Recomandările săptămânii

caine la laptop 1M-am hotărât să înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, intitulată, cel puţin momentan, „Recomandările săptămânii”, din lipsă de originalitate, în care să atrag atenţia asupra unor postări care au apărut în săptămâna care tocmai s-a scurs. Desigur, subiectivismul are un rol marcant. Asta nu înseamnă că îmbrăţişez în totalitate ideile care se desprind din ele, dar cred că sunt interesante şi vă îndemn să le citiţi.

Vienela ne prezintă un material documentar excelent despre o comunitate de români din Ukraina. “…Într-un sat din Ukraina, aflat la vreo 200 km de graniţa cu România, există o comunitate de oameni care vorbesc o română stricată… Habar nu aveau de unde vin, cine le sunt strămoşii. …Alţii spun că strămoşii acestor volohi ar fi nişte ciobani ajunşi în zonă. Îşi spun ‘volohi’, termen care pe mulţi îi duce cu gândul la valahi.”

Prin 1990 volohii au auzit un post de radio românesc care emitea dintr-un oraş necunoscut, Bucureşti. “Mai sunt şi alte comunităţi de români în Ukraina, dar la Poroscovo este cea mai mare. Mi s-a făcut pielea de găină văzând filmul, văzând condiţiile în care trăiesc şi mentalitatea după care se ghidează în viaţă volohii.” Trebuie neapărat să vedeţi filmuleţul care face parte din acest material documentar. Ar trebui să-l vadă şi autorităţile române…

Spanac ne anunţă că prostituatele şi peştii lor din Bucureşti vor fi microcipaţi. „În urma unor bătălii stradale iscate de curvele care intrau în alte teritorii decât cele dinainte stabilite, au fost internate nu mai puțin de 710 persoane, de la începutul anului până în prezent. Numărul este egal cu cel al accidentelor ușoare produse de automobile, în aceeași perioadă. Așadar, începând cu sfârșitul anului acesta, toți peștii și toate curvele vor fi microcipați, pentru o monitorizare prin GPS corectă.”

Alexandra ne prezintă femeia prin ochii cucernici ai părintelui Calinic: „Mama, soţia, gospodina, întreita lucrare, şi osteneala fără margini, de nimeni ştiută, mereu împrospătată şi de la capăt, din nou luată! De unde atâta forţă? Ai putea spune că este de domeniul supranaturalului! …Doamne, ce fiinţă este femeia! Dacă ar şti ea însăşi cât este de valoroasă!”

Ianculescuhimself ne vorbeşte despre clienţi, fidelizare şi concurenţă. Ne reaminteşte că nu există o reţetă a succesului. Dar: „Nu este suficient să îți satisfaci clienții, trebuie să le oferi mereu mai mult. Să îi surprinzi într-un mod pozitiv și să îi fidelizezi… Campania ideală este cea care vinde. Clienții trebuie ascultați. Ai două urechi și o singură gură, folosește-le proporțional”. Autorul spune că în vânzări trebuie să fii sincer şi trage o concluzie: „Dacă vântul nu suflă în pânze, vâslește!”

Touchofadream ne arată regulile sănătoase stabilite de bărbaţi într-o relaţie: „Toate aceste reguli sunt numerotate cu “1″ CU UN SCOP! 1. Sânii sunt făcuţi să te uiţi la ei, ceea ce şi fac. Nu încerca să schimbi asta! 1. Sâmbătă = sporturi. 1. A cumpăra NU este un sport. 1. Dacă te gândeşti că eşti grasă, probabil aşa este. Nu mă mai întreba! 1. Ai îndeajuns de multe haine. 1. Ai prea mulţi pantofi. 1. Eu sunt în formă. Rotundul este o formă”.

GCM ne arată nişte femei din armata Israelului care şi-au urcat niscai poze sexy pe Facebook. Cu toate că numai sexy nu sunt (credeţi-mă, arată ca fiicele Mumei Pădurii), aceste femei au fost sancţionate de armată fiindcă „au uitat de statutul de militar pe care îl au şi care le obligă la o ţinută morală şi un comportament ireproşabil… De la botul ţuguiat şi până la nuditate completă, fetele le-au încercat pe toate”. Mă întreb ce se întâmpla dacă pozau aşa nişte bărbaţi.

Adelinailiescu crede că e o “damă de pică” fiindcă are pică pe diverse persoane: pe politicianul care a uitat ce a promis în campania electorală (de parcă n-ar şti că în acea perioadă toţi oamenii politici devin mitomani), pe şeful-zbir, pe „prietenul” perfid, pe omul care dă cu piciorul într-un câine flămând etc. Dar autoarea promite să se răzbune. Şi ce orori va înfăptui… în gând!

Comments

comments

22 Comments

  1. Mirela 09/06/2013
    • Javra 09/06/2013
  2. O fată 09/06/2013
    • Javra 09/06/2013
  3. Alexandra 09/06/2013
    • Javra 09/06/2013
  4. Minnie 09/06/2013
    • Javra 09/06/2013
  5. Vienela 09/06/2013
    • Javra 09/06/2013
  6. adelinailiescu 09/06/2013
    • Javra 09/06/2013
  7. GCM 09/06/2013
    • Javra 09/06/2013
  8. Lucian 09/06/2013
    • Javra 09/06/2013
  9. Razvan Ianculescu 10/06/2013
    • Javra 10/06/2013
  10. elly weiss 16/06/2013
    • Javra 16/06/2013
      • elly weiss 27/06/2013
        • Javra 27/06/2013

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Avantajele becurilor cu led

Becul cu led este un soi de dioda luminiscenta si are foarte multe avantaje in comparatie cu becurile incadescente, cu...

Există 1426 de miliardari în euro!

Cunoscuta organizaţie umanitară internaţională Oxfam a finalizat un studiu, care a concluzionat că 1% dintre miliardarii planetei ar deţine 46%...

Secretele unei căsnicii fericite

Conform experţilor în probleme conjugale, membrii cuplurilor care sunt deschişi faţă de celălalt sunt mai fericiţi şi relaţia lor e...

Close