De unde puteţi achiziţiona invitaţii de nuntă

Ziua căsătoriei e specială. Soţia mea şi cu mine ne-am căsătorit la începutul anului şi-mi amitesc că aproape totul a fost perfect, în afara aşteptatului inconvenient că un unchi de-al meu s-a îmbătat încă dinainte de a ajunge la restaurant şi a dormit cu capul pe masă până la sfârşitul petrecerii. Din punct de vedere organizatoric, totul începe cu achiziţionarea şi trimiterea invitaţiilor la nuntă. Astăzi veţi vedea de unde puteţi achiziţiona cu încredere invitaţii de nuntă şi mărturii.
Unii pot crede că invitaţiile de nuntă constituie un simplu amănunt. Poate că au dreptate, dar dacă nu daţi de oamenii potriviţi, se vor ivi multe încurcături, care pot crea neajunsuri, umbrind evenimentul în sine. Am auzit destule întâmplări adevărate cu invitaţii care n-au ajuns la timp ori cu încurcarea comenzilor: doreşti ceva şi primeşti cu totul altceva.
De aceea, le-am cerut ajutorul naşilor noştri, care să ne indice o firmă de profil serioasă, în care putem avea încredere. Nu ştiu cum şi de unde au venit cu propunerea de a le achiziţiona de la magazinul online Deluxe Cards. Cert e faptul că eram grăbiţi, nerăbdători să vedem ofertele, să facem alegerea potrivită, să le comandăm şi să le trimitem tuturor invitaţilor.
nunta

Invitatii de nunta – Deluxe Cards

Foarte adevărat e faptul că, înainte de a trimite invitaţiile, am vorbit, cel puţin telefonic, cu viitorii nuntaşi, ca să ne asigurăm că vor participa la eveniment. Cu toate acestea, am avut şi câteva incertitudini, ca şi persoane care, în ultimul moment, şi-au schimbat opţiunea şi n-au mai ajuns la nuntă.
Pot să vă spun că totul a decurs fără poticneli, cu toată graba noastră şi invitaţiile au fost gata la timp. Mai mult, au fost mai frumoase decât arătau pe site-ul firmei. În tot cazul, lucrurile s-au desfăşurat în felul următor:
1. Alegerea invitaţiilor
Am dat click pe poza invitaţiei dorite. S-a deschis pagina cu detalii despre acesta, iar în partea dreaptă, coşul de cumpărături. Tot aici, puteam opta pentru personalizarea produsului (dacă acesta permitea), ceea ce am şi făcut.
Există tot felul de modele de invitaţii, pentru toate gusturile. Iată numai câteva exemple: invitaţie de nuntă cu inimioare decupate, invitaţie tip cutie albă, Reţeta Dragostei (cu capac roşu şi panglică albă), invitaţie papuc, puzzle, wanted, love story, invitaţie cutie tort 3D etc., etc.
Pe site, invitaţiile pot fi comandate în funcţie de preţ, stil (elegant, original, comic, papirus, cutie, puzzle, 3D) şi culori (negru, roşu, crem, violet, verde, albastru, alb, maro, gri, fuchsia, bej). Există mai multe colecţii de invitaţii: Alice 2015, Creative, Emma, Clara, Ekonom, Kristal 2014, Erdem. Există şi promoţii, cu reduceri de preţ de până la 70%.
Tot de aici am achiziţionat şi mărturii şi, la momentul potrivit, vom comanda invitaţii de botez, ca şi hăinuţe şi accesorii botez.
2. Personalizare
Am putut opta între alegerea unui text sugerat de magazin şi introducerea textului nostru. Aveam noi pregătit un text mai puţin official, pe care l-am preferat.
3. Asamblare
Asamblarea e opţională şi noi am renunţat la ea. În tot cazul, se oferea asamblare doar pentru invitaţii şi carduri de masă, iar la termenul de livrare se adăugau una-două zile lucrătoare.
4. Finalizare comandă
După finalizarea comenzii, am primit un e-mail cu informaţii despre aceasta precum şi contul pentru a plăti avansul de 50%. În termen de două zile lucrătoare de la confirmarea plăţii, am primit propunerea de text pe care o puteam modifica sau aproba.
5. Livrare
Comanda se putea expedia prin Fan Courier sau Poşta Română (în funcţie de localitate).
Durata de procesare a comenzii e de 4-5 zile lucrătoare de la confirmarea plăţii avansului, pentru invitaţiile nemontate. Durata de procesare a comenzii e de 6-7 zile lucrătoare de la confirmarea plăţii avansului, pentru invitaţiile montate. Invitatiile ni s-au livrat neasamblate.
În cazul în care doream să se proceseze comanda în regim de urgenţă, se aplica o taxă suplimentară, iar livrarea urma să se facă în 3 zile lucrătoare de la plata avansului. N-a fost cazul.
Nunta a fost frumoasă şi a existat un singur invitat nemulţumit, unchiul meu, care s-a trezit la spartul petrecerii şi răcnea că îi e foame şi vrea să bea un coniac în cinstea mirilor…

Comments

comments

2 Comments

  1. tau teodor 05/08/2015
    • Javra 06/08/2015

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
10 moduri cool de a purta rochia cămașă

Rochiile tip camașă le conferă femeilor un look foarte relaxat, dar la modă și arată perfect pe doamnele cu corpul...

S-a îmbogăţit fiindcă are 24 de degete!

Spaniolul Yoandri Hernandez Garrido stabilit în localitatea Baracoa, provincia Guantanamo, din Cuba, s-a îmbogăţit fiindcă are 24 degete: 12 la...

Viral cu pisici care iubesc apa

Nu ştiu cum se întâmplă cu pisicile altora, dar ale mele fug de apă ca de... foc. Am două maidaneze...

Close