Cumpără-ți iarna un aparat de aer condiționat!

climatico-logoVărul meu, Vlad, e foarte prudent, fiind de părere că cel mai bine e să-ți faci vara sanie și iarna car. De curând m-a vizitat fiindcă știa că mi-am luat o instalație de climatizare, lucru pe care dorește să-l facă și el. Din capul locului, i-am spus că e bine să-ți cumperi iarna un aparat de aer condiționat, fiindcă e mai ieftin și nu ai mult de așteptat echipa care să-l monteze.

Ajuns la mine, Vlad m-a întrebat ce magazin de specialitate îi recomand.

– E bine să-ți iei și tu de unde mi-am cumpărat eu anul trecut cele două aparate de aer condiționat din casă, de la Climatico Line, o companie care se ocupă de lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat, dar și de proiectarea, comercializarea și instalarea sistemelor de aer condiționat, încălzire și ventilație pentru locuințe și spații industriale. Face și mentenanța lor periodică, asigură garanția echipamentelor comercializate și service-ul în perioada post-garanție.

– Aha! Și de ce ți-ai ales tu compania asta?

– Vlad, sunt cei mai buni din țară în acest domeniu! Reprezintă excelenţa pentru produsele și serviciile referitoare la climatizare. Personalul de la Climatico are experiență de peste 10 ani și satisface cerințele cele mai exigente. M-a mulțumit chiar și pe mine, care sunt foarte cusurgiu! Am fost fraier că am apelat la ei abia când erau peste 40 de grade Celsius la umbră…

– Nu te obliga nimeni să stai la umbră! Și cum comand?
Showroom_Climatico_Aer_Conditionat_1
– Personalul asigură suport telefonic și te poți duce la sediul companiei, în str. Gh. Ţiteica nr. 99, sector 2, București, unde o mare parte din produse sunt expuse în showroom. Vei fi îndrumat pentru alegerea produsului potrivit. Un alt motiv de a alege Climatico îl constituie faptul că e membru al Asociației Generale a Frigotehniștilor din România și al Asociației Române a Magazinelor Online.

– E bine de știut. Dar am de unde alege?

– Desigur! La Climatico găsești o gamă extrem de largă de aparate de aer condiționat având între 7000 și 24000 BTU, la prețuri convenabile.

– Dar ce înseamnă BTU?

– Sunt inițialele de la British Thermal Unit, o unitate de măsură pentru căldură.

– Așa o fi, dar mă interesează ce branduri găsesc la Climatico.

– Vlad, ei colaborează cu producători de renume mondial: Airwell, Ariston, Buderus, Chigo, Daikin, DeLonghi, Dyson, Fujitsu, General, Gree, Hitachi, Hokkaido, Inventor, LG, Mediclinics, Mitsubishi Electric, Nordstar, Osaka, Panasonic, Samsung, Sharp, Yamato, Whirlpool etc. Comandă de aici aer condiționat, fiindcă sunt multe promoții și beneficiezi de montaj profesional. Transportul e gratuit în toată țara.

Aer_Conditionat_Rezidential_Climatico

– Da, asta-i altă bilă albă pentru ei.

– Așa-i, dar înainte de a face comanda, ar fi util să citești ghidul practic pentru alegerea aparatului de aer condiționat potrivit, de pe site-ul magazinului. Stai să-l găsesc pe laptop! Uite, poți cumpăra și-n rate egale fără dobândă! Sunt produse excepționale, omule…

– Grozav, dar cum comand?

– Simplu și rapid, în 8 pași, pe care-i găsești pe site. În plus, beneficiezi și de niște discounturi.

– Care sunt?

– Climatico îți oferă discounturi pentru serviciile oferite, prin programul Eco Climatico. La instalarea noului sistem de aer condiționat, dacă e cazul, echipa Climatico de instalare va dezinstala si va prelua vechiul aparat. Toate costurile cad în sarcina companiei.

– Foarte frumos, dar nu-i cazul. Altceva?

– Uite, beneficiezi de extragaranția Climatico.ro, care asigură extinderea perioadei de acoperire a garanției cu 2 ani peste perioada de garanție standard, oferită de producători. Climatico.ro mai oferă și garanția Plus, care asigură extinderea perioadei de acoperire a garanției cu 1-2 ani. Acesta este un serviciu opțional, contra cost.

– Alte bile albe pentru Climatico.ro! Cum plătesc?

– Există o mulțime de metode de plată: cu cardul online, în avans prin virament bancar, la livrarea în București și județul Ilfov, ramburs oriunde în România, direct la curier, la livrarea comenzii… Alege!

– Mda, înțeleg de ce ești foarte mulțumit de compania asta și mi-o recomanzi: are lucrători pofesioniști, cu experiență, beneficiez de consiliere competentă, de un raport preț/calitate excelent, de o gamă largă de produse de calitate premium, am promoții, un sistem complex de garanție, livrare rapidă, transport gratuit în București, instalare cu o echipă de profesioniști, service post-garanție, metode de plată simple și rapide. Se ocupă de tot…

– Ehe, sunt și alte beneficii, vere, dar mă mărginesc să subliniez faptul că te poți lăuda întregii familii că ți-ai cumpărat un sistem de aer condiționat din același loc ca și mine!

– Păi dacă ei sunt cei mai buni din țară… Dar ce mai face compania asta minune?

– Climatico.ro oferă mai multe servicii: constatare service aparate de aer condiționat, ajustări montaj aparate aer condiționat pentru blocuri reabilitate, mentenanță sisteme de aer condiționat, montaj pentru aparate de aer condiționat cu kit de instalare inclus, montaj centrală termică murală, montaj boiler electric mural.

– E o companie ireproșabilă și oferă servicii complete. Mâine fac comandă, că la vară va fi din nou caniculă, ca anul trecut, când nu-mi venea să plec de la serviciu, unde aveam aer condiționat!

– Bine, dar vezi să nu faci ca fotbalistul ăla care a auzit la radio cum canicula a mai făcut două victime și a întrebat cine e criminala asta, Canicula,  și de ce nu-i arestată!1011440_576564235768179_666293751_n

Valentine’s Day e ziua desfrâului?

couple-bed-condomAi o relație? Ești îndrăgostit? În caz afirmativ, înseamnă că ai alergat cu frenezie după un cadou pentru persoana iubită, care s-o surprindă plăcut. Nici o clipă nu te-ai întrebat ce părere are ortodoxia despre Ziua Îndrăgostiților, așa-i?  N-ai aflat că Valentine’s Day e ziua desfrâului în ochii Bisericii?

Recunoaște, habar n-ai că duminică dimineață, de ziua Sfântului Valentin, preoții de pe tot cuprinsul patriei țin slujbe şi rugăciuni anume pentru dragoste curată (fără păcatul împreunării trupești până la căsătorie). Vor să-i țină pe tineri departe necazuri și de ispite, pentru ca toate cuplurile să devină familii creştine.

Mărturisește, numai la ce spun preoții nu te-ai gândit, când te-ai aprovizionat cu prezervative din belșug! Cică Ziua Îndrăgostiților îi împinge pe tineri să păcătuiască grav, cu vârf și îndesat. Îmi amintesc că, în urmă cu ani buni, eram licean și, după ore, de Ziua Femeii, colegul meu de bancă m-a rugat să-i cumpăr 3 prezervative (nu avea bani pentru mai multe), lui fiindu-i jenă să ceară astfel de produse unei vânzătoare.

Nicio problemă. Am cerut 3 prezervative, iar fata de după tejghea le-a palmat cu dexteritate și mi le-a pus în mână. Le-am azvârlit pe tejghea și am rugat-o să le împacheteze frumos fiindcă „e Ziua Femeii și vreau să le fac cadou”. Vânzătoarea a chicotit și s-a conformat. Vouă vă e jenă să cumpărați prezervative? Argumentați de ce, indiferent de răspuns.

„Biserica Ortodoxă şi Biserica Creştină în general trebuie să apere foarte clar instituţia cea mai importantă: familia… La o astfel de sărbătoare nu ne putem juca de-a căsătoria de o zi… Nu ne putem juca de-a reclamele în supermarketuri, unde pentru că e Valentine’s Day să fie afişate pe rafturi prezervative şi alte lucruri care să te conducă la desfrâu… Suntem de acord să existe dragoste între… bărbat şi femeie, dar nu în modul acesta, care deja denaturează”, a afirmat preotul Cristian Ştefan, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului.

În neștiința lui, colegul meu de bancă a păcătuit, folosind prezervativele în scopul pentru care au fost create. Nu i-a fost deloc jenă să le utilizeze cu mai mult sârg decât s-a pregătit pentru vreo teză. Deși se declara un bun creștin, n-a pomenit niciun cuvânt despre desfrâul la care s-a dedat, la păcat și la părerea Bisericii. Mai mult, n-a dat niciun semn că s-ar căi fiindcă a păcătuit!

Voi la fel veți face de Valentine’s Day, cu nerușinare? Să vă fie de bine!cuplu

Sursa: aici

Întrecere socialistă în Parlamentul României

IMGZ28iunSenatorul UNPR Constantin Popa a propus ca fiecare angajat la stat sau la firme particulare să primească în fiecare zi câte o masă caldă gratuit, fiindcă astfel îi va crește productivitatea în muncă. Senatorul, acuzat pe nedrept de populism, spune că a văzut mulți tineri îmbolnăvindu-se fiindcă n-au mâncat o masă caldă la prânz. Personal propun o întrecere socialistă de legi menite să fericească cetățenii cu un serviciu și, mai ales, cu drept de vot.

În viziunea onorabilului senator Popa, angajatorii ar urma să-și înființeze cantine proprii ori să încheie contracte cu firme de livrare a mâncării la domiciliu. Valoarea mâncării va fi scăzută din profitul companiei. Un alt parlamentar a spus că e o idee bună dacă-i vorba de o întrecere socialistă și că ar fi bine ca firmele să le dea salariaților bărbați și câte un costum anual, iar femeilor, câte o rochie, ca să fie bine îmbrăcați. Să fie primite!

Conform senatorului Popa, meniul ar costa 15 lei pe zi. La 4,6 milioane de angajați, masa de prânz plătită de stat și de patronate ar costa vreo 69 de milioane de lei, adică un fleac de 15 milioane de euro într-o singură zi. Dar cu banii altora se poate face orice.

Din moment ce s-a propus câte o masă caldă în fiecare zi, presupun că salariații au dreptul să mănânce gratuit chiar și sâmbăta, și duminica, dar atunci, ca și în toate zilele de sărbătoare, salariații ar fi bine să ia masa caldă împreună cu familia, adică perechea conjugală și măcar un copil. Pe spinarea angajatorilor, desigur. Astfel, legăturile familale ar fi mai strânse, salariații ar fi mai relaxați și mai eficienți la locul de muncă, iar țara va prospera.

Cum nu sunt banii mei, îmi permit să le sugerez lucrătorilor din parlament să ia în serios propunerile mele, la care am muncit eficient două minute încheiate, după ce am mâncat o masă caldă, deși n-a fost nimic gratis.

Astfel, mergând pe aceeași linie călăuzitoare trasată de vizionarul senator Popa, ar trebui ca salariații să ajungă la locul de muncă gratuit, fiecare dintre aceștia primind abonament pentru călătoriile cu toate mijloacele de transport în comun. De asemenea, salariaților ar urma să li se deconteze măcar câte un drum dus-întors cu trenul sau avionul, pentru ca oamenii muncii de la orașe și sate să beneficieze de un concediu de odihnă plătit cât mai relaxant.

În plus, gândindu-mă bine 17 secunde bătute pe muchie, am ajuns la concluzia că lucrătorii ar fi bine să beneficieze de chirie și întreținere gratuite, ca și gazele și energia electrică, iar randamentul lor profesional va crește binișor datorită acestor facilități.

În restul timpului rămas din cele două minute de gândire, am chibzuit pe rupte și reiterez ideea de a trece la programul de lucru de 6 ore pe zi, 4 zile lucrătoare pe săptămână, iar la fiecare loc de muncă salariații să beneficieze de o sală de divertisment plină cu jocuri și de un dormitor comun, în care aceștia s-ar putea odihni în pauza de o oră, după ora rezervată pentru masa caldă, evident.

Opțional, angajatorii au dreptul de le cumpăra tuturor salariaților câte un televizor LCD cu diagonala de minim 81 cm, o tabletă și un telefon inteligent, toate de ultimă generație, pentru ca aceștia să se poată destresa mai eficient. Aparatura se va schimba la fiecare 6 luni sau un an, datorită progresului tehnologic.

Totuși, aparatura electrocasnică necesară în fiecare locuință trebuie plătită de angajatori pentru toți salariații. Măcar câte o mașină de spălat rufe de fiecare, alta de spălat vase, un aragaz, un frigider, un cuptor cu microunde, un storcător de fructe, un aspirator și alte mărunțișuri de acest fel. Sigur, ar fi frumos ca la ieșirea la pensie, angajatorii să le dăruiască angajaților câte un ceas în valoare de minim 15.000 de euro, drept mulțumire că au onorat respectivul serviciu cu sudoarea frunții lor, dar numai dacă angajatorii țin neapărat.

Stimați cititori, vă rog să completați lista de beneficii pe care le merită (gratuit, cum altfel?) fiecare salariat în parte al scumpei noastre patrii, astfel încât nicio persoană nici măcar să nu se gândească să-și caute un loc de muncă și fericirea în altă țară. Aștept propuneri pentru parlamentarii noștri, că e an electoral!

Acesta este un pamflet și va fi tratat ca atare.

Sursă foto: aici

Vorbe de spirit despre doctor

9-out-of-10-doctors-agree-house-hugh-laurie-derp-doctor-demotivational-posters-1305219948Din când în când vă înfăţişez lumea şi diversele ei aspecte în viziunea oamenilor de spirit, care au formulat butade, panseuri şi vorbe de duh despre diverse subiecte inspirate din viaţa cotidiană. Au devenit citate celebre şi aforisme. Nu uit nici de proverbe și zicători. Astăzi vă prezint câteva vorbe de spirit despre doctor.

Numai făcând sport poți muri sănătos. (Vasile Ghica)

Singurul mod de a-ți păstra sănătatea este să mănânci ce nu vrei, să bei ceea ce nu-ți place și să faci ceea ce n-ai face. (Mark Twain)

Sănătatea este lucrul pentru care închină prietenii mei, înainte de a cădea lați. (Phillis Diller)

Dacă ar fi aruncate toate medicamentele în mare, ar fi mai bine pentru pacienți și mai rău pentru pești. (Oliver Wendell Holmes)

Fără sprijinul medicilor, bolile nu ar avea randament atât de ridicat. (Vasile Ghica)

Medic, cineva spre care ne îndreptăm speranțele când suntem bolnavi și câinii când suntem sănătoși. (Ambrose Bierce)

Un doctor i-a dat unui om încă 6 luni de trăit, dar când acesta n-a putut plăti nota, i-a dat încă 6 luni. (Henny Youngman)

Doctorul mi-a spus să stau departe de băutură. De atunci, beau doar cu paiul. (Anonim)

Ai grijă când citești cărți pentru sănătate! Poți muri din cauza unei greșeli de tipar. (Mark Twain)

E rău că la bătrânețe dosarul medical e mai mare decât dosarul de cadre. (Grigore Moisil)

Statisticile medicale arată că unul din 4 amercani suferă de vreo formă de boală mentală. Gândește-te la cei mai buni 3 prieteni ai tăi. Dacă ei sunt sănătoși, atunci probabil tu nu ești. (Rita Mae Brown)

Unui medic: Domnul doctor Mărăcine,/ Medic, ce să zic, model:/Te tratează foarte bine,/ De-l „tratezi” şi tu pe el. (Giuseppe Navarra)

Medicul este acea persoană în faţa căreia cădem în genunchi la internare şi pe care o înjurăm imediat după externare. (Dragoş Voicu)

Diagnostic, prognosticul unui medic despre boală în funcție de pulsul și buzunarul pacientului. (Ambrose Bierce)

Nu înțeleg două lucruri: neîncrederea în oamenii tineri și în medicamentele ieftine. (Valeriu Butulescu)

Trebuie utilizat veninul proștilor în medicină, cel de cobră e rudimentar. (Vasile Ghica)

Când veţi intra în vreun spital, dezbrăcaţi-vă de patimile de cupiditate şi de orgoliu, lepădaţi şi trândăvia şi daţi-vă cu totul bolnavilor, cărora să le fiţi recunoscători dacă, îngrijindu-i, vă vor permite să vă instruiţi. (Nicolae Constantin Paulescu)

Speranța este cel mai bun medicament pe care îl cunosc. (Alexandre Dumas)

Să râzi ori de câte ori poți. Este un medicament ieftin. (Byron)

În medicină, ca și în dragoste, nu spune „întotdeauna” și nu spune „niciodată” – totul e posibil… (Anonim)

Sănătatea e ca banii, niciodată nu vom avea o adevărată idee de valoarea sa până când o vom pierde. (Josh Billings)

Unui medic: Bolile ce ne omoară/ Nu mai poţi să le alini./ Doctori mulţi avem în ţară,/ Însă medici… prea puţini! (Dumitru Botar-Tabor)

Oamenii nebuni sunt mereu siguri că sunt sănătoși, numai cei sănătoși sunt capabili să admită că sunt nebuni. (Nora Ephron)

Sănătatea e darul cel mai frumos și mai bogat pe care natura știe să-l facă. (Michel de Montaigne)

Vârsta nu depinde de câți ani ai, ci de temperament și sănătate. Unii oameni se nasc bătrâni, iar alții nu se maturizează niciodată. (Tyron Edwards)

Cel mai bun doctor oferă întotdeauna cât mai puține medicamente. (Benjamin Franklin)

Nu trebuie să vizităm un spital de nebuni pentru a vedea minți bolnave, planeta noastră este un spital de nebuni al universului. (Goethe)

Un om de spirit și de bun-simț spunea odată despre un doctor plin de gravitate: omul acesta trebuie să fie un mare ignorant, căci răspunde la toate întrebările care i se pun. (Voltaire)

Legile lui Murphy despre medici

Nu poți vindeca prostia.

Orice urgență are 3 faze: panică, teamă și remușcare.

Dacă porți o uniformă albă, curată, așteaptă-te ca cineva să vomite pe ea.

Un pacient care cântărește 100 kg are nevoie de îngrijiri speciale și trebuie mutat de pe o parte pe alta, în timp ce un pacient de 50 kg are nevoie de un bandaj la deget și culmea este că a ta colegă de tură are probleme cu spatele; ghici cine va duce tot greul?

Valabil pentru cadrele medicale: Când ai nevoie de bani, tura ta este anulată, iar când ți-ai făcut planuri pentru weekend, trebuie să faci ore suplimentare.

Cu cât faci o treabă mai bună, cu atât mai mult trebuie să te aștepți să-ți fie încredințată mai multă muncă.

De obicei, apelurile de urgență apar în momentul în care te pregătești să iei pauza de masă.

Atâta timp cât prostia e ca o epidemie, ai job-ul asigurat.la dentist

Topul prenumelor purtate de genii

Multe persoane cred că numele de botez al copiilor le influențează acestora viața încă de când îl poartă și că va releva anumite talente deocamdată nedeslușite. Astfel, mai nou, statisticienii au alcătuit topul celor mai frecvente 15 prenume purtate de genii. Pentru România, printre prenumele care par a fi predestinate geniilor sunt Ion, George, Paul și Maria. Cei care sunt ori vor deveni curând părinți au de unde alege un nume potrivit pentru odrasla lor, cu speranța că aceasta va deveni un geniu.

MooseRoots, un site de cercetare genealogică, a cules 14.750 dintre prenumele purtate de savanţi, cercetători, cadre universitare de renume, matematicieni, filosofi, scriitori, inventatori, compozitori, artişti şi laureaţi ai Premiului Nobel de pretutindeni, identificând cele mai multe 15 prenume pe care le-au avut aceste genii.

Desigur, majoritatea părinţilor doresc pentru copiii lor fericire şi succes în viață, iar prenumele alese pentru aceștia ar putea contribui la viitorul lor luminos. Astfel, părinții își pot pregăti copilul pentru o viață remarcabilă, dându-le prenume care au fost purtate de persoane ilustre.

Totuși, destui spun că numele purtate nu le influențează deloc viața și că o persoană cu un coeficient de inteligență sub medie poate purta același prenume cu un geniu, coincidența având un rol major. Dacă multor oameni le plac prenumele de Ion și Maria, desigur, le vor purta și copiii lor. Astfel, cum există mulți români numiți Ion, respectiv Maria, sunt mai multe șanse ca printre aceștia să se nimerească mai multe genii decât printre persoanele cu prenume mai puțin uzitate.

Și apoi, la fel de bine se poate presupune că există mai mulți retardați numiți Ion sau Maria, deși nu s-au făcut studii care să adeverească această presupunere. La fel, faptul că mulți asasini în serie americani purtau două prenume nu înseamnă că acest lucru i-a făcut criminali, iar părinții ar trebui să nu le pună mai multe prenume copiilor lor.

Oricare ar fi adevărul, se știa deja că primii copii născuţi în familie sunt mai inteligenți și mai descurcăreți decât fraţii lor, iar acest nou studiu realizat cu ajutorul a peste 377.000 de elevi de liceu a concluzionat din nou faptul că primii nou-născuți din familie au un IQ superior și trăsături de personalitate mai accentuate decât frații acestora.

Oamenii de știință afirmă însă că diferenţele dintre primii născuţi şi cei veniți pe lume mai târziu sunt atât de mici, încât se pare că sunt practic irelevante în viaţa de zi cu zi.

Iată topul cele 15 prenume cel mai des purtate de genii:

15. Elizabeth (Elisabeta în România)
14. Mary (Maria)
13. Joseph (Iosif)
12. Peter (Petru și Petre)
11. Thomas
10. Paul
9. George
8. Johann (Ioan)
7. Richard
6. James
5. David
4. Charles
3. William
2. Robert
1. John (Ion)
geniu

Sursa: aici

Sunt Cristi, ăla cu câinele, dar altul!

Presiunea străzii mă strivește și mă văd nevoit să fac mărturisiri complete. Recunosc, eu sunt Cristi, ăla cu câinele! N-am cum să neg, se vede de la o poștă! Dar nu eu am acel pitbull mic și arțăgos, care nu-i dă pace unui cetățean cumsecade, alegător conștiincios în ultimii 20 de ani, de unde și starea națiunii, fie vorba între noi. Ei bine, da, mărturisesc, sunt Cristi, ăla cu câinele, dar alt câine, aristocrat, de-i zic javră. Și, de fapt, nici n-am un câine, ci două pisici. Așa că nu mai strigați după mine, oameni buni!

Prietenii și cunoscuții s-au luat de mine, cică să-mi chem câinele la ordine! Și asta n-ar fi nimic, dar și o mulțime de necunoscuți strigă că atitudinea mea e intolerabilă și că trebuie să ies la iveală. Fraților, vă jur, nu sunt Cristi! Adică sunt Cristi, dar nu ăla pe care-l căutați! Și chiar dacă aș fi, cu toate că, repet, nu sunt, de ce să-mi chem câinele? Câinele ăla alb e bine educat și-i pedepsește pe bipezii care și-au băut mințile. Ești beat, el te înhață, deci are o funcție educativă lăudabilă în societatea românească de azi.

Nu mai spun că cizmele acelui, hai să-i zic, om sunt două și una mai apetisantă decât cealaltă. Cum să-i ceri un pitbull să-și deschidă fălcile din ele? Păi e ca și cum ai avea pretenția ca guvernul sau președinția să facă ceva pentru populație! Nu vă dați seama ce cereți?! Și de ce s-o facă? Cetățeanul de pe gard care a votat constant de 20 de ani încoace e atât de beat, încât trebuie să se țină bine de țigară, ca să rămână în picioare!

Dar să știți că asta-i starea lui obișnuită. Așa că și la urne se duce pe două cărări. Și bag sama că și mulți alții sunt extrem de euforici când votează și i-au ales pe cei care ne conduc. Deci mulțumiți-i câinelui pentru gestul lui nobil! Cristi, bă Cristi! Trimite-ți câinele și-n Parlamentul rușinii naționale!

Cristi, bă Cristi! Vezi că populația României iese sâmbătă, 30 ianuarie, în stradă, să te strige! Pe la orele 15:50. Și nu mă strigă pe mine, Cristi, ăla cu câinele, ci pe tine, Cristi, ăla cu câinele! (E alt câine, iar eu sunt alt Cristi, înțelegeți, fraților!) În tot cazul, Cristi, ăla cu câinele, ia aminte că vreo 11.000 de oameni de bine vin să te caute în Piața Unirii, că-i aproape de Parlament! Și de asta mă gândesc să-ți iei și pitbullul cu tine. Dar ai grijă să fie flămând și nervos! E adevărat, parlamentarii n-au cizme, dar au și ei câte două picioare ascunse în pantaloni de firmă, care sunt tare apetisante pentru câini.

Cristi, bă Cristi! Mai bine du-te în Parlament cu o haită întreagă de pitbulli!

Tradiții la botezurile din România

Botezul micuțului tău este un eveniment unic ce trebuie pregătit în cele mai mici detalii. Totul trebuie făcut cu grijă și să nu lipsească absolut nimic, de la mâncare, până la ursitoare din povești pentru botez. În cele ce urmează vrem să-ți arătăm câteva tradiții de la botezurile din România, tradiții menite să aducă noroc noului născut.

Nașa trebuie să-și sărute finul/fina

Această tradiție încă este respectată în zilele noastre. Se spune că nașa trebuie să-și sărute finul/fina, deoarece astfel copilul botezat va avea gropițe în obrăjori.

Aducerea copilului acasă

Când copilul este adus acasă de la biserică, nașa trebuie să i-l dea mamei în prag întinzând mâinile de 3 ori peste prag și să spună: “Ți-am luat un păgân, ți-am adus un creștin”.

Baia de a doua zi

A doua zi după botez, nașa trebuie să vină acasă la fin/fină și să-i facă băiță. Nașa trebuie să aibă la ea toate cele necesare pentru asta. Nimeni nu trebuie să sărute copilul după botez, sau să-l strige pe nume, până a doua zi, când nașa îl spală. După ce a fost spălat, poate fi sărutat și strigat pe nume. Băița trebuie pregătită cu grijă.

Lumânarea pentru botez trebuie să fie aprinsă și nașa trebuie să descânte copilul înainte de a-l baga în baie. În apa în care copilul face băiță se pot pune o mulțime de lucruri, printre care amintim: un ban de aur, petale de trandafir, flori de tei, apă sfințită, sare, semințe de cânepă, ardei iute, lapte dulce etc.

Acestea sunt câteva din obiceiurile de la botezuri. Unii țin cont de ele, alții nu. Însă orice botez este un prilej de bucurie și distracție, care se încheie cu o petrecere pe cinste, la care trebuie să se simtă bine în special copiii.

Acest text a fost primit de la advertiser.

Adevărul despre videochat

femeie-intrebandu-seConform wikipedia, videochat-ul e o formă de comunicare între două persoane conectate la un computer, printr-un webcam sau o cameră video. În ce privește varianta plătită a videochat-ului, discuția se desfășoară între client și un model (numit și operator de videochat, hostess online, model online). Acum vom vedea adevărul despre videochat.

Acesta este un subiect nu prea discutat, probabil, din cauza faptului că se pleacă de la premiza că e neapărat ceva rușinos. Desigur, este o prejudecată. Vom vedea că discuțiile purtate între clienți și modele nu sunt numai despre sex și nici nu implică neapărat nuditatea. Videochat-ul plătit e cu conținut adult sau non-adult.

Videochat-ul cu conținut adult presupune că modelele și clienții discută într-un cadru privat subiecte erotice și pot avea loc scene de nuditate. La rândul lui, videochat-ul adult are mai multe, hai să le spunem, “nișe”: hardcore (porno), softcore, glamour. Videochat-ul cu conținut non-adult e caracterizat de faptul că modelele pot discuta cu clienții în privat subiecte fără caracter erotic, iar nuditatea este exclusă.

Conversațiile dintre modele și clienți pot varia foarte mult, abordând atât subiecte cu caracter erotic, cât și teme despre hobby-uri, muzică, filme, cărți etc. Cel mai important e faptul că modelul are posibilitatea de a-și selecta interlocutorii și, implicit, de a conduce conversația spre subiectul dorit. Acesta e avantajul său.

Clienții plătesc minutele de discuție privată cu modelele și nimeni nu poate invada intimitatea conversației. Modelul alege în liniște tema discuției, adult sau non-adult, și poate avea orice atitudine dorește în fața camerei video. De multe ori, clienții vor să discute cu o persoană necunoscută despre problemele lor de viață, încercând să găsească o iluzorie rezolvare a acestora. Astfel, modelul poate deveni un adevărat confesor, iar relația dintre ei capătă noi valențe, fiincă uneori fata chiar va dori să ajute clientul, iar acesta va căpăta încredere în ea, găsind un suport emoțional.

Relativ la varianta de videochat adult, prestatorul de servicii, în conformitate cu Legea 196/2003 privind prevenirea și combaterea pornografiei din România, e numit model de videochat. De fapt, videochat-ul a început să ia amploare la noi în anii 1999-2000. De vreo 6 ani, în România există firme specializate care recrutează și efectuează training pentru persoanele interesate de un job în acest domeniu.

Astfel, modelele, cu ajutorul firmei care a angajat-o, colaborează cu site-uri de profil. Câștigurile unui model variază, de obicei, între câteva sute și câteva mii de euro lunar, în funcție de numărul de ore lucrate, modelul primind un comision din fiecare apel. În stabilirea comisionului, cel mai important criteriu este durata apelului.

Cam acestea sunt datele pe care le-am putut culege despre videochat. De cele mai multe ori, modelele păstrează tăcerea asupra felului în care își câștigă existența, deși se spune că orice muncă e bună, dacă nu implică săvârșirea unor ilegalități. Discreția în acest domeniu e socotită o virtute, fiecare angajator promițând-o la interviu.

Spre exemplu, video chat bucuresti oferă multe avantaje: corectitudine și legalitate 100%, training intensiv de calitate, eficiență și coordonare zilnică, traineri individuali și suport tehnic 24/7, promovare gratuită a modelelor, ședințe foto și video gratuite, comision real și corect 100%, plăți corecte și la timp, nu există amenzi sau penalizări, bonusuri și premii consistente, stabilitate și vechime în muncă, colectiv exclusiv feminin, discreție și confiențialitate, respect și încredere.

Avantajele panourilor solare

panou-solar-kyocera-kd220gh-4yu-220-wp-941Tot mai adesea, și în România oamenii optează pentru tot felul de panouri solare. Acestea sunt grupuri de celule solare create cu scopul de a transforma energia solară în energie termică și/sau electrică. Panourile solare sunt de mai multe tipuri, fapt pentru care prețurile pot varia. În continuare veți vedea avantajele pe care le aduc panourile solare.

Alegerea se face în funcție de ce anume se dorește de la un panou solar. Mulți optează pentru panouri solare datorită avantajelor pe care acestea le prezintă.

Un mare avantaj al panourilor solare este faptul că ele nu consumă niciun fel de combustibil. Practic, toată energia solară este gratuită și inepuizabilă. Iubitorii de mediu optează pentru panouri solare datorită faptului că acestea sunt ecologice. Ele protejează mediul înconjurător, nu poluează aerul, reduc din consumul energiei nucleare și contribuie la combaterea încălzirii globale.

Panourile solare produc o energie de înaltă calitate și au o durată de viață foarte mare, între 25 și 30 de ani, fapt pentru care suntem de părere că o astfel de investiție merită să fie făcută. Costurile necesare instalării, menținerii și întreținerii sunt destul de mici, fapt pentru care poți face o alegere foarte bună optând pentru ele.

Panourile solare nu sunt deloc greu de montat și pot fi amplasate cu mare ușurință pe acoperișul clădirilor, dar și pe diverse terenuri. Panourile solare pot asigura atât energia electrică necesară, cât și cea termică. Ele funcționează în orice anotimp, indiferent de condițiile meteorologice. Acestea sunt principalele avantaje pe care le prezintă panourile solare.

Înainte de a opta pentru o astfel de sursă de energie, analizează bine și eventualele dezavantaje, și riscurile. Când ești convins de faptul că e ceea ce îți trebuie, treci la acțiune!

Acest text l-am primit de la advertiser.

Cum câștigați bani fără să mișcați un deget

logo-dwynÎn cadrul rețelei de marketing afiliat Profitshare vi se oferă bani pentru promovarea online a produselor Dwyn. Fiecare vânzare intermediată de voi va fi recompensată cu un comision. De aceea vă îndemn să deveniți afiliați Dwyn prin rețeaua Profitshare și să recomandați și voi produsele magazinului. E printre cele mai sigure metode de a câștiga bani fără să mișcați un deget, din vânzările pe care le aduceți online.

Trebuie doar să deveniți afiliat. Asta înseamnă să vă înscrieți în sistemul propriu al unui magazin sau într-o platformă care reunește mai multe magazine, ca persoane care vor promova produsele acestora, contra unui comision. Știți din ce se îmbogățesc bancherii? Din comisioane! Urmați-le exemplul!

afiliereCum există destule puține magazine care au un program propriu de afiliere, cel mai simplu e să deveniți afiliați la rețeaua Profitshare. Asta presupune să faceți câțiva pași foarte simpli: vă faceți un cont pe care îl activați, apoi este de ajuns să transformați linkurile produselor și serviciilor în linkuri de afiliat și să le promovați după plac.

Portofoliul Dwyn.ro include peste 20.000 de produse disponibile online de la circa 200 de branduri internaționale premium, iar clienții au multe motive de a cumpăra de aici:

seriozitatea conferită de experiența de peste 10 ani în vânzări online, rapiditate (comanzi azi, primești produsele azi în București și mâine în provincie), siguranță (toate produsele sunt asigurate pe durata transportului), diversitatea produselor oferite, comunicare (se poate comanda 24h/7zile, cu un program în care specialiștii magazinului răspund cu informațiile dorite), calitate, service (se asigură și service post garanție la orice produs), prețuri competitive. Dreptul de retur, posibilitatea de buyback și fidelizarea prin puncte cadou sau vouchere sunt alte avantaje ale clienților Dwyn Shop.20000 de produse

Metode de plată multiple: în magazin, ramburs, cu card, online, chiar și în rate doar cu buletinul. În plus, prezența showroomului dă posibilitatea de testare a produselor.

Fiind în privilegiata postură de afiliat Dwyn, vă informez că Dwyn.ro oferă de 2% pentru toata gama de produse, plus premii in bani sau vouchere cadou pentru cei mai performanti afiliati. Să prespunem că cineva vede pe un blog reclama la smartphone-ul Samsung GALAXY S6 Edge Plus Gold, în valoare de 3426,6 lei, ceea ce îl determină să-l cumpere. Ei bine, 2% din preț (68,5 lei) vă vor intra în cont.Samsung

Dwyn.ro contribuie cu cele mai interesante campanii și promoții, special create pentru a atrage cumpărătorii. Nici nu aveți nevoie de experiență sau de cunoștințe speciale pentru a promova produsele online. Vi se pun la dispoziție instrumente de promovare singulare, deosebite și atrăgătoare, dar și o ofertă cu prețuri competitive. Iar prețurile scăzute atrag clienții.

Aveți multiple posibilități de a promova produsele Dwyn.ro pentru a câștiga bani: într-unul sau mai multe bloguri, în forumuri și în rețelele sociale, în campanii plătite (Pay Per Click). Există destule instrumente de promovare: link-uri de afiliere, widget-uri de produse, pool de campanii (o zonă de bannere în format standard care se afișează în rotație), slider de produse. Un banner afișat pe site-ul fiecăruia dintre voi vă va spori veniturile.

Plata se face lunar, conform regulamentului Profitshare.ro. Bineînțeles, trebuie să puneți întotdeauna link de afiliat. Acesta se capătă lesne: doar introduceți linkul normal al paginii unui produs în caseta disponibilă în Profitshare, apoi apăsați butonul obtine link.profitshare

E mai rentabil să promovați magazine mari, cu foarte multe și variate produse, cum e și Dwyn, având mai mari șanse de câștig. Pe platforma de afiliere există bannere care pot fi plasate pe bloguri. Ca să atrageți mai mulți cumpărători, atunci când vedeți vreun produs nou deosebit, anunțați-vă cititorii în articole în care să nu faceți rabat la calitate.

Cu cât vă veți implica mai mult, cu atât câștigurile voastre vor fi mai mari. Ca să fiți credibili, trebuie să scrieți cu sinceritate, dar și să vă informați foarte bine asupra magazinului și a produselor sale. Reliefați avantajele reale pe care le are oricine cumpără de la Dwyn. E bine să amintiți și că în acest magazin există un sistem de rate foarte atractiv.dwyn

Din proprie experiență, vă asigur că persoana care a cumpărat o dată de la Dwyn, va reveni aici cu plăcere și, curând, va deveni client permanent. Poate că vă întrebați la ce mai au nevoie de promovare brandurile mari, arhicunoscute. Ei bine, acestea alocă cel puțin 20% din câștiguri pentru reclamă. Faima e volatilă în comerț și atenția cumpărătorilor trebuie ținută trează tot timpul.

Succes la câștiguri prin Profitshare!