M-am hotărât să înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, intitulată, cel puţin momentan, „Recomandările săptămânii”, din lipsă de originalitate, în care să atrag atenţia asupra unor postări care au apărut în săptămâna care tocmai s-a scurs. Desigur, subiectivismul are un rol marcant. Asta nu înseamnă că îmbrăţişez în totalitate ideile care se desprind din ele, dar cred că sunt interesante şi vă îndemn să le citiţi.

Vienela scrie cu sensibilitate despre relaţia specială dintre surori: „Doar persoanele care au crescut având în casă frați mai mici cunosc acel sentiment de grijă permanentă… Responsabilitatea pe care o simte un copil atunci când este pus să aibă grijă de fratele mai mic este uriașă. Copilul simte atunci toată greutatea lumii pe umerii lui fragili și teama îl macină permanent…

Bine-nțeles că imediat ce a făcut ochi și a înțeles pe ce lume trăiește a început să profite de slăbiciunea mea și nu mi-a mai dat drumul până când ne-am mărit suficient și ne-am făcut prieteni diferiți, care ne-au separat joaca. Nu îmi pare rău, nu regret, pentru că această grijă permanentă m-a maturizat, m-a făcut să înțeleg că sunt puternică și responsabilă”.

Emil Călinescu mărturiseşte că nu mai înţelege nimic, văzînd cum oamenii politici îşi schimbă părerea şi, desigur, discursul, în funcţie de interesele de moment: “Deşi sunt destul de informat în ceea ce priveşte politica, de data asta mă recunosc învins. De data asta declar cu mâna pe inimă că nu mai înţeleg nimic… Şi să vă zic de ce:

1. Oprescu Sorin, 5 septembrie 2013: ‘Fac referendum pentru că ce decide cetăţeanul este SFÂNT, mai ales că situaţia este disperată’. Oprescu Sorin, 10 iunie 2012: ‘Domne’, chestia cu refrendumul este orientativă, eu nu cred că are vreo valoare referendumul din 2009 al lui Băsescu, făcut la disperare, cu Parlamentul cu maxim 300 de parlamentari’…

3. USL – campanie electorală. Printre promisiuni: ‘Respingerea proiectului Roşia Montană, cu evaluarea corectă pe trei zone: respectul pentru mediu, protejarea interesului naţional şi combaterea corupţiei politice’, se stipula la punctul 8 al acestui pomelnic de promisiuni electorale”.

Andra Ionescu ne vorbeşte despre felul în care trebuie să ne purtăm la un interviu pentru angajare: “Atitudinea e cheia, atitudinea te ridică şi tot ea te coboară. Poţi să fii un super profesionist, dacă n-ai atitudine eşti 0. Ai mai auzit şi tu lozincile astea, nu? …Din experienţa de până acum, vă pot spune următoarele:

1) Aroganţele la interviuri cu companii gen S.C. COLT DE BLOC IMPEX S.R.L. În oala asta bag toate firmele mici în care singurii angajaţi sunt fratele şi iubita patronului… Dacă… vrei cu adevărat să intri în acest clan, cred că cea mai mare greşeală este să afişezi o atitudine superioară… Cel mai probabil te angajează pe un post de semi-sclav, adică om bun la toate, de la chestii administrative până la curăţenie…

2) Aroganţe la interviuri cu peştii mari. Aici se schimba un pic regulile jocului… Dacă ai ce demonstra, ai face bine să nu pierzi vremea şi să arăţi că meriţi acel post. Însă nu ţi-aş recomanda ca la întrebarea: ‘Unde te vezi peste cinci ani?’ să răspunzi cu: ‘În locul dumneavoastră’. Moderaţia, cred că este cea mai bună”.

Dana şi Răzvan Mateescu spun palpitanta poveste a unui nebun, din postura pacientului: “Totul a început în armată. Am făcut-o la Securitate, la mijlocul anilor ’80… Trebuia să păzim casa de la Snagov a tovarășului Nicolae Ceaușescu… Acolo, nu știu ce m-a apucat…, că am început să fac mișto și să mă laud colegilor de armă, că îl cunosc PERSONAL pe comandantul suprem… Unul dintre caporali nu mă putea suferi…

Într-o noapte, aveam aplicații într-o pădure, mi-a ascuns arma. M-am speriat și am luat-o la fugă printre copaci… M-am rătăcit. M-au dat drept dezertor. Până la urmă, m-au găsit cu câinii… Eu, cum era și firesc, m-am revoltat, am început să urlu… Ca să mă calmeze, medicul mi-a dat să beau un pahar cu ‘ceva’ amar… și n-am mai știut de mine. Am adormit buștean. Când m-am trezit, eram legat de un pat de spital, cu mințile vraiște…”.

Adelinailiescu s-a săturat de cianURĂ: “De o săptămână numai de cianuri se vorbeşte… Cu sau fără “cian-”, ura pune stăpânire pe noi, ni se încrustează insidios în codul genetic… Vorbeşte unul altă limbă decât noi? Să-l urâm, să-l alungăm din ţară, să nu ne pângărească pământul stramoşesc cu talpa lui de venetic! E unul mai închis la culoare şi mai murdar? Să plece, să se ascundă…

Ne muşcă un câine pe stradă? Să-l omorâm…! Iubesc unii câinii? Pe ei nu putem să-i omorâm, dar putem să-i înjurăm copios că n-au milă de copiii şi bătrânii muşcaţi de câini… Ne trezim parcă dimineaţa cu pumnii strânşi… Cineva ne picură ura zi de zi în ureche şi în suflet. Nu mai vrem doar să-i moară capra vecinului, am evoluat, vrem să moară vecinul şi să-i luăm capra. Care capră nici nu ne trebuie, dar de ce el să aibă şi noi, nu? Deci să moară! Şi capra, şi vecinul…”.

Silviudancu crede că nu ucidem noi presa, fiindcă ea s-a sinucis deja: “Ciutacu, ești mort! Badea, ești mort! Gâdea, ești mort! Ciuvică, ești mort! Ați murit! Voi și toți cei care vă seamănă, de la orice televiziune sau publicație, pro sau anti-Băsescu/Ponta/PDL/USL și multe alte litere asemenea… Sunteți dinozauri! În lumea în care trăiați voi, lucrurile se petrec repede! …Lumea vă aude, dar nu vă mai ascultă!

…V-ați lăsat păcăliți de lumea luxuriantă a studiourilor pline de cabluri, de oameni cu căști în ureche, de pudră pe obraz, de secunde până la ‘intrarea în direct’ și de reporteri de teren. Nu mai sunteți în direct de mult! …Degeaba urlați… Mai toți dinozaurii dezgropați aveau gurile deschise! Un urlet mut!”.

Comments

comments