Deunăzi am citit în jurnalul soţiei mele descrierea primei vizite pe care i-am făcut-o la maternitate. Născuse prematur o fetiță, dar depășise toate dificultățile. Cele povestite de soția mea au avut loc în primăvară, când am apelat la o florărie online. De atunci, copiii imi aduc întotdeauna aminte de această florărie mobilă, care e chiar mesagerul iubirii.

În cele ce urmează, vă prezint ce a scris în jurnalul ei proaspăta mămică, desigur, cu acordul ei.

...Eram puțin bosumflată, fiindcă nu ajunsese încă de ieri. Fetița noastră venise mai repede pe lume decât ar fi trebuit şi de asta m-am gândit că-i o hărnicuță: s-a grăbit să dea piept cu viața. Soţul meu era transpirat, avea cearcăne și trăgea după el o valiză. M-am gândit că venea direct de la aeroport și toată supărarea mea s-a topit. M-a sărutat cu delicatețe pe frunte, de parcă sărutul lui m-ar fi putut durea, și mi-a șoptit:

– Bravo, frumușico, m-ai făcut fericit: sunt tătic!

– Mda, mare realizare pentru tine, o fetiță firavă! am glumit eu, iar el a preluat mingea ridicată la fileu:

– Daaa, dar dacă ai ști cât de mult am muncit ca s-o fac!

I-am zâmbit. Știam, fusesem de față…

– Nu mă face să râd, am încă dureri! Nici să tușesc nu pot. Nu, nu-ți face griji, sunt doar slăbită.

Adevărul e că avusesem o naștere grea și îmi trebuia un timp ca să mă refac. L-am privit cu duioșie. Venise de peste mări și țări, imediat după ce aflase că am născut. Îl anunțase sora mea. Plecase în delegație, în Japonia, știind că urmează să nasc peste trei săptămâni, dar lucrurile se precipitaseră, iar Hărnicuța s-a grăbit și ne-a dat peste cap calculele.

Ar fi trebuit să mai stea în Japonia, dar a primit vestea în biroul partenerului nipon. Îl cunoșteam, venise o dată la noi, la cină, în București. Ulterior, soţul meu mi-a povestit că acesta urgentase lucrările, au rămas cu toții peste noapte, pentru ca oaspetele lor să poată pleca a doua zi. El n-a mai avut timp să umble dupa cadouri, însă partenerul lui asiatic îmi trimisese în dar un animăluț din pluș, care aduce cu un iepure din partea locului și i se spune pika.

– Trebuie să-i punem un nume fetiței, iubito, mi-a amintit el. Mai știi că mi-ai spus să așteptăm până după ce naști.

– Știu, dragule, m-am gândit și, provizoriu, i-am spus Hărnicuța, dar nu-i un nume tocmai potrivit. Nici Vuvuzela, cum glumeai tu, nu-mi place! Desigur, o va chema Rodica, după numele nașei, dar ne mai trebuie un nume. Fiind primăvară, ar trebui un nume de floare, gingaș ca și ea…

– Poate, Hortensia? mi-a sugerat el. E mai deosebit decât alte nume de floare…

– Da, e frumos, la fel o chema pe bunica! La ea te-ai gandit, aşa-i?

Apoi, s-a dus să-și vadă fiica. Acum ştia cum să i se adreseze, purta și ea un nume.

– Mogâldeața doarme cumințică, m-a informat el, la întoarcere. Am vorbit cu medicul de gardă și mi-a spus că totul e normal.

Am văzut că voia să dea un telefon. Intenționa să mă lase să mă odihnesc și să se întoarcă mai târziu, dar deși eram stoarsă de puteri, știam că n-am să pot dormi, așa că l-am reținut, rugându-l să-mi povestească despre călătoria lui. Am observat că tot butona telefonul. Mi-a spus generalități despre Japonia, însă, la un moment dat, a deviat de la subiect:

– Știi, când mi-ai spus că ai vrea să-i punem un nume de floare fetiței, nu m-am gândit la bunica ta, deși știu cât ai ținut la ea. Automat mi-a venit în minte numele Hortensia, fiindcă arbustul cu acest nume provine din Japonia. Hortensia era numele latin pe care-l purta soția ceasornicarului francez Jean-Andre Lepaute, care a trăit în secolul al XVIII-lea. În onoarea ei a fost numită așa această floare…

Vocea lui monotonă aproape că mă adormise, când am tresărit: se întrerupsese o clipă și răspunsese la telefon.

– Revin în două minute, iubito, mi-a spus el și a ieșit.

Eu închisesem ochii, dar, într-adevăr, a revenit repede. L-am auzit spunându-mi:

– Poftim, iubito! Să ne trăiască Hortensia!

Când mi-am ridicat pleoapele, am văzut un superb buchet alcătuit din șapte hortesii delicate și elegante. Și am izbucnit în lacrimi. Parcă abia acum conștientizam că sunt mamă, că, in sfârșit, avem un copil sănătos și toate tratamentele mele și speranțele noastre nu fuseseră în van, că sunt iubită de un bărbat minunat și atent… Și nu știu de ce am plâns, foarte probabil, de fericire.

Mai târziu am aflat că soțul meu tot butonase telefonul, căutând flori online și alesese, dintre atâtea buchete de flori splendide, unul cu totul special, cu o semnificație aparte. Nu-mi trecuse prin cap că făcea comadă la o florărie, cu toate că știam că o aduce în numai două ore, ceea ce e cu totul remarcabil: în doar 7200 de minute, trebuiau alese florile fir cu fir, realizate cu grijă și bun-gust buchetele sau aranjamentele dorite și trimise de urgență, prin curieri specializați, oriunde în București și împrejurimi.

Ca să faci toate astea în atât de puțin timp, îți trebuie nu numai atenție, promptitudine și profesionalism, ci și respect și empatie, ca să înțelegi că, atunci când cineva are nevoie de flori, vrea să-și arate dragostea față de altcineva, iar tu ești însuși mesagerul iubirii…

Comments

comments