Cel mai aprig duşman, limba română

Când o să învăţăm cu toţii româneşte? Îmi pun această întrebare de când am intrat în blogosferă, de fix opt luni. Am citit unele articole interesante prin subiect sau datorită informaţiilor oferite. Unele erau scrise cu sensibilitate, dar greşelile gramaticale le stricau toată poezia, le făceau ferfeniţă. Vrând să aflu mai multe despre autori, vedeam că aceştia menţionau că ştiu câteva limbi: engleză, franceză, spaniolă etc. Mă întrebam cum ar putea şti atâtea graiuri, când limba română nu le e necunoscută, ci cel mai aprig duşman.

Foarte adesea am întâlnit pleonasme de genul şi-a adus aportul, în loc de şi-a adus contribuţia. Însă cele mai multe pleonasme îngrămădite într-o singură frază le-am aflat nu din blogosferă, ci de la ministrul Apărării patriei, Mircea Duşa: “…Vom efectua şi zborul cu trupurile neînsufleţite ale cadavrelor celor decedaţi”. E unic! Superb! Dar se putea şi mai bine: din grabă, a omis folosirea cuvintelor morţi şi fără viaţă. Nu ştiu cum se va apăra distinsul domn ministru de acest crâncen duşman, limba română… Dar venind de la un politician, nu mă miră nimic. Bine că nu-i blogger.

Greşelile de limbă care îmi sar în ochi în blogosferă sunt cuvintele uzuale scrise greşit, ca: a înoda, în loc de a înnoda;
noştrii sau voştrii, în loc de noştri sau voştri;
(ochi) albaştrii, în loc de albaştri;
copii noştri, în loc de copiii noştri şi proprii noştri, în loc de propriii noştri;
mi-ar place, în loc de mi-ar plăcea;
înşeală, în loc de înşală şi şeade, în loc de şade;
trăznet în loc de trăsnet şi zmuls, în loc de smuls.

De asemenea, unele nume proprii se scriu adesea pocit. Dau doar câteva exemple: Maddona sau Madona, în loc de Madonna, Haşdeu sau Hajdeu, în loc de Hasdeu (dar se pronunţă cu „ş”),
Mulfatar sau Mulfatlar, în loc de Murfatlar.

Nu mai vorbesc de greşelile de punctuaţie, fiindcă sunt foarte multe. Am o singură recomandare: toate semnele de punctuaţie, oricare ar fi ele, se lipesc de cuvântul din faţa lor.

Am scris toate acestea nu pentru a arăta ce bine stăpânesc eu româna, ci pur şi simplu pentru că mă îngrozeşte să văd cum ni se siluieşte limba. Dacă cineva învaţă gramatica predată în clasele V-VIII, nu-i ruşinos, ci folositor. Limba română nu ne e duşman, ca să-l călcăm în picioare. Dar dacă cineva nu vrea s-o înveţe, poate ajunge ministru… Ptiu, ucide-l-toaca!

Comments

comments

35 Comments

  1. Vienela 01/07/2013
    • Javra 01/07/2013
  2. cotos 01/07/2013
    • Javra 01/07/2013
  3. Andreea D. 01/07/2013
    • Javra 01/07/2013
  4. Alex 01/07/2013
    • Javra 01/07/2013
  5. Alex 01/07/2013
    • Javra 01/07/2013
      • Ada Pavel 01/07/2013
        • Alex 02/07/2013
          • Javra 02/07/2013
      • Alex 02/07/2013
  6. Bianca Badea 01/07/2013
    • Javra 01/07/2013
  7. O fată 01/07/2013
    • Javra 01/07/2013
  8. Ada Pavel 01/07/2013
    • Javra 01/07/2013
      • Ada Pavel 01/07/2013
        • Javra 01/07/2013
  9. Adrian 01/07/2013
    • Javra 01/07/2013
  10. Ruki 02/07/2013
    • Javra 02/07/2013
  11. GCM 03/07/2013
    • Javra 03/07/2013
  12. elly weiss 06/07/2013
    • Javra 06/07/2013
      • IanculescuHimself 08/07/2013
        • Javra 08/07/2013
        • drstoica 03/08/2013
          • Javra 03/08/2013

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
De unde poți primi un împrumut sigur și rapid?

Un prieten m-a întrebat dacă îi pot împrumuta câteva mii de lei. Nu era nimic deosebit, am mai făcut-o și...

10 criminale celebre ale istoriei

Istoria umanităţii este plină de poveşti despre crime şi criminali sângeroşi. Auzind astfel de întâmplări, ne gândim aproape automat că...

În Deltă începe povestea vacanței de vis

Delta Dunării (3446 km²) e a doua ca mărime și cea mai bine conservată dintre deltele europene. Are un exotism...

Close