Ce vrea un bărbat de la partenera lui

Recent am regăsit un site ale cărui producţii le-am mai comentat, fiindcă cei care scriu acolo au o imaginaţie debordantă. Desigur, nu toate sunt de nivelul celor pe care le-am luat în vizor, iar acesta parcă-i mai cuminte decât altele. De această dată, ni se arată ce vrea un bărbat de la partenera lui de viaţă. Curios să aflu ce doresc în fond de la partenera mea, am citit întregul articol şi l-am comentat în calitate de mascul ce mă aflu.

Articolul original e redat cu scris înclinat. Din respect pentru cititori, am făcut corectură pe text, înlăturând greşelile de punctuaţie şi de exprimare.

Ce vor bărbaţii de la o soţie? E o întrebare la care fiecare femeie crede că ştie răspunsul. Însă se lovesc de nişte “mărunţinşuri” la care nici nu s-ar fi gândit. Urmează o listă cu câteva lucruri pe care bărbaţii le vor de la o soţie.

De la început se poate observa faptul că autorul articolului îi alocă unei femei mai mulţi bărbaţi, lucru care mă face să-mi pun problema că poate e cazul să-mi întreb partenera cu care alţi bărbaţi mă împarte. Nu credeţi că ar trebui să am şi eu ceva de spus, un drept de veto, ceva? Trebuie să mă gândesc ce prieteni de-ai mei să-i propun…

O soţie căreia nu-i este teamă să apară fără machiaj – Doamnelor, trebuie să ştiţi că nu e nevoie să vă machiaţi pentru ca un bărbat să vă considere atrăgătoare. De fapt, prea mult smac pe faţă îl va îndepărta pentru totdeauna. Bărbaţii vor frumuseţe naturală, nu o faţă de clovn. În plus, faptul că ai apărut în faţa lui şi în public nemachiată demonstrează faptul că ai încredere de sine şi în farmecele tale. Exact asta caută bărbaţii.

Personal văd niţeluş altfel problema. Mi-aş dori o soţie căreia să-i fie teamă să se machieze, tocmai ca să nu capete faţa unui clovn. Dar eu sunt unul singur. Să văd ce părere au ceilalţi bărbaţi ai partenerei mele de viaţă.

Bărbaţii vor o bucătăreasă grozavă – Asta nu înseamnă că orice femeie trebuie să fie as în bucătărie. Cu siguranţă însă că va fi pe viaţă al tău dacă din cand în când îi vei pregăti mâncarea lui favorită. O soţie care se pricepe la bucătărie are un instrument excelent la dispoziţia sa. Şi nimic nu poate fi mai bine decât să-l folosească în favoarea sa. Organizează în fiecare săptămână o seară în care să găteşti pentru soţul tău. Asigură-te că toate sunt la locul lor, iar atmosfera este romantică.

Aici n-am nimic de spus; n-am nimic împotrivă ca soţia mea şi a prietenilor mei să ne gătească ce ne place, numai să se împartă între noi în mod echitabil. Dacă partenera mea n-ar avea şi alţi bărbaţi în custodie, aş vrea să mănânc ceva bun în fiecare zi. Şi asta fiindcă nu mănânc numai o dată pe săptămână.

Ce vor bărbaţii? O soţie care să îşi descopere umerii şi gâtul – Aminteşte-ţi mereu să-ţi laşi pielea descoperită, însă nu în zonele greşite. Cea mai atractivă este pielea de pe gât şi umeri. Expunându-ţi umerii şi decolteul, fără a fi însă vulgară, soţul tău va dori mai mult. Descoperindu-ţi partea superioară a corpului este şi o modalitate fierbinte, dar de bun-gust, pentru a-i spune bărbatului că vrei ca el să se gândească la tine dezbrăcată.

Să ştiţi că m-am gândit intens care ar putea fi zonele greşite ale trupului ei, pe care partenera mea ar trebui să nu mi le arate. Să fie sânii? Sau posteriorul? Nu, nu cred că astea ar putea fi zone greşite. Eu cam vreau să le văd, oricum… Chiar şi cotul unuia dintre braţele sale mi se pare sexy şi l-aş vrea decoperit.

Bărbaţii vor ca soţiile lor să se rujeze – Un lucru care îi înnebuneşte pe bărbaţi este atunci când soţia lor îşi dă cu ruj. Când ea îşi strânge buzele şi închide ochii, bărbaţii n-au în minte decât un lucru: să-şi sărute cât mai curând soţia.

Până aici, a fost cum a mai fost, dar de data asta autorul chiar a dat cu bâta-n baltă. Îi pot comunica faptul că rujul are un gust îngrozitor, chiar şi pe buzele unei femei frumoase, aşa încât îmi piere năprasnic pofta de a o săruta.

Ce vor bărbaţii? O soţie care să le arate mereu că-i iubeşte – Nu te gândi că soţului tău nu-i place ca tu să-i arăţi mereu că-l iubeşti. Chiar dacă el n-o să admită niciodată, el vrea să fie ţinut de mână, să fie îmbrăţişat şi sărutat pe obraz.

Păi, într-adevăr, n-o să admit niciodată să mi se ia aerul: vreau să mă duc la serviciu, ea ţine cu tot dinadinsul să mă prindă de mână; intenţionez să mă duc la baie, ea doreşte să mă ia în braţe; am de gând să duc gunoiul, ea vrea neapărat să mă sărute.

Bărbaţii vor o soţie care să înjure – Este adevărat că nimeni nu iubeşte o persoană prea slobodă la gură, însă nicio mironosiţă n-o să rupă gura târgului. Dacă situaţia o cere, nu-ţi fie teamă să înjuri, însă n-o face în direcţia soţului. Astfel îi demostrezi că nu-ţi este teamă să te aprinzi când este nevoie.

Ei, vedeţi, asta chiar e o noutate pentru mine! N-ar fi trebuit să mă mai mire nimic, dar iată că am fost luat prin surprindere. Personal, prefer ca partenera mea să se aprindă în pat, iar dacă ea începe cu sictirul pe româneşte, prevăd că-mi piere elanul. Încerc să-mi închipui iubita punându-şi cu graţie mâna în şold şi aruncând fel şi fel de înjurături din gura ei senzuală, dar mi-e peste puteri… Şi apoi, când e nevoie ca ea să înjure?!

O soţie care ştie când este cazul să se dezbrace – Nimic nu este mai bun pentru un bărbat decât să privească o femeie care poartă doar un pantalonaş şi un tricou. Asta îi demonstrează că te simţi confortabil în prezenţa lui. Bărbaţii iubesc să se uite la televizor în timp ce soţia stă cuibărită alături într-o pereche simpatică de chiloţei.

Mda, aşa o fi, dar ori mă uit la televizor, ori mă uit la ea? N-are decât să stea cuibărită în chiloţeii ei simpatici, dar dacă fac o recapitulare a ceea ce ar fi normal să doresc de la partenera mea şi n-am realizat până acum, bag sama că ar fi trebuit să fiu singur. Păi spuneţi şi voi dacă-i normal să doresc s-o dezbrac eu, socotind că nicio zonă a trupului ei n-ar trebui să rămână descoperită, ba chiar şi să facem dragoste. Nicăieri nu se pomeneşte că-i firesc să am astfel de porniri. Ei bine, nu! Firesc ar fi fost să-mi placă s-o aud înjurând!

Sursa: aici

Comments

comments

9 Comments

  1. Adri 05/09/2014
    • Javra 05/09/2014
  2. Alessandra 07/01/2015
  3. Alessandra 07/01/2015
    • Javra 07/01/2015
  4. alessandra 07/01/2015
    • Javra 07/01/2015
  5. Aurora Georgescu 28/10/2015
    • Javra 28/10/2015

Leave a Reply

Viagra Malaysia treat erectile dysfunction with the original ED treatment that has helped men feel confident in bed for decades. We’ll connect you with a licensed healthcare provider to evaluate if our prescription ED treatments could be right for you, including super-affordable generic Viagra viagramalaysiaofficial Viagra is viagra malaysia an oral ED medication that works by suppressing an enzyme in the body called PDE5.