Prin sărutări ne prelungim viaţa!

Conform rezultatelor unui studiu realizat de un gerontolog italian, am putea trăi câte 120 de ani, dacă am fi sărutaţi mai des. De altfel, doctorul italian susţine că suntem “programaţi genetic” să trăim 120 de ani, dar că avem nevoie de o atenţie deosebită din partea celor apropiaţi şi de cel puţin un sărut în fiecare zi. Cercetătorul a ţinut sub observaţie 500 de persoane de diverse vârste, timp de 10 ani şi a concluzionat că prin sărutări ne prelungim viaţa.

Gerontologul afirmă că buzele au nu mai puţin de 29 de muşchi şi sunt toţi activaţi în timpul unor sărutări pasionale. Ele declanşează producerea unor substanţe care încetinesc procesul de îmbătrânire şi evită apariţia depresiei. În buze există de peste o sută de ori mai multe terminaţii nervoase decât în vârful degetelor. Se ştie că buzele constituie zona erogenă cea mai sensibilă a femeilor.

Conform spuselor sale, sărutările fiind expresia afecţiunii, declanşează eliberarea de endorfine, nişte hormoni naturali care produc o senzaţie de plăcere imediată şi care întăresc organismul, prelungindu-ne durata vieţii. 5 dintre cei 13 nervi cranieni care afectează funcţiile cerebrale sunt activaţi în timpul unui sărut, producându-se serotonină, aşa-zisul hormon al fericirii, dopamină şi sporind nivelul adrenalinei. Combinaţia acestor trei elemente constituie un soi de narcotic de 200 de ori mai puternic decât morfina.

Un sărut pasional duce la formarea ocitocinei, supranumit hormonul dragostei, care ajută sistemul imunitar şi reglează ritmul cardiac. De asemenea, endorfinele şi ocitocina au acţiune antidepresivă. În timpul unui sărut franţuzesc, în care limbile partenerilor se ating, bărbatul îi “transferă” partenerei testosteron, sporindu-i libidoul.

Doctorul italian a afirmat că un bătrân care are contact permanent cu familia sa, care este îmbrăţişat şi sărutat de copiii şi nepoţii lui, va trăi mai mult decât altul, care trăieşte singur.

De asemenea, dacă în cadrul unui cuplu stabil, cei doi se sărută în fiecare dimineaţă, ei trăiesc, în medie, cu 5 ani în plus faţă de ceilalţi.

Se ştie faptul că sărutările trezesc dorinţa sexuală, fiind foarte excitante, excelente în timpul preludiului. Stimulează erecţia şi ajută la atingerea orgasmului. În plus, prin sărut, se ard peste 100 de calorii.

Comments

comments

6 Comments

  1. Cuvânta 11/03/2013
    • Javra 11/03/2013
  2. vienela 11/03/2013
    • Javra 11/03/2013
  3. elly weiss 11/03/2013
  4. javra 11/03/2013

Leave a Reply

Read more:
Cumparati masini din Germania?

Poate sunteti viitor cumparator sau poate ati fost cumparator al unor masini din Germania si vreti sa va mai cumparati...

Cum să vă îmbrăcați dacă sunteți mignonă

Să descoperiți cum să vă îmbrăcați dacă sunteț mignonă vă poate aduce încredere și vă va ajuta să vă simțiți...

Berea a dus la dezvoltarea civilizaţiei!

După ce au descoperit întâmplător secretul fabricării berii, în urmă cu 10.000 de ani (după unele surse, chiar 11.500 de...

Close