Mobila de la bunica

Fratele meu, Eugen, şi cu mine am primit în dar mobila bunicii noastre, care a trebuit să se mute din casa ei bătrânească, aceasta fiind revendicată de vechii proprietari. Ea şi-a găsit o garsonieră gata mobilată şi noi am luat tot mobilierul din vechea ei casă. Bunica ne-a şi rugat să aruncăm tot ce credem de cuviinţă, dar să păstrăm câteva piese, chiar dacă ar trebui să le recondiţionăm. Astăzi vă povestesc ce s-a ales de toată mobila de la bunica.

Eugen mi-a spus clar că n-are unde să mai pună mobila bunicii noastre, chiar dacă unele piese de mobilier îi plăceau. Şi apoi, soţia lui prefera mobila cât mai nouă, de la Ikea, nicidecum „rablele din 1914”. Pe mine m-a apucat râsul când am auzit-o şi am spus că nu trebuie să-şi facă griji, luând eu toată mobila de la bunica. Adevărul că unele piese de mobilier erau chiar mai vechi, de pe la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, dar ştiam că acestea sunt cu atât mai valoroase.

Mi-a părut rău că n-am putut lua şi uşa de la intrare. Transportarea mobilierului a fost aventură. Era construit şi din esenţe scumpe: cireş, nuc, mahon. Bănuiam că va costa ceva recondiţionarea întregului mobiler, dar voiam să i se redea strălucirea de altădată, merita şansa la o nouă viaţă, chiar mai îndelungată decât prima. Îmi era teamă că nu voi găsi o firmă de recondiționări mobilă din lemn capabilă de aşa ceva, din lipsa personalului calificat şi iubitor de artă.

Am încercat să mă pun în pielea unui tânăr tâmplar, care şi-a ales această meserie, cel mai adesea, din întâmplare sau numai pentru a avea un loc de muncă. Apoi, lucrând, a început să-i placă ceea ce face, să iubească lemnul şi, după ani de muncă, atunci când vedea un nuc, se gândea ce mobilier de lux se ascunde în lemn şi că lui nu-i rămâne altceva de făcut decât să-l descopere. Ei bine, abia atunci poate ajunge, din tâmplar, un artist în stare să scoată din acel lemn mobila de lux pe care o visa.

Cred că e tare greu să formezi astfel de artişti, cei mai mulţi rămânând la stadiul de tâmplari. Şi totuşi, în ciuda temerilor mele, am găsit o firmă cu zeci de ani de experienţă în restaurarea mobilerului. Meşterii săi s-au ocupat de restaurarea mobilei mele vechi de la bunica, au înnoit-o cu vopsea şi, ici şi colo, au înnobilat-o cu foiţă de aur sau argint şi au reconstruit micile piese ori bucăţelele de sculptură care lipseau sau erau rupte.

La sfârşit, nu-mi venea să cred că modesta mea locuinţă devenise un fel de mic muzeu. Sigur, fratele meu m-a invidiat pentru „noua” mea mobilă, chiar dacă nu era scandinavă, iar bunica noastră a început să bată din palme, fericită că îşi revede vechiul ei mobilier la o a doua tinereţe. Zâmbea cu încântare, însă deodată a redevenit sobră, s-a uitat în ochii mei şi mi-a spus că, totuşi, îi poate face loc în garsonieră vechiului ei jilţ cu foiţă de aur, cu aerul că-mi face o concesie…

Comments

comments

4 Comments

  1. Ana 28/05/2015
    • Javra 28/05/2015
  2. Rudolph Aspirant 29/05/2015
    • Javra 29/05/2015

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Recomandările săptămânii

M-am hotărât să înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, intitulată, cel puţin momentan, „Recomandările săptămânii”, din lipsă de originalitate, în care...

Cum mi-am caftit prietena

În noaptea de vineri spre sâmbătă, am bătut-o zdravăn pe partenera mea de viață, Alice. Sincer, nici nu știu cum...

Oare ce ne face fericiţi?

Bărbaţii ajung să fie fericiţi prin aceleaşi mijloace ca şi femeile? Un studiu recent finalizat de oamenii de ştiinţă din...

Close