Femeile preferă somnul în locul sexului!

Femeile din societatea actuală consideră că somnul şi gadget-urile sunt mai importante decât sexul, potrivit rezultatelor unui recent studiu cu privire la nevoile şi problemele din viaţa de zi cu zi ale acestora, realizat în Brazilia, China, Marea Britanie şi Statele Unite.

Pentru realizarea acestui studiu au fost chestionate peste 4.300 de femei din cele patru ţări, în legătură cu o serie de subiecte, printre care şi somnul, banii, tehnologia, sexul şi grijile familiale, informează dailymail.co.uk.

În final, studiul a arătat că 68% dintre damele din Marea Britanie preferă un somn odihnitor noaptea, în locul unei partide fierbinte de sex. Procentul în Statele Unite este de 60%, iar în China chiar de 70%. În schimb, dintre femeile din Brazilia numai 38% optează pentru somn, în loc să facă amor.

De asemenea, atât în Marea Britanie, cât şi în Statele Unite, tehnologia este mai importantă decât sexul. Astfel, trebuind să aleagă între trei luni fără sex sau fără telefon, laptop tabletă şi alte gadget-uri, cele mai multe femei au ales trei luni de abstinenţă sexuală.

Mai mult, sexul n-a reuşit să câştige nici lupta cu banii. Întrebate dacă ar alege să aibă bani, sex sau putere, 80% dintre respondente au optat pentru bani, pentru că viitorul familiei este sigur cu ajutorul acestora, ceea ce pentru ele este o prioritate şi chiar mult mai important decât propriile lor nevoi.

Interpretând rezultatelor studiului, s-a ajuns la concluzia că banii nu înseamnă neapărat bogăţie, ci stabilitate financiară. Atunci când li s-a cerut să definească succesul, cel mai frecvent, damele au amintit de siguranţa financiară, familie şi fericire, fără ca avuţia şi luxul să aibă întâietate.

De asemenea, studiul, comandat de Fleishman Hillard şi Hearst Magazine, a arătat şi care este percepţia despre bătrâneţe în cele patru ţări. În medie, femeile din Brazilia, Marea Britanie şi SUA consideră că bătrâneţea începe la vârsta de 70 de ani. În timp ce persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 29 de ani cred că bătrâneţea începe la 60 de ani, cele cu vârsta între 50 şi 69 de ani opinează că aceasta începe abia la 80 de ani. În schimb, în China percepţia e diferită: bătrâneţea începe la 50 de ani, în cazul femeilor, şi 60 de ani, în cazul bărbaţilor.

Sursa: aici

Comments

comments

4 Comments

  1. Rudolph Aspirant 05/09/2015
    • Javra 05/09/2015
  2. Nice 06/09/2015
    • Javra 06/09/2015

Leave a Reply

Read more:
Lucruri surprinzătoare despre pornografie

Cu toate că beneficiază de o industrie în care se învârt peste 50 de miliarde de dolari anual, încă mai...

Cel mai bun adeziv lipeşte la Moment

Vărul meu, Mihai, e arhitect. M-a vizitat zilele trecute, la rugămintea mea, pentru a mă sfătui în privinţa decorării camerei...

Cu maimuţa la urne

Bine v-am regăsit! Suntem în pragul alegerii unui nou preşedinte, iar cel vechi va trebui să spună ce a făcut...

Close