De unde poți primi un împrumut sigur și rapid?

Un prieten m-a întrebat dacă îi pot împrumuta câteva mii de lei. Nu era nimic deosebit, am mai făcut-o și altă dată. Mi-ar fi făcut plăcere să-l pot ajuta, dar cheltuielile pentru sărbătorile de iarnă au fost mai mari decât planificasem și nu mai aveam bani disponibili. Atunci a venit întrebarea firească, de unde poate primi un împrumut sigur și rapid?

Primul meu gând a fost o bancă, dar amicul a respins imediat ideea, spunându-mi că procedurile sunt greoaie, iar la bancă nu te duci decât pentru un credit mare, rambursabil într-o perioadă mare de timp. Numele care mi-a venit imediat pe buze a fost Telecredit.

Multă lume știe că Telecredit e o instituție financiară nebancară, autorizată de către BNR. Sunt creditori direcți și nu folosesc intermediari. Prietenul meu, Andrei, mi-a cerut amănunte. Am știut să i le dau, fiindcă făcusem eu însumi un imprumut rapid și când am primit banii, mi s-a părut că a venit Moș Crăciun!

E foarte simplu și rapid. Trebuie să ai minim 18 ani și domiciliul în România; să ai statut de angajat sau pensionar; să primești venitul în cont și să ai un card bancar atașat acestui cont; să deții un număr de telefon mobil activ și o adresă de e-mail valabilă. Sunt de parcurs câțiva pași:

Alegi suma dorită. Împrumutul maxim e de 1500 lei, dar dacă ești la prima aplicare poți împrumuta până la cel mult 500 lei. Andrei voia o sumă chiar mai mică, pentru a fi sigur că o poate restitui la timp.

Alegi o dată de rambursare. Durata maximă pentru un imprumut e de 30 de zile, agreată și de amicul meu.

Trebuie să completezi cererea de imprumut online, să confirmi contul folosind e-mail-ul și SMS-ul primite, să trimiți documentele necesare în format electronic folosind Contul Tău.

Vei primi aprobarea în cel mai scurt timp, iar banii îți vor fi transferați în cont în aceeași zi.

Dacă ești la prima aplicare, cazul lui Andrei, pentru un împrumut Telecredit e nevoie de o copie a cărții de identitate, pe care să notezi “Conform cu originalul” și să semnezi, un extras de cont pe ultimele 30 de zile în format electronic (scanate sau pozate). Uneori, se pot solicita și alte acte care să-ți dovedească bonitatea (fluturaș de salariu, cupon de pensie etc.).

Andrei era temător și ar fi evitat instituțiile nebancare, de teama unor costuri ascunse, dar l-am asigurat că Telecredit e o instituție serioasă. Și apoi, Telecredit are un calculator pe site cu ajutorul căruia se poate vedea de la început costul unui împrumut. Spre exemplu, Andrei voia să facă un credit rapid online de numai 300 de lei, pe o perioada de 15 zile, pentru a-și plăti factura telefonică, pentru a nu fi fi deconectat.

Ei bine, calculatorul i-a arătat exact se sumă trebuie să restituie, fix 354 de lei. Acest calculator l-a determinat pe amicul meu să înțeleagă faptul că Telecredit e o instituție serioasă și transparentă. Mie, în schimb, îmi place că Telecredit oferă câteva sfaturi înainte de a aplica pentru împrumut:

Urmărește-ți atent cheltuielile lunare pe categorii: mâncare, întreținere, chirie, utilități etc. Verifică facturile înainte de a le plăti, fiindcă poti exista greșeli! Încearcă să nu cumperi mai mult decât ai nevoie, să nu iei lucruri inutile! Economisește zilnic cea mai mică sumă, chiar și un leu! Împrumută exact atât cât ai nevoie urgentă pentru perioada rămasă până la primirea salariului sau pensiei!

E foarte simplu și comod să returnezi împrumutul. La data scadentă trebuie să ai fonduri suficiente în cont, iar Telecredit va retrage suma datorată prin debitarea cardului tău.

Dacă vrei, poți rambursa anticipat împrumutul. E avantajos să plătești imediat ce ai posibilitatea, iar plata se poate efectua prin următoarele modalități: card bancar – online sau telefonic; numerar la oricare dintre băncile: Banca Transilvania, BCR, BRD, ING Bank, Raiffeisen Bank; virament bancar (ordin de plată); PayPoint – la toți comercianții care au afișată sigla Paypoint. De exemplu, dacă Andrei vrea să achite după 10 zile împrumutul de 300 lei, va plăti dobânda aferentă acestei perioade de timp, respectiv 336 lei (nu 254, ca în cazul restituirii după 15 zile).

Acesta e singurul dezavantaj, dacă te împrumuți la orice instituție financiară: trebuie să plătești dobânda. Însă, la nevoie, dacă ești prudent și nu iei un împrumut mai mare decât îți este strict necesar, îl poți restitui. Iar dacă nu poți plăti împrumutul la scadență, Telecredit te ajută în continuare. Trebuie doar să iei contact cu instituția cu cel puțin trei zile înainte de data scadentă. Ți se poate acorda o refinanțare dacă achiți la scadență dobânda datorată pentru împrumutul inițial.

Comisionul de refinanțare e zero. Intră în contul tău și alege opțiunea “Refinanțare”.

Telecredit îți răsplătește fidelitatea! Dacă îi ești deja client, beneficiezi de următoarele avantaje:

– nu trebuie să mai completezi niciun formular, ci doar să alegi suma și perioada pentru care dorești un nou împrumut;

– aprobarea împrumutului se poate face imediat, fără niciun act;

– suma maximă pe care o poți solicita crește de la 500 lei la 1500 lei, fiindcă deja ești considerat client fidel;

– poți participa la programe de loialitate, în care vei beneficia de reduceri substanțiale la dobândă sau poți câștiga premii în urma concursurilor organizate de Telecredit pentru clienții săi.

Ai destule motive să alegi un împrumut de la Telecredit:

– instituția e un creditor direct;

– acordă împrumuturi rapide, 100% online;

– aplici ușor, ești evaluat rapid și primești banii urgent în contul bancar;

– nu se percep comisioane și nu există alte costuri ascunse;

– transferul banilor se face în aceeași zi, după aprobarea împrumutului și confirmarea ta;

– poți primi bani cu împrumut de la Telecredit, chiar dacă ai și alte credite.

Telecredit e cea mai prietenoasă instituție financiară nebancară din toate câte există acum pe piață.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *