Recomandările săptămânii

caine la laptop 1M-am hotărât să înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, intitulată, cel puţin momentan, „Recomandările săptămânii”, din lipsă de originalitate, în care să atrag atenţia asupra unor postări apărute în săptămâna care tocmai s-a scurs. Desigur, subiectivismul are un rol marcant. Asta nu înseamnă că îmbrăţişez în totalitate ideile care se desprind din ele, dar cred că sunt interesante şi vă îndemn să le citiţi.

Vienela a scris cu sensibilitate un eseu despre despărţire: „Mai dă-mi o şansă, mai lasă-mi visul ăsta încă o clipă, mai lasă-mă să odihnesc un gând pe brațul tău… Hai să mai scriem împreună o poveste, să împletim un curcubeu neîntinat, să mai culegem puf din păpădia verii ce ne trece. Acordă-mi încă un dans cu aromă de euforie, trăieşte-mă prin cuvintele topite în sărut, încarcă-mi în bagaje încă o amintire”.

Arhi arată cum să te laşi de alcool: „Anul trecut a fost un an destul de bizar pentru mine. În primul rând pentru că am luat nişte decizii proaste, bazate strict pe mizerii, decizii care mi-au afectat în primul rând familia şi, în al doilea rând, datorită anturajului, am avut probleme cu alcoolul. Ajunsesem să beau în mod curent peste 10 beri în fiecare seară, cu excepția weekendurilor, când beam mai mult.

Urmările pentru sănătatea mea nu au fost din cele mai fericite, nemaivorbind de o îngrăşare atroce. Prin urmare, în decembrie anul trecut am decis că nu mai beau. Simplu. Cam aşa te laşi de alcool. Considerând că ai ajuns la o limită şi că e momentul să renunţi. Pentru că acesta e singurul motivator care are cu adevărat efect. Orice altceva e praf de stele”.

Alexandra Anamaria crede că putem fi fericiţi dacă renunţăm la nişte convingeri: „Renunţă la dorinţa de a-i mulţumi pe ceilalţi! Nu-i poţi mulţumi pe toţi… Încetează să oferi explicaţii! Nu este nevoie să-ţi scuzi fiecare acţiune… Oferă-ţi şansa de a nu participa la toate activităţile la care eşti invitat/ă… Alungă nevoia de a ieşi în evidenţă! Eşti perfect/ă exact aşa cum eşti! (…)

Nu încerca să controlezi totul! Dacă ai deţine toate răspunsurile, unde ar mai fi aventura? (…) Nu încerca să fii perfect/ă! Este în regulă să greşeşti, toţi o facem… Nu te lăsa captivat/ă de problemele celorlalţi! Nu eşti tu responsabil/ă pentru greutăţile lor… Scopul meu în viaţă nu este să fiu într-un anumit fel, ci să fiu aşa cum mă simt bine cu mine”.

Spanac ne oferă câteva detalii surprinzătoare şi neştiute despre McDonald’s: „1. Nu au vândut de la început hamburgeri. În anul 1940, fraţii Dick şi Maurice McDonald au deschis primul restaurant ce se intitula Bar-B-Q, de tip ‘drive-in’. (…) În 1937, cei doi fraţi au deschis iniţial o gheretă unde serveau hot-dogi proaspeţi… 2. McDonalds vinde mai mult de 75 de hamburgeri pe secundă…

4. Vedetele de astăzi, angajații McDonalds din trecut. Shania Twain, Jay Leno, Rachel McAdams, Pink, Sharon Stone şi Seal au lucrat la McDonalds. Se estimează că unul din opt americani a lucrat la McDonalds… 6. Cartofii prăjiţi conţin 17 ingrediente… 10. Clienții McDonalds au găsit în mâncarea lor un ac, plasturi de leucoplast, un şobolan mort şi un cap de pui… 12. McDonalds încasează aproximativ 75 de milioane de dolari pe zi”.

Adelinailiescu se întreabă de cine îşi protejează unii blogul: „Când nu ştiu ceva, întreb. Prefer să mă fac de ruşine 5 minute şi să fiu mai deşteaptă pe urmă, decât să par deşteaptă 5 minute şi să rămân tot fraieră. Aşa că sunt renumită pentru întrebările mele, unele mai mult decât ‘inteligente’, gen… unde se duce lumina când stingi becul? (…) Azi mai am o nedumerire pentru care vă rog pe voi să mă luminaţi: de ce îşi trec unii oameni blogul în privat, adică protejat?

Adică de ce ai vrea să limitezi accesul cititorilor la ceea ce te-ai chinuit să enunţi? (…) Nu cred că a fost cineva scutit de jignire sau măcar de ironie, sunt convinsă că toţi aţi întâlnit cârcotaşi sau lupi-moralişti… Că doar n-o să mă apuc să plâng sau să renunţ la scris şi să fug la mânăstire numai fiindcă nu i-a plăcut cuiva slova mea… Ba chiar am susţinut că cea mai mare satisfacţie a unui prost e să fie citit de un inteligent care mai şi pierde timpul să comenteze”.

Comments

comments

Leave a Reply

Viagra Malaysia treat erectile dysfunction with the original ED treatment that has helped men feel confident in bed for decades. We’ll connect you with a licensed healthcare provider to evaluate if our prescription ED treatments could be right for you, including super-affordable generic Viagra viagramalaysiaofficial Viagra is viagra malaysia an oral ED medication that works by suppressing an enzyme in the body called PDE5.