DVR – Digital Video Recorder

dvrUn DVR sau digital video recorder poate avea 4, 8, 16, 24, sau 32 de canale video. Acesta este un element important intr-un sistem de supraveghere video. Hard diskul va determina cantitatea de zile sau luni unde se pot stoca informatii video.

Rezolutia unui DVR variaza de obicei intre CIF si Full D1. Rezolutia CIF inseamna 352×288 pixeli, fiind in acest moment una dintre cele mai scazute. La capatul celalalt avem rezolutia Full D1, care ofera 720×576 pixeli, una dintre cele mai inalte rezolutii pentru acest moment. Cu cat rezolutia DVR-ului este mai mare, cu atat calitatea imaginilor inregistrate va fi mai buna.

Primele modele de dvr-uri aparute pe piata suportau doar varianta de iesire video BNC. Din cauza acestui lucru, se putea conecta ca sursa de vizualizare doar un televizor. Deoarece tehnologia a avansat, la ora actuala puteti alege varianta de DVR care are iesire VGA si chiar HDMI.
Portul VGA permite conectarea de dispozitive cu acest port in dotare. VGA este cel mai des intalnit la monitoarele de calculator si anumite modele de televizoare.

Portul HDMI este folosit pentru a interactiona cu DVR-ul prin interfata acestuia, pentru a viziona camerele si inregistrarile video.
Marea diferenta este ca HDMI-ul este capabil de rezolutii fullHD (1080p).

Pentru a afla mai multe despre caracteristicile DVR-ului, puteti accesa site-ul www.mprotect.ro

DNA ne omoară şi pe noi!

arestatDacă şi un parlamentar este nemulţumit de activitatea DNA, înseamnă că e ceva putred acolo. Legile sunt făcute de către aleşii neamului, în folosul lor. Unul dintre aceştia a cârtit, fiindcă a fost luat la întrebări de DNA. Procurorii trebuie să fie necruţători, dar se poartă în mod egal şi cu un individ corupt până în măduva oaselor, şi cu o biată pensionară nevinovată. Parlamentarul ştie să zbiere, fiindcă-i politician, pe când bătrâna tace şi îşi pune capăt zilelor. După ce a ucis sportul, DNA ne omoară şi pe noi!

Am înţeles că trebuia ca Direcţia Naţională Anticorupţie să aresteze nişte oameni de fotbal, fiindcă prea mulţi făceau mişmaşuri, însă au ucis şi fotbalul românesc. Nimeni nu mai are curaj să investească în fotbal sau în alt sport. Sportivii nu sunt o marfă obişnuită şi nu te poţi purta cu ei la fel cum ai face-o cu sacii cu cartofi sau cu vitele. Deocamdată, legile sunt incomplete, nu există o lege a sportului care să-l încurajeze, iar asta se vede.

                              Nimic nu creşte în umbra DNA

Foarte bine că sunt pedepsiţi cei care s-au căpătuit prin înşelăciuni, dar n-am înţeles de ce cu atâta duritate. Cazurile au fost judecate de două femei care, foarte probabil, n-au nicio legătură cu fotbalul şi cu sportul, în general. De ce au ţinut neapărat să bage în puşcărie toţi acuzaţii? Nu mai spun că e o cruzime să ţii în penitenciar un om bătrân şi cu un picior în groapă. La ce bun? După câte ştim, închisoarea trebuie să te corijeze, nu să te îngroape…

Ne mândream cu sportivi şi echipe de excepţie, care s-au format în vremea împuşcatului. Acum, în aşa-zisa democraţie, nu mai creşte nimic în umbra DNA-ului şi a clasei politice. Cu mari eforturi individuale ale familiei sale, a apărut o Simona Halep excepţională, de care a început să tragă toată lumea. S-au bulucit politicienii să apară în poze cu ea, doar, doar, numele lor va fi asociat cu cel al tenismanei, dar niciunul dintre ei n-are niciun merit în creşterea şi formarea sa ca sportivă.

Acum toată lumea trage de ea, până va capota. Trebuie să ajungă numărul 1 mondial! Trebuie să câştige un turneu de Grand Slam! Întreaga Românie are mari aşteptări de la Simona. Trebuie! Se pune o presiune fantastică asupra ei. Mi-ar fi plăcut ca un politician sau altul să fi venit cu propunerea de a o ajuta barem cu un psiholog, plătit din alţi bani decât ai ei sau ai familiei sale. Şi are nevoie de el ca de aer în condiţiile date.

În fruntea Comitetului Olimpic şi Sportiv Român a ajuns un politician, că altfel nu se putea, deşi n-a câştigat niciodată vreo medalie olimpică! Nici n-ar fi avut cum, din moment ce provine din rugby, sport care nu-i olimpic. E caraghios! A învins în alegeri „democratice” oameni de sport cu zeci de medalii olimpice care au uimit întraga planetă. Dar aceştia au un mare păcat: nu sunt politicieni…

                            DNA-ul e mai eficient ca antraxul

Aproape că s-a format un val de sinucideri, de când DNA-ul cercetează cazurile de corupţie din mediul sanitar. De ce? Simplu: fiindcă dacă eşti anchetat de DNA, de cele mai multe ori eşti găsit vinovat şi foarte sigur ajungi în puşcărie. Fiindcă aşa sunt obişnuiţi procurorii şi judecătorii. Ai furat o pâine, fiindcă n-ai serviciu, ajungi după gratii, ca şi când ai fi furat miliarde.

catalin-marian-radulescuBa, cel din urmă are destui bani ca să-şi angajeze crema avocaturii şi mai poate scăpa cumva din ghearele DNA-ului: mai cu o chichiţă găsită cu meşteşug, mai cu un trafic de influenţă acolo unde trebuie, că doar toată lumea e coruptă sau coruptibilă, nu-i aşa? În schimb, un sărăntoc n-ar nicio şansă. Că doar suntem egali în faţa legii…

Deputatul PSD Cătălin Marian Rădulescu a fost trimis în judecată de către procurorii DNA sub control judiciar, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care şi dare de mită. Habar n-am dacă este vinovat sau nu. Dar iată ce a scris alesul neamului pe un site de popularizare:

„Este inadmisibil, s-a ajuns prea departe. Trei pensionari s-au sinucis de frica DNA-ului. DNA şi Băsescu au creat isterie şi frică naţională. Nici pe vremea lui Ceauşescu nu exista asemenea frică, ca oamenii să nu mai vorbească la telefon, ca oamenii de afaceri să se sinucidă, ca pensionarii să se otrăvească de frică, ca elevii şi profesorii să fie terorizaţi, ca medicii să fie hărţuiţi…

Susţin cu tărie introducerea urgentă a legii răspunderii materiale şi penale a procurorilor şi judecătorilor. Nu sunteţi nici voi mai presus de lege şi trebuie să răspundeţi pentru dosarele politice, pentru oamenii închişi politic sau fără probe, pentru pensionarii ucişi… Aţi fost complici la această tentativă de genocid”.

Repet, nu ştiu dacă acest parlamentar e sau nu vinovat şi nu mă interesează, dar dincolo de unele exagerări pe care le-a scris, există un adevăr: nimeni de la DNA n-a demisionat şi nici n-a fost îndepărtat din sistem pentru că s-a ajuns până acolo încât oamenii cercetaţi, vinovaţi sau nu, să se sinucidă. O femeie şi-a luat zilele de frica puşcăriei, fiindcă le dăruise unor medici câteva borcane cu miere. Te-ar fi apucat râsul, dacă n-ar fi fost o tragedie.

N-o să dau citire biletului de adio lăsat de unul dintre sinucigaşi, nu vreau să creez emoţie, ci doar constat că, într-adevăr, s-a ajuns prea departe. Şi nici măcar nu ştiu a cui e vina…

Surse: aici şi aiciSimona-Halep-Nurnberg

Vorbe de spirit despre căsătorie

funny_wedding_moments_29Din când în când vă voi prezenta lumea şi diversele ei aspecte în viziunea oamenilor de spirit, care au formulat butade, cugetări, motto-uri şi vorbe de duh despre diverse subiecte inspirate din viaţa cotidiană. Au devenit deja citate celebre, maxime şi aforisme. Nu voi uita nici de proverbe, zicători şi nici chiar de epigrame. Astăzi vă voi arăta câteva vorbe de spirit despre căsătorie. Voi menţiona şi cine a formulat cugetările respective.

Căsătoria este triumful imaginaţiei asupra inteligenţei. A doua căsătorie este triumful speranţei asupra experienţei. (Oscar Wilde)

Tinerele soţii ale bărbaţilor în vârstă au obiceiul să se gândească din vreme la alegerea celui care le va şterge lacrimile de văduve. (Carlo Goldoni)

Burlacii ar trebui să plătească un impozit mai mare, nu este corect ca unii bărbaţi să fie mai fericiţi decat alţii. (Oscar Wilde)

Spun unii că e mai bine să faci dragoste decât război, dar dacă aveţi chef de amândouă, căsătoriţi-vă! (Jerry Seinfeld)

A te căsători cu o femeie numai pentru că s-a întâmplat să te îndrăgosteşti de ea, e o procedură la fel de logică precum a arunca pisica pe fereastră pentru că au înflorit rododendronii. (James Branch Cabell)

Deşi toată viaţa ţi-ai uimit soţia cu bunătatea ta, dacă ea va găsi la un moment dat cel mai mic lucru să-ţi reproşeze, va spune: „Niciodată nu mi-ai făcut nici cel mai mic bine”. (Proverb arab)

O femeie încăpăţânată îşi va pune chiar soţul într-un coş şi-l va vinde. (Proverb indian)

Căsătoria aduce nenumărate suferinţe, dar celibatul nu aduce nici o plăcere. (Samuel Johnson)

Întotdeauna să te căsătoreşti dimineaţa devreme; în felul ăsta, dacă nu iese bine, cel puţin nu ai pierdut toată ziua. (Mickey Rooney)

Cea mai fericită căsătorie pe care mi-o pot imagina ar fi uniunea dintre un surd şi o oarbă. (Samuel Taylor Coleridge)

Bărbaţii o duc mult mai bine decât femeile: pe de-o parte, se căsătoresc mai târziu, pe de alta, mor mai devreme. (H.L. Mencken)

Dragostea este oarbă, dar căsătoria îndreaptă acest defect. (Proverb normand)

În casa mea eu sunt şeful, soţia mea este doar factorul de decizie. (Woody Allen)

Să te căsătoreşti o dată e datorie, de două ori e nesăbuinţă, iar de trei ori, demenţă. (Proverb olandez)

Cine se căsătoreşte în grabă se căieşte pe-ndelete. (Proverb francez)

Optzeci la sută dintre bărbaţii căsătoriţi înşală în America. Restul înşală în Europa. (Jackie Mason)

Cu cât un soţ îşi iubeşte mai mult soţia, cu atât o face mai capricioasă; cu cât o soţie îşi iubeşte mai mult soţul, cu atât mai mult îi corijează defectele. (Proverb chinez)

Ştii pe cine laşi, nu pe cine iei. (Proverb francez)

O fată când se căsătoreşte crede întotdeauna că a câştigat un iubit, dar de cele mai multe ori îşi dă seama că l-a pierdut. (Jerome K. Jerome)

Căsătoria este traducerea în proză a poemului iubirii. (Proverb francez)cute-ducks-funny-wedding

Recomandările săptămânii

caine la laptop 1M-am hotărât să înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, intitulată, cel puţin momentan, „Recomandările săptămânii”, din lipsă de originalitate, în care să atrag atenţia asupra unor postări apărute în săptămâna care tocmai s-a scurs. Desigur, subiectivismul are un rol marcant. Asta nu înseamnă că îmbrăţişez în totalitate ideile care se desprind din ele, dar cred că sunt interesante şi vă îndemn să le citiţi.

Bogdan Diaconu a constatat că ne-am săturat de Ungaria: „Ne-am săturat de Ungaria, care vrea respect pentru dispreţul ei faţă de legile româneşti, care propune un dialog în care Viktor Orbán să monologheze despre super-naţiunea maghiară, care pretinde buna vecinătate a Budapestei care să ne dicteze tuturor şi cere toleranţă pentru politica maghiară pornită să anuleze suveranitatea şi chiar existenţa statului român…

Ne-am săturat de Ungaria şi de veşnicele ei pretenţii şi nemulţumiri, în timp ce elevii români sunt alungaţi din şcolile centrale din oraşele Transilvaniei ca să le facă loc copiilor maghiari, în timp ce tricolorul le este interzis copiilor români care ajung să fie pedepsiţi dacă îl poartă. Ne-am săturat de Ungaria şi de steagul secuiesc vârât cu de-a sila peste tot, alături de steagul statului maghiar şi de steagul naziştilor cu cruce şi săgeţi”.

Adelinailiescu se întreabă dacă să se aleagă praful de cadourile celor care ulterior i-au devenit indezirabili: „Oamenii vin şi pleacă din viaţa noastră şi uneori darurile rămân… O vază de porţelan scump primită dar de nuntă de la soacră îţi stârneşte furie, dacă o vezi pe raft după un divorţ. Şi atunci ce faci, spargi vaza ca să nu-ţi mai aminteşti de fosta soacră? Ce vină are vaza? Din cauza vazei ai ajuns la divorţ?

Oare dacă spui ‘să se aleagă praful de tot’, praful ăsta nu tot pe suflet se depune? (…) Fiecare moment cred că are o amprentă proprie, nu cred că trebuie şters cu buretele tot ce s-a întâmplat de la un moment dat şi să anihilezi toate amprentele. Toate au avut un rost, chiar dacă nu s-a terminat frumos. Vrem să uităm şi să negăm tot rostul vieţii noastre numai fiindcă nu ne place finalul? E o soluţie asta sau doar o răzbunare inutilă?”

Radu Herjeu crede că unii profesori îşi merită elevii care debitează perle una după alta: „De fiecare dată când public pe blog perle ale candidaţilor la bacalaureat, apar unii care se îndoiesc de veridicitatea lor… Aşa se întâmplă şi în cazul perlelor aşa-numiţilor profesori aflaţi în examen de titularizare… Astăzi am o colecţie de astfel de trufandale din lucrările de anul acesta de la titularizare…

Răspunderea la întrebări; greşeli ortografice şi ortopedice; elevii pot fi împărţiţi în perechi de câte cinci; elevul se grupează câte unul în bancă, pentru a nu se inspira unul de la celălalt; să interacţioneze plăcut cu colegiii, în combaterea ideilor; încheierea finalului ne arată cum se sfârşeşte întâmplarea povestită; virgula este o întrerupere de sarcină; Florica, deşi a fost prihănită, a rămas cu buza umflată; animalele au obligatoriu patru picioare. Natura le oferă iarbă şi frunze”.

Petre Dalea ne oferă 10 idei pentru securizarea unui blog pe WordPress: „1. Schimbaţi username-ul ‚Admin’. Acest nume de utilizator este generat automat de WordPress, dar în mod evident, trebuie înlocuit cu unul nou… 2. Folosiţi parole puternice… 3. Adăugaţi opţiunea CAPTCHA la pagina de login WordPress… 4. Dacă nu agreaţi metoda cu CAPTCHA, puteţi instala un plugin care limitează încercarile de logare la un număr pe care îl stabiliţi din setări…

5. Protejaţi directorul ‚wp-admin’. Folosiţi un fişier .htaccess în directorul ‚wp-admin’ pentru a permite accesul doar pentru anumite adrese IP… 6. Restricţionați accesul pentru anumite persoane… 7. Interziceţi accesul la plugin-uri… 8. Faceţi un backup… 9. Actualizaţi versiunile WordPress… 10. Fiţi precauţi cu upload-urile”.

Ori sunt maestru bucătar, ori nu mai gătesc nimic!

chef_child_729-420x0Pe când eram copil, am avut prima mea experienţă culinară. Dintre toate mâncărurile pe care le făceau mama sau o mătuşă, împreună cu care locuiam, cel mai mult mi-a plăcut tocăniţa. Într-o zi am avut răbdarea de a o urmări pe mătuşa mea cum gătea acest fel de mâncare. Apoi, crezând că am învăţat, i-am promis mamei că voi găti eu o tocăniţă. Doar văzusem cum se face şi chiar nu era greu deloc. Ulterior, după primul eşec, mi-am spus că ori sunt maestru bucătar şi fac orice fel de mâncare, ori nu mai gătesc nimic!

Am stat pe lângă mătuşa mea cât a gătit şi mereu aveam ceva de întrebat. Ea mi-a răspuns cu răbdare. Mi s-a părut că nu-i mare scofală să găteşti. După ce s-a terminat mâncarea, mama urma să gătească, atunci când se întoarce de la serviciu. Aşa că i-am spus că gătesc eu, în dimineaţa următoare, când sunt singur acasă.

Mama m-a întrebat ce mâncare vreau să fac. „Tocăniţă!” i-am răspuns eu sigur pe mine. I-am spus că o văzusem de mai multe ori gătind pe mătuşa. Mi-a arătat unde găsesc tot ce am nevoie pentru a face mâncare, ba chiar mi-a arătat cratiţa în care să gătesc.

Eram în vacanţa de vară, aşa că, doua zi de dimineaţă, după ce am luat micul dejun, pregătit de mama, evident, m-am apucat de gătit. Pentru a putea intra în apartament, străbăteam o terasă comună, care dădea în curtea interioară. Erau trei apartamente pe fiecare terasă. Apartamentul nostru era al doilea, iar ultimul de pe terasa comună era ocupat de familia Oancea.

În timp ce eram ocupat cu desluşirea reţetei dintr-o carte de bucate lăsată de mama preventiv pe masă, pe terasă a trecut domnul Oancea, care se întorcea acasă. M-a văzut pe geamul bucătăriei şi m-a întrebat ce fac. „O tocăniţă!” i-am răspuns, iar el a venit la mine. Mi-a spus s-o las deoparte, că vine el să mă ajute.

S-a întors repede şi m-a întrebat în ce gătesc. I-am dat cratiţa, dar mi-a cerut şi o tigaie, în care a prăjit carnea puţin. M-a uimit rapiditatea cu care a reuşit să toace ceapa. Şi nici nu-i lăcrimau ochii! L-am întrebat de unde ştie să facă tocăniţă.

– Ştiu să gătesc orice, mi-a răspuns el, râzând. Sunt maestru bucătar şi eu gătesc la mine acasă.

                    Tânăra speranţă a gastronomiei româneşti

Ulterior, am aflat că domnul Oancea era şef peste toate restaurantele. În tot cazul, atunci tocăniţa a făcut-o vecinul nostru. O dată m-a pus să amestec în mâncare, până aduce el nu ştiu ce condimente.

În timp ce gătea, îmi explica ce face şi de ce. La sfârşit, m-am minunat ce uşor era să găteşti! Mă gândeam deja să mă apuc să fac şi nişte lapte de pasăre, desertul meu preferat. Îmi veneau în minte multe din felurile pe care le mâncasem… Da, după ce se va termina tocăniţa, o să fac şi nişte raţă cu varză călită. Că doar văzusem cât de simplu e să găteşti!

Când a venit mama acasă şi a văzut cratiţa cu tocăniţă, a încremenit o clipă. A apucat o lingură de lemn, a luat un pic din mâncare, a adulmecat-o şi a gustat din ea. Uluită, a lăsat lingura jos, a plescăit uşor şi m-a întrebat dacă mi-a fost greu să fac tocăniţa.

– Da’ de unde? Mi-e foarte uşor să gătesc! Îţi place?

– Da, ţi-a ieşit foarte bine, bravo, băiete!

Atunci a intrat şi tata pe uşă. S-au aşezat amândoi la masă şi i-am auzit mâncând cu poftă. Tata i-a spus mamei încet, la un moment dat:

– Vezi, bărbaţii sunt cei mai buni bucătari! Trebuie să te naşti cu talentul ăsta…

– Poate, dar băiatul n-are decât 11 ani!

Şi mătuşa s-a minunat cât de bine mi-a ieşit mâncarea. „E norocul începătorului”, i-a şoptit ea tatălui meu. Mai târziu, am auzit-o pe mama vorbind la telefon cu una dintre surorile sale despre isprava mea. Uite aşa, în curând, întreaga mea familie a aflat că gătesc extraordinar şi o să fiu un bucătar neîntrecut…

                                      Ghinion sau neştiinţă?

După vreo lună, mama m-a întrebat cu speranţă în glas dacă vreau să mai fac ceva de mâncare, ea având puţină treabă după serviciu. Sigur că da! E uşor să gătesc! Da, tot o tocăniţă, fiindcă o fac foarte bine.

A doua zi, după ce am mărunţit carnea, am încercat s-o prăjesc. M-am gândit ca între timp să spăl ardeii graşi. Numai că au sărit nişte picături de apă în tigaie, iar uleiul încins nu s-a lăsat mai prejos şi a sărit şi el. Pe mâna mea!

Am fugit în baie, dar nu ştiam ce să caut, aşa că mi-am dat cu apă rece pe mână, însă tot mă ustura. Am simţit miros de ars şi mi-am adus aminte de carne. Desigur, era arsă. Am stins focul şi am vrut să-l chem pe domnul Oancea, dar n-a răspuns nimeni la uşă.

Pe mână îmi apăruse o băşică de toată frumuseţea. Primul care a ajuns acasă a fost tata. El mi-a oblojit rana. Mai târziu a venit şi mama, s-a uitat la mâna mea şi nu m-a certat nici ea. Au rămas cu impresia că avusesem norocul începătorului şi n-am mai gătit mulţi ani.

Pe atunci, nu existau internetul şi cardurile. Dacă aş fi avut posibilităţile de azi, aş fi căutat pe net foodpanda şi-mi venea mâncarea la nas. Acest serviciu îi permite oricărui om care locuieşte într-un oraş mare să comande mâncarea de la orice restaurant disponibil online în site-ul foodpanda.ro.

Omul flămând poate comanda mâncare românească, asiatică, chinezească şi chiar fast food, de la restaurante cunoscute. Are posibilitatea să compare preţurile şi mâncarea îi vine acasă ori la birou. Există o taxă de livrare, dar multe restaurante aduc comanda gratis. Momentan se plăteşte la livrare, dar în curând se va putea achita şi online. Există ceva mai simplu?Baby-Chef

Pisici smintite

Bine v-am regăsit! Am veşti bune: de astăzi avem de trăit tot restul zilelor noastre! Săptămâna care a trecut a avut o singură furtună adevărată, cu vânt, ploaie cu găleata şi grindină. Şi exact în acea zi mă hotărăsem să fac nişte cumpărături dintr-un hipermarket. Desigur, furtuna m-a prins pe drum, dar fusesem prevăzător: aveam ochelarii de soare la mine! Când am văzut că ploaia n-avea de gând să se oprescă, am luat hotărârea eroică de a încerca să ajung acasă, fiindcă aveam treabă. În cele din urmă, am şi ajuns, dar parcă fusesem sub duş îmbrăcat. Prosop, foen, tot tacâmul… În tot cazul, începând un nou weekend, voi încerca să vă amuz. Dacă la sfârşitul săptămânii trecute aţi văzut menajeria la vremea siestei, astăzi o să vă prezint nişte pisici smintite.
Ah, ce chiolhan am tras! Duceţi-mă-n pat!Ah, ce chiolhan am tras! Nu mă pot ridica… Târâţi-mă-n pat!

Ce-i tâmpenia asta!Ce-i tâmpenia asta, fraţilor?!

OLYMPUS DIGITAL CAMERADa, rabine, vrei să-ţi îndrum paşii?

Ai grijă că sunt expert în karate!Fereşte-te, că sunt expert în karate!

Chiar mă ţineţi cinci minute în cuptorul cu microunde!Chiar vreţi să mă ţineţi cinci minute în cuptorul cu microunde?! Cred că-i greşită reţeta!

Dacă mă mai prefac mult supărată, te pomeneşti că pleacă!Dacă mă mai prefac mult supărată, te pomeneşti că-i fraier şi pleacă!

Cred că ne trebuie o macara!Cred că ne trebuie o macara!

Daţi-vă prinşi, că eu am şapte vieţi!Daţi-vă prinşi, că eu am şapte vieţi!

Mda, se face... Îmi trebuie o cheie de paişpe!Mda, se poate face… Îmi trebuie o tubulară de paişpe!

E cam frig în frigider, dar ai alimente bune aici...Ai alimente bune în frigider, dar e cam frig… Ai grijă ce faci cu climatizarea!

Nu vreau să te văd şi să-ţi aud minciunile!Nu vreau să te mai văd şi să-ţi aud minciunile!

Să nu ne sculaţi până mâine la prânz!Să nu ne sculaţi până mâine la prânz!

Mi-e dor de tine! Aştept să mă suni...Mi-e dor de tine! Aştept să mă suni…

Să nu vă aud cu presupuneri vulgare!Să nu vă aud cu presupuneri vulgare!

Tom, ăla-i tigru! Întoarce-te repede în maşină!Tom, lasă-l, ăla-i tigru! Treci imediat în maşină!

Şi ce-i de râs, n-aţi mai văzut coş de gunoi!Şi ce-i de râs, umflaţilor, n-aţi mai văzut coş de gunoi?!

Ţi-am spus că-ţi suflu gagica! Am şi ajuns în pantalonii ei...Ţi-am spus că-ţi suflu gagica! Am şi ajuns în pantalonii ei…

Vai, capul meu! N-are nimeni o aspirină. Atunci daţi-mi cu un baros în cap!Vai, capul meu! N-are nimeni o aspirină? Atunci daţi-mi cu un baros în ţeastă!

Sunt în server şi am veşti bune, ţi-l pot repara!Sunt în server şi am veşti bune: ţi-l pot repara!

Acum eu dispar! Pa, la reve...!Acum eu trebuie să dispar! Pa, la reve…!

Să nu te bagi unde nu-ţi fierbe oala!

IMG_1222Pe când eram copil, mama m-a învăţat să-i spun cât e ceasul. De atunci, m-am uitat cu mai multă atenţie la ceasuri. Am văzut că un ceas de mână nu mergea. L-am ascultat şi nu se auzea ticăind. L-am scuturat şi secundarul a luat-o din loc. L-am aşezat la locul lui, m-am luat cu joaca şi l-am pierdut din vedere. La un moment dat, am văzut că secundarul înţepenise locului. L-am scuturat din nou şi iar a început să meargă, dar după puţin timp s-a oprit definitiv. M-am hotărât să-l desfac, să văd ce are. Aşa am învăţat că-i bine să nu te bagi unde nu-ţi fierbe oala.

Cu o forfecuţă am reuşit să scot capacul ceasului. Apoi m-am blocat. Am văzut o rotiţă zimţată şi am atins-o cu forfecuţa. Nu s-a întâmplat nimic, aşa că am împins mai tare în unul dintre zimţi. După un timp, ceasul era desfăcut în părţile componente şi, desigur, nu mai ştiam să le pun la loc.

Când s-au întors ai mei acasă, i-am arătat mamei isprava mea şi, bineînţeles, m-a certat. Ea mi-a spus cu asprime să nu mă mai amestec vreodată unde nu-mi fierbe oala. Dacă nu ştiu să fac ceva, să nu încerc să repar. Apoi a strâns toate piesele, le-a pus într-o cutiuţă şi mi-a zis că merge la un ceasornicar.

Sigur, acesta a montat piesele la locul lor, însă a trebuit să-i înlocuiască părul şi încă ceva, nu mai ştiu ce. În tot cazul, mama mi-a spus că am stricat ceasul şi a costat-o ceva să-l repare. Am protestat şi i-am spus că nici înainte de a-l desface nu mergea.

Mi-a explicat că nu trebuia decât să fie întors, pentru a merge. Apoi mi-a arătat ce înseamnă să întorci un ceas şi nu mi-a interzis să mai pun mâna pe el, aşa cum mă aşteptam. Totuşi, nu l-am mai atins, dar m-am gândit că, atunci când voi fi mare, o să mă fac ceasornicar. Cred că mama m-a acoperit, iar tatăl meu n-a aflat niciodată de boroboaţa asta.

O vreme, am locuit la bunicii mei din partea tatălui. Ai mei trebuiau să lucreze în aceeaşi tură şi s-au gândit că sunt prea mic pentru a mă lăsa multe ore nesupravegheat. Imaginaţia copiilor e mai mare decât prevederea celor maturi. Probabil că tata i-a rugat să nu mă răsfeţe şi bunicii nici n-au făcut-o, motiv pentru care credeam că mă urăsc.

În tot cazul, atunci când bunicii mei m-au întrebat ce vreau să fiu, când voi ajunge mare, le-am răspuns că o să mă fac miliţian: „Ca să am pistol şi să vă împuşc pe amândoi!” O prietenă de-a mea mi-a spus că la întrebarea asta răspundea: „Vreau să mă fac locomotivă”!

Desigur, eu n-am devenit nici ceasornicar, nici miliţian, ci am lucrat în inginerie şi, mai apoi, m-am reprofilat pe ziaristică. Nici prietena mea nu şi-a împlinit visul din copilărie şi a ajuns profesoară de franceză şi română.

Mai târziu, tatăl meu mi-a arătat cum să înlocuiesc o garnitură la un robinet, să schimb un bec sau o clanţă ori să pun o nouă siguranţă. În schimb, n-am încercat niciodată să repar un lucru sau să fac ceva pentru care aş fi avut nevoie de cunoştinţe de specialitate.

De aceea, când am constatat că locuinţa mea are nevoie de o nouă zugrăveală, mi-a fost foarte simplu să găsesc un zugrav online. Apoi am dat un telefon şi a doua zi s-a şi prezentat o echipă ca să se apuce de lucru.watch-the-world-with-the-eyes-of-a-child

Câtă lume a citit Biblia?

biblie_mica_cu_scris_mare_1Biblia e cea mai importantă carte a creştinătăţii. Totuşi, prima ei traducere în limba română a fost consemnată abia spre sfârşitul secolului al XVII-lea. Majoritatea românilor sunt creştin-ortodocşi. Conform recensământului din 2011, în România 86,5% dintre locuitori s-au declarat ortodocşi. 4,6% sunt romano-catolici, 3,2% sunt reformaţi, iar 1,9%, penticostali. Numai 0,2% dintre locuitorii României s-au declarat fără religie sau atei. Şi totuşi oare câţi oameni au Biblia în casă şi câtă lume a citit-o?

Prin filmele americane, am văzut că în fiecare cameră de hotel sau motel există câte o biblie. Presupun că există şi în fiecare locuinţă din Statele Unite. Nici măcar după 1990, n-am văzut vreo biblie în vreo cameră de hotel din România. Foarte probabil, dacă ar fi existat, ar fi fost furată. Pentru că, vezi bine, Biserica Ortodoxă Română nu are bani cu care să tipărească milioane de biblii pe care să le dăruiască. Biserica e săracă…

Cu toate acestea, sunt destule culte care editează şi distribuie gratis materiale cu conţinut religios, chiar şi biblii. Biserica ortodoxă tace şi nu face nimic, pentru că ştie că n-are concurenţă serioasă. Când şi când, reeditează Biblia tradusă după o veche versiune în limba engleză şi o pune în vânzare, de obicei, în biserici.

Am remarcat că, de obicei, hârtia folosită în interior este tip pergament, cu rezistenţă foarte scăzută, iar scrisul este extrem de mic, făcând textul aproape ilizibil pentru mai toată lumea. Coperta este de mai multe feluri şi e puţin important dacă-i vorba de un volum broşat sau, mai curând, legat. Important e că Biblia este scumpă pentru majoritatea creştinilor români. De aceea, prea puţini oameni o cumpără.

Dincolo de faptul că ar trebui să existe gratis în casa oricărui creştin, Biblia se mânuieşte cu dificultate, iar textul se citeşte cu anevoie. Nu mai vorbesc de faptul că orice traducere ar fi folosită, ar trebui actualizată. Acum, Biblia este plină de arhaisme şi face textul neatrăgător, pentru că limbajul folosit era caracteristic secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea. Dar să zicem că asta ţine de gustul fiecăruia.

Prima traducere integrală a Bibliei în limba română a fost tipărită în 1688. Denominațiile neoprotestante folosesc traducerea Bibliei în limba română de Dumitru Cornilescu. Iniţial, această traducere a fost acceptată de Biserica Ortodoxă, dar apoi a fost respinsă, după ce preotul Dumitru Cornilescu a început să dea învățături specifice cultelor evanghelice. Criticii din vremea publicării ei au considerat-o net superioară oricărei alte traduceri.

Ei bine, traducerea lui Cornilescu o propune şi o librărie apărută relativ recent, care pune în vânzare Biblia de buzunar şi care face notă discordantă faţă de cele prezentate mai sus, eliminând multe dintre neajunsurile pe care le-am enumerat. Acest format mic costă între 20,50 şi 99 de lei. Unele dintre aceste biblii sunt îmbrăcate în piele ecologică, au margini aurite şi fermoar şi, foarte important, scrisul e mare, uşor de lecturat.

Cea mai mare parte a banilor strânşi ajung la o asociaţie umanitară non-profit, care este dedicată acţiunilor caritabile, venind în ajutorul celor mai defavorizate categorii sociale: bătrânii străzii, copii bolnavi de cancer şi leucemie, copii ai străzii, orfani, mame văduve, familii sărace etc.

Viitorul ministru al Culturii nu ştie bine româneşte!

Conform înţelegerii pe BiroRozaliaIbolyacare a făcut-o Victor Ponta cu UDMR, care reprezintă minoritatea maghiară din România, ministrul Culturii va fi unul dintre membrii acestei organizaţii. Iniţial a fost Kelemen Hunor, dar va fi înlocuit de senatoarea Biro Rozalia Ibolya. Însăşi ideea ca în România Cultura să fie condusă de reprezentantul minorităţii etnice maghiare e caraghioasă. Pentru ca tragi-comicul situaţiei să fie complet, viitorul ministru al Culturii nu ştie tocmai bine româneşte şi a avut probleme cu legea.

Faptul că doamna Biro este comică în funcţia asta e contrabalansat de tragicul situaţiei în care a ajuns România de azi. Mai mult decât atât, această doamnă va fi şi vicepremier. Spune multe faptul că până şi Tőkés László critică numirea asta, din alte considerente. Cum întreaga clasă politică e, probabil, definitiv tarată, n-ar trebui să mire pe nimeni că vicepremier al acestei ţări ajunge reprezentanta unui partid antiromânesc, cu un trecut suspect.

Daniel Buzdugan de la Radio Zu i-a făcut o farsă doamnei Biro, dându-se drept reporter de televiziune şi spunându-i la telefon că ar vrea să facă o emisiune despre copiii bipezi (cu două picioare) de pe străzile din Oradea, municipiu în care stimata doamnă senator este viceprimar. daniel_buzdugan_03_9e626917faLa câtă limbă română cunoaşte, domnia-sa a crezut că-i vorba de micii cerşetori. Ce caraghioslâc!

Doamna Biro a subliniat că bipezii vin din alte localităţi şi că oricum se pot întâlni foarte puţini pe străzile din Oradea. Mai mult, ca să se vadă de ce merită să fie ministru al Culturii, aceeaşi doamnă a precizat că ea nu are bipezi în familie (Jézus, Szűz Mária!), deşi are doi copii minori. Să-i trăiască bipezii! Oricum, domnia sa ar participa cu plăcere la o emisiune de televiziune despre acest subiect.

Biro Rozalia Ibolya a avut deschis de DNA un dosar penal pentru abuz în serviciu și conflict de interese. Nu dezvolt subiectul. În tot cazul, n-a ajuns după gratii, deci poate deveni şi ministru, şi vicepremier. UDMR visează chiar ca un maghiar, recte Keleman Hunor, să ocupe fotoliul prezidenţial, bazându-se pe dezgustul românilor faţă de politicieni şi pe slaba lor prezenţă la vot. (Îi asigur pe cei care cunosc limba română la fel de bine ca doamna Biro că termenul „recte” n-are legătură cu rectul nimănui.)

Ar fi ultima picătură pentru ca românii să plece în masă din ţară. Sau îi vor alunga din România pe politicieni. Mulţi dintre cei care azi ocupă funcţii înalte în stat vor ajunge după gratii. O ştie bine cineva care era cât pe ce să devină preşedinte. Cum a pierdut alegerile, cum a fost încarcerat. Dacă nu ştiţi cine e, vă lămureşte Adrian Năstase! Istoria se repetă, ştiu toţi politicienii, aşa că ne putem aştepta ca aceia care nu vor fi aleşi să-şi pună la adăpost averile şi s-o tulească peste graniţă.

Surse: aici şi aiciponta_kelemen_51608900

De ce vreau o casă din lemn?

Fratele meu, Iuliu, şi cu mine vrem să ne facem o casă de vacanţă la munte, unde avem un petic de pământ şi, ceea ce e foarte important, sunt posibilităţi la îndemână pentru a ne racorda 1casala canalizare, gaze şi, bineînţeles, electricitate. Negocierile noastre au fost destul de anevoioase. El îşi dorea o construcţie masivă, din beton şi cărămidă, iar eu optam pentru una mult mai uşoară, din lemn. După ce ne-am contrazis o vreme pe tema asta, Iuliu mi-a pus o întrebare simplă, cu un răspuns greu de dat: de ce vreau o casă din lemn?

Fratele meu era pregătit ca la fiecare argument să aibă obiecţii. Ştiam că înainte să-i răspund la întrebare, trebuia să-l obişnuiesc să spună “da”. Asta nu era tocmai uşor, dar îl cunosc foarte bine.

– Iuliu, noi dorim să avem o casă de vacanţă în care să locuim pe perioada concediilor şi, eventual, la sfârşit de săptămână. Aşa-i?

– Da, răspunse el nerăbdător şi trase cu sete din ţigară.

Eu am sorbit tacticos din ceaşca de cafea şi am reluat pe acelaşi ton:

– Mie îmi place foarte mult zona. Aici avem tot timpul un peisaj magnific, linişte, răcoare şi aer curat, deci ne putem relaxa cu adevărat. Eşti de acord?

– Bineînţeles, dar nu ştiu unde vrei să ajungi cu banalităţile astea. Trebuia să-mi spui de ce vrei o casă din lemn…

– Ai dreptate, ajungem şi acolo. Scopul nostru comun este să avem o cabană sau o casă pentru care nu trebuie să plătim foarte mult…

– Da, dar să fie sigură şi uşor de întreţinut! mă întrerupse Iuliu, cu arţag, după care îşi aprinse o nouă ţigară.

– Desigur, asta voiam spun. Legat de preţ, trebuie să precizez că o construcţie din lemn e mai ieftină decât una din material precum cărămidă sau beton. Un arhitect cu care am discutat mi-a spus că preţul unei case din lemn ajunge să fie chiar şi cu 40% mai ieftină…

– Nu ştiu cum a ajuns la concluzia asta, dar el e specialistul, aşa că n-avem cum să-l contrazicem.

Deja fratele meu devenise mai flexibil. Încurajat, am plusat:

– Ai dreptate. Ştii, lemnul e un izolator termic mai bun decât betonul. Asta înseamnă că ne rămâne să încălzim doar aerul dinăuntru, nu şi pereţii. Rezultă un consum energetic mai mic. Tot specialistul mi-a spus că putem reduce şi cu 30% cheltuielile cu încălzirea.

– Mda, făcu Iuliu, neconvins, desfăcând două doze de bere şi întinzându-mi una. Am perceput gestul ca fiind participativ: abia acum eram parteneri în căutarea rezolvării unei probleme care ne privea pe amândoi. Însă în cât timp se poate construi?

– Păi, dacă ne gândim că nu trebuie să aşteptăm să se usuce sau să se întărească nimic, el spunea că în cel puţin două luni şi în cel mult 5, casa e gata. Dacă avem fundaţia terminată, se poate lucra chiar şi pe ploaie.

– Dar lemnul trebuie tratat contra apei, observă Iuliu şi sorbi din doza de bere. Şi ce fel de lemn?

– Lemnul e de calitate, din răşinoase de Harghita, cu densitate bună. E elastic şi rezistă mai bine la un eventual seism. Se izolează cu vată minerală bazaltică în plăci, polistiren extrudat şi alte materiale, iar după montare, se tratează împotriva focului, contra insectelor, carilor, mucegaiului, umidităţii etc.

– Aha! Şi culoarea o stabilim noi, nu-i aşa?

– Bineînţeles, Iuliu, noi suntem beneficiarii, noi hotărâm. Şi aşa ne rămân bani şi pentru mobilier.

Iuliu goli doza de bere, oftă şi şopti:

– Bine, aşa facem…2casa

Case lemn Barelly