Recomandările săptămânii

caine la laptop 1M-am hotărât să înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, intitulată, cel puţin momentan, „Recomandările săptămânii”, din lipsă de originalitate, în care să atrag atenţia asupra unor postări apărute în săptămâna care tocmai s-a scurs. Desigur, subiectivismul are un rol marcant. Asta nu înseamnă că îmbrăţişez în totalitate ideile care se desprind din ele, dar cred că sunt interesante şi vă îndemn să le citiţi.

Ana Q. visează la un sac de bani picaţi din cer: „Pentru că nu m-aş simţi confortabil să mă trezesc c-o grămadă de bani peste mine, fără să mă gândesc, în paranoia mea sumbră, că urmează cumva să mor sau să aflu că am cancer şi universul încearcă cumva să compenseze, o să i-o iau înainte făcând tot felul de acte de caritate şi donaţii… Aş dona caselor de copii, azilelor de bătrâni, aş investi în Spitalul Judeţean din Ploieşti, să nu te mai simţi ca pe vremea Inchiziţiei, dacă dă ghinionul peste tine şi ajungi să fii internat pe acolo…

Părinţilor mei le-aş cumpăra o casă frumoasă la munte şi una la mare, ambele cu grădini frumoase şi încăpătoare, unde să-şi petreacă serile… Prietenelor mele le-aş lua abonamente la sală, sute de cosmetice, vouchere de mii de euro, să-şi cumpere haine, abonamente la cosmetică, spa şi bilete de avion all incusive în cele mai exotice ţări… Aş pleca într-o călătorie în Asia şi apoi una în SUA şi una în America de Sud. Aş fi zis şi-o croazieră, dar mi-am amintit că am rău de mare şi n-aș rezista”.

Adelinailiescu se minunează de complexitatea corpului omenesc: „Nu ştiu cine i-a dat lui Dumnezeu proiectul şi autorizaţia de construcţie când l-a zămislit pe om! Deşi pare că a fost implicat doar ceva lut sau chirpici şi apoi s-a mai valorificat o coastă, n-a fost deloc treabă de amator… Când cantitatea de apă din organism scade cu 1%, îţi este sete, când scade cu 10%, mori…

În corpul uman sunt peste 1200 km de vase de sânge, iar capilarele unui adult puse cap la cap ar ajunge pentru a înconjura Pământul de aproape 4 ori; numai un plămân conţine 300 de miliarde de vase capilare, care, adunate, s-ar întinde pe o distanţă de 2400 km… Testiculele unui bărbat produc 10 milioane de spermatozoizi pe zi, suficient pentru a repopula întreaga planetă în doar 6 luni”.

Răzvan Ianculescu ne spune povestea unui strop de apă: „Am fost gheaţă, dar zeul Soare m-a binecuvântat cu căldură. Astfel am renăscut într-un lac de munte. Acolo am copilărit… Mulţi spun că eu reprezint sursa vieţii pe Pămâmânt, dar încă nu sunt convins că aşa stau lucrurile. N-am făcut nimic special ca să fiu ceea ce sunt şi chiar nu pot să fac nimic pentru a schimba asta. Natura… decide cât şi cum voi trăi. Îmi place să cred că eu, la fel ca oricine altcineva, reprezint doar o rotiţă mică, parte din marele mecanism al vieţii…

M-am evaporat. Am părăsit corpul în care am fost obişnuit să trăiesc. Am lăsat în urmă lacul, cu promisiunea că într-un viitor îndepărtat mă voi reîntâlni cu cei dragi… Nu prea mai ţin minte mare lucru din călătoria spre cer. Ars de zeul Soare, m-am dezintegrat având impresia că această călătorie, pe care bătrânii o denumesc Renaştere, nu este nimic altceva decât moartea, pur şi simplu. Lunga şi dureroasa călătorie m-a teleportat într-un loc pe care mi-l imaginam cu totul şi cu totul altfel”.

Alexandra Cristea ne descrie cu sarcasm o zi din viaţa unei tinere de astăzi: „Ora 7.00: Lady Gaga îţi răsună în ureche, strigându-l pe un anume Alejandro. Te trezeşti buimacă, cu părul ciufulit, ochii lipiți și pantalonii răsuciți ca un sac de cartofi pe şoldurile tale. Întinzi mâna, încercând să nimereşti telefonul pe care l-ai aruncat aseară sub pernă, după ce ai scris un ultim ‘noapte bună!’ pe Facebook.

Ora 7.20: Îţi aduci aminte că nu ai făcut nicio poză primăvara asta… Îți scoţi trusa bună de machiaj din sertar şi te ascunzi din nou sub masca de femeie fatală. Iei telefonul şi îți faci 10 poze: 4 în oglinda din camera ta, 3 în oglinda din baie şi 3 în oglinda de pe hol; toate cu privirea într-o parte, de parcă nu știai că mâna ta va declanșa blitzul în secunda aia. Ora 8.00: Ai întârziat… dar a meritat, căci ai primit deja 10 like-uri la poza numărul 11…”

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Recomandările săptămânii

M-am hotărât să înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, intitulată, cel puţin momentan, „Recomandările săptămânii”, din lipsă de originalitate, în care...

A înnebunit lumea!

Bine v-am regăsit! E ultimul weekend din octombrie, aşa că, nu uitaţi, sâmbătă spre duminică ora 3 devine ora 2!...

Ce poartă o femeie în geantă?

Cu câtva timp în urmă, într-un articol, îmi exprimam curiozitatea de a şti ce are o femeie în geantă de...

Close