De ce, Nae, de ce?

Cu cine mai râd românii? Mulţi actori de comedie s-au stins unul câte unul: Ştefan Bănică (în 1995), Puiu Călinescu (în 1997), Dem Rădulescu (în 2000), Nicu Constantin (în 2009), Jean Constantin (2010), Nae Lăzărescu încheind un şir de actori pe care i-am cunoscut mai îndeaproape decât cei mai mulţi spectatori şi telespectatori. Lucrând în presa scrisă, am avut privilegiul de a fi, uneori, în apropierea lor. Unora le-am luat interviuri eu însumi. Ştiu, e o întrebare retorică, dar de ce, Nae, de ce vă duceţi dintre noi? Ar trebui să fiţi nemuritori…

Îmi amintesc faptul că noi, ziariştii care lucram la un săptămânal, le-am luat câtorva ultimul interviu acordat în viaţa lor. Dem Rădulescu a acceptat să ne viziteze redacţia şi, la sfârşitul interviului, mi-a promis că „data viitoare, o să-ţi povestesc cum am fost boxer în Brăila şi cum m-am bătut cu cuţitele…”. Mi-a rămas dator. Dar a apucat să-mi spună câte ceva despre activitatea lui de dascăl. De exemplu, cum i-a îndrumat paşii lui Dan Puric.

Şi Puiu Călinescu ne-a vizitat într-o după-amiază de vară. La începutul interviului, ne uitam unul la celălalt, eu întrebător, el tăcând. Reportofonul funcţiona în gol, aşezat între noi. Îi pusesem nişte întrebări, dar era crispat, se foia în scaun şi-mi răspundea monosilabic. Nu ştiam de unde „să-l apuc”, să-l determin să-mi dea interviul promis. Parcă aştepta ceva şi nu ştiam ce.

Mă întrebam dacă preferă să-i vorbească altcuiva, poate unei fete. Dar ştiam că majoritatea celor intervievaţi erau bucuroşi să converseze cu redactorul-şef. În jurul nostru era toată redacţia în păr şi cineva făcea poze. M-am uitat în jur şi reporterele au priceput că am nevoie de ajutor, aşa că au intervenit cu nişte întrebări. Maestre în sus, maestre în jos, maestrul era monosilabic!

Deodată mi s-a aprins un beculeţ şi am rugat o fată să cumpere câteva cutii de bere. După cinci minute, ca prin farmec, maestrul a devenit jovial. Şi-a scos un piaptăn mic, negru, din buzunarul de la piept, şi-a aranjat părul într-un fel anume şi şi-a pus un capăt al piaptănului sub nas: se metamorfozase în Hitler!

L-am întrebat ce şmecherie a făcut într-un film în care era arătat în prim-plan şi ochii îi jucau în cap independenţi unul de celălalt. Ei bine, fusese filmat rotindu-şi ochii peste tot, iar la montaj, partea stângă a chipului său a fost alăturată părţii drepte din alte cadre şi s-a obţinut acel efect. Interviul s-a prelungit la o bere bine-venită.

Nicu Constantin ne-a povestit că, în urmă cu mulţi ani, fusese în Paris, să dea nişte reprezentaţii în Paris, împreună cu Fărîmiţă Lambru, un ţigan simpatic, cel mai vestit lăutar al anilor ‘70. În timpul liber, s-au dus să viziteze palatul Versailles, care era imens. După vreo 5 ore de colindat, ostenit, Fărîmiţă s-a trântit pe trepte şi a exclamat: „’Te-n c…, Napoleoane, da’ mare palat ţi-ai făcut!”.

Pe Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru i-am vizitat împreună cu o colegă, la locul de muncă: Teatrul de Revistă Constantin Tănase. Cu acea ocazie, l-am cunoscut şi pe directorul teatrului, Biţu Fălticineanu, care ne-a invitat în biroul lui. În aşteptarea lui Nae şi Vasile, care erau la machiaj, trebuind să intre curând în scenă, ne-a întreţinut, fiind un om comunicativ. El a format cuplurile Stela, Arşinel şi Nae, Vasile. (Biţu Fălticineanu ne-a părăsit la începutul anului 2012, după mai mult de 50 de ani dedicaţi teatrului de revistă.)

După ce au sosit actorii aşteptaţi, în puţinul timp rămas înaintea începerii programului, am păstrat în minte nu atât scurtul interviu, ci personalitatea lui Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru. Cel din urmă era puţin rigid şi susceptibil, probabil din cauza tracului produs de nişte necunoscuţi care îi puneau întrebări prea intime şi de apropierea reprezentaţiei. Ne-a povestit că regizorul unui film i-a propus să joace rolul unui decedat. L-a refuzat, rolul fiind prea static…

Nae, în schimb, era foarte degajat şi prietenos. Ştiam că are mare succes la dame şi l-am întrebat cum îşi explică acest lucru. “Nu ştiu, dom’le, nu te uiţi la faţa mea?! Or fi toate masochiste!” mi-a răspuns el, izbucnind în râs. La întrebarea despre salariul pe care îl primesc ei la teatru, Nae mi-a răspuns: „Ce să spun, că-i directoru’ aici?! E ca un bacşiş, aşa!” În seara aceea, reprezentaţia a întârziat cam mult, iar spectatorii nu ştiau pe cine să fluiere…

Acum, și peste viaţa lui Nae Lazărescu a căzut cortina, iar nouă, celor care l-am îndrăgit, nu ne rămâne decât să-l întrebăm: “De ce, Nae, nu sunteţi nemuritori?”…

Comments

comments

8 Comments

  1. spanac 20/12/2013
  2. marin pana 20/12/2013
    • Javra 20/12/2013
  3. mixy 20/12/2013
    • Javra 20/12/2013
  4. elly weiss 21/12/2013
    • Javra 21/12/2013

Leave a Reply

Read more:
Fericirea presupune şi călătoriile

Mai demult am citit un sondaj de opinie referitor la nivelul de fericire al cetăţenilor mai multor ţări. Una dintre...

Recomandările săptămânii

M-am hotărât să înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, intitulată, cel puţin momentan, „Recomandările săptămânii”, din lipsă de originalitate, în care...

Trei avantaje pe care le conferă porțile automate

Dacă locuiești la casă și vrei ca locuința ta să arate bine, trebuie să construiești totul cu bun-gust. Pe lângă...

Close