Cele mai tari perle ale comentatorilor TVR

Oricine poate fi comentator sportiv. Dacă ştii să traversezi singur strada, succesul ţi-e asigurat. Poţi comenta orice, de la fotbal la sărituri cu schiurile. Vă reamintesc vorbele mustind de înţelepciune ale unui astfel de comentator de K1: Vărul Ghiţă e ca un frate pentru Sora! Nu ştiu ce salariu au băieţii ăştia, dar cine nu munceşte, nu greşeşte. Azi vă prezint cele mai tari şi mai proaspete perle ale comentatorilor de fotbal la TVR.

Sorin Hobana: Şi-acum Matuidi face 3-0. (Trec 10 secunde, dar fotbaliştii nu se bucură.) Să revedem reuşita… Nu, nu, nu este gol!

Şi acum… NO GOAL! Nu este gol! Asta înseamnă că… E gol, e gol, e gol!

Cabaye a ieşit din teren şi şi-a tras o flanea.

Se aud OLA-uri în tribune.

După această partidă, urmează Argentina-Bosnia, de la ora 22:00… Mă scuzaţi, de la ora 01:00. Am comentat partida Japoniei de azi-noapte şi am pierdut noţiunea timpului.

E penalty pentru Franţa. Arbitrul nu va da cu spray, fiindcă nu e nevoie de zid.

Antonio Mavuba este un excelent taclăr.

Încă un corner care va intra în caseta tehnică a partidei.

Producătorii mă ajută cu nişte date tehnice pentru a avea subiecte de discuţie.

Florin Mihoc: În Brazilia este iarnă, 18:00, întuneric bocnă.

Centrare în careu şi vine un luft ca la manual al lui Bony.

Aceasta e una din puţinele schisme din apărarea Algeriei.

În careu este o adevărată perdea de picioare.

Papastathopoulos a fost pronunţat Papasthopoulos şi Fetfatzidis – Fetzifadis.

Emil Hossu-Longin: Cine a avut inspiraţia să parieze un euro că Chile se califică din grupă a făcut avere. (Cu 1 euro miză ai fi obţinut un profit de aproximativ 3 lei!)

Dragoş Bocanaciu şi Cătălin Cîrnu: Oscar merită un Oscar.

Marcelo, autorul moral al autogolului.

Narcis Şelaru: Hogdson a antrenat 16 echipe de pe opt continente!

Sursa: aici

Comments

comments

4 Comments

  1. Daniel 26/06/2014
    • Javra 26/06/2014
  2. Daniel 26/06/2014
  3. Razvan Ianculescu 27/06/2014

Leave a Reply

Read more:
Învaţă să dansezi!

Cineva spunea că dansul este limbajul ascuns al sufletului, iar Nietzsche nu știa dacă sufletul unui filozof dorește mai mult...

Ce vor membrii cuplului unul de la celălalt

Conform unui studiu, se pare că femeile ar vrea de la partenerii lor să aibă grijă mărită faţă de ordine...

Succesul unei afaceri începe cu un logo bun

 După ce am înfiinţat o firmă, am ţinut cont de sfatul unui amic mai în vârstă, care mi-a spus că...

Close