Ne odihnim pe scaun chiar şi când lucrăm

Nu există vreo piesă de mobilier mai reprezentativă pentru odihnă decât scaunul. Unii spun că un elev care n-a luat un „scăunel”, adică o notă de 4, în viaţa lui, înseamnă că a trecut prin şcoală degeaba. Eu am luat destule astfel de note, ceea ce nu m-a împiedicat să termin o facultate tehnică. Acum sper că am ajuns un om cu scaun la cap. Şi nu uit niciodată de rolul principal al scaunelor, acela de a ne odihni pe ele chiar şi când lucrăm.

E de ajuns să mă uit în propriul meu cămin. Am un taburet mic, pe care mă aşez atunci când doresc să-mi leg şireturile, înainte de a părăsi casa, ori pe care îmi pun plasa cu cumpărături, atunci când mă întorc. Pe acel hol există şi bucătăria, în care, desigur, există o masă şi 4 scaune, pe care le foloseşte întreaga familie de mai multe ori în fiecare zi.

Şi în living am altă masă cu alte 4 scaune tapiţate. În camera mea de lucru există un scaun de birou, iar în dormitor se găseşte un taburet mai mare, pentru soţia mea, pe care se aşază în fiecare dimineaţă pentru a se machia, dar şi în fiecare noapte, pentru a se demachia.

În locuinţă mai am şi alte scaune, care ne folosesc pentru te miri ce: două scaune de bar, pe care le-am cumpărat fiindcă pur şi simplu mi-au plăcut, un scăunel mic, fără pretenţii, pe care se urcă soţia mea pentru a ajunge la borcanele puse sus, pe nişte rafturi, în cămară, o băncuţă capitonată cumpărată pentru aleasa inimii mele, ca s-o folosească atunci când practică exerciţii de yoga… Probabil, dacă aş căuta, aş mai găsi şi alte scaune prin casă.

Toate aceste scaune au fost achiziţionate dintr-un singur magazin online, fiindcă sunt prea comod pentru a colinda magazinele fizice şi pentru că mi-a plăcut cum am fost tratat încă de la prima comandă pe care am făcut-o pe site-ul său. Şi am fost mulţumit de felul în care magazinul şi-a onorat promisiunile. Am fost asigurat că nu există preţuri ascunse, că trebuie să plătesc exact cât arată comanda şi că produsele îmi vor fi livrate la timp şi în siguranţă. Aşa s-a întâmplat şi am devenit client permanent al magazinului.

De ce am ales prima oară tocmai acest magazin? Nu neg rolul întâmplării în viaţa noastră, dar aceasta a fost o alegere asumată. Am căutat pe internet şi am ales magazinul cu cea mai diversificată ofertă şi fiindcă mi s-a părut a fi serios, având o adresă de contact, numere de telefon la care puteam cere o referinţă şi face comanda, e-mail şi chiar un blog pe care am găsit nişte articole foarte utile: cum să demontăm un scaun de birou, informaţii despre scaunele ergonomice cu braţe reglabile etc.

Mai mult, deşi am vizitat site-urile a multor magazine online de mobilă, acesta parcă e cel mai bine aprovizionat. De asemenea, diversitatea mobilierului oferit este extraordinar de mare. Se pot găsi fel şi fel de scaune, pentru toate gusturile şi toate buzunarele pe scauneonline.ro. Site-ul oferă nu numai produse ieftine de cea mai bună calitate, dar aici se fac periodic reduceri de preţ la multe piese de mobilier. Ultimul produs pe care l-am cumpărat a fost simplu de găsit, accesând scaune de birou.

Pe acelaşi site se pot găsi şi produse de întreţinere a scaunelor. Un scaun directorial pretenţios, ca al meu, pe care mă odihnesc şi atunci când lucrez la calculator, care are în componenţă suprafeţe din piele şi ţevi cromate, necesită o întreţinere specială, cu nişte substanţe anume, pe care le puteţi găsi pe acelaşi site. Important e şi faptul că un scaun sau un fotoliu stricat poate fi reparat cu ajutorul componentelor care, de asemenea, se găsesc pe site.

Încă ceva: tot de acolo puteţi închiria scaune la un preţ neaşteptat de mic. O bilă albă îl merită uşurinţa cu care se comandă şi se poate achită marfa. De altfel, pe site, se descriu în ordine toate etapele pe care trebuie să le parcurgeţi pentru a intra rapid în posesesia mobilierului dorit.

Comanda o puteţi face telefonic, la unul dintre numerele afişate pe site, sau trimiteţi datele personale şi codurile produselor pe adresa de email precizată pe site-ul magazinului, ori adăugaţi produsele în coş şi finalizaţi comanda introducând datele personale care sunt necesare facturării şi livrării.

Plătiţi exact cât apare totalul pe coşul de cumpărături, transportul fiind gratuit (dacă se comandă cantitatea minimă pentru fiecare tip de scaun). Puteţi achita online cu cardul, prin transfer bancar sau la livrarea produselor comandate. Desigur, trebuie să vă asiguraţi că produsele există în stoc.

Timpul de livrare e de maxim 24 de ore în oraşele reşedinţă de judeţ şi cel mult 48 de ore în celelalte localităţi. Mobilierul comandat va veni dezasamblat, în cutii de carton pe care e lipită o folie din plastic în care există factura, chitanţa şi certificatul de garanţie. Fiecare piesă de mobilier are în cutie schema de asamblare cât se poate de clară. Vă asigur că nu-i cine ştie ce inginerie să le montaţi acasă.

Dacă vreunul dintre produsele comandate nu corespunde descrierii sau are un defect oarecare, aflaţi că toate cumpărăturile de pe acest site sunt garantate 100%, iar produsul poate fi returnat în termen de 14 zile, urmând ca în 30 de zile să primiţi banii înapoi, dacă nu preferaţi schimbarea produsului defectat cu altul.

Comments

comments

Leave a Reply

Read more:
Pregătiri pentru iarnă

Iarna se apropie cu paşi repezi, motiv pentru care trebuie să ne pregătim pentru acest anotimp. Cred că nu greşesc...

În loc de pâine, un epilat inghinal

Am un prieten, George, care şi-a înfiinţat recent un salon de înfrumuseţare chiar la parterul blocului în care locuieşte. În...

Ce beau românii?

Este de mult cunoscută setea românilor. Păi ce crezi că făceau strămoşii noştri romani în spaţiul danubio-pontic? Desigur, viaducte. Mulţi...

Close