Păstorel Teodoreanu (1894–1964), umorist, poet si gastronom, a fost unul dintre cei mai străluciţi epigramişti români. Despre epigramă s-a spus că ar fi inteligenţă comprimată sau sclipire de geniu. În cele ce urmează, vă invit să râdem cu Păstorel!
Păstorel Teodoreanu a spus, după ce o doamnă s-a plâns că s-a simţit profund atinsă de remarca răutăcioasă a unui bărbat:
“Stimată doamnă şi distinsă/ Când v-aţi simţit profund atinsă/ Eraţi călare sau întinsă?”
După mulţi ani a primit o replică:
La întrebare, Păstorel,
Sunt azi în stare să-ţi răspund:
Nu stam întinsă, că de fel
Când călăresc o fac în fund!
(Epigramă de Gheorghe Gurău – 2010)
Veronicăi Porumbacu, la apariţia versurilor “O, Europă, te simt în mine/ Te simt adânc în mine!”
Mult stimată Veronică,
Eu credeam c-o ai mai mică,
Dar mărturisirea-ţi clară,
Din Gazeta Literară,
Dovedeşte elocvent
Că în chestia matale
Cu-adâncimi fenomenale
Intră-ntregul continent!
Consolare
Două lucruri mai alină
Al meu chin şi a mea boală:
Damigeana când e plină
Şi femeia când e goală.
Din Craiova pân’ la Iaşi
Din Craiova pân’ la Iaşi
Se resimte lipsa sării,
Fi’ndcă cei mai mulţi ocnaşi
Au ajuns la cârma ţării.
Unui antialcoolic
Oare nu-ţi mai aminteşti,
Vorba din bătrâni lăsată?
Din beţie te trezeşti,
Din prostie niciodată.
La Pelişor, palat transformat în “casă de creaţie”
Voi, creatori ai artei pure,
Ce staţi acuma la pădure,
Să fiţi atenţi când vă plimbaţi
Să nu călcaţi în ce creaţi!
Când înjoseşti…
Când înjoseşti şi sucul ei şi via
Şi cu sifon spurci vinul pe care va să-l bei,
Nu te gândeşti tu oare, mişel între mişei,
Că pângăreşti natura şi compromiţi beţia?
Sfrijită ca o Sfântă Vineri
Sfrijită ca o Sfântă Vineri
Mi-a spus o babă: la români,
“Băbeasca” place mult la tineri,
Pe când “Feteasca” la bătrâni.
Unei femei bolnave de varice
Clientei doctorul i-a spus
Să steie c-un picior în sus.
Iar dânsa – adevăr zic vouă!
Aşa le ţine pe-amândouă!
De Anul Nou
Maestre dragă, te salut!
Şi îţi doresc, ca vechi expert,
Ani buni să ai măcar un sfert
Din câte sticle am băut!
Bun găsit!
Bun nume ţi-ai mai ales!
Căci m-a cucerit de-odată.
Şi venii cu interes,
Neştiind ce eşti, băiat, ori fată!
Un plăcut sfârşit de săptămână îţi urez şi te aştept să mă vizitezi la http://baghi12.blogspot.com/
Uneori sunt fată, câteodată băiat, alteori hermafrodit, după caz.
Nu m-ai mai citit?! Nici nu ştii ce-ai pierdut… Senzaţional! Fenomenal! În exclusivitate! Mai ceva ca OTV.
Acum îmi mai rămâne doar să-mi fac partid…
🙂 dragul meu, cine-l mai citeşte astăzi.. sau cine-l mai înţelege?
fain, mulţumesc! mi-ai înveselit seara!
Până acum suntem doi…
Trei de-acum. Recunosc ca nu stiam de el.
Multam 🙂
Uite aşa ne înmulţim, de la distanţă, ca sporii…
Toată seara stau cu blogul tău deschis, ascultând muzica lui Ennio Moricone. Mulţumesc!
De ce sa mint ca pana azi l-am tot citit pe Pastorel? Doar intamplator…stiam pe cea cu Babeasca si Feteasca 🙂
Dar e chiar mai bine fiindca altfel as fi fost plictisita, probabil, de epigramele sale perfecte.
Mi-au placut. Se putea altfel? 😉 🙂
Nici Păstorel nu te-a citit pe tine,
aşa că sunteţi chit.
Pai eu pe el puteam…el pe mine n-avea cum 😉
Vezi, avea şi el lipsurile lui…
Foarte interesant:-?
Happy Weekend 🙂
Mulţumesc la fel!