Ambrozia, poșircă pe lângă un vin din Beciul Domnesc!

În urmă cu ani, mi-am satisfăcut stagiul militar în Focșani. Cel mai bun must băut vreodată a fost făcut de noi, militarii, din strugurii pe care îi culegeam în viile de la Odobești și-i zdrobeam cu palmele. După Revoluție, mi-am cumpărat o casă bătrânească în apropiere de Odobești, mai mult pentru că avea o parcelă cu viță-de-vie. Bacchus ar spune că ambrozia e poșircă pe lângă un vin din Beciul Domnesc.

De atunci, adesea, sărbătorile de iarnă mi le petrec acolo, unde îmi invit rudele și prietenii. Am visat că și Bacchus, zeul roman al vinului, viței-de-vie și al beției, mi-a onorat invitația de Crăciun și a degustat din licorile produse de Vincon Vrancea, companie care a făcut o remarcabilă selecție de vinuri cu denumirile: Beciul Domnesc, Comoara Pivniței, Oenoteca și Vinoteca.

Și cum spuneam, am visat că m-a vizitat Bacchus și am întins masă mare. Nu știam cum să-mi apelez oaspetele. „Preamărite” suna cam pompos într-o casă prea modestă pentru un zeu.

– Spune-mi cum dorești, mi-a grăit el, nu te formaliza! Grecii îmi spun Dyonisos ori Dionis. Au vinuri bunicele. Acu, să văd cu ce te lauzi tu!

– Nu mă laud, am îngăimat, deși aș avea cu ce…

Mă bucuram de un astfel de oaspete și zeul merita să guste niște vinuri de soi din gamele Comoara Pivniței și Oenoteca.

Am început cu un Merlot din Comoara Pivniței, toate vinurile colecției fiind maturate și învechite ani buni, în crama Beciul Domnesc. Unele sunt vechi de 20 de ani. Zeul a privit vinul, l-a amușinat, a sorbit puțin din el, după care a golit paharul dintr-o suflare.

– Da, e grozav, mi-a spus el, plescăind. Merge cu grătarul de porc. Are aromă de zmeură, cu note de vanilie și de cireșe amare. E echilibrat, catifelat și savuros. Altceva?

– Sigur, Bacchus! am exclamat eu și i-am turnat un pahar de Cabernet Sauvignon.

Zeul a procedat la fel ca și cu primul pahar, după care a grăit:

– Ăsta-i un vin bun cu vânat! A fost maturat și învechit mai mult de 10 ani, ceea ce l-a catifelat și i-a conferit accente gustative de fructe de pădure. Astea-s toate vinurile?

– Nu, bunule zeu, dar nu știu ce vin se servește la ce bucate! am replicat și i-am turnat un pahar de Pinot Noir, cu aromă de fragi, cireșe negre, zmeură și afine.

După același tipic, Bacchus a golit paharul și a rostit:

– Are tușe delicate de vanilie. Vinul ăsta prietenos se bea la aperitive, cu el trebuia să începi! Dar ești doar un muritor…

În tonul zeului am deslușit cu jenă o notă dispreț.

– Așa-i, Bacchus, dar am și o Fetească Albă cu un gust unic, cu note florale.

Zeul a golit paharul și a decretat:

– Muritorule, e bun rău! Se bea cu pește și fructe de mare. Ai onorat cum se cuvine roadele viței-de-vie. Vreau și altceva!

– O Tămâioasa Românească, mărite zeu?

– Toarnă! Vă iubesc pe toți muritorii, fiindcă aveți femei frumoase și vin bun! Zeul a băut și a reluat: Parcă-i aur lichid! Merge la desert. Magnific vin!

– Mai am un Sauvignon Blanc, din aceeași colecție, am prins eu curaj.

– Ah, e gustos! Merge extraordinar cu stridii, pește și fructe de mare, a zis Bacchus, râgâind discret. Mai ai ceva?

– Îți ofer, din colecția Oenoteca, o Fetească Regală aurie, cu note florale.

– Da, e un vin elegant și echilibrat, a aprobat zeul plescăind și a adăugat: Merge la calamari și caracatiță la grătar. Băiete, ajunge! Ai cu ce te lăuda! Mai dă-mi numai un pahar de vin, dar să nu fie dulce!

– Un Muscat Ottonel sec?

Bacchus a băut și a decretat:

– Delicios! Merge cu pește, dar nu mai pot mânca! Trebuie să plec. Mă înalț în Olimp, să râd de zeii ăia simandicoși care se hrănesc doar cu ambrozie. Ne ține ea nemuritori, însă, fie vorba între noi, e poșircă în comparație cu vinurile din crama Beciul Domnesc! Acum am băut cele mai bune vinuri din Europa și, poate, din întreaga voastră lume! O sticlă dintr-un astfel de vin e cadoul perfect de sărbători și pentru zei. Crăciun fericit!

Bacchus s-a ridicat și, când să-și ia tirsul, m-a trezit soneria ceasului…

Comments

comments

Leave a Reply

Viagra Malaysia treat erectile dysfunction with the original ED treatment that has helped men feel confident in bed for decades. We’ll connect you with a licensed healthcare provider to evaluate if our prescription ED treatments could be right for you, including super-affordable generic Viagra viagramalaysiaofficial Viagra is viagra malaysia an oral ED medication that works by suppressing an enzyme in the body called PDE5.