Sunt Cristi, ăla cu câinele, dar altul!

Presiunea străzii mă strivește și mă văd nevoit să fac mărturisiri complete. Recunosc, eu sunt Cristi, ăla cu câinele! N-am cum să neg, se vede de la o poștă! Dar nu eu am acel pitbull mic și arțăgos, care nu-i dă pace unui cetățean cumsecade, alegător conștiincios în ultimii 20 de ani, de unde și starea națiunii, fie vorba între noi. Ei bine, da, mărturisesc, sunt Cristi, ăla cu câinele, dar alt câine, aristocrat, de-i zic javră. Și, de fapt, nici n-am un câine, ci două pisici. Așa că nu mai strigați după mine, oameni buni!

Prietenii și cunoscuții s-au luat de mine, cică să-mi chem câinele la ordine! Și asta n-ar fi nimic, dar și o mulțime de necunoscuți strigă că atitudinea mea e intolerabilă și că trebuie să ies la iveală. Fraților, vă jur, nu sunt Cristi! Adică sunt Cristi, dar nu ăla pe care-l căutați! Și chiar dacă aș fi, cu toate că, repet, nu sunt, de ce să-mi chem câinele? Câinele ăla alb e bine educat și-i pedepsește pe bipezii care și-au băut mințile. Ești beat, el te înhață, deci are o funcție educativă lăudabilă în societatea românească de azi.

Nu mai spun că cizmele acelui, hai să-i zic, om sunt două și una mai apetisantă decât cealaltă. Cum să-i ceri un pitbull să-și deschidă fălcile din ele? Păi e ca și cum ai avea pretenția ca guvernul sau președinția să facă ceva pentru populație! Nu vă dați seama ce cereți?! Și de ce s-o facă? Cetățeanul de pe gard care a votat constant de 20 de ani încoace e atât de beat, încât trebuie să se țină bine de țigară, ca să rămână în picioare!

Dar să știți că asta-i starea lui obișnuită. Așa că și la urne se duce pe două cărări. Și bag sama că și mulți alții sunt extrem de euforici când votează și i-au ales pe cei care ne conduc. Deci mulțumiți-i câinelui pentru gestul lui nobil! Cristi, bă Cristi! Trimite-ți câinele și-n Parlamentul rușinii naționale!

Cristi, bă Cristi! Vezi că populația României iese sâmbătă, 30 ianuarie, în stradă, să te strige! Pe la orele 15:50. Și nu mă strigă pe mine, Cristi, ăla cu câinele, ci pe tine, Cristi, ăla cu câinele! (E alt câine, iar eu sunt alt Cristi, înțelegeți, fraților!) În tot cazul, Cristi, ăla cu câinele, ia aminte că vreo 11.000 de oameni de bine vin să te caute în Piața Unirii, că-i aproape de Parlament! Și de asta mă gândesc să-ți iei și pitbullul cu tine. Dar ai grijă să fie flămând și nervos! E adevărat, parlamentarii n-au cizme, dar au și ei câte două picioare ascunse în pantaloni de firmă, care sunt tare apetisante pentru câini.

Cristi, bă Cristi! Mai bine du-te în Parlament cu o haită întreagă de pitbulli!

Vorbe de spirit despre cuplu

CupluDin când în când vă înfăţişez lumea şi diversele ei aspecte în viziunea oamenilor de spirit, care au formulat motto-uri, cugetări, butade, aforisme şi vorbe de duh despre diverse subiecte inspirate din viaţa cotidiană. Au devenit deja citate celebre, maxime şi aforisme. Nu uit nici de proverbe, zicători şi nici chiar de epigrame. Astăzi vă prezint câteva vorbe de spirit despre cuplu.

E adevărat că femeia este jumătatea bărbatului, pentru că un bărbat însurat nu mai este decât jumătate din bărbatul care era. (Romain Rolland)

O femeie este îngrijorată de viitorul ei până când găsește un bărbat, în vreme ce un bărbat este îngrijorat de viitorul său atunci când a găsit o femeie. (Henry James)

Uneori mă întreb dacă femeile şi bărbaţii se potrivesc cu adevărat unii altora. Poate că ar trebui să fie doar vecini şi să se viziteze din când în când. (Katherine Hepburn)

Diferenţa dintre domnia femeii şi domnia bărbatului? În matriarhat, bărbatul făcea de mâncare; în patriarhat, spală şi vasele. (Corneliu Vadim Tudor)

Circ, un loc în care caii, poneii şi elefanţii pot vedea bărbaţi, femei şi copii care se comportă prosteşte. (Ambrose Bierce)

Dacă femeile ar fi la fel de pretenţioase ca şi bărbaţii, din punct de vedere moral şi fizic, rasa umană ar fi pe cale de dispariţie. (George Bernard Shaw)

Când un bărbat îi aduce, fără nici un motiv, flori soţiei sale, există cu siguranţă un motiv. (Molly McGee)

Fiecare bărbat are o femeie în minte; cei însuraţi, pe lângă aceasta, mai au una acasă. (Claraso Serrat)

Dacă femeia ar fi bună, şi Dumnezeu ar avea una. (Anonim)

Femeile sunt cele care îi fac pe bărbaţi să fie amanţi buni. Pe bărbaţi trebuie să-i înveţi totul şi mai ales să-i laşi să creadă contrariul. (Victoria Abril)

Nu vă încredeţi în cuplurile care se ţin de mână. Dacă cei doi nu-şi dau drumul la mâini, o fac pentru că se tem că se vor omorî între ei. (Groucho Marx)

Sufletul pereche nu este o persoană care vine în viaţa ta şi te iubeşte aşa cum vrei tu să fii iubit, ci o persoană care te iubeşte aşa cum ai nevoie să fii iubit. (Terra Wolfe)

Am marea speranţă că ne vom iubi toată viaţa, ca şi cum nu ne-am fi căsătorit niciodată. (Byron)

Războiul sexelor este singura conflagraţie mondială în care combatanţii celor două tabere dorm noapte de noapte în acelaşi pat. (Quentin Crisp)

Sufletul pereche – persoana cu care mergi de mână şi când nu eşti lângă ea. (Viorel Vintilă)

Un cuplu este bine închegat atunci când cei doi parteneri simt nevoia să se certe în acelaşi moment. (Jean Rostand)

Burlacii ştiu mai multe despre femei decât bărbaţii căsătoriţi; în caz contrar, ar fi şi ei căsătoriţi. (H.L. Mencken)

Ce este mai de temut: o femeie care face alegeri sau un bărbat care nu face? (Patrick Bruel)

Una peste alta erau o pereche fericită; suportau atât de uşor lanţul, încât nu merita osteneala de a-l rupe. (Byron)

Părinţii mei au trăit patruzeci de ani împreună, dar din pură animozitate. (Woody Allen)

Un suflet pereche este unul care te înţelege ca nimeni altul, te iubeşte ca nimeni altcineva, va fi mereu alături de tine, indiferent ce s-ar întâmpla. Se spune că nimic nu durează la nesfârşit, dar cred cu tărie că pentru unii iubirea continuă şi după ce ei nu mai sunt printre noi. (Cecelia Ahern)

Printr-o lege divină, fiecare suflet îşi caută sufletul pereche. Unele îl găsesc, celor mai multe li se pare că l-au găsit, iar altele îl caută toată viaţa… (George Budoi)

Cea mai bună căsătorie ce poate fi imaginată ar fi cea dintre o femeie oarbă şi un bărbat surd. (Michael de Montaigne)

Nu discutaţi decât cu oameni competenţi despre problemele voastre conjugale. Aşa cum nu cereţi unui tapiţer să vă extragă un dinte, nu cereţi familiei sau prietenilor să vă dea sfaturi, când aveţi dificultăţi în viaţa de cuplu. (Joseph Murphy)

Fiecare pereche de soţi numără cel puţin un nerod. (Henry Fielding)

Dumnezeu ne-a dat două braţe, două picioare, două urechi, dar de ce ne-a dat doar o inimă? Pentru că cealaltă inimă a fost dată sufletului tău pereche şi este misiunea ta s-o găseşti. (Brandon Hofe)Duo

Cu maimuţa la urne

Bine v-am regăsit! Suntem în pragul alegerii unui nou preşedinte, iar cel vechi va trebui să spună ce a făcut cu flota românescă. A fost o săptămână mai agitată ca de obicei: numeroşi alegători au ieşit în stradă în multe oraşe din ţară şi de aiurea. Cred că suntem unici în lumea asta largă pentru felul în care s-au (dez)organizat alegerile, mulţumită actualului guvern. Şi fiindcă asta nu-i de ajuns, şeful acestuia poate deveni preşedinte! Ce caraghioslâc! Oricine va câştiga alegerile, întrevăd mişcări de stradă. Linişte nu va fi, prea sunt mulţi nemulţumiţi şi multe probleme. La prima mişcare a guvernanţilor care nu va fi pe placul populaţiei, va fi deranj mare. Altceva, nimic spectaculos în săptămâna care s-a scurs, în afara succesului fotbaliştilor conduşi de 4 antrenori (alt caz unic pe glob!) şi se pare că, în sfârşit, vor ajunge la un turneu final. Dar, ca în fiecare weekend, doresc să vă înveselesc. Dacă data trecută v-am arătat nişte animale înhămate la treabă, astăzi vă îndemn să mergeţi cu maimuţa la urne!
Am auzit că iar măresc taxele şi impozitele...Am auzit că iar se măresc taxele şi impozitele…

De asta sunt bun de preşedinte, ştiu să fac show!De asta sunt bun de preşedinte, ştiu să fac show!

Ce luminos e viitorul!Ce luminos e viitorul!

Eu voiam o tabletă împotriva răcelii...Eu voiam o tabletă împotriva răcelii…

Dacă plătesc întreţinerea, cu ce mai cumpăr medicamenteDacă plătesc întreţinerea, cu ce mai cumpăr medicamente?

- Io sunt preşedinte! - Ba io!– Io sunt preşedinte! – Ba io!

Hi! Asta-i factura la lumină!Hi! Asta-i factura la lumină?!

Lasă-mi nevasta în pace, că te otânjesc!Lasă-mi nevasta în pace, că te otânjesc!

Mie ce-mi lipseşte să devin preşedinte!Mie ce-mi lipseşte să devin preşedinte?!

Nu-mi miroase a bine...Nu-mi miroase a bine…

Mai am de plată chiria,  întreţinerea, lumina, cablul, internetul, telefonul, RCA-ul, impozitele...Mai am de plată chiria, întreţinerea, lumina, cablul, internetul, telefonul, RCA-ul, impozitele…

O să vă arăt ce înseamnă un ţintaş de elită!Dacă ai o ţintă în viaţă, trebuie neapărat s-o atingi!

Stilista mea spune că sunt seducător...Stilista mea spune că sunt seducător…

Poftim un zâmbet! Pozează-mă!Poftim un zâmbet larg! Pozează-mă!

Succes!Succes în alegeri!

Unde să găsesc un loc de muncăUnde să găsesc un loc de muncă? În Spania, în Italia…?

Şi io cu cine votezŞi io cu cine votez?

Vedeţi, aşa fac tovarăşii, împart între ei tot ce fură!Vedeţi, aşa fac tovarăşii, împart între ei tot ce fură!

Sunt mândru că sunt român!Sunt mândru că sunt român!

Ce faci, prostule, nu voteziCe faci, prostule, nu votezi?

Animale înhămate la treabă

Bine v-am regăsit! Mi s-a părut că această săptămână a trecut foarte repede, fără lucruri deosebite, în afara luptei dintre Ponta şi Iohannis pentru a atrage electoratul celorlalţi candidaţi şi a nehotărâţilor. Ponta vorbeşte pe limba celor cu cel mult zece clase, Iohannis îi seduce pe cei mai cultivaţi. Indiferent de opţiunea alegătorilor, actualul preşedinte se pare că va avea probleme: se va redeschide dosarul flotei navale a României. Dosarul, vorba vine, sunt 133 de tomuri groase de studiat… Promisiuni vin şi dintr-o parte, şi din cealaltă. Nu că le-ar crede cineva, să fim sobri! Ponta are obişnuinţa vorbelor deşarte, caracteristice învăţătorului său, Ion Iliescu, dar şi PSD-ului în general. Iohannis încă n-a învăţat că prostimea e cucerită de un zâmbet, dar vine cu seriozitatea proprie nemţilor. Vedea-vom ce va fi. Însă, ca în fiecare weekend, doresc să vă destresez. Dacă în sâmbăta votării v-am arătat ce bezmetici aleg un preşedinte, astări vă voi prezenta nişte animale înhămate la treabă.
Ăştia-s bolnvai! Ce e cu preţurile astea!Ăştia-s bolnavi?! Ce e cu preţurile astea?!

Ce materiale ne-ar trebui pentru o locuinţă decentăCe materiale ne-ar trebui pentru o locuinţă decentă?

Aşa, muşcă-l de beregată!Aşa, muşcă-l de beregată!

E, acum să vedem cine merge prea încet!E, acum să vedem cine merge prea încet!

Ah, nu! Mâine-i luni...Ah, nu! Mâine-i luni…

Eu consum doar produse bio!Eu consum doar produse bio!

Atât costă RCA-ul pentru o singură maşină!Atât costă RCA-ul pentru o singură maşină, cât pentru un parc auto?!

Iată ce înseamnă munca de echipă!Iată ce înseamnă munca în echipă!

La noi funcţionează diviziunea muncii. eu fac clătite, iar Kitty le mănâncă!La noi funcţionează diviziunea muncii: eu fac clătite, iar Kitty le mănâncă!

Îi aduc mai mulţi papuci, ca să nu-mi mai ceară niciodată!Îi aduc mai mulţi papuci, ca să nu-mi mai ceară niciodată!

Noi muncim, nu gândim!Noi muncim, nu gândim!

Mă, tu eşti prost şi-n weekend Nu oboseşti niciodatăMă, tu eşti prost şi-n weekend! Nu oboseşti niciodată?!

Nu mai ies cu puicuţa aia, că-mi cere prea multe!Nu mai ies cu puicuţa aia, că-mi cere prea multe!

Oamenii sunt periculoşi în libertate, a trebuit să-i închidem...Oamenii sunt periculoşi în libertate, a trebuit să-i închidem…

Parcă am uitat să cumpăr ceva şi nu ştiu ce..Parcă am uitat să cumpăr ceva, dar nu ştiu ce…

Unde aţi mai văzut pinguini vegetarieni! Ăştia n-au raion de peşteUnde aţi mai văzut pinguini vegetarieni?! Ăştia n-au raion de peşte?

Vedeţi bine că lucrările de consolidare sunt în plină desfăşurare...Vedeţi bine că lucrările de consolidare sunt în plină desfăşurare…

Unde o fi cardul meuUnde o fi cardul meu?

Voi n-aţi auzit că-i weekend. De ce ne deranjaţiVoi n-aţi auzit că-i weekend?! De ce ne deranjaţi?

Sper că n-amuitat nimic...Am cumpărat tot? Sper că n-am uitat nimic…

Vorbe de spirit despre viaţă

eating-cakeDin când în când vă voi prezenta lumea şi diversele ei aspecte în viziunea oamenilor de spirit, care au formulat cugetări, butade şi vorbe de duh despre diverse subiecte. Au devenit deja citate celebre, maxime şi aforisme. Nu voi uita nici de proverbe, zicători şi nici chiar de epigrame. Azi veţi citi câteva vorbe de spirit despre viaţă.

Poţi să trăieşti o sută de ani, dacă renunţi la toate acele lucruri care te fac să-ţi doreşti să trăieşti atât. (Woody Allen)

Viaţa este o problemă complicată şi primii o sută de ani sunt cei mai grei. (Wilson Mizner)

Cele mai importante două zile din viaţa ta sunt ziua în care te-ai născut şi cea în care afli de ce. (Mark Twain)

Viaţa chiar începe la 40 de ani. Până atunci, faci doar cercetare. (Carl Gustav Jung)

Viaţa nu trebuie să fie perfectă ca să fie minunată. (Annette Funicello)

Viaţa este o călătorie, nu o destinaţie. (Ralph Waldo Emerson)

Nu ne oprim din joacă atunci când îmbătrânim, ci îmbătrânim când încetăm să ne mai jucăm. (George Bernard Shaw)

În tramvai e ca în viaţă: te înghesui, te strecori şi, când să apuci un loc în faţă, tocmai bine trebuie să cobori. (Camillo Sbarbaro)

Nu trăi ca să-ți fie simţită prezenţa, ci ca să-ţi fie simţită absenţa. (Bob Marley)

Omului îi trebuie un vis ca să suporte realitatea. (Sigmund Freud)

Când iei viaţa peste picior, îţi pune piedici. (Tudor Muşatescu)

Nu accepta viaţa aşa cum ţi-o propun oamenii! Nu înceta de a te convinge că viaţa ar putea fi mai frumoasă; a ta şi a celorlalţi; nu altă viaţă, viitoare, care ne-ar consola de aceasta şi ne-ar ajuta să-i acceptăm mizeria. Nu accepta! Din ziua în care vei începe să înţelegi că nu Dumnezeu, ci oamenii sunt răspunzători de aproape toate nenorocirile vieţii, nu te vei mai resemna. (Andre Gide)

Oamenii se împart în două categorii: cei care caută sensul vieţii fără să-l găsească şi cei care l-au găsit fără să-l caute. (Emil Cioran)

Viaţa-i o glumă foarte serioasă. (Victor Hugo)

Când îţi scrii cea mai frumoasă pagină a vieţii tale, soarta cu veşnica ei ironie varsă cerneala peste foile care urmează. (Veronica Micle)

Spre a se bucura de viaţă, omul are de o mie de ori mai multă nevoie de o inimă plină şi de un cuget bun, decât de un portofel tixit şi de o trăsură de lux. (Friedrich Wilhel Foerster)

Dacă viaţa noastră are „de ce”-ul, atunci putem suporta aproape toate „cum”-urile (Friedrich Nietzsche)

Dacă vom rămâne treji, conştienţi de acest mare mister care este viaţa, vom vedea că am fost „plasaţi” perfect, exact la locul potrivit, pentru… a schimba lumea. (James Redfield)

În viaţă, dacă nu te mulţumeşti cu puţin, de regulă, primeşti mai mult. (Somerset Maugham)

Viaţa noastră este rezultatul alegerilor pe care le facem; a da vina pe cei din jur, pe mediu, pe ceilalţi factori, înseamnă a da acestor lucruri puterea de a ne controla. (Stehen Covey)

Viaţa este ceea ce se întâmplă în timp ce planificăm viitorul. (John Lennon)

N-am cerut nimic vieţii. Tot ce am avut, i-am smuls. Şi ce n-am avut, mi-a furat. (Tudor Muşatescu)

După ce am descoperit că viaţa n-are niciun sens, nu ne rămâne altceva de făcut decât să-i dăm un sens. (Lucian Blaga)

Chiar şi omul care nu dă nimic vieţii pretinde de la viaţă totul. (Anonim)

Viaţa nu înseamnă a trăi, ci a şti pentru ce trăieşti. (Nicolae Iorga)

În definitiv, nu anii din viaţă sunt cei care contează, ci viaţa din anii tăi. (Abraham Lincoln)

Să nu uiţi că orice aşteptare este provizorie, chiar dacă durează toată viaţa. (Octavian Paler)

Dacă vrei să cunoști un om cu adevărat, privește cum îi tratează pe cei inferiori, nu pe cei egali cu el. (J.K. Rowling)

Prefer să fiu criticat pentru ceea sunt decât iubit pentru ceea ce nu sunt. (Kurt Kobain)

Nu întotdeauna trebuie să întoarcem pagina, uneori trebuie s-o rupem. (Anonim)

Fiecare dintre noi avem propriile maşini ale timpului. Unele dintre ele ne duc înapoi în timp şi se numesc amintiri. Altele ne duc în viitor şi se numesc visuri. (Jeremy Irons)enjoy-life-90814

Alţi câini jucăuşi

Bine v-am regăsit! Cică săptămâna asta s-au mai descoperit nişte indivizi cu un trecut care nu le face cinste. Columbeanu Irinel e cel mai tare ciripel, iar pe Victoraş Ponta nu putem conta, fiindcă ar fi fost ofiţer acoperit. Văd că acoperirea a ţinut până la loc comanda, nu toată viaţa, cum credeam. Sunt curios cui i se vor mai găsi bube în cap. Tangenţial, aşa, şi Lenuţa Udrea s-ar fi murdărit, în calitate de fostă soţie a unui individ care a furat pe rupte. Sunt curios cui i se mai găsesc un schelet, două în dulap. Curios, ce i-o fi apucat pe toţi să scoată gunoiul de sub covor? Nu-i aşa că n-are nimic de-a face cu apropiatele alegeri? Trebuia făcută de mult o curăţenie generală în politică. De ce s-a aşteptat atâţia ani? Şi dacă sunt toţi pătaţi, cum spun mulţi, pe cine mai alegem? Dar nu vreau să vă amintesc despre aspectele hidoase ale vieţii. Ca în fiecare weekend, şi acum doresc să vă amuz. Dacă la sfârşitul săptămânii trecute v-am prezentat cele mai haioase animale de companie, să nu credeţi că s-a terminat menajeria veselă. Astăzi veţi vedea alţi câini jucăuşi. Dacă vedeţi vreodată un câine pătat, să ştiţi că-i dalmaţian…
A fost odată ca niciodată...A fost odată ca niciodată…

Ce spui! Nu se poate!Ce spui?! Nu se poate!

Ai răbdare, că am puţină treabă!Ai răbdare, că am puţină treabă!

Cică asta-i noua modă canină!Cică asta-i noua modă canină!

Are gust puternic şi amărui! Ah, reclama asta-i luată!Are gust puternic şi amărui! Ah, reclama asta-i luată!

Da, luni o luăm de la capăt...Trist, dar adevărat, luni o luăm de la capăt…

Asta-i factura numai la gazeCum, şi asta-i factura numai la gaze?!

Ha, ha, asta-i bună!Ha, ha, asta-i bună!

Iubito, cine-l schimbă pe ăsta micIubito, cine-l schimbă pe ăsta mic?

Ăsta-i culcuşul meu din copilărie...Ăsta-i pătuţul meu din copilărie. Bine că nu-i patul lui Procust!

Îţi dau inima mea!Îţi dau inima mea!

Mă, tu râzi de mine!Tu râzi de mine sau mi se pare?!

Ciocu mic, sunt în misiune!Ciocu’ mic, sunt în misiune: trebuie să devin preşedinte!

N-am fost clar! Nu-mi place apa!N-am fost clar?! Nu-mi place apa!

Sunt îngrijorat pentru el, doctore! Are o sclipire ciudată în ochi...Sunt îngrijorat, doctore! Câteodată are o sclipire ciudată în ochi…

Nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine...Cum era? Nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine… Dă-l încolo de comunism!

Şi tu crezi că dragostea învingeŞi tu crezi că dragostea învinge?

Un mexican beat m-a confundat cu măgarul lui...Un mexican beat m-a confundat cu măgarul lui…

E timpul să ud florile...E timpul să ud florile…

Pisoi sub acoperire

Bine v-am regăsit! A mai trecut o săptămână şi toamna şi-a intrat definitiv în drepturi, cu inundaţii şi temeperaturi scăzute. Şi, cu toate că mai avem o bună bucată de vreme până la iarnă, la peste 2000 de metri altitudine a nins… Cel mai discutat subiect al săptămânii a fost şi încă mai este autodenunţul lui Robert Turcescu. Cică, în realitate, ar fi fost nu ziarist (asta o ştiam de multă vreme), ci spion în solda armatei. Peste noapte a devenit locotenent-colonel în MApN, cu o soldă corespunzătoare. Despre această situaţie am scris un articol separat şi nu mai insist. De remarcat doar faptul că politicieni cu funcţii înalte în stat se prefac surprinşi de postura falsului ziarist, de parcă nu ei l-ar fi convins să spioneze. Dar în prima zi a sfârşitului de săptămână doresc să vă înveselesc. Dacă în weekendul trecut aţi văzut că mama nebunilor e tot timpul gravidă, ca să rămânem în ton cu subiectul săptămânii, vă voi prezenta nişte pisoi sub acoperire.

Asta-i factura la lumină!Asta-i factura la lumină?!

Mărturisesc, am lucrat sub acoperire şi mi-e ruşine...Mărturisesc, am lucrat sub acoperire şi mi-e ruşine…

OLYMPUS DIGITAL CAMERACum să-i fentez eu pe ăştia?

Aşa cum v-am spus, calculatorul dvs. e varză!Aşa cum v-am spus, calculatorul dvs. e varză!

Da, aştept hrană vie! Mai proaspătă decât atât nu se poate!Da, aştept hrană vie! Mai proaspătă de atât nu se poate!

Dacă stăm să ne gândim bine...Dacă stăm să ne gândim, vorbele mele au acoperire, dar ale politicienilor, nu…

Ăsta-i salariu, după o lună de muncă grea!Ăsta-i toată solda după o lună de muncă grea de ofiţer sub acoperire?!

Ei da, pisicile au coadă!Ei da, pisicile au coadă!

Fii fără grijă, eşti cu mama!Fii fără grijă, eşti cu mama!

Grea e munca de spion!Grea e munca de spion în tura de noapte!

Mă, tu te-ai prostit! Orice spion lucrează cu microfilme!Mă, tu te-ai prostit?! Orice spion lucrează cu microfilme!

Iar alegeri!Iar alegeri?!

Nu-mi place asta, dar uneori trebuie să stau în tranşee...Nu-mi place asta, dar uneori trebuie să mă târăsc prin tranşee…

O să te coste, ceva reparaţia...Planetarele, pragurile… O să te coste ceva reparaţia!

Simt undeva un pericol...Simt un pericol de undeva, de la răsărit…

Prea târziu mi-am dat seama că-i o capcană...Prea târziu mi-am dat seama că-i o capcană…

Sunt expert în arte marţiale, să nu te aud că nu ţi-am spus!Sunt expert în arte marţiale, să nu te aud că nu ţi-am spus!

Unde a dispărut sandvişul meu!Cine mi-a luat sandvişul de la gură?!

Vreau să lucrez  şi eu sub acoperire...Vreau să lucrez şi eu sub acoperire…

- Dacă mă reped la beregata ta... - Linişteşte-te!– Dacă mă reped la beregata ta… – Potoleşteşte-te!

Dacă Robert Turcescu era ginecolog, se mai vorbea de el?

Robert TurcescuIertată fie-mi ignoranţa, dar cine-i acest Robert Turcescu despre care se vorbeşte atâta în presă? Ce a făcut acest domn de i se dezbat de câteva zile aşa-zisele mărturisiri? Cum a reuşit să intre în conştiinţa neamului românesc de a devenit o vedetă pentru mass-media? Oare nu există subiecte mai interesante decât acţiunile lui? Dacă Robert Turcescu era ginecolog, se mai vorbea atât de el? Dacă nu apărea pe sticlă, se mai pomenea măcar în treacăt de domnia sa, după ce făcea aceste mărturisiri? Sunt sigur că nu. Cu ce s-a făcut remarcat Turcescu de suscită atâta interes? Nu iau în derâdere munca nimănui, dar acest domn n-a fost niciodată ziarist.

Tot ce se petrece acum e un lucru simplu şi mă mir că până şi nişte gânditori de prim rang îşi dau cu părerea, însă nu spun lucrurilor pe nume: Robert Turcescu a fost tot timpul o marionetă. El se afla întotdeauna în misiune, instruit de şeful lui direct din armată. Şi a executat ordinele întocmai şi la timp.

Evident, şi acum, Robert Turcescu e tot o marionetă. Nu ştiu cine trage sforile în cazul lui şi mă interesează prea puţin. Sunt convins că păpuşarul e implicat până peste cap în politică. Sforile cu care este mânuită fantoşa Turcescu se disting cu claritate. Omul care i-a chestionat la o televiziune pe politicienii aflaţi în lupta pentru putere la precedentele alegeri are brusc un acces de conştiinţă şi dă pe faţă un secret de serviciu!

Şi când asta? Tocmai acum, în preajma noilor alegeri. Pute a politică! N-are legătură cu alegerile? Hai, lasă-mă! Că Turcescu e speriat, cum spune un psiholog, se prea poate. Şi dacă-i aşa, are de ce. Se întrevăd necazuri mari pentru el. Când a intrat în jocul ăsta, trebuia să ştie că va fi obligat să-l joace toată viaţa. Şi-a asumat riscurile, din momentul în care a acceptat să fie ofiţer acoperit.

                                         Cine trage sforile?

Dacă în pofida acestor riscuri a acţionat în acest fel, înseamnă că a fost obligat s-o facă. Nu, nu conştiinţa l-a obligat, să fim serioşi, ci un păpuşar politician, care mânuieşte un alt păpuşar mai mic, din armată. Carevasăzică şeful şefului păpuşii în cauză. Asta mă face să cred că Robert Turcescu nu va fi deferit justiţiei şi că MApN se va spăla pe mâini.

Conform unei surse, Turcescu a fost avansat la gradul de locotenent-colonel în rezervă în aprilie 2010, deşi se spune că nici nu ar fi satisfăcut stagiul militar. Odată cu el au fost avansaţi în diverse grade militare mai multe nume sonore din anturajul guvernării PDL, lucru strict secret la acea vreme. Era şi normal să nu fie dezvăluit acest lucru. Nu-ţi desconspiri spionii.

Dacă pe Turcescu îl obliga conştiinţa să deschidă gura, ar fi făcut-o numai în faţa şefului televiziunii la care lucra. Dar, poate, chiar aşa a acţionat, însă şi acesta făcea acelaşi joc ca şi el, numai că la alt nivel. Şi l-a raportat de dezertare de sub acoperire. Habar n-avem care-i adevărul şi putem construi o mulţime de scenarii.

Poate lui Turcescu i s-au dirijat şi acţiunile din viaţa particulară. De pildă, pe cine să iubească. Totul e posibil. Singurul lucru cert e că el a fost marioneta unui politician sau a unui partid, prin intermediul armatei, chiar şi fără ca el să ştie. Turcescu se credea în misiune. E clar că nişte politicieni i-au dictat să se autodenunţe. Asta a fost ultima lui misiune în armată.

Ce se va întâmpla cu marioneta? Dar cui îi pasă? Precis, nu armatei şi politicienilor, din cauza cărora a ajuns aici. Probabil, va avea aceeaşi soartă ca orice păpuşă veche şi ruptă. Nemaifiind bună nici drept cârpă de şters pe jos, va fi aruncată. Desigur, va fi înlocuită de o păpuşică proaspătă. O veţi vedea curând pe sticlă…birthing-center

Dragostea de ţară îi prosteşte pe politicieni

basescuÎn popor se spune că iubirea prosteşte de-a binelea. Deja a devenit un clişeu. Un nou studiu a arătat că, într-adevăr, oamenii îndrăgostiţi sunt mai puţin în stare să se concentreze asupra problemelor reale şi să ducă la bun sfârşit sarcini care le cer atenţie sporită. Privind lucrurile din această perspectivă, este absolut normal ca politicienii să facă tâmpenii cel mai adesea şi să formuleze legi idioate pentru cetăţeni, cei care i-au ales. Se poate afirma, vezi bine, că dragostea de ţară îi prosteşte iremediabil.

Cercetătorii de la universităţile din Leiden (Olanda) şi Maryland (Statele Unite) au afectuat recent un studiu şi au ajuns la concluzia că, în cazul persoanelor îndrăgostite, controlul cognitiv este diminuat. E ca şi cum nişte piloţi de curse ar concura cu frâna de mână trasă.

Au fost studiate nişte cupluri implicate într-o relaţie romantică de mai puţin de 6 luni, iar subiecţii au fost puşi să rezolve un anumit număr de sarcini, trebuind să facă diferenţă între informaţiile relevante de cele nesemnificative, cât mai repede posibil.

Ei bine, cu cât participanţii la studiu erau mai îndrăgostiţi, cu atât au fost mai puţin capabili să facă deosebire între relevanţa unei informaţii şi alta, nefiind în stare să se concentreze corespunzător. Studiul n-a înregistrat diferenţe între femei şi bărbaţi, din acest punct de vedere.

Oricum, asta explică perfect brambureala existentă în capul politicienilor. Sigur, trebuie ignoraţi cârcotaşii care spun că dragostea de patrie şi de cetăţenii ei e irelevantă pentru pofta oamenilor politici de înavuţire pe orice căi şi de accedere şi rămânere la putere prin orice mijloace.

crin-doarmeStudii anterioare sugerau că abilitatea de a nu lua în seamă informaţia irelevantă era absolut necesară pentru menţinerea unei relaţii de dragoste pe termen lung. Controlul cognitiv exercitat asupra propriei persoane şi capacitatea de a rezista tentaţiilor care ar fi putut ameninţa legătura erau şi ele foarte importante pentru o relaţie îndelungată.

Se pare că, dacă ai intrat de curând într-o relaţie de dragoste, îţi este mai greu să te poţi concentra asupra altor probleme, fiindcă îţi foloseşti multe dintre resursele cognitive gândindu-te la noua ta iubire. Dar pentru avea o relaţie durabilă, e esenţial să fii apt de un control cognitiv corespunzător.

Asta înseamnă că, la noile alegeri, trebuie să votăm cu aceiaşi politicieni care au jecmănit ţara şi au luat şi pielea de pe noi. (Din dragoste de patrie, se înţelege.) Oamenii politici deja hârşiţi prin meandrele legilor tâmpite pe care le-au dat vor avea resurse cognitive îndestulătoare pentru a face acelaşi lucru încă un număr bun de ani.

Deocamdată e necunoscut motivul pentru care iubirea este asociată cu modificări ale controlului cognitiv. Se crede că îndrăgostiţii îşi utilizează majoritatea resurselor cognitive pentru a se concentra asupra persoanei iubite, ceea ce i-ar lăsa fără puteri pentru îndeplinirea unor sarcini pe care ei le consideră mai puţin atractive.

Desigur se poate şi ca lucrurile să stea exact pe dos: cei care au de la natură un control cognitiv mai redus ar putea încerca sentimente romantice mai intense decât persoanele cu un control cognitiv mai puternic. Sper că ceea ce v-am povestit să vă ajute să votaţi în cunoştinţă de cauză. Ţineţi cont de faptul că politicienii sunt nişte romantici incurabili…

Sursă: Science Daily

Acest articol este un pamflet şi va fi tratat ca atare.Parlamentari-napocanews-ro