că mai îndur, ca o vită?

Ce frişcă rece!Ce frişcă rece!

Ah, zăpadă, cât de mult te iubesc!Ah, zăpadă, cât de mult te iubesc!

Cred că-mi sunt cam mari ghetele astea...Aş vrea să încerc un număr mai mici!

Da, Moşu' scoate sania din şopron şi plecăm...Da, Moşu’ scoate sania din şopron şi plecăm…

Eu sunt un paria...Eu sunt un paria…

De unde frig! Abia sunt minus 20 de grade!De unde frig?! Abia sunt minus 20 de grade!

Greu e să fac aşa potecă...Greu e să fac potecă…

Deschide uşa, creştine!Deschide uşa, creştine!

Haideţi băieţi, după gagici!Haideţi, băieţi, după gagici!

Ice, ice, baby!Ice, ice, baby!

Hei, mi-a venit sângele-n cap!În lumea asta toate sunt cu susul în jos!

Închipuie-ţi că suntem în cabana noastră şi în sobă arde focul...Închipuie-ţi că suntem în cabana noastră şi în sobă arde focul…

Hm, asta-i heroină sau doar zahăr pudrăHm, asta-i heroină sau doar zahăr pudră?

Mda, e rândul meu să dau zăpada!Mda, e rândul meu să dau zăpada!

Păi ce, eu sunt porc, să mă bălăcesc în mociră!Păi ce, eu sunt porc, să mă bălăcesc în mociră?!

Pe curând, prietene!Pe curând, prietene!

Salut, Dino, ai îngheţatSalut, Dino, ai îngheţat?

Şi cât crezi că o să îndur, ca o vităŞi cât crezi că o să îndur, ca o vită?

Vai, ce grozăvie!Vai, ce grozăvie!

Şi ce mă, încornoratule, n-ai auzit de David şi Goliat!Şi ce mă, încornoratule, n-ai auzit de David şi Goliat?!

Vin acum să ne bărbierească...Vin acum să ne bărbierească…

Bine ai venit! De când te aştept!Bine ai venit! De când te aştept!

Happy Weekend!

De ce, Nae, de ce?

Nae cancan roCu cine mai râd românii? Mulţi actori de comedie s-au stins unul câte unul: Ştefan Bănică (în 1995), Puiu Călinescu (în 1997), Dem Rădulescu (în 2000), Nicu Constantin (în 2009), Jean Constantin (2010), Nae Lăzărescu încheind un şir de actori pe care i-am cunoscut mai îndeaproape decât cei mai mulţi spectatori şi telespectatori. Lucrând în presa scrisă, am avut privilegiul de a fi, uneori, în apropierea lor. Unora le-am luat interviuri eu însumi. Ştiu, e o întrebare retorică, dar de ce, Nae, de ce vă duceţi dintre noi? Ar trebui să fiţi nemuritori…

Îmi amintesc faptul că noi, ziariştii care lucram la un săptămânal, le-am luat câtorva ultimul interviu acordat în viaţa lor. Dem Rădulescu a acceptat să ne viziteze redacţia şi, la sfârşitul interviului, mi-a promis că „data viitoare, o să-ţi povestesc cum am fost boxer în Brăila şi cum m-am bătut cu cuţitele…”. Mi-a rămas dator. Dar a apucat să-mi spună câte ceva despre activitatea lui de dascăl. De exemplu, cum i-a îndrumat paşii lui Dan Puric.

Şi Puiu Călinescu ne-a vizitat într-o după-amiază de vară. La începutul interviului, ne uitam unul la celălalt, eu întrebător, el tăcând. Reportofonul funcţiona în gol, aşezat între noi. Îi pusesem nişte întrebări, dar era crispat, se foia în scaun şi-mi răspundea monosilabic. Nu ştiam de unde „să-l apuc”, să-l determin să-mi dea interviul promis. Parcă aştepta ceva şi nu ştiam ce.

puiu-calinescu trilulilu roMă întrebam dacă preferă să-i vorbească altcuiva, poate unei fete. Dar ştiam că majoritatea celor intervievaţi erau bucuroşi să converseze cu redactorul-şef. În jurul nostru era toată redacţia în păr şi cineva făcea poze. M-am uitat în jur şi reporterele au priceput că am nevoie de ajutor, aşa că au intervenit cu nişte întrebări. Maestre în sus, maestre în jos, maestrul era monosilabic!

Deodată mi s-a aprins un beculeţ şi am rugat o fată să cumpere câteva cutii de bere. După cinci minute, ca prin farmec, maestrul a devenit jovial. Şi-a scos un piaptăn mic, negru, din buzunarul de la piept, şi-a aranjat părul într-un fel anume şi şi-a pus un capăt al piaptănului sub nas: se metamorfozase în Hitler!

L-am întrebat ce şmecherie a făcut într-un film în care era arătat în prim-plan şi ochii îi jucau în cap independenţi unul de celălalt. Ei bine, fusese filmat rotindu-şi ochii peste tot, iar la montaj, partea stângă a chipului său a fost alăturată părţii drepte din alte cadre şi s-a obţinut acel efect. Interviul s-a prelungit la o bere bine-venită.

Nicu Constantin ne-a povestit că, în urmă cu mulţi ani, fusese în Nicu Constantin trilulilu ro 2Paris, să dea nişte reprezentaţii în Paris, împreună cu Fărâmiţă Lambru, un ţigan simpatic, poate cel mai cunoscut lăutar al anilor ‘70. În timpul liber, s-au dus să viziteze palatul Versailles, care era imens. După vreo 5 ore de colindat, ostenit, Fărâmiţă s-a trântit pe trepte şi a exclamat: „’Te-n c…, Napoleoane, da’ mare palat ţi-ai făcut!”.

Pe Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru i-am vizitat împreună cu o colegă, la locul de muncă: Teatrul de Revistă Constantin Tănase. Cu acea ocazie, l-am cunoscut şi pe directorul teatrului, Biţu Fălticineanu, care ne-a invitat în biroul lui. În aşteptarea lui Nae şi Vasile, care erau la machiaj, trebuind să intre curând în scenă, ne-a întreţinut, fiind un om comunicativ. El a format cuplurile Stela, Arşinel şi Nae, Vasile. (Biţu Fălticineanu ne-a părăsit la începutul anului trecut, după mai mult de 50 de ani dedicaţi teatrului de revistă.)

După ce au sosit actorii aşteptaţi, în puţinul timp rămas înaintea începerii programului, am păstrat în minte nu atât scurtul interviu, ci personalitatea lui Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru. Cel din urmă era puţin rigid şi susceptibil, probabil din cauza tracului produs de nişte necunoscuţi care îi puneau întrebări prea intime şi de apropierea reprezentaţiei. Ne-a povestit că regizorul unui film i-a propus să joace rolul unui decedat. L-a refuzat, rolul fiind prea static…

Nae şi Vasile lya roNae, în schimb, era foarte degajat şi prietenos. Ştiam că are mare succes la dame şi l-am întrebat cum îşi explică acest lucru. “Nu ştiu, dom’le, nu te uiţi la faţa mea?! Or fi toate masochiste!” mi-a răspuns el, izbucnind în râs. La întrebarea despre salariul pe care îl primesc ei la teatru, Nae mi-a răspuns: „Ce să spun, că-i directoru’ aici?! E ca un bacşiş, aşa!” În seara aceea, reprezentaţia a întârziat cam mult, iar spectatorii nu ştiau pe cine să fluiere…

Acum, peste viaţa lui Nae Lazărescu a căzut cortina, iar nouă, celor care l-am îndrăgit, nu ne rămâne decât să-l întrebăm: “De ce, Nae, nu sunteţi nemuritori?”…