Topul prenumelor purtate de genii

Multe persoane cred că numele de botez al copiilor le influențează acestora viața încă de când îl poartă și că va releva anumite talente deocamdată nedeslușite. Astfel, mai nou, statisticienii au alcătuit topul celor mai frecvente 15 prenume purtate de genii. Pentru România, printre prenumele care par a fi predestinate geniilor sunt Ion, George, Paul și Maria. Cei care sunt ori vor deveni curând părinți au de unde alege un nume potrivit pentru odrasla lor, cu speranța că aceasta va deveni un geniu.

MooseRoots, un site de cercetare genealogică, a cules 14.750 dintre prenumele purtate de savanţi, cercetători, cadre universitare de renume, matematicieni, filosofi, scriitori, inventatori, compozitori, artişti şi laureaţi ai Premiului Nobel de pretutindeni, identificând cele mai multe 15 prenume pe care le-au avut aceste genii.

Desigur, majoritatea părinţilor doresc pentru copiii lor fericire şi succes în viață, iar prenumele alese pentru aceștia ar putea contribui la viitorul lor luminos. Astfel, părinții își pot pregăti copilul pentru o viață remarcabilă, dându-le prenume care au fost purtate de persoane ilustre.

Totuși, destui spun că numele purtate nu le influențează deloc viața și că o persoană cu un coeficient de inteligență sub medie poate purta același prenume cu un geniu, coincidența având un rol major. Dacă multor oameni le plac prenumele de Ion și Maria, desigur, le vor purta și copiii lor. Astfel, cum există mulți români numiți Ion, respectiv Maria, sunt mai multe șanse ca printre aceștia să se nimerească mai multe genii decât printre persoanele cu prenume mai puțin uzitate.

Și apoi, la fel de bine se poate presupune că există mai mulți retardați numiți Ion sau Maria, deși nu s-au făcut studii care să adeverească această presupunere. La fel, faptul că mulți asasini în serie americani purtau două prenume nu înseamnă că acest lucru i-a făcut criminali, iar părinții ar trebui să nu le pună mai multe prenume copiilor lor.

Oricare ar fi adevărul, se știa deja că primii copii născuţi în familie sunt mai inteligenți și mai descurcăreți decât fraţii lor, iar acest nou studiu realizat cu ajutorul a peste 377.000 de elevi de liceu a concluzionat din nou faptul că primii nou-născuți din familie au un IQ superior și trăsături de personalitate mai accentuate decât frații acestora.

Oamenii de știință afirmă însă că diferenţele dintre primii născuţi şi cei veniți pe lume mai târziu sunt atât de mici, încât se pare că sunt practic irelevante în viaţa de zi cu zi.

Iată topul cele 15 prenume cel mai des purtate de genii:

15. Elizabeth (Elisabeta în România)
14. Mary (Maria)
13. Joseph (Iosif)
12. Peter (Petru și Petre)
11. Thomas
10. Paul
9. George
8. Johann (Ioan)
7. Richard
6. James
5. David
4. Charles
3. William
2. Robert
1. John (Ion)
geniu

Sursa: aici

De Crăciun nu vom mânca porc, ci curcan!

roasted-pig-with-herbs-and-vegetablesN-am nimic cu carnea de curcan, dar parcă prea ni se bagă pe gât! Când se vorbește despre mâncarea sănătoasă, se aduce în discuție carnea de curcan. Cică, gătită, poate fi păstrată la congelator o lună, iar curcanii nu sunt îmbuibați cu steroizi sau hormoni. Și apoi carnea de porc ar produce cancer. Așa că noi, românii înțelepți, de Crăciun nu vom mânca porc, ci curcan.

Aș, n-o să vezi asta! Se spune că mult lăudata carne de curcan n-ar avea grăsime și ar conține o mulțime de vitamine, fiind recomandată în curele de slăbire și pentru diabetici. Nu-i neg calitățile, dar prea ni se oferă ca alternativă sănătoasă la carnea roșie (de porc și vită). Constat doar că e cam scumpă pentru buzunarul românilor, care nici nu prea știu s-o gătească, fiindcă la noi nu se sărbătorește Ziua Recunoștinței, ca în Statele Unite, când toată lumea mănâncă o înaripată dintr-asta umplută și băgată la cuptor.

O fi o minunăție gastronomică, dar românii, în neștiința lor, preferă un mușchiuleț de porc. Și, na beleaua, de Crăciun sunt obișnuiți să mănânce porcul pe care l-au tăiat de Ignat. Există pomana porcului, nu a curcanului, ceea ce, probabil, e foarte nesănătos. Oare ce persoană tare importantă din parlamentul rușinii naționale importă curcani sau are o fermă de curcani? Numai la asta mă gândesc, atunci când se încearcă să ni se bage pe gât carne de curcan, fiindcă porcul ar fi câh.

Acum câțiva ani, un parlamentar avea pregătit un tun cu niște rapiță pe care o putea importa foarte ieftin și ar fi câștigat bani buni, dacă s-ar fi introdus o taxă de import preferențială. Așa că a tunat în cel mai curupt parlament din Europa că țara n-are rapiță. Și s-a scăzut taxa de import pentru rapiță, iar parlamentarul cel deștept și-a încasat beneficiul.

Mai apoi s-a tot lăudat uleiul de măsline, că e tare sănătos și face tenul frumos. Și s-a făcut comparație cu cel obișnuit, din floarea soarelui, foarte nesănătos și care deodată am aflat că ar fi cancerigen. Și iar am constatat că ce e sănătos e scump și de import. Absolut întâmplător…

Acum suntem amenințați cu cancerul, dacă mâncăm mititei, caltaboși, cârnăciori, sărmăluțe și friptură de porc. Adică ce punem cu toții pe masă de sărbătorile de iarnă. Nu susțin că nu-i așa, dar constat că ni se oferă în schimb ceva mai scump și parcă nu chiar delicios. Să fie o simplă coincidență că se descoperă tocmai acum cât de periculoasă e carnea de vită (nebună, la un moment dat), poate la fel de otrăvitoare ca și cea de porc (și el nebun, pe vremuri)?

De ce abia acum, în pragul sărbătorilor de iarnă? Erau mai credibile aceste informații tulburătoare (carnea de porc egal cancer și cea curcan egal sănătate), dacă ni se serveau mai prin miezul verii. Așa gândesc acum, dar poate că sunt bolnav de scenarită și caut conspirații la tot pasul… Dar dacă sunt sănătos?turkey

Vorbe de spirit despre destin

fortunetellerDin când în când vă voi prezenta lumea şi diversele ei aspecte în viziunea oamenilor de spirit, care au formulat butade, cugetări, motto-uri şi vorbe de duh despre diverse subiecte inspirate din viaţa cotidiană. Au devenit deja citate celebre, maxime şi aforisme. Nu voi uita nici de proverbe, zicători şi nici chiar de epigrame. Astăzi vă voi arăta câteva vorbe de spirit despre destin.

Fă-ţi planuri de viitor, pentru că viitorul este locul în care îţi vei petrece tot restul vieţii. (Mark Twain)

A susţine că nu există destin e totuna cu a susţine că individualul e nesemnificativ şi viaţa omului e o întâmplare fără rost. (Andrei Pleşu)

Destin. Justificarea tiranului pentru crime şi scuza prostului pentru eşecuri. (Ambrose Bierce)

Soarta râde batjocoritor în faţa probabilităţilor. (E.G. Bulwer-Lytton)

Dacă în firea destinului ar fi fost dreptatea, atunci nu te-ai fi născut niciodată. (Omar Khayyam)

Nu cred într-un destin care cade asupra oamenilor oricum ar acţiona. Dar cred într-un destin care cade asupra lor, dacă nu acţionează. (Buddha)

Destinul este un etern şi abstract ţap ispăşitor al slăbiciunilor omeneşti. (Giovanni Papini)

Destinul îl duce pe cel care vrea şi-l trage pe cel care se opune. (Seneca)

Destinul nu este legat de noroc; este mai degrabă legat de alegere. Nu este un lucru pe care trebuie să-l aştepţi, este mai degrabă un lucru care trebuie realizat. (William Jennings Bryan)

Mulţi oameni confundă un management prost cu destinul. (Kim Hubbard)

Ca pedeapsă pentru dispreţul meu faţă de autoritate, soarta m-a făcut autoritar. (Albert Einstein)

Persoanele destinate să se întâlnească se vor întâlni aparent întâmplător, dar exact când trebuie. (Ralph Waldo Emerson)

Dintre toate cuvintele triste pronunţate sau scrise, cele mai triste sunt acestea: „S-ar fi putut întâmpla”. (John Whittier)

Odată, am cumpărat de la un olar un ulcior, care mi-a spus această taină: „Eu am fost şah, în mână am ţinut pocal de aur, iar acum sunt ulcior în mâna oricărui beţiv”. (Omar Khayyam)

Nicio trompetă nu răsună atunci când sunt luate deciziile importante pentru viaţa noastră. Destinul îşi face apariţia într-un mod tăcut. (Agnes DeMille)

Nu te agita atât, lucrurile cele mai bune se petrec atunci când le aştepţi mai puţin. (Gabriel Jose Garcia Marquez)

Destinul conduce jumătate din viaţa fiecărui om, iar caracterul, cealaltă jumătate. (Alfred de Vigny)

Ceea ce este menit să fie va găsi o cale de a se întâmpla. (Anonim)

Dacă în firea destinului ar fi stat dreptatea, atunci nu te-ai fi născut niciodată. (Omar Khayyam)

Există două căi de a-ţi trăi viaţa. Una, ca şi cum nimic nu ar fi un miracol. Cealaltă, ca şi cum totul ar fi un miracol. (Albert Einstein)

Nu există nimic întâmplător; iar ceea ce pare doar un simplu accident apare din sursa profundă a destinului. (Johann Friedrich Von Schiller)

Problemele noastre sunt o creaţie a omului, deci pot fi rezolvate de către om. Nicio problemă a destinului uman nu este dincolo de fiinţele umane. (John F. Kennedy)

Ce este mai bun nu a venit încă. (Robert Browning)

Destinul nu depinde de întâmplare, ci de alegere. (William Jennings Bryan)

Destinul fiecărei naţiuni, la un moment dat, depinde de felul în care gândesc cei tineri, cei cu vârste sub 25 de ani. (Goethe)

Nicio dragoste sau prietenie care îţi încrucişează destinul nu trece fără a lasa o urmă de neşters. (Francois Mauriac)

Adeseori, un om îşi întâlneşte destinul pe drumul pe care a luat-o pentru a-l ocoli. (Proverb franţuzesc)

Oamenii adună claie peste grămadă toate greşelile pe care le-au făcut în viaţă şi crează, în acest fel, un monstru numit Destin. (John Oliver Hobbes)

Coincidenţa este modalitatea prin care Dumnezeu îşi păstrează anonimatul. (Albert Einstein)

Numai prin bucurie şi durere poate afla un om câte ceva despre el însuşi şi despre destinul său. În acest fel, el învaţă ce să facă şi ce să evite. (Goethe)

Dacă nu îţi controlezi destinul, altcineva o va face în locul tău. (Jack Welch)

Destin. Fiecare frunză cade în felul ei. (Valeriu Butulescu)death_indoors_fire_grim_reaper_2560x1920_wallpaperfo.com

Vorbe de spirit despre Dumnezeu

dios1Din când în când vă voi prezenta lumea şi diversele ei aspecte în viziunea oamenilor de spirit, care au formulat butade, cugetări, motto-uri şi vorbe de duh despre diverse subiecte inspirate din viaţa cotidiană. Au devenit deja citate celebre, maxime şi aforisme. Nu voi uita nici de proverbe, zicători şi nici chiar de epigrame. Astăzi vă voi arăta câteva vorbe de spirit despre Dumnezeu. Voi menţiona şi cine a formulat cugetările respective.

Omul religios începe cu credinţa în Dumnezeu, iar omul de ştiinţă sfârşeşte cu credinţa în Dumnezeu. (Emil Cioran)

Dumnezeu nu joacă zaruri cu universul. (Albert Einstein)

Cred că Dumnezeu, în crearea omului, cumva şi-a supraestimat abilităţile. (Oscar Wilde)

O fi bine în Rai, dar cele mai interesante persoane nu ajung acolo. (Friedrich Nietzsche)

Dacă Iisus Hristos şi-ar face acum apariţia, I s-ar cere un autograf şi nimic mai mult. (Lev Tolstoi)

Coincidenţa este felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim. (Albert Einstein)

Care este adevărul? E omul una din gafele lui Dumnezeu sau Dumnezeu e una din cele ale omului? (Friedrich Nietzsche)

Dacă Dumnezeu nu ar exista, ar fi necesar să-l inventăm. (Voltaire)

Mai mult decât de Dumnezeu, mă tem de absenţa lui Dumnezeu. (Octavian Paler)

Dumnezeu a făcut omul pentru că a fost dezamăgit de maimuţă. După aceea a încetat să mai facă experimente. (Mark Twain)

Ştiu că Dumnezeu nu-mi va da nimic din ceea ce nu pot duce. Mi-ar plăcea doar ca El să nu aibă chiar atâta încredere în mine. (Maica Tereza)

Vreau să ştiu cum gândeşte Dumnezeu, restul sunt detalii fără importanţă. (Albert Einstein)

Teologia n-a mai păstrat pentru Dumnezeu decât respectul majusculei. (Emil Cioran)

Dacă Dumnezeu nu există, nu pierzi nimic crezând în El, dar dacă El există şi nu crezi, atunci ai pierdut totul. (Blaise Pascal)

Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. (Petre Ţuţea)

N-aş putea spune că cred. Ştiu! Am trăit experienţa de a fi cuprins de ceva care e mai puternic decât mine, ceva pe care oamenii îl numesc Dumnezeu. (Carl Jung)

Întâmplarea este pseudonimul lui Dumnezeu când nu vrea să semneze. (Anatole France)

Singurul vehicul către Dumnezeu este ritmul iubirii dintre oameni. (Petre Ţuţea)

Dumnezeu nu-ţi cere să reuşeşti, El vrea doar să încerci din tot sufletul. (Maica Tereza)

Să stai o veşnicie in Rai, printre habotnici, iată ceva mai înspăimântător decât flăcările Iadului. (Valeriu Butulescu)

Cred că Dumnezeu mă urăşte, fiindcă dacă m-ar fi iubit, m-ar fi făcut ateu. (Petre Ţuţea)

Puţină filosofie duce sufletul la ateism, dar aprofundarea filosofiei îl duce spre religie. (Francis Bacon)

Toate necazurile omenirii vin de la doi evrei: Adam şi Eva. (Valeriu Butulescu)

Ştiinţa îmi spune că Dumnezeu trebuie să existe. Mintea îmi spune că niciodată n-am să-L pot înţelege. Dar inima îmi spune că nici nu trebuie s-o fac. (Dan Brown)

Dumnezeu a creat bărbatul şi, necrezându-l suficient de singur, i-a dat o prietenă, ca să simtă şi mai mult singurătatea sa. (Paul Valery)

Dumnezeu locuieşte în inimi mari, e o chestiune de credinţă şi de confort. (Valeriu Butulescu)

Ne întoarcem cu faţa către Dumnezeu numai ca să obţinem imposibilul. (Albert Camus)

Dumnezeu este un adevăr universal. (Albert Einstein)

Domnul a dat, hoţii au luat, fie numele statului veşnic lăudat. (Valeriu Butulescu)

Am prea mult respect pentru Dumnezeu pentru a-L face responsabil pentru lumea aceasta absurdă. (Georges Duhamel)

Doamne, din inimi împietrite îţi voi zidi biserici. (Valeriu Butulescu)Dumnezeu, pace