Ce-ar fi fost dacă…?

Prefer ca ceasul meu să fie cât mai precis. Adevărul e că fără ceas la mână, nu mă simt deloc confortabil. Mi se pare că ţinuta mea nu-i completă. Asta se petrece inconştient. Dacă întâmplător constat că nu am ceasul la mine, mă alarmez, chiar dacă n-am nevoie de el. În schimb, ştiu de ce prefer ca ceasul meu să fie cât mai precis. Dacă într-o anumită zi, o fată ar fi ştiut ora exactă, probabil că viaţa amândurora ar fi avut alt curs. Şi mă gândesc ce-ar fi fost dacă…?

La un moment dat, aveam o prietenă care, de obicei, se trezea cu greutate. Când suna ceasul dimineaţa, îl lăsa să sune îndelung. Eu, în schimb, căutam să suprim sursa zgomotului care îmi deranja somnul. Îi închideam gura şi adormeam la loc. După ce ne trezeam, mai târziu, eu nu mai ţineam minte nimic.

Prietena mea mă certa că am închis ceasul deşteptător şi vom întârzia la serviciu. Eu juram că nu l-am atins. Chiar încercam să văd dacă sună. Şi suna bestia! Nu înţelegeam ce se întâmplă. Într-o dimineaţă, prietena mea s-a trezit puţin înainte de ora obişnuită, dar a rămas în pat, cu ochii închişi, în aşteptarea soneriei.

Când a început să urle ceasul, a deschis imediat ochii. M-a văzut cum bâjbâiam cu pleoapele lipite, încercând să-l închid. M-a apucat de mână, moment în care m-am trezit. „Te-am prins! Ia mâna de pe ceas!” mi-a spus ea cu asprime. Deci eu eram de vină, nu bietul ceas! Relaţia mea cu fata respectivă s-a rupt, dar de atunci au început să-mi placă ceasurile şi să respect timpul. Al meu şi al celorlalţi.

De asta nu-mi place să întârzii şi nici n-o fac. Practic, nici nu aştept, trec prin locul în care trebuie să mă văd cu cineva, la ora fixată. Dacă persoana respectivă nu-i acolo, doar constat lipsa ei şi plec. Ce înseamnă sfertul de oră aşa-zis academic? 900 de secunde pierdute din viaţă. Ori, nu vreau să pierd deloc timpul. Viaţa e oricum prea scurtă.

N-am dansat decât trei săptămâni

Când timpul a vindecat rănile despărţirii, am cunoscut o altă fată, de care m-am îndrăgostit. Pe atunci, la noi, încă nu apăruseră telefoanele mobile, iar cele fixe nu erau la tot pasul. Fata era din alt oraş şi venise în Bucureşti în concediu. Ne-am văzut, ne-am plăcut şi am început să ieşim împreună. Învăţase „metehna” mea de a nu aştepta niciodată. E un film suedez vechi intitulat „N-a dansat decât o vară”. Ei bine, noi n-am dansat decât trei săptămâni din vară. Au fost de ajuns ca să vreau să fiu cu ea toată viaţa.

Într-o zi în care stătea să plouă, am cerut-o în căsătorie, însă nu mi-a răspuns. Doar m-a sărutat fugar şi ne-am grăbit să ne adăpostim, fiindcă dintrodată se rupseseră norii. A doua zi urma să plece, fiindcă începea serviciul. Îmi amintesc perfect cum eram sub o streaşină şi am rugat-o să ne întâlnim, să amâne plecarea. Nu ştia nici ea ce va face. Mă săruta, plângea şi repeta: “Nu ştiu”.

A doua zi am trecut pe la locul întâlnirii, dar a căzut cerul pe mine. Ea nu se vedea nicăieri. Mi-aş fi încălcat regula de a nu aştepta pe nimeni. Însă eram descurajat şi credeam că plecase. Am mers foarte încet, cu speranţa că, poate, mă va ajunge din urmă. Nu s-a întâmplat asta.

Ne-am reîntâlnit o singură dată, peste câţiva ani. Se îngrăşase, era măritată şi avea o fetiţă. Trecuse cu treburi prin Bucureşti, doar câteva ore. Tocmai ieşea dintr-un magazin, când eu voiam să intru. Ne-a bucurat revederea, dar am fost rezervaţi în gesturi. Mi-a povestit pe scurt ce se mai întâmplase cu ea şi, la despărţire, mi-a spus că atunci venise la întâlnire, dar, fatalitate, avea ceasul în urmă cu două minute…

Am rămas lângă uşa magazinului, uitându-mă în urma sa. Şi n-am simţit nimic, îmi era străină. Nu înţelegeam cum de altădată ea constituise pentru mine întregul univers. Doamne, şi cât o iubisem! Nu ştiu nici acum dacă se hotărâse să accepte să-mi devină soţie. Deşi acum am şi eu familia mea, pe care n-aş schimba-o pentru nimic în lume, sunt nostalgic. Şi, câteodată, mă întreb ce-ar fi fost dacă…?

Vouă vi s-au întâmplat lucruri asemănătoare, aveţi nostalgii?

Comments

comments

8 Comments

  1. Spanac 02/07/2014
  2. Javra 02/07/2014
  3. Daniel 02/07/2014
    • Javra 02/07/2014
  4. Razvan Ianculescu 05/07/2014
    • Javra 05/07/2014
  5. Vienela 06/07/2014
    • Javra 06/07/2014

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Teroarea începe dis-de-dimineaţă

Tare aş vrea să am o casă a mea, cu o bucăţică de pământ pe lângă ea. Cu flori, cu...

Oameni incredibili

Astăzi aş vrea să vă informez despre existenţa unor semeni de-ai noştri aparte sau chiar ciudaţi de-a binelea. Unii sunt...

Poţi fii fericit, având mai multă grijă de tine!

Respectul faţă de sine atrage stima celor din jur. Altruismul şi modestia sunt lăudabile, dar numai în măsura în care...

Close