Întrecere socialistă în Parlamentul României

IMGZ28iunSenatorul UNPR Constantin Popa a propus ca fiecare angajat la stat sau la firme particulare să primească în fiecare zi câte o masă caldă gratuit, fiindcă astfel îi va crește productivitatea în muncă. Senatorul, acuzat pe nedrept de populism, spune că a văzut mulți tineri îmbolnăvindu-se fiindcă n-au mâncat o masă caldă la prânz. Personal propun o întrecere socialistă de legi menite să fericească cetățenii cu un serviciu și, mai ales, cu drept de vot.

În viziunea onorabilului senator Popa, angajatorii ar urma să-și înființeze cantine proprii ori să încheie contracte cu firme de livrare a mâncării la domiciliu. Valoarea mâncării va fi scăzută din profitul companiei. Un alt parlamentar a spus că e o idee bună dacă-i vorba de o întrecere socialistă și că ar fi bine ca firmele să le dea salariaților bărbați și câte un costum anual, iar femeilor, câte o rochie, ca să fie bine îmbrăcați. Să fie primite!

Conform senatorului Popa, meniul ar costa 15 lei pe zi. La 4,6 milioane de angajați, masa de prânz plătită de stat și de patronate ar costa vreo 69 de milioane de lei, adică un fleac de 15 milioane de euro într-o singură zi. Dar cu banii altora se poate face orice.

Din moment ce s-a propus câte o masă caldă în fiecare zi, presupun că salariații au dreptul să mănânce gratuit chiar și sâmbăta, și duminica, dar atunci, ca și în toate zilele de sărbătoare, salariații ar fi bine să ia masa caldă împreună cu familia, adică perechea conjugală și măcar un copil. Pe spinarea angajatorilor, desigur. Astfel, legăturile familale ar fi mai strânse, salariații ar fi mai relaxați și mai eficienți la locul de muncă, iar țara va prospera.

Cum nu sunt banii mei, îmi permit să le sugerez lucrătorilor din parlament să ia în serios propunerile mele, la care am muncit eficient două minute încheiate, după ce am mâncat o masă caldă, deși n-a fost nimic gratis.

Astfel, mergând pe aceeași linie călăuzitoare trasată de vizionarul senator Popa, ar trebui ca salariații să ajungă la locul de muncă gratuit, fiecare dintre aceștia primind abonament pentru călătoriile cu toate mijloacele de transport în comun. De asemenea, salariaților ar urma să li se deconteze măcar câte un drum dus-întors cu trenul sau avionul, pentru ca oamenii muncii de la orașe și sate să beneficieze de un concediu de odihnă plătit cât mai relaxant.

În plus, gândindu-mă bine 17 secunde bătute pe muchie, am ajuns la concluzia că lucrătorii ar fi bine să beneficieze de chirie și întreținere gratuite, ca și gazele și energia electrică, iar randamentul lor profesional va crește binișor datorită acestor facilități.

În restul timpului rămas din cele două minute de gândire, am chibzuit pe rupte și reiterez ideea de a trece la programul de lucru de 6 ore pe zi, 4 zile lucrătoare pe săptămână, iar la fiecare loc de muncă salariații să beneficieze de o sală de divertisment plină cu jocuri și de un dormitor comun, în care aceștia s-ar putea odihni în pauza de o oră, după ora rezervată pentru masa caldă, evident.

Opțional, angajatorii au dreptul de le cumpăra tuturor salariaților câte un televizor LCD cu diagonala de minim 81 cm, o tabletă și un telefon inteligent, toate de ultimă generație, pentru ca aceștia să se poată destresa mai eficient. Aparatura se va schimba la fiecare 6 luni sau un an, datorită progresului tehnologic.

Totuși, aparatura electrocasnică necesară în fiecare locuință trebuie plătită de angajatori pentru toți salariații. Măcar câte o mașină de spălat rufe de fiecare, alta de spălat vase, un aragaz, un frigider, un cuptor cu microunde, un storcător de fructe, un aspirator și alte mărunțișuri de acest fel. Sigur, ar fi frumos ca la ieșirea la pensie, angajatorii să le dăruiască angajaților câte un ceas în valoare de minim 15.000 de euro, drept mulțumire că au onorat respectivul serviciu cu sudoarea frunții lor, dar numai dacă angajatorii țin neapărat.

Stimați cititori, vă rog să completați lista de beneficii pe care le merită (gratuit, cum altfel?) fiecare salariat în parte al scumpei noastre patrii, astfel încât nicio persoană nici măcar să nu se gândească să-și caute un loc de muncă și fericirea în altă țară. Aștept propuneri pentru parlamentarii noștri, că e an electoral!

Acesta este un pamflet și va fi tratat ca atare.

Sursă foto: aici

Cel mai infect obiect nu e vasul de toaletă

Cele mai recente cercetări legate de igiena locuinţei au relevat care sunt cele mai murdare obiecte din universul nostru casnic şi care pot răspândi microbi periculoşi pentru toate persoanele din locuinţă. Surprinzător, s-a aflat că cel mai infect obiect din casă nu-i nici vasul de toaletă şi nici coşul de gunoi.

Prosoapele de la baie şi de la bucătărie sunt obiectele printre cele mai murdare din casă. Ele reţin umezeala şi le permite bacteriilor să se înmulţească. Şi apoi, prosoapele se află în încăperile cele mai pline de microbi, baia şi bucătăria.r1q5-towel-rules-of-attraction

Un studiu realizat la Universitatea din Arizona a relevat faptul că pe 89% dintre prosoapele de bucătărie se află bacterii coliforme (prezente în materiile fecale) şi bacteria e. coli pe 25,6% dintre ele.

Ar trebui ca prosoapele să fie înmuiate timp de două minute în apă cu înălbitor pe bază de clor şi spălate o dată pe săptămână, la 90 de grade Celsius. Se pot spăla şi la temperaturi mai mici, dar cu un detergent cu dezinfectant. Prosoapele de faţă trebuie folosite o singură zi.

Periuța de dinți se poate contamina cu bacterii, fiind păstrată în apropierea vasului de toaletă, într-un mediu umed. Ar trebui lăsată să se usuce cât mai departe de closet. Ar fi bine să coborâm capacul colacului înainte de a trage apa. Oricum, periuţa trebuie înlocuită la 3-4 luni.

Pe suportul pentru periuţe se pot afla peste două milioane de bacterii. Trebuie folosite suporturi din inox sau plastic, pe care e bine să le curăţăm de două ori pe săptămână.

selfie 2Şi telefonul mobil e mai murdar decât capacul de la WC. Acesta are de peste 10 ori mai mulţi microbi decât scaunul sau capacul de la toaletă, pe el descoperindu-se culturi de salmonella, stafilococul auriu şi e.coli. Telefoanele mobile şi ceasurile sunt curăţate rar, deşi au peste 1000 de tipuri diferite de bacterii. Unu din şase telefoane are pe el bacteria e.coli.

Multe persoane vorbesc la telefon chiar şi în timp ce stau pe scaunul de WC. Ar trebui să nu împrumutăm nimănui şi de la nimeni telefonul. Astfel, fiecare ne-am folosi numai propriul mobil, care au microbii cu care organismul nostru e obişnuit. Bineînţeles, pline de microbi sunt telefoanele publice şi cele din instituţii.

Geanta şi portofelul au mai mulţi microbi decât vasul de toaletă! La această concluzie s-a ajuns în urma unui studiu realizat în Marea Britanie. Şi alţi oameni de ştiinţă au confirmat că o treime dintre poşete conţin bacterii fecale pe partea exterioară şi îndeosebi pe fundul lor, fiindcă multe femei îşi lăsa poşetele pe jos chiar şi în baie.

Ar trebui să lăsăm geanta cât mai mult timp deschisă, pentru a nu păstra umezeala. Periodic, mânerele, interiorul şi fundul genţii trebuie şterse cu şerveţele umede. N-ar trebui să lăsăm niciodată alimente în ea.

Telecomanda şi tastatura ocupă un loc fruntaş într-un top al celor mai murdare lucruri din casă. Deşi folosite de mai toţi membrii familiei, sunt rareori curăţate. De multe ori mâncăm în faţa televizorului sau a calculatorului, făcând frimituri. Ar trebui să curăţăm tastatura şi telecomanda săptămânal cu şerveţele dezinfectante.addict

Covorul din sufragerie este extrem de murdar. El conţine mai mult de 200.000 de bacterii pe fiecare centimetru pătrat! Trebuie aspirat o dată pe săptămână şi stropit cu un dezinfectant pus în pulverizator. Măcar o dată pe an e bine să apelăm la o companie specializată care foloseşte un jet puternic de abur.

Solniţele sunt printre cele mai murdare obiecte din casă. Când ştergem masa din bucătărie, ar trebui să curăţăm şi solniţa.

Aparatul de făcut cafea trebuie spălat în interior după 40-80 de utilizări, pentru a elimina bacteriile şi mucegaiurile care s-ar putea dezvolta. Se umple rezervorul aparatului cu 240 ml de oţet. După 30 de minute se rulează un ciclu doar cu oţet şi alte 2-3 cu apă, până când mirosul dispare.

cu pisica la bucătărieAragazul – Trebuie să ne spălăm pe mâini înainte de a folosi aragazul, să-l curăţăm cu apă caldă şi săpun şi să-i clătim bine toată suprafaţa precum şi butoanele.

Chiuveta din bucătărie are peste 500.000 de bacterii, de 10 ori mai multe decât cele de pe colacul scaunului de toaletă. De câteva ori pe săptămână, ar trebui să udăm chiuveta și s-o frecăm cu o perie, după care ar fi bine să pulverizăm un produs de curățare, pe care să-l lăsăm să acţioneze 10 minute şi în final s-o clătim.

Frigiderul – Tăviţa în care se scurge apa şi cutia pentru zarzavat sunt pline de bacterii, în ciuda temperaturii scăzute din interior. Trebuie să-l curăţăm săptămânal.

Masa de bucătărie trebuie spălată cu apă caldă şi săpun, la sfârşitul fiecărei zile, după care se clăteşte.

Buretele de bucătărie poate conţine bacterii ca e.coli şi salmonella. După trei săptămâni de utilizare, 70% dintre bureţii testaţi au început să dezvolte bacterii. Căldura cuptorului cu microunde omoară în doar două-trei minute cei mai mulţi paraziţi şi virusuri care se dezvoltă pe suprafaţa buretelui. Oricum, el trebuie schimbat după două săptămâni.

Cada şi duşul pot conţine bacterii numite stafilococul auriu. Ele trebuie să fie curăţate cu praf de curăţat sau cu detartrant.cuplu în baie

Surse: aici, aici, aici, aici

Un cadou superb

Astăzi de dimineaţă, mi-am lăsat prietena să doarmă mai mult. Ca un băiat harnic ce sunt, am pregătit micul dejun şi am făcut cafeaua. Vi s-a întâmplat să întâmpinaţi o opoziţie crâncenă din partea persoanei pe care doriţi s-o daţi jos din pat? E, de aşa ceva am avut eu parte în prima parte a zilei. Ştiam clar că se apropie ziua surorii ei, așa că rămăseserăm datori să-i cumpărăm Crinei un cadou.

Poate credeţi că eram eu exagerat cu trezitul la o oră matinală. Nicidecum, era 9:30. Sau poate credeţi că stilul meu de a încerca să-mi trezesc prietena e defectuos. Ştiu foarte bine că trezitul din somn poate fi traumatizant pentru multe persoane. Aşa că procedez corespunzător. Mă gândesc să luaţi notiţe. Deci, prietene, te aşezi încetişor lângă fiinţa iubită, cu un sentiment de regret că trebuie s-o trezeşti, o mângâi pe obraz, o săruţi în timp ce ea vrea să se ferească întorcându-se pe cealaltă parte, murmuri: “Hai, frumuşico!”, iar ea se prea poate să-ţi răspundă: “Lasă-mă!” şi să se acopere mai bine, cu un gest defensiv.

Ajunşi în această fază, sentimentul tău de vinovăţie te-ar putea determina s-o păsuieşti, dar smulgându-i o promisiune. O vei întreba încetişor: “Cinci minute?”, iar ea va aproba, recunoscătoare că o laşi în pace. Atunci poţi să ştii că bătălia e pe jumătate câştigată. Te duci la bucătărie şi aranjezi micul dejun pe o tavă, pe care i-o duci la pat după un sfert de oră. Ai sentimentul că deja ai făcut foarte multe concesii, iar orice încercare de refuz venit dinspre partea adormită a cuplului vostru va fi zadarnică. Pe lângă hotărârea ta, te mai bazezi conştient pe forţa de atracţie a laptelui cald îndulcit cu miere şi a cozonacului de pe tavă…

În timp ce Alice mesteca având ochii mai mult închişi, eu recapitulam ce avem de făcut: să-i aleg un cadou Crinei. I-am sugerat să ne uităm pe net după ceasuri de damă, de unde am mai cumpărat deja cadouri pentru doi dintre sărbătoriţii noştri, de Florii şi am fost foarte mulţumiţi. Zic ceasuri deoarece acestea sunt feblețea mea, pe lângă femei, evident.

Prietena mea se trezise de-a binelea. A devenit brusc expeditivă şi m-a rugat să caut site-ul care ne interesa şi a intrat în baie. După cinci minute era proaspătă şi gata de atac. Asta îmi inspira atitudinea ei: parcă voia să se înfrupte din tot ce i-ar putea oferi bun ziua asta. Şi dacă nu i se oferea, îşi lua singură.

– Îi căutăm un ceas drăguţ? Sau o brățărică, că-i plac mult? Sau nu, cercei! Ba nu, un pandantiv! spuse ea şi ea adăugă: Uite, cumpărăm din oferta pandantive cu diamant. Ah ce design rafinat au, uită-te şi tu, iubi! Comanzi tu? Ba mai bine să mai comand şi eu în casa asta! Tu du-te la bucătărie, că ai şi uitat să mănânci!

Am ieșit încetișor din cameră. Alice era adâncită în multitudinea de pandantive de pe site. Sper să nu-i vină vreo idee să-și cumpere și pentru ea unul!

Un sfat

Zilele trecute abia ma trezisem, imi trasesem papucii in picioare si dadeam sa ma ridic din pat. Ma gandem deja la cafeaua care in cateva minute se va face si ma va binecuvanta cu savoarea ei. Si cum motaiam asa cu ochii intredeschisi, aud ca suna la usa. Ei, asta-i buna! Cine sa fie la ora asta?

Ma duc tiptil si ma uit pe vizor. Bunul meu prieten, Petrica, era in fata usii, nerabdator. Parca era inainte de vreo intalnire importanta si tremura ca un scolar prins cu lectia neinvatata. Asadar, deschid usa.

– Ce-i cu tine coane? Tu stii cat e ceasul? il intreb fara sa-i dau buna ziua.

– Nu, iarta-ma, e foarte devreme? Am nevoie de un sfat de la tine.

– Ei, intra, iti dau si-o cafea pe langa sfat.

Credeti ca m-a intrebat direct ce voia? Dar de unde… Pe Petrica sa-l lasi jumatate de ora sa vorbeasca, sa se descarce, exact ca o femeie, abia dupa aia puteai avea o conversatie normala cu el.

Si s-a apucat Petrica al meu sa se destainuie. Ca saptamana trecuta a fost la tara, la parinti, oameni batrani si fara multa putere. Asa ca a trebuit sa le taie lemne, sa care apa, sa se duca in padure dupa vreascuri, sa taie o gaina, ma rog, cate si mai cate, ca intr-o gospodarie rurala.

Si cum era el prin padure dupa vreascuri, vede un urs…

– Hai, ma Petrica, un urs?! La tine, la ses?

– Dar ce ma, tu crezi ca eu ma asteptam sa-l vad? Am rupt-o la fuga!

– Si lemnele de foc? intreb eu.

– Ei, lemnele! Am spalat putina, am aruncat lemnele si-am fugit.

– Pai cica nu e bine, ca ursul alearga mai repede ca tine si te prinde.

– Ma, nici nu era urs!

– Dar ce era?

– Padurarul ma, padurarul! Avea o caciula din aia, bereta de raton, naiba sa-l ia, eu am vazut blana maro si-am rupt-o la fuga. A strigat ala dupa mine si m-am oprit, altfel alergam pana acasa.

– Bravo ma, te mai si lauzi ca te sperii si de umbra ta!

– Lasa asta, ca eu alta voiam sa te intreb, zise el sorbind cu placere din cafea. Auzi, de unde iei tu cafea d-asta buna?

– Zi, Petrica, unde arde?

– Pai ma, cum fugeam eu de nebun, mi-a scapat ceasul de la mana. Stii tu ceasul ala al meu, ala albastru?

Petrica are un ceas vechi, de cand eram noi prin scoala generala, un Pobeda vai de el, l-a reparat de vreo zece ori. I-am si spus sa-l schimbe, ca-i face numai probleme. El nu si nu, o tinea danga cu ceasul lui albastru.

– Asa. Si? intreb eu.

– Si nu l-am mai gasit. M-am intors sa-l caut si nimic. Sunt trist, omule. Am pierdut ceasul albastru!

ceas– Hai, fii barbat! Vrei alt ceas deci?

– Da, de aia am venit la tine. Stiu ca esti pasionat de ceasuri, deci alt om mai in masura ca tine sa ma indrume, nu gasesc.

– Intra pe net si cumpara ceas Q&Q. Nu vei avea probleme cu el! Uite unul albastru, e si automatic!

– E bun?

– Nu ma, nu e bun, e o tampenie, de aia ti-l recomand, nu?!

– Arata bine, ce-i drept, zise Petrica cu ochii la ceas. Il iau azi ma, mersi!

– Bravo! Mai vrei o cafeluta?

– Mai incape vorba?

Lăsaţi-mă în pace!

singur pe ţărmMi-e dor de singurătate, de tăcere. Aş pleca şi m-aş tot duce undeva, în sihăstrie, să nu ştie nimeni de mine, ca să nu pot fi găsit. Lăsaţi-mă în pace! Încep să-i înţeleg pe acei preoţi care se retrag din viaţa lumească. Şi nu vor altceva decât să fie lăsaţi să trăiască în tihnă, să fie doar ei cu Dumnezeu. Este o companie mai plăcută decât oricare dintre noi. Şi, fiindcă veni vorba, poate îmi explică cineva de ce şefului îi vorbim cu dumneavostră, dar pe Dumnezeu îl tutuim…

S-au făcut experienţe despre ce înseamnă să trăieşti în singurătate. Mai mult, solitudine şi lipsă de lumină. A fost un experiment ştiinţific în toată regula. Un voluntar a trăit într-o peşteră, fără lumină, fără ceas, fără companie, fără legătură cu lumea de afară. Doar cu alimente şi apă. După trei luni s-au dus după el.

– Ce faci, vere, nu ţi s-a făcut dor de noi?

– Nu prea, să-ţi spun sincer. Dar a fost vorba că nu mă deranjaţi trei luni încheiate…

– Păi au trecut trei luni. N-ai numărat zilele?

– Ba da, dar mie nu-mi ies trei luni la socoteală, ci numai vreo două. Sigur nu v-aţi încurcat voi la numărătoare?

Omul îşi notase numărul zilelor care se scurgeau după percepţiile lui, neavând ca reper ciclul zi-noapte şi în lipsa unui instrument de măsurare a timpului. Ei bine, timpul s-a condesat pentru el. Vedeţi? Cam asta aş vrea să se întâmple şi cu mine: să mă retrag undeva, într-un loc uitat de lume.

Fără televizor, radio, telefon, calculator, internet. Hai, treacă de la mine, îmi iau un ceas şi nişte cărţi. Ar fi ideal să am la dispoziţie alimente sau materia primă, pentru a-mi găti eu însumi ce poftesc, cu puţina mea pricepere în gastronomie. La ce mi-ar trebui un televizor? Să văd ştirile de la ora 5 după-amiază de pe PRO tv, cu şirul lor nesfârşit de morţi?

Numai despre moarte e vorba: câţi oameni au decedat în timpul unui cutremur nu ştiu pe unde în lume, cu câte victime s-a soldat un groaznic accident rutier, numărul morţilor şi dispăruţilor de după trecerea unui taifun cu nume de cucoană etc. Doamne, trebuie să fii bolnav să cauţi numai materiale referitoare la moarte! Şi dacă urmăreşti zi de de zi jurnalul de la ora 5, te îmbolnăveşti şi tu. Şi ce să mai văd? Un aşa-zis show cu dame golaşe, cu decolteul doldora de silicon şi buzele, de botox? Au înfăţişare de curve obosite şi îmbătrânite în dezmăţ. Şi ce ar mai fi? Un film vechi de minim 3 ani?

Şi ce să ascult la radio? Aceleaşi ştiri lipsite de substanţă? Aceleaşi melodii în fiecare zi, dintre care puţine au şi final, fiindcă se bagă un aşa-zis om de radio care să ne spună ce urmează? Oamenii ăştia de radio n-au priceput că o melodie e o operă de artă în sine şi intrând peste ea, întrerupând-o cu vorbăria lor preţioasă, o strică, o siluiesc. E ca şi când ar lipi o etichetă pe buzele Mona Lisei. Dar lor le place să se audă vorbind…

Dacă am un laptop şi internet, înseamnă că am cu mine întreaga lume, de care vreau să scap, măcar pentru un timp rezonabil, ca să mă refac. Iar la telefon pot fi deranjat de vreun coleg sau prieten, de vreo rudă căreia i se face brusc dor de mine taman când n-am eu chef. Aş vrea lumină, da, soare întreaga zi, o bucată de ţărm nebătută de piciorul omului şi valurile unei mări singură  în verdeaţăfără balize şi salvamari. Nu vreau condică, nu vreau alergat după autobuz, fără sunetul ceasului deşteptător, fără responsabilităţi sociale sau familiale. Lăsaţi-mă în pace! Doar o vreme. Spuneţi voi, cer prea mult?

UN CEAS COLONEL PENTRU UN COLONEL

Urmează ca viitorul meu socru să-şi sărbătorească ziua de naştere. A fost colonel în armată şi are prestanţa tipică fostelor cadre militare. Altcineva ar fi spus că are un băţ înfipt în şezut, dar eu nu-mi permit… E viitorul meu socru. Sper… Mi se pare tot timpul că mă priveşte cu un ochi critic. Mă rog, are doi ochi, dar înţelegeţi voi. M-am gândit că un ceas de firmă l-ar determina să mă vadă în altă lumină. M-am documentat bine şi am ajuns la concluzia că un ceas Colonel pentru un colonel e foarte potrivit.

Când a venit Alice, iubita mea, la mine, i-am spus ce am hotărât şi m-a privit critic. Mda, îl moştenea pe ta-su!

– Un ceas bun înseamnă un ceas scump. Tu nu eşti cumpărătorul potrivit. Ai vrut să-mi cumperi desuuri din piaţă! mi-a reproşat ea.

– Ah, sor-mea aia cu gura spartă ţi-a spus asta! Tatăl tău e altceva. Va fi socrul meu, nu-i aşa, i-am spus eu, aruncându-i o privire scurtă, pe el îl respect…

– Pe când pe mine, nu! exclamă Alice.

– Ei asta-i, pe tine nu numai că te respect, dar te şi iubesc, plăcinţico, îi spusei şi mă apropiai de ea, s-o sărut.

– Şi la părinţii mei nu ţii? mă întrebă ea şi-mi întinse obrazul. După ce o sărutai, reluă: Cum e ceasul ăsta, Colonel pentru un colonel?

ceas colonel_CLN-GBLX– Să ţi-l arăt pe internet. Uite. Ceas de mana clasic elveţian Karl Breitner, colecţia Colonel. Are mecanism automat cu 25 de pietre ETA. I se poate vedea funcţionarea prin placa transparentă de pe spate. Pe lângă indicatoarele care arată ora, minutele şi secundele, cadranul are un aspect deosebit graţie unui indicator al datei cu trei poziţii. N-am mai văzut aşa ceva, uită-te mai bine! Cristalul din safir îi conferă protecţie împotriva zgârieturilor şi mătuirii. Putem să-l luăm cu carcasă aurită şi din oţel inoxidabil, ambele cu cadran negru sau argintiu. Cred că cel negru…

– Şi dacă tata era general, nu colonel, ce te făceai? Sau sergent-major?! Cum ai ajuns la el?

– Am căutat pe net ceasuri de lux, ca pentru tatăl tău. Căutasem înainte ceva despre ceasuri elvetiene. Ştii, Elveţia a fost asociată dintotdeauna cu fabricarea ceasurilor de calitate. Câteva companii, cum ar fi ETA şi Ronda, fac mecanisme foarte fiabile şi precise, care se regăsesc în multe ceasuri de marcă…

– Auzi, iubi, la ceasuri elveţiene ai dat de ETA, nu?

– Da, frumuşico, şi orice ceas de calitate are spatele care se înfiletează. Cristalele de safir sunt alegerea pentru cele mai bune ceasuri, datorită clarităţii şi rezistenţei la zgâriere. Un ceas rezistent la apă e foarte bun şi pentru înot dar nu numai. Curelele din piele oferă o eleganţă aparte. Ceasurile de foarte bună calitate costă mult, dar fac toţi banii.

– Păi tot ce ai spus tu are acest ceas Karl Breinter. Cine-i omu’?

– A fost. S-a născut la jumătatea secolului 19 în Marea Britanie. A construit în secret un ceas, la 17 ani. Tatăl lui i-a cumpărat metale şi materii prime de calitate, pentru ca ceasurile fabricate de Karl să fie precise şi valoroase. Toată viaţa şi-a dedicat-o fabricării ceasurilor clasice, precise, de înaltă calitate. Acum sunt făcute în fabrica din orăşelul elveţian Solothurn, cu tradiţie în orologerie.

– Deci denumirea exactă e ceas Karl Breitner Colonel Gold Silver

– Da, guriţă. E foarte interesant. După prima asamblare ceasurile sunt dezasamblate, piesele sunt curăţate, asamblate din nou şi gresate, apoi calibrate. Cum meşterii orologieri fabrică ceasurile individual şi manual, ele sunt disponibile în număr limitat. Fiecare ceas are instrucţiuni de folosire, certificat de calitate şi autenticitate, precum şi garanţie. Ceasul are şi o cutie trăsnet, care arată că-i vorba de un produs luxos. Şi, la calitatea asta extraordinară, preţul mi se pare chiar mic, să ştii.

– Da, ai şi tu dreptate o dată-n viaţă, iubi! Să vezi că frate-miu, Sergiu, o să vrea şi el. Sau nu, uite, de Ziua Îndrăgostiţilor, o să-i sugerez prietenei lui să-i cumpere unul. Aceste ceasuri îmi plac!