Ori sunt maestru bucătar, ori nu mai gătesc nimic!

Pe când eram copil, am avut prima mea experienţă culinară. Dintre toate mâncărurile pe care le făceau mama sau o mătuşă, împreună cu care locuiam, cel mai mult mi-a plăcut tocăniţa. Într-o zi am avut răbdarea de a o urmări pe mătuşa mea cum gătea acest fel de mâncare. Apoi, crezând că am învăţat, i-am promis mamei că voi găti eu o tocăniţă. Doar văzusem cum se face şi chiar nu era greu deloc. Ulterior, după primul eşec, mi-am spus că ori sunt maestru bucătar şi fac orice fel de mâncare, ori nu mai gătesc nimic!

Am stat pe lângă mătuşa mea cât a gătit şi mereu aveam ceva de întrebat. Ea mi-a răspuns cu răbdare. Mi s-a părut că nu-i mare scofală să găteşti. După ce s-a terminat mâncarea, mama urma să gătească, atunci când se întoarce de la serviciu. Aşa că i-am spus că gătesc eu, în dimineaţa următoare, când sunt singur acasă.

Mama m-a întrebat ce mâncare vreau să fac. „Tocăniţă!” i-am răspuns eu sigur pe mine. I-am spus că o văzusem de mai multe ori gătind pe mătuşa. Mi-a arătat unde găsesc tot ce am nevoie pentru a face mâncare, ba chiar mi-a arătat cratiţa în care să gătesc.

Eram în vacanţa de vară, aşa că, doua zi de dimineaţă, după ce am luat micul dejun, pregătit de mama, evident, m-am apucat de gătit. Pentru a putea intra în apartament, străbăteam o terasă comună, care dădea în curtea interioară. Erau trei apartamente pe fiecare terasă. Apartamentul nostru era al doilea, iar ultimul de pe terasa comună era ocupat de familia Oancea.

În timp ce eram ocupat cu desluşirea reţetei dintr-o carte de bucate lăsată de mama preventiv pe masă, pe terasă a trecut domnul Oancea, care se întorcea acasă. M-a văzut pe geamul bucătăriei şi m-a întrebat ce fac. „O tocăniţă!” i-am răspuns, iar el a venit la mine. Mi-a spus s-o las deoparte, că vine el să mă ajute.

S-a întors repede şi m-a întrebat în ce gătesc. I-am dat cratiţa, dar mi-a cerut şi o tigaie, în care a prăjit carnea puţin. M-a uimit rapiditatea cu care a reuşit să toace ceapa. Şi nici nu-i lăcrimau ochii! L-am întrebat de unde ştie să facă tocăniţă.

– Ştiu să gătesc orice, mi-a răspuns el, râzând. Sunt maestru bucătar şi eu gătesc la mine acasă.

Tânăra speranţă a gastronomiei româneşti

Ulterior, am aflat că domnul Oancea era şef peste toate restaurantele. În tot cazul, atunci tocăniţa a făcut-o vecinul nostru. O dată m-a pus să amestec în mâncare, până aduce el nu ştiu ce condimente.

În timp ce gătea, îmi explica ce face şi de ce. La sfârşit, m-am minunat ce uşor era să găteşti! Mă gândeam deja să mă apuc să fac şi nişte lapte de pasăre, desertul meu preferat. Îmi veneau în minte multe din felurile pe care le mâncasem… Da, după ce se va termina tocăniţa, o să fac şi nişte raţă cu varză călită. Că doar văzusem cât de simplu e să găteşti!

Când a venit mama acasă şi a văzut cratiţa cu tocăniţă, a încremenit o clipă. A apucat o lingură de lemn, a luat un pic din mâncare, a adulmecat-o şi a gustat din ea. Uluită, a lăsat lingura jos, a plescăit uşor şi m-a întrebat dacă mi-a fost greu să fac tocăniţa.

– Da’ de unde? Mi-e foarte uşor să gătesc! Îţi place?

– Da, ţi-a ieşit foarte bine, bravo, băiete!

Atunci a intrat şi tata pe uşă. S-au aşezat amândoi la masă şi i-am auzit mâncând cu poftă. Tata i-a spus mamei încet, la un moment dat:

– Vezi, bărbaţii sunt cei mai buni bucătari! Trebuie să te naşti cu talentul ăsta…

– Poate, dar băiatul n-are decât 11 ani!

Şi mătuşa s-a minunat cât de bine mi-a ieşit mâncarea. „E norocul începătorului”, i-a şoptit ea tatălui meu. Mai târziu, am auzit-o pe mama vorbind la telefon cu una dintre surorile sale despre isprava mea. Uite aşa, în curând, întreaga mea familie a aflat că gătesc extraordinar şi o să fiu un bucătar neîntrecut…

Ghinion sau neştiinţă?

După vreo lună, mama m-a întrebat cu speranţă în glas dacă vreau să mai fac ceva de mâncare, ea având puţină treabă după serviciu. Sigur că da! E uşor să gătesc! Da, tot o tocăniţă, fiindcă o fac foarte bine.

A doua zi, după ce am mărunţit carnea, am încercat s-o prăjesc. M-am gândit ca între timp să spăl ardeii graşi. Numai că au sărit nişte picături de apă în tigaie, iar uleiul încins nu s-a lăsat mai prejos şi a sărit şi el. Pe mâna mea!

Am fugit în baie, dar nu ştiam ce să caut, aşa că mi-am dat cu apă rece pe mână, însă tot mă ustura. Am simţit miros de ars şi mi-am adus aminte de carne. Desigur, era arsă. Am stins focul şi am vrut să-l chem pe domnul Oancea, dar n-a răspuns nimeni la uşă.

Pe mână îmi apăruse o băşică de toată frumuseţea. Primul care a ajuns acasă a fost tata. El mi-a oblojit rana. Mai târziu a venit şi mama, s-a uitat la mâna mea şi nu m-a certat nici ea. Au rămas cu impresia că avusesem norocul începătorului şi n-am mai gătit mulţi ani.

Acum, omul flămând poate comanda mâncare românească, asiatică, chinezească şi chiar fast food, de la restaurante cunoscute. Are posibilitatea să compare preţurile şi mâncarea îi vine acasă ori la birou. Există ceva mai simplu?

Comments

comments

2 Comments

  1. Nice 28/07/2014
    • Javra 28/07/2014

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Credeţi în noroc şi ghinion?

Cât de mult credeţi în noroc şi ghinion? Putem avea un destin norocos ori ghinionist care ne poate influenţa viaţa...

Modele de verighete de lux care îți taie răsuflarea

Verighetele din aur, grație noilor tehnologii de fabricație și inventivității designerilor, pot avea modele dintre cele mai interesante. Finisajele noi...

Magazine online cu service-uri auto proprii

Am doi prieteni apropiaţi care au câte o maşină rulată şi, inevitabil, au nevoie de piese de schimb. Maşinile, un...

Close