Vine apocalipsa! Sunteţi pregătiţi?

compleu-nbc-belgia-nou-4714hAdesea vizionez pe canalul National Geographic emisiunea „Apocalipsa: Eşti gata?”, care prezintă pregătirile pe care şi le fac unii americani pentru cazul în care vine, vezi bine, apocalipsa. Ce înseamnă asta e mai puţin important. Toate aceste pregătiri presupun, în cele din urmă, exersarea unor metode de supravieţuire în situaţii neprevăzute. Păzea, vine apocalipsa! Sunteţi pregătiţi?

Apocalipsa poate veni oricând, spun aceşti oameni. Asta ce înseamnă? Apariţia radiaţiilor radioactive, în urma unui război sau accident nuclear. (Fereasă Dumnezeu!) Aşa că îşi fac buncăre, adăposturi antiatomice; poate fi şi o pană de curent de lungă durată şi improvizează metode de producere şi stocare a energiei electrice; pentru lipsa resurselor de hrană, îşi construiesc depozite în care stochează alimente şi apă, pe care le vor apăra prin orice mijloace şi alte asemenea catastrofe.

Noi, românii, suntem mai puţin prevăzători, după unii, ori prăpăstioşi, după alţii, aşa că n-am auzit pe nimeni să se pregătească pentru o presupusă apocalipsă, indiferent cum s-ar înfăţişa aceasta. Nu spun că ar fi inutile pregătirile pentru orice eventuală situaţie de necesitate, nu neapărat pentru apocalipsă.

Ba dimpotrivă, cred că e bine să fim prevăzători, „să punem răul înainte”, cum spunea bunica. Dar personal n-aş face asta cu încrâncenare, având nişte standarde foarte înalte. Mi-aş angrena prietenii într-un joc al supravieţuirii, care ar presupune multă mişcare în natură, orientare în teren, lucruri de acest gen, care ne-ar amuza şi ar strânge legăturile dintre noi.

Ne trebuie tot felul de materiale. De pildă, am găsit site-ul unui magazin cu articole militare, camping, vânătoare, pescuit, supravieţuire şi airsoft. Toate acestea mi se par folositoare, dar în primă instanţă ne-ar trebui articole pentru airsoft, un joc sportiv în care simulăm un conflict sau efectuăm diverse misiuni, ajutându-ne de nişte replici ale armelor militare, care au bile nemetalice, folosind echipamente specifice şi tactici militare reale.

Trebuie să fie teribil de amuzant un weekend ocupat cu un astfel de joc, la sfârşitul căruia învingătorii vor fi răsplătiţi de învinşi cu câte o doză de bere, de exemplu. Ne-am distra în afara casei, totul fiind, de fapt, un motiv de a face un grătar în sânul naturii. Personal mi se pare că sună bine.carabina-airsoft-specna-half-tan-6075h

Primul lucru pe care l-aş cumpăra de la magazinul cu pricina ar fi o armă cu muniţia aferentă. M-am oprit asupra unei carabine airsoft Specna half-tan cu propulsie electrică, fiindcă are dimensiuni reduse, greutate mică şi pare a fi rezistentă, fiind construită în principal dintr-un aliaj de zinc şi aluminiu. Arma are toc de umăr cu lungime reglabilă şi e excelentă pentru distanţe scurte şi medii.

Alt produs pe care l-aş cumpăra de la acelaşi magazin ar fi, bineînţeles, un costum de protecţie, respectiv un compleu NBS Belgia nou. NBS înseamnă nuclear, biologic, chimic. Costumul e format din hanorac (cu glugă şi cu buzunar mare frontal) şi pantaloni (cu bretele şi buzunare laterale). Materialul compleului e gros, excelent pentru vreme rece.

Magazinul are tot ce ne trebuie pentru activitatea la care m-am gândit şi, încetul cu încetul, ne vom completa necesarul de articole: îmbrăcăminte, încălţăminte, genţi şi rucsacuri, articole camping, cuţite şi arme pentru autoapărare, uniforme, articole de marochinărie, echipamente şi alte arme pentru airsoft.

Voi ce credeţi, v-ar atrage o astfel de activitate recreativă pentru weekend?Ce are arma asta!

Poţi muri cu zile, dacă doctorul n-are inspiraţie!

funny_doctors_05În România nu s-a schimbat mai nimic, din 1990, numai că azi avem tot mai puţini medici cu adevărat buni, aceştia preferând să-şi caute de lucru prin alte zări. Recent, o doctoriţă i-a prescris pastile de inimă unui pacient bolnav de pneumonie. Omul a decedat, iar doctoriţa s-a scuzat spunând că n-a avut inspiraţie!

Pacientul, în vârstă de 70 de ani, suferea de pneumonie, conform diagnosticului pus de medicii din Şimleul Silvaniei, care i-au dat un tratament specific acestei boli. Totuşi, aceştia l-au trimis la spitalul din Zalău, şi pentru investigaţii cardiologice, lucru explicabil prin aceea că, în urmă cu 6 luni, bolnavul suferise o operaţie de bypass.

Doctoriţa de la spitalul din Zalău i-a administrat însă pastile pentru inimă, ignorând trimiterea cu care venise bolnavul, ca şi tratamentul indicat pentru pneumonie. Neprimind tratamentul adecvat, după câteva zile, omul a decedat. Fiul acestuia a cerut să fie deschisă o anchetă şi să se stabilească dacă a fost vorba de malpraxis.

Doctoriţa din Zalău, însăşi şefa secţiei de cardiologie a spitalului local, a recunoscut că pacientului nu i-a făcut toate analizele necesare. Ea a fost întrebată:

– Credeţi că dacă îi făceaţi o radiografie în prima zi, l-aţi fi ajutat?

– Da, cred că da, a răspuns doctoriţa. I-am spus şi domnului (fiul celui decedat – n.r.) că n-am avut inspiraţie, dar n-am avut inspiraţie divină, la asta m-am referit. Suntem oameni, nu dumnezei. Regret, mă declar nevinovată în faţa lui Dumnezeu şi în faţa mea.

Nu înţeleg cum se poate declara nevinovată, din moment ce a recunoscut că pacientul nu murea, dacă ea ar fi procedat aşa cum trebuia. Aici nu-i vorba de lipsă de inspiraţie, ci de neprofesionalism şi neglijenţă criminală. Oricum, după ce a făcut plângeri la spitalul din Zalău şi la Parchetul Sălaj, care acum fac cercetări, fiul bătrânului vrea să ajungă şi la Colegiul Medicilor din Sălaj.

Sursa: aici

Unde poate fi folosită gheaţa carbonică?

Bautura cu aburiUn prieten, Costel, şi-a luat o tipografie second-hand. Cum eram cât de cât familiarizat cu astfel de utilaje, l-am vizitat, ca să văd pe ce dăduse bani buni. Tipografia fusese montată şi reglată, ba existau şi nişte mostre de produs. E drept, mi-a plăcut maşinăria, fiindcă avea patru grupuri de culoare şi, practic, putea imprima în policromie. Însă grupurile erau cam murdare. Costel mi-a spus că ştie cum să le cureţe. Cu această ocazie, am aflat şi unde poate fi folosită gheaţa carbonică.

Practic, gheaţa carbonică este dioxidul de carbon (CO2) adus din stare lichidă în stare solidă, prin micşorarea controlată a presiunii şi a temperaturii la -78,5°C. Se creează o energie cinetică prin care se îndepărtează stratul de murdărie, în cazul tipografiei lui Costel, pete de vopsea, de ulei, de tuş, de reziduuri etc., iar utilajul de sablat lasă o atmosferă curată şi uscată. Fără gălăgie şi foarte repede, se obţine o curăţenie absolută.

Gheaţa carbonică se mai numeşte şi gheaţă uscată, iar folosirea ei prezintă multe avantaje. A devenit deja o practică obişnuită şi larg răspândită sablarea cu gheaţă carbonică. Costel mi-a spus că principiul e simplu: printr-o duză se aruncă granulele de gheaţă cu aer comprimat, combinând viteza lor cu acţiunea de sublimare.

Sablarea cu gheaţă carbonică o înlocuieşte excelent pe cea cu nisip, jet de apă, abur sau solvenţi. Reziduul de bază al sablării cu gheaţă carbonică e dioxidul de carbon sublimat. Gheaţa uscată e folosită şi la ocazii festive, pentru a se obţine efectul de fum în paharele cu băutură. Produsul nu-i toxic, iar băutura poate înţepa uşor la limbă, precum sifonul, datorită dioxidului de carbon. Fiind foarte reci, băuturile alcoolice îşi pierd din agresivitate, evidenţiindu-se în schimb aroma.

Dar principala utilizare a gheţii carbonice este, desigur, de a păstra mâncarea, băutura etc. în stare proaspătă, fără a utiliza metoda refrigerării ciclice. Gheaţa carbonică e folosită pentru îngheţarea instantanee a alimentelor şi la fabricarea îngheţatei.

Când gheaţa carbonică ajunge în apă, procesul de sublimare e mult accelerat, formându-se nori de ceaţă. Această proprietate poate fi folosită în discoteci, cluburi de noapte, teatre etc., locuri unde sunt folosite maşini de fum pentru crearea unor efecte speciale în spectacole.

Costel mi-a spus că s-a documentat serios şi a aflat că gheaţa carbonică poate fi folosită până şi în medicină, pentru eliminarea negilor şi a verucilor de pe piele.

Instalatorii utilizează un echipament special care formează dioxidul de carbon lichid aflat sub presiune ca un fel de manşon în jurul ţevilor. Imediat ce se formează gheaţa uscată, apa îngheaţă, făcând o priză de gheaţă. Astfel, lucrătorii pot repara instalaţia fără să oprească alimentarea cu apă.

De asemenea, gheaţa carbonică mai poate fi folosită şi pentru scoaterea plăcilor de gresie sau pentru îndepărtarea facilă a izolaţiilor fonice de pe caroseria maşinilor.

Modificarea precipitaţiilor dintr-un nor se poate realiza tot cu ajutorul gheţii uscate. Înainte de a fi înlocuită cu iodura de argint, gheaţa carbonică era folosită în experimente pe scară largă în anii ’50. Un mare avantaj al acesteia e faptul că nu-i prea scumpă şi deloc toxică. Are însă şi un dezavantaj: trebuie trimisă întotdeauna în zona de suprarăcire a norilor vizaţi.

Costel a precizat că acestea sunt doar câteva dintre aplicaţiile gheţii uscate. În plus, acum ştie şi de unde se poate procura gheata carbonica pentru sablare, aşa că, în curând, tipografia lui va arăta ca scoasă din cutie…fetita in bucatarie

Tâmpiţii ăştia au drept de vot!

Bine v-am regăsit! De-a lungul acestei săptămâni, am constatat că vara s-a cam dus. Se întunecă tot mai devreme şi nopţile sunt din ce în ce mai răcoroase. Până mai ieri, aveam nevoie de aer condiţionat, iar acum, noaptea, îmi trebuie o pătură. Trecerea de la un anotimp la altul mi se pare cam bruscă. Însă, ca întotdeauna în weekend, vreau să vă înveselesc. Dacă data trecută v-am arătat nişte animale nebunatice, astăzi vă voi prezenta nişte semeni de-ai noştri. Mereu fac eforturi să iubesc oamenii măcar la fel de mult ca pe necuvântătoare, însă nu reuşesc tot timpul. Nu că ar fi o mare bucurie, dar ne-am mai apropiat cu o săptămână de alegeri. Vă spun asta fiindcă unii dintre tâmpiţii ăştia chiar au drept de vot! Admiraţi-i şi spuneţi-mi dacă ar trebui să se prezinte la urne sau nu.
Azi-noapte eram soarele tău, iar acum zici că-ţi stau în soare...Azi-noapte eram soarele tău, iar acum zici că-ţi stau în soare…

Ăsta-i deja sport olimpic!Ăsta-i deja sport olimpic!

Băutura şi tutunul m-au ţinut 92 de ani, până acum...Băutura şi tutunul m-au ţinut în viaţă 92 de ani, până acum…

Ce o să faceţi voi, când veţi fi piloţi şi o să răspundeţi de viaţa a sute de pasageriOare ce-o să faceţi voi, când veţi fi piloţi şi o să trebuiască să răspundeţi de viaţa voastră şi a sute de pasageri?

Ce, n-aţi mai văzut fată pe bicicletăCe, n-aţi mai văzut fată pe bicicletă?

Dar şi când ne-o pica nouă o pleaşcă pe cap...Dar şi când ne-o pica nouă o pleaşcă pe cap…

Cine mă dă huţaDe ce nu vrea nimeni să mă dea huţa?

De asta tragem noi, băieţii, atâta de fiare!De asta tragem noi, băieţii, atâta de fiare!

Cum putem împărţi un singur pui la doi oameni flămânzi!Cum putem împărţi un singur pui la doi oameni flămânzi?!

Deci ăştia sunt pentru factura la întreţinere...Să împart banii pentru facturi: deci ăştia sunt pentru întreţinere…

Hait, parcă am auzit un pârâit!Hait, parcă am auzit un pârâit!

Cum tragemCum tragem, băieţi?

Mereu vin la mine Rabi, rabi, ce facem cu Fâşia GazaMereu vin la mine: “Rabi, rabi, ce facem cu Fâşia Gaza?”… Luaţi mă, două fâşii, poate aşa mă lăsaţi în pace!

Cum, asta-i nepoata noastră preferată!Cum, asta-i nepoata noastră preferată?!

Sanchi, om politic!Sanchi, om politic! Un papagal!

Uite aici sărut!Uite aici sărut franţuzesc!

Şi acum ne aşteptăm nevestele...Şi acum ne aşteptăm nevestele, să mergem la cumpărături…

Zâmbiţi fericiţi! Păsărica!Zâmbiţi fericiţi! Păsărica!

Ce faci, dobitocule! Acolo-i staţia de autobuz!Ce faci, dobitocule?! Acolo-i staţia de autobuz!

De ce spun multe femei că bărbaţii sunt porci

Funny-Pigs-231De curând am citit un articol din care am dedus, în sfârşit, de ce multe femei spun că toţi bărbaţii sunt porci. Se arăta că un cercetător american a reuşit să descopere întâmplător un antidot pentru lătratul isteric al unor câini. E de ajuns ca patrupezii să fie stropiţi cu un lichid al cărui ingredient activ îl constituie androstenonul, un steroid cu rol de feromon, pe care îl conţin grăsimea şi saliva porcilor, iar câinii se vor potoli imediat.

Omul de ştiinţă John McGlone, de la Texas Tech, voia să-şi liniştească propriul câine, care răguşise de atâta lătrat şi ataca oamenii. Doar şi-a stropit animalul de casă cu acest compus, pe care l-a botezat „parfum porcin”, iar câinele s-a liniştit brusc, fără ca stăpânul să observe vreun efect secundar. Tot clenciul îl reprezintă androstenonul, care le determină pe femelele porcilor să aibă un comportament care îi invită pe masculi la împerechere.

Androstenonul este deci mai mult decât un feromon, adică un compus care măreşte sensibil atracţia sexuală, e chiar un intermon, o substanţă care influenţează şi comportamentul altor specii. Astfel, pe lângă efectul de calmare a câinilor, dacă o pisică e stropită cu „parfum porcin”, aceasta se opreşte locului. Ori, de obicei, dacă sunt udate, cele mai multe pisici o rup la fugă.

Această descoperire va fi utilă mai ales pentru deţinătorii de câini, care de multe ori sunt nevoiţi să renunţe la aceia care deranjează din cauza lătratului sau a ostilităţii faţă de străini, însă cercetătorul speră să găsească un compus pe bază de androstenon, precum „parfumul porcin”, care să-i facă mai atrăgători pe bărbaţi în ochii femeilor active sexual. Va fi parfumul dragostei. El garantează că damele vor avea nevoie de o mare stăpânire de sine pentru a nu sări pe bărbaţi. Porci, dar arătoşi… Doamnelor, vi se pregăteşte ceva!

Sursa: Discovery Newsfemeie cu porc

Nu accepta orice job!

Office Worker Yelling at ComputerUneori, se iveşte posibilitatea de a ocupa un loc de muncă atractiv, datorită unui salariu mai bun decât la serviciul actual. Specialiştii în resurse umane te sfătuiesc să nu accepţi orice job bine plătit. Ar trebui să te întrebi dacă acel post ţi se potriveşte din toate punctele de vedere, dacă vei lucra cu plăcere şi dacă ţi l-ai păstra pe termen nedefinit. Schimbarea locului de muncă presupune asumarea unor riscuri la care s-ar putea să nu te fi gândit.

Ştii bine, astăzi e foarte problematic să-ţi găseşti un loc de muncă. Aşa cum am mai spus, ar fi bine să accepţi orice job, chiar mai prost plătit, fiindcă ai facturi de achitat. Totuşi, vei fi mereu în căutarea unui alt serviciu, mai bine remunerat, în concordanţă cu pregătirea ta. Ar fi recomandabilă prudenţa, înainte de a-ţi părăsi actualul loc de muncă. Studiază bine oferta şi ţine cont de sfaturile experţilor.

Nu mai ai libertate de acţiune. Să presupunem că la vechiul tău serviciu exista posibilitatea de a pleca mai devreme sau să ajungi mai târziu. De asemenea, nu se făcea gaură în cer dacă o dată la nu ştiu cât timp se ivea o urgenţă în viaţa ta şi nu putei veni la serviciu. Recuperai ziua pierdută sau ţi se tăia o zi din concediul de odihnă. S-ar prea putea ca la noul loc de muncă să nu existe această flexibilitate a programului tău şi, la un moment dat, acest lucru să-ţi afecteze viaţa de familie şi îndatoririle sociale.

Trebuie să lucrezi mult în afara programului. Dacă ai foarte multe sarcini de rezolvat, cum e normal, întrucâtva, în condiţiile în care şi câştigul e mare, va trebui să munceşti peste cele opt ore zilnice normale, ba chiar şi în zilele care ar fi trebuit să fie libere, de exemplu, duminica. La acelaşi rezultat se poate ajunge şi dacă schema posturilor este subdimensionată.

După o vreme, vei ajunge la epuizare fizică şi psihică, iar sănătatea ta va avea de suferit. În cele din urmă, vei renunţa de bună voie la acel job şi vei căuta un altul, mai puţin solicitant. Înainte de a accepta jobul acela atât de atrăgător, trebuie să afli detaliat care vor fi sarcinile tale de serviciu. Desigur, ar fi perfect dacă ai şti şi cine îţi va fi şef direct, dar şi ce colegi şi subalterni vei avea.

Există ţinte care nu pot fi atinse. Desigur, salariul e foarte bun, de la premisa asta am pornit. Dar s-ar putea ca obiectivele impuse să fie de neatins. În ochii superiorilor, tu vei fi de vină, nu-i aşa? Asta poate duce la diminuarea salariului negociat inţial, amendă, sau chiar pierderea locului de muncă.

Noua firmă e instabilă financiar. Cel mai indicat este ca, înainte de accepta noul loc de muncă, să faci săpături temeinice, pentru a afla cum stă angajatorul din punct de vedere financiar. Trebuie să evaluezi riscul ca noua firmă să dea faliment sau să intre în insolvenţă, pentru a nu fi nevoit să-ţi cauţi curând un alt job.

Noul angajator face dese concedieri. Ştii foarte bine că nou-veniţii sunt primii plecaţi. Instabilitatea personalului ar trebui să te îngrijoreze. Dacă observi indicii că noua firmă se restructurează, există realul pericol de a-ţi pierde repede serviciul.

Te plafonezi profesional. Se poate întâmpla ca noul tău job să nu-ţi ofere nicio posibilitate de avansare pe scară ierarhică într-un timp rezonabil, iar avantajele unei remunerări mai bune se vor topi. În cazul în care nu te poţi dezvolta pe linie profesională, învăţând lucruri noi, foarte probabil, salariul tău nu se va mări nicicând.

Ai un şef imposibil. Bineînţeles, din cauza relaţiilor tensionate cu şeful direct, vei avea netrai în fiecare zi la locul de muncă. Şi, dacă superiorul tău îţi va impune sarcini absurde ori dacă va avea izbucniri necontrolate, vei regreta că ţi-ai părăsit vechiul serviciu şi te-ai lăsat atras de mirajul banilor. Nu toți șefii au făcut un curs de motivare a angajaților și se va simți frustrat când subaltenii mai greșesc uneori.

Devii invizibil pe piaţa muncii. Trebuie să cântăreşti bine avantajele şi dezavantajele noului job. Dacă eşti o persoană tânără, ar fi bine să vezi dacă ai şanse să devii foarte bun în munca ta căpătând experienţă şi dacă există posibilitatea să afle asta şi alţi angajatori. Dacă jobul acela tentant presupune să fii închis într-un birou, cu un calculator şi un vraf de hârţoage în faţă, nu te va vedea nimeni.

Ar fi bine ca acest serviciu să-ţi ofere şansa de a cunoaşte cât mai mulţi oameni. Dacă eşti vizibil, îţi poţi face noi relaţii şi prieteni, ceea ce ar fi foarte bine pentru dezvoltarea carierei tale în viitor, când vei fi un specialist în munca ta. Atunci există posibilitatea să fii “vânat” de firme importante.

Femeie si sef tipandÎn final, ceea ce le-a scăpat specialiştilor în resurse umane, dar e bine să ştii, este faptul că schimbarea jobului presupune o încărcătură enormă pe plan psihic şi emoţional. Pe aşa-zisa scară a stresului, angajarea într-un nou loc de muncă se situează pe treapta cea mai de sus, ceea ce e echivalent, de exemplu, cu pierderea cuiva foarte drag.

Ce vrea un bărbat de la partenera lui

Eşti sigur că-i din cauza apei?Recent am regăsit un site ale cărui producţii le-am mai comentat, fiindcă cei care scriu acolo au o imaginaţie debordantă. Desigur, nu toate sunt de nivelul celor pe care le-am luat în vizor, iar acesta parcă-i mai cuminte decât altele. De această dată, ni se arată ce vrea un bărbat de la partenera lui de viaţă. Curios să aflu ce doresc în fond de la partenera mea, am citit întregul articol şi l-am comentat în calitate de mascul ce mă aflu.

Articolul original e redat cu scris înclinat. Din respect pentru cititori, am făcut corectură pe text, înlăturând greşelile de punctuaţie şi de exprimare.

Ce vor bărbaţii de la o soţie? E o întrebare la care fiecare femeie crede că ştie răspunsul. Însă se lovesc de nişte “mărunţinşuri” la care nici nu s-ar fi gândit. Urmează o listă cu câteva lucruri pe care bărbaţii le vor de la o soţie.

De la început se poate observa faptul că autorul articolului îi alocă unei femei mai mulţi bărbaţi, lucru care mă face să-mi pun problema că poate e cazul să-mi întreb partenera cu care alţi bărbaţi mă împarte. Nu credeţi că ar trebui să am şi eu ceva de spus, un drept de veto, ceva? Trebuie să mă gândesc ce prieteni de-ai mei să-i propun…

O soţie căreia nu-i este teamă să apară fără machiaj – Doamnelor, trebuie să ştiţi că nu e nevoie să vă machiaţi pentru ca un bărbat să vă considere atrăgătoare. De fapt, prea mult smac pe faţă îl va îndepărta pentru totdeauna. Bărbaţii vor frumuseţe naturală, nu o faţă de clovn. În plus, faptul că ai apărut în faţa lui şi în public nemachiată demonstrează faptul că ai încredere de sine şi în farmecele tale. Exact asta caută bărbaţii.

Personal văd niţeluş altfel problema. Mi-aş dori o soţie căreia să-i fie teamă să se machieze, tocmai ca să nu capete faţa unui clovn. Dar eu sunt unul singur. Să văd ce părere au ceilalţi bărbaţi ai partenerei mele de viaţă.

Bărbaţii vor o bucătăreasă grozavă – Asta nu înseamnă că orice femeie trebuie să fie as în bucătărie. Cu siguranţă însă că va fi pe viaţă al tău dacă din cand în când îi vei pregăti mâncarea lui favorită. O soţie care se pricepe la bucătărie are un instrument excelent la dispoziţia sa. Şi nimic nu poate fi mai bine decât să-l folosească în favoarea sa. Organizează în fiecare săptămână o seară în care să găteşti pentru soţul tău. Asigură-te că toate sunt la locul lor, iar atmosfera este romantică.

Aici n-am nimic de spus; n-am nimic împotrivă ca soţia mea şi a prietenilor mei să ne gătească ce ne place, numai să se împartă între noi în mod echitabil. Dacă partenera mea n-ar avea şi alţi bărbaţi în custodie, aş vrea să mănânc ceva bun în fiecare zi. Şi asta fiindcă nu mănânc numai o dată pe săptămână.

Ce vor bărbaţii? O soţie care să îşi descopere umerii şi gâtul – Aminteşte-ţi mereu să-ţi laşi pielea descoperită, însă nu în zonele greşite. Cea mai atractivă este pielea de pe gât şi umeri. Expunându-ţi umerii şi decolteul, fără a fi însă vulgară, soţul tău va dori mai mult. Descoperindu-ţi partea superioară a corpului este şi o modalitate fierbinte, dar de bun-gust, pentru a-i spune bărbatului că vrei ca el să se gândească la tine dezbrăcată.

Să ştiţi că m-am gândit intens care ar putea fi zonele greşite ale trupului ei, pe care partenera mea ar trebui să nu mi le arate. Să fie sânii? Sau posteriorul? Nu, nu cred că astea ar putea fi zone greşite. Eu cam vreau să le văd, oricum… Chiar şi cotul unuia dintre braţele sale mi se pare sexy şi l-aş vrea decoperit.

Bărbaţii vor ca soţiile lor să se rujeze Un lucru care îi înnebuneşte pe bărbaţi este atunci când soţia lor îşi dă cu ruj. Când ea îşi strânge buzele şi închide ochii, bărbaţii n-au în minte decât un lucru: să-şi sărute cât mai curând soţia.

Până aici, a fost cum a mai fost, dar de data asta autorul chiar a dat-o cu bâta-n baltă. Îi pot comunica faptul că rujul are un gust îngrozitor, chiar şi pe buzele unei femei frumoase, aşa încât îmi piere năprasnic pofta de a o săruta.

Ce vor bărbaţii? O soţie care să le arate mereu că-i iubeşte – Nu te gândi că soţului tău nu-i place ca tu să-i arăţi mereu că-l iubeşti. Chiar dacă el n-o să admită niciodată, el vrea să fie ţinut de mână, să fie îmbrăţişat şi sărutat pe obraz.

Păi, într-adevăr, n-o să admit niciodată să mi se ia aerul: vreau să mă duc la serviciu, ea ţine cu tot dinadinsul să mă prindă de mână; intenţionez să mă duc la baie, ea doreşte să mă ia în braţe; am de gând să duc gunoiul, ea vrea neapărat să mă sărute.

Bărbaţii vor o soţie care să înjure – Este adevărat că nimeni nu iubeşte o persoană prea slobodă la gură, însă nicio mironosiţă n-o să rupă gura târgului. Dacă situaţia o cere, nu-ţi fie teamă să înjuri, însă n-o face în direcţia soţului. Astfel îi demostrezi că nu-ţi este teamă să te aprinzi când este nevoie.

Ei, vedeţi, asta chiar e o noutate pentru mine! N-ar fi trebuit să mă mai mire nimic, dar iată că am fost luat prin surprindere. Personal, prefer ca partenera mea să se aprindă în pat, iar dacă ea începe cu sictirul pe româneşte, prevăd că-mi piere elanul. Încerc să-mi închipui iubita punându-şi cu graţie mâna în şold şi aruncând fel şi fel de înjurături din gura ei senzuală, dar mi-e peste puteri… Şi apoi, când e nevoie ca ea să înjure?!

O soţie care ştie când este cazul să se dezbrace – Nimic nu este mai bun pentru un bărbat decât să privească o femeie care poartă doar un pantalonaş şi un tricou. Asta îi demonstrează că te simţi confortabil în prezenţa lui. Bărbaţii iubesc să se uite la televizor în timp ce soţia stă cuibărită alături într-o pereche simpatică de chiloţei.

Mda, aşa o fi, dar ori mă uit la televizor, ori mă uit la ea? N-are decât să stea cuibărită în chiloţeii ei simpatici, dar dacă fac o recapitulare a ceea ce ar fi normal să doresc de la partenera mea şi n-am realizat până acum, bag sama că ar fi trebuit să fiu singur. Păi spuneţi şi voi dacă-i normal să doresc s-o dezbrac eu, socotind că nicio zonă a trupului ei n-ar trebui să rămână descoperită, ba chiar şi să facem dragoste. Nicăieri nu se pomeneşte că-i firesc să am astfel de porniri. Ei bine, nu! Firesc ar fi fost să-mi placă s-o aud înjurând!

Sursa: aicicuplu

Cele mai tari perle de la Bac-ul din toamnă

Problemă geometrie rezolvatăLa examenul de Bacalaureat 2014 sesiunea a doua, au participat numai 32.637 de absolvenți de liceu la proba scrisă de Limba şi Literatura Română şi 109 au fost eliminați. Desigur, şi de această dată, elevii au fructificat strălucit ocazia de a produce perle cu totul deosebite. Le-am consemnat pe cele mai tari dintre ele.

„Zoe era nevastă şmecheră. Trahanel era soţul. Tipătescu era amantul lor. Toţi trei comunicau bine pentru succesul munci în echipă.”

„Scrisoarea pierdută era a lui Joiana, combinată cu un politician ciumete ce avea poliţia la buton. El a trimis mascaţii să-i rupă cu cafteala pe ăia de-au răpit scrisoarea şi onoarea din Joiana. Scrisoarea s-a găsit dar onoarea a rămas nerecuperată.”

„Domnul Bacovia a scris în total 8 versuri, în timp ce aştepta ceva, lângă un om mort. Autorul a ajuns să fie obsedat de plumb, după ce dragostea lui s-a întors cu spatele la el şi a adormit în cimitir.”

„Bacovia şi-a ales plumbul, pentru că toata lumea purta aur şi argint şi el a vrut să fie mai special.”

„Pentru că e de prost gust să pui la cimitir coroniţe de plastic, poetul a pus coroane de plumb. Sunt mai grele, dar de efect pentru cititori.”

„Bacovia a scris cele mai mari poeme ale literaturii precum: luceafărul şi mircea cel bătrân.”

„Bacovia este de aceeaşi vârstă cu Eminescu şi scriau în parcul uitat de lume.”

„Poezia Moromeţii a apărut de două ori în viaţa poetului Preda. Are 17 personaje Moromeţii dar cel mai tare e nea ilie.”

„Îl socotea mâna lui dreaptă, adică vrea să zică că avea o mână stângă şi două mâini drepte.”

„Dacă îl credea mâna dreaptă, posibil că avusese un accident şi era handicapat.”

„Nu există câmp semantic al artei, ce artă?”

„Dimensiunea temporală e atunci când nu simţi cum zboară timpul. Lu Gigi Becali timpul îi zboara încet căi la bulău, mie îmi zboară rapid că uite că sa şi dus vara asta şi încep ploile…”

„Câmpul semantic al artei e aşa de mare, că nu pot să aleg ce să scriu.”

„O noapte furtunoasă este amintirea poetului despre o vijelie care a rupt pomi şi a căzut pe maşini şi era oameni supăraţi, inundaţi cu posibile viituri. Ce mai, un front atmosferic a făcut deranj mare că a fost mai multă apă decât putea metru pătrat să înghită…”

Iată ce a scris un candidat despre rolul presei literare: „Presa mănâncă ciorbă cu friptură, nu există seriozitate.”

          Consideraţii personale ale unor tineri cu drept de vot

„Comunicarea este sufletul scandalului. Băsescu îi dă numa comunicate în gură lu Ponta.”

„Când nu e comunicarea Oana şi Pepe divorţează.”

„Comunicarea în echipă nu e când cel mai tare antrenor Reghecumf dă ordin ceva şi pe stadion fuge ăia amboulea. Vorba ceia: Dacă comunicare nu e ce dracu e?”

Un candidat a scris: „Mă trezesc în fiecare zi şi mă rog să nu-mi pice iarăşi poezie şi chiar asta a picat, învăţ doar gen epic, puteţi să înţelegeţi? Profa mea ne vorbea doar de Blaga, o frustrare. Ne vedeam cred că şi la anul, e greu subiectul. Îmi exprima admiraţia pentru profesori, dar rămâneţi acasă… nu aveţi ce corecta la mine”.

„Este frustrant să ştii că ai avut o viaţă chinuită să te bată măta şi taicătu acasă şi de asta te apuci să scrii poeme.”

„Îţi dai seama cât de frustrate poţi fi să te uiţi într-un asemenea portret, cum dracu să te hipnotizeze, pe mine mă fascina profa de română, bună rău era.”

Un elev şi-a spus punctul de vedere: „Universala asta a fost un chin pentru mine, că scriitorii de demult au avut timp ş-au scris cărţi groase, în multe volume”.

„Textul lui Slavici începe co frază lungă şi ocolită în care nam priceput cine vorbeşte. Credeam că îi ie dor deo fată, dar el se gândea la un tip cu nume fistichiu, Budulea Taichii”.

„Ion Sclavici a scris Budulea Taichi şi nu vreau să intru în detalii, că nu ştiu subiectul. Miaţi făcut o surpriză cu subiectu ăsta.”

Un absolvent a fost sincer: „Nu se merită să respecţi regulile într-un domeniu, şefii sunt bandiţi şi golani cu noi angajaţii. Lucrez de două luni de când nu am luat bacul şi îşi bate şefii joc de mine”.

La sfârşitul lucrării, un elev a ameninţat: „Dacă nu daţi subiecte mai simple, să le facă şi copii normali, eu nu mai vin la examen!” Ca să se ştie!Metodă anti-copiat

                               

Puterea vindecătoare a tratamentelor naturiste

Homeopathic-Remedies-for-Anxiety-4Zilele trecute m-a vizitat un prieten, Paul, care ştia că am reuşit să mă las de fumat urmând un tratament homeopatic. Mi s-a plâns că are uneori dureri de ficat şi stări de rău, mai ales atunci când este foarte obosit. Deşi este un om cultivat şi echilibrat, n-are deloc încredere în medicina clasică. Dorea să-i spun câte ceva despre puterea vindecătoare a tratamentelor naturiste.

N-aveam nimic împotrivă, dar l-am avertizat de la bun început că ar trebui să consulte un specialist, respectiv un doctor care a făcut Facultatea de Medicină şi, în plus, s-a specializat în homeopatie. De altfel, nci nu ştiam dacă durerile de ficat de care se plângea aveau legătură cu vreo deficienţă a funcţionării acestui organ. Totuşi, voiam să-l ajut cumva.

– Paulică, după cum ştii, eu nu sunt doctor, dar m-am documentat asupra unor tratamente naturiste, atunci când mi-am propus să mă las de fumat. Pe mine, e foarte adevărat, un tratament homeopat m-a ajutat şi, într-adevăr, m-am lăsat de fumat. Acum nu ştiu câte procente din acest rezulatat se datorează tratamentului, şi câte, propriei mele voinţe.

– Da, bine, asta am înţeles, dar eu sunt bâtă la medicină, oricare ar fi ea. De altfel, ştii bine că prefer să nu mă duc la doctor…

– Ştiu asta, dar nu ştiu dacă în cazul tău are vreo vină ficatul sau altceva. Asta doar un medic îţi poate spune. Însă mai ştiu că în medicina tradiţională chineză ficatul e responsabil pentru fluxul de enegie Chi care inundă tot organismul. Ficatul funcţionează ca un filtru sofisticat al organismului omenesc.

– Aha, şi adică ce filtrează? Ce reţine şi ce lasă să treacă?

– Acum vorbeşte inginerul din tine, observai eu şi continuai: Din cauza lipsei de somn, a mediului tot mai toxic în care trăim, a produselor cu aditivi pe care le băgăm în noi, a regimului alimentar dezechilibrat etc., funcţia hepatică este îngreunată. Substanţele toxice rămân în ficat mai multă vreme, până când el reuşeşte să le descompună. Dacă nivelul de toxicitate depăşeşte un anumit prag, funcţiile ficatului sunt afectate şi organul nu mai poate lucra corespunzător.

– Deci ar trebui să detoxifiem ficatul, făcu Paul, sorbind din ceaşca de cafea, după care îşi aprinse o ţigară.

– Da, ăsta ar fi primul pas. Însă, cu siguranţă, un specialist îţi poate prescrie nişte tratamente naturiste pentru ficat şi trebuie să urmezi sfaturile lui privind alimentaţia şi stilul tău de viaţă. Şi, dacă nu te abaţi de la regulile pe care ţi le impune specialistul, vei fi mai sănătos decât în acest moment.

– Mda… Să vezi că mă pune să mă las de fumat, spuse Paul cu obidă şi stinse ţigara în scrumieră.spa-massage-therapy-inset

Premergătoare, doar pentru copii de peste 8 luni

Am un nepoţel, Florin, pe care sora mea, Mădălina, şi soţul ei, Andrei, au binevoit să-l conceapă. Cum a împlinit deja 7 luni, mă aştept ca în curând să zburde prin casă, spre disperarea vecinilor de sub apartamentului nostru. Ca să alerge prin casă, Florin mai întâi trebuie să înveţe să meargă. Medicul pediatru i-a spus mamei lui că premergătoarele se recomandă copiilor de peste 8 luni, dacă aceştia pot sta singuri în picioare şi să-şi susţină capul.

În privinţa utilităţii premergătoarelor, pediatrul a fost puţin evaziv, spunându-i surorii mele că problema e oarecum controversată, unele studii fiind pentru folosirea lor, altele, contra. Din câte a discutat el cu alţi părinţi, unii copii au fost vizibil ajutaţi în dezvoltarea lor de premergătoare, alţii, dimpotrivă, au fost întârziaţi de folosirea lor excesivă.

După părerea lui personală, ar trebui ca unui copil de 8-9 luni să i se aducă un premergător cu mai multe funcţii, care să aibă şi o bară de activităţi cu luminiţe şi vibraţii, care l-ar putea ţine ocupat pe micuţ. N-ar trebui uitat copilul în premergător ore întregi. Trebuie folosit, dar cu moderaţie, cât timp adulţii nu-l pot supraveghea tot timpul, căci niciun instrument, oricât de sofisticat ar fi, n-ar putea înlocui părinţii.

Dacă adulţii văd că odrasla lor s-a obişnuit repede cu premergătorul şi îl ajută, să nu ezite să i-l ofere în fiecare zi. Nu înseamnă că dacă pruncul este în premergător, părinţii îşi pot vedea în voie de alte activităţi. Totuşi, unii dintre aceştia au fost foarte mulţumiţi de el, văzând că cei mici au făcut primii paşi mai repede.

Alţi părinţi au spus că astfel de premergatoare îi feresc pe copii să se lovească de colţurile mobilierului sau al pereţilor şi îi ţin departe de prize, bibelouri şi obiecte care i-ar putea accidenta. La vârsta asta, copiii sunt foarte curioşi şi vor să exploreze universul în care se găsesc. Părinţii trebuie să fie atenţi la modelul ales, astfel încât copilul să-l folosească în siguranţă deplină.

Ţinând cont de informaţiile culese, Mădălina s-a hotărât că Florinel merită să i se ofere şansa de a învăţa mai repede să meargă, aşa că îi va cumpăra un premergător, după cum i-a recomandat medicul pediatru: sofisticat, cu jucărioare, lumini şi vibraţii. În cele din urmă, şi premergătorul e tot o jucărie mare şi folositoare. Abia aştept să-l văd…respiro-rumoroso-neonato