Skateboardul – jucăria de neatins

Fiind copil, am avut parte de o sumedenie de jucării. De la simpli soldăței de plastic, la mașinuțe cu telecomandă, chestii destul de scumpe și greu de obținut la vremea aceea. Dar nu și skateboardul dorit. Părinții mei au avut grijă ca eu să nu duc lipsă de nimic, nici măcar de o jucărie pe care o voiam. N-am fost crescut în puf, însă am primit o educație bună, ceea ce m-a făcut să fiu, sau să încerc pe cât se poate, să fiu un copil bun.Când vedeam ceva ce-mi doream, nu începeam să mă tăvălesc pe jos că nu-mi cumpără părinții acel ceva. Le spuneam că vreau aia:

– Nu avem acum bani. La salariu!
– Bine, atunci la salariu, îmi luați?
– Da.

De multe ori îmi luau ceea ce-mi doream. Însă erau și cazuri în care nu primeam. Dar eu nu mă supăram. Nu pentru că nu știam când luau ai mei salariul, ci pur și simplu fiindcă uitam ce-mi dorisem. Un copil își dorește în fiecare zi ceva nou, ceva viu colorat sau strălucitor. Iar dacă-mi doream o mașinuță portocalie și primeam un camion roșu, nu mă supăram. Aveam un camion, mai mare ca o biată mașinuță. Bașca faptul că era roșu! Ce știam eu că mașinuța pe care mi-o doream costa cât un sfert din salariul părinților, iar camionul pe care îl primisem costa cât trei pâini?

Cu toate acestea, există o jucărie pe care ai mei nu mi-au luat-o niciodată. Un skateboard. Apăruseră și la noi în ’90 și erau tare în vogă. Patinele cu rotile erau învechite, acum cine era “șmecher” avea skateboard. Restul… o bucată de placaj cu 4 rulmenți. Și ne dădeam pe stradă cu ele de ne apuca noaptea. Nu erau multe mașini pe vremea aceea. O dată la 3-4 minute trecea o Dacia sau vreun Oltcit.

– Vreau și eu un skateboard! le-am spus alor mei.
– Nu acum, ești prea mic! Cazi de pe el și-ți spargi capul.
– Nu, că sunt atent!
– Așa atent ai fost și când te-ai dat cu capul de tăblia capului?

Mă linișteam. În urmă cu 2-3 ani sărisem în pat, plonjasem pe spate, după cum văzusem eu că sărise în apă un indian cu mâinile legate, într-un western vechi, difuzat la bulgari. După vreo 3-4 încercări nereușite, ultima a fost superbă. Executasem o boltă frumoasă pe spate, dar aterizarea a fost de toată pomina. Aterizasem în cap, lovindu-mă de tăblia din lemn a patului. Și mi se spărseseră 2 vase de sânge. Nu descriu groaza părinților când m-au văzut.

După vreo 3 ani le-am zis iar de skateboard.
– Nu-ți luăm acum, ești prea mic!
– Păi George are! Și e mai mic cu un an!
– Dar tu știi că George e la al treilea skateboard? Pe primul i l-a furat un țigan și pe cel de-al doilea i l-a călcat un camion. Să nu te prefaci că știi asta, era să fie și el călcat de camion atunci.

Mă liniștisem iar. Mai bine fără el. Pusesem în balanță dorința de-a rămâne în viață și dorința unui lucru efemer, cum ar fi fost acel skateboard. Dă-l încolo, mi-l iau mai târziu.

Anii au trecut. Uitasem de dorința mea de copil. Într-o zi, intrând într-un magazin de articole sportive, văzusem și câteva skateboarduri. Am zis să încerc unul. Abia am pus un picior pe el și era să cad. L-am azvârlit cât colo:

– Pentru asta plângeam eu de atâta amar de vreme?!

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Menajeria veselă

Fiindcă a venit un nou weekend, m-am gândit că vreţi să vă fac să zâmbiţi cu menajeria mea veselă, după...

Bucuria bestială de a distruge

În apropierea blocului în care locuiesc era o cabină telefonică instalată acum vreo 15 ani, de la care am telefonat...

Mai merg afacerile imobiliare în România?

Vărul meu, Costel, a făcut rost de o sumă de bani, vânzând o bucată de pământ. S-a gândit că şi-ar...

Close