Întrecere socialistă în Parlamentul României

IMGZ28iunSenatorul UNPR Constantin Popa a propus ca fiecare angajat la stat sau la firme particulare să primească în fiecare zi câte o masă caldă gratuit, fiindcă astfel îi va crește productivitatea în muncă. Senatorul, acuzat pe nedrept de populism, spune că a văzut mulți tineri îmbolnăvindu-se fiindcă n-au mâncat o masă caldă la prânz. Personal propun o întrecere socialistă de legi menite să fericească cetățenii cu un serviciu și, mai ales, cu drept de vot.

În viziunea onorabilului senator Popa, angajatorii ar urma să-și înființeze cantine proprii ori să încheie contracte cu firme de livrare a mâncării la domiciliu. Valoarea mâncării va fi scăzută din profitul companiei. Un alt parlamentar a spus că e o idee bună dacă-i vorba de o întrecere socialistă și că ar fi bine ca firmele să le dea salariaților bărbați și câte un costum anual, iar femeilor, câte o rochie, ca să fie bine îmbrăcați. Să fie primite!

Conform senatorului Popa, meniul ar costa 15 lei pe zi. La 4,6 milioane de angajați, masa de prânz plătită de stat și de patronate ar costa vreo 69 de milioane de lei, adică un fleac de 15 milioane de euro într-o singură zi. Dar cu banii altora se poate face orice.

Din moment ce s-a propus câte o masă caldă în fiecare zi, presupun că salariații au dreptul să mănânce gratuit chiar și sâmbăta, și duminica, dar atunci, ca și în toate zilele de sărbătoare, salariații ar fi bine să ia masa caldă împreună cu familia, adică perechea conjugală și măcar un copil. Pe spinarea angajatorilor, desigur. Astfel, legăturile familale ar fi mai strânse, salariații ar fi mai relaxați și mai eficienți la locul de muncă, iar țara va prospera.

Cum nu sunt banii mei, îmi permit să le sugerez lucrătorilor din parlament să ia în serios propunerile mele, la care am muncit eficient două minute încheiate, după ce am mâncat o masă caldă, deși n-a fost nimic gratis.

Astfel, mergând pe aceeași linie călăuzitoare trasată de vizionarul senator Popa, ar trebui ca salariații să ajungă la locul de muncă gratuit, fiecare dintre aceștia primind abonament pentru călătoriile cu toate mijloacele de transport în comun. De asemenea, salariaților ar urma să li se deconteze măcar câte un drum dus-întors cu trenul sau avionul, pentru ca oamenii muncii de la orașe și sate să beneficieze de un concediu de odihnă plătit cât mai relaxant.

În plus, gândindu-mă bine 17 secunde bătute pe muchie, am ajuns la concluzia că lucrătorii ar fi bine să beneficieze de chirie și întreținere gratuite, ca și gazele și energia electrică, iar randamentul lor profesional va crește binișor datorită acestor facilități.

În restul timpului rămas din cele două minute de gândire, am chibzuit pe rupte și reiterez ideea de a trece la programul de lucru de 6 ore pe zi, 4 zile lucrătoare pe săptămână, iar la fiecare loc de muncă salariații să beneficieze de o sală de divertisment plină cu jocuri și de un dormitor comun, în care aceștia s-ar putea odihni în pauza de o oră, după ora rezervată pentru masa caldă, evident.

Opțional, angajatorii au dreptul de le cumpăra tuturor salariaților câte un televizor LCD cu diagonala de minim 81 cm, o tabletă și un telefon inteligent, toate de ultimă generație, pentru ca aceștia să se poată destresa mai eficient. Aparatura se va schimba la fiecare 6 luni sau un an, datorită progresului tehnologic.

Totuși, aparatura electrocasnică necesară în fiecare locuință trebuie plătită de angajatori pentru toți salariații. Măcar câte o mașină de spălat rufe de fiecare, alta de spălat vase, un aragaz, un frigider, un cuptor cu microunde, un storcător de fructe, un aspirator și alte mărunțișuri de acest fel. Sigur, ar fi frumos ca la ieșirea la pensie, angajatorii să le dăruiască angajaților câte un ceas în valoare de minim 15.000 de euro, drept mulțumire că au onorat respectivul serviciu cu sudoarea frunții lor, dar numai dacă angajatorii țin neapărat.

Stimați cititori, vă rog să completați lista de beneficii pe care le merită (gratuit, cum altfel?) fiecare salariat în parte al scumpei noastre patrii, astfel încât nicio persoană nici măcar să nu se gândească să-și caute un loc de muncă și fericirea în altă țară. Aștept propuneri pentru parlamentarii noștri, că e an electoral!

Acesta este un pamflet și va fi tratat ca atare.

Sursă foto: aici

Mereu există ocazii de a purta butoni

logo2accesoriulBătrânul gentleman îşi aminteşte că prima lui pereche de butoni aveau formă triunghiulară şi erau formaţi dintr-o piatră semipreţioasă de culoare rubinie, chihlimbar foarte curat, în montură de argint aurit. I-a purtat cu prilejul căsătoriei sale. De altfel, îi fuseseră dăruiţi de viitoarea lui soţie. Acum i se pare incredibil că abia cu acea ocazie a început să-i placă un astfel de accesoriu. Ulterior, şi-a dat seama că mereu există ocazii de a purta o pereche de butoni la manşetele cămăşii.

Poate le caută fără să-şi dea seama. Asta se întâmplă şi fiindcă acele cămăşi la care îi poartă sunt confecţionate dintr-un material mai plin, mai plăcut la atingere şi care, desigur, sunt mai scumpe. Şi, de fiecare dată, are impresia că participă aşa cum se cuvine la un eveniment, la o sărbătoare. Şi acum, la senectute, adoră acel sentiment pe care i-l insuflă simpla purtare a unei perechi de butoni de camasa. Totul capătă un aer sărbătoresc.

Sigur, acum are pretenţii mai mari de la ei decât în tinereţe. Aceştia nu mai sunt un simplu accesoriu, un flecuşteţ drăguţ. Butonii sunt simbolul sărbătorii, indiferent care este aceasta. Astfel, de multe ori, pregătirile pentru participarea la o sărbătoare îi plac mai mult decât chiar sărbătoarea în sine.616344041

De exemplu, în timp ce cumpără un cadou cu dedicaţie pentru fiul lui, cu prilejul zilei de naştere a acestuia, îl cuprinde o uşoară emoţie. Apoi, în timp ce soţia îi calcă o cămaşă anume, de obicei, cu manşetă dublă, el îşi alege butonii cei mai potriviţi şi începe să se liniştească. Are parte de o plăcere devenită familiară lui.

Nu-i poartă în devălmăşie, nu ia prima pereche care îi cade în mână. Îi studiază cu atenţie pe cei pe care îi are şi, într-un târziu, se hotărăşte asupra unei singure perechi de butoni, cu un uşor regret că aşa îi nedreptăţeşte pe ceilalţi, la care ţine la fel de mult. Dar optează pentru o pereche sau alta abia după ce e îmbrăcat cu costumul. Şi crede că gustul lui s-a rafinat cu timpul.

Desigur, trebuie să se potrivească perfect cu ţinuta. În fond, din ce e formată ţinuta? Dintr-o cămaşă, un costum, pantofi la care doreşte neapărat să se asorteze cureaua, papionul sau cravata în ton cu restul vestimentaţiei şi, uneori, un ac de cravată. Ştie bine că, dacă nu poartă papion, numai ansamblul format din cravată, ac şi o pereche de butoni îl poate diferenţia de restul bărbaţilor. Acest ansamblu constituie o pată de culoare distinctivă şi definitorie.mecanism-ceas-3-Copy2

Aşa că se întâmplă să nu fie mulţumit de ceea ce are şi, dacă timpul îi permite, comandă de la accesoriu.ro. nişte butoni online şi un papion. E mulţumit că la comenzi de peste 100 lei beneficiază de transport gratuit. Aceasta e o dovadă de respect faţă de un client serios. Ştie că întregul lui comportament din preajma unei zile speciale îl face să pară prea meticulos, poate chiar pedant, dar asta nu-l deranjează câtuşi de puţin. Nu are de gând să-şi schimbe tabieturile.

Mai mult chiar, observase că fiul lui începuse să-l imite şi îşi comandă accesoriile de la acelaşi magazin online. Acum îşi urmăreşte cu un soi de admiraţie fiul cum poartă nişte butoni eleganti, în timp ce probează un papion. Da, de la el căpătase plăcerea de a purta aceste accesorii. Prin imitaţie, fiul lui învăţase să aibă astfel de preferinţe rafinate.

Când se gândeşte la asta, bătrânul gentleman se miră că prea puţini sunt tinerii care au astfel de gusturi fine, pe care ei le consideră cam burgheze. Poate chiar sunt aşa. Şi dacă? În fond, acestea sunt motive de mândrie şi respect faţă de sine. Cu siguranţă, nu-i preferabil să porţi fleacuri din cârpă, tinichea sau plastic, dacă eşti un bărbat adevărat…golden-globe-23

Cât de darnic a fost Moş Crăciun?

Bine v-am regăsit! Săptămâna a trecut ca fulgerul şi a venit ultimul weekend al anului şi cel mai lung. Cei mai mulţi dintre noi am fost extrem de ocupaţi cu alergătura după cumpărături şi am stat o mulţime de timp la cozile de la casă. Nu s-a petrecut nimic notabil, dacă nu punem la socoteală faptul că s-a terminat cu un scandal Masterchef, premiul fiind câştigat de un concurent puternic susţinut de italianca Patrizia, care deşi locuieşte de vreo 20 de ani pe la noi, încă n-a învăţat ca lumea limba română. Concurentul se zice că ar fi mai bine făcut decât orice fel pe care l-a gătit, lucru foarte apreciat de singura femeie dintre juraţi.
Ar mai fi ceva de spus despre faptul că noul preşedinte le-a făcut cadou o tabletă unor copii a căror mamă e plecată la muncă în altă ţară. Cică să se vadă pe Skipe. Foarte frumos, dar era un act cu adevărat caritabil, dacă n-ar fi fost anunţată presa de gestul lui Santa Klaus Iohannis. Copiii s-ar fi bucurat şi de nişte dulciuri, şi de niscai bani pentru facturi. Să vedem ce va face pentru ca românii să nu mai fie nevoiţi să-şi părăsească familiile şi ţara.
Până una, alta, să ne bucurăm de sărbătorirea naşterii lui Iisus! Acesta este cel mai aşteptat eveniment al iernii. Zice-se că ar fi cel mai cald Crăciun din istorie. Nu-mi rămâne decât să vă întreb cât de darnic a fost Moş Crăciun. Sărbători fericite tuturor!
Ah, ce clipe încântătoare!Ah, ce clipe încântătoare!

Când vor cădea ăştia mici, să nu mă certaţi pe mine!Când vor cădea ăştia mici, să nu mă certaţi pe mine!

Ascult cele mai noi manele!Ascult cele mai noi manele!

De trei ani îl aştept pe Moş Crăciun, dar n-a trecut niciodată...De trei ani îl aştept pe Moş Crăciun, dar n-a venit niciodată…

Hei, a trecut Moş Crăciun pe la tine!Hei, sunt Moş Crăciun şi am un cadou pentru tine!

Ia uitaţi ce are Moşul pentru voi!Ia uitaţi ce are Moşul pentru voi!

Ho, ho, ho, nici în anul care vine, nu văd, români, prea bine!Ho, ho, ho, nici în anul care vine, nu vă văd, români, prea bine!

Îl fine, am găsit cartierul Titan!În fine, am găsit cartierul Titan!

N-am prevăzut că sania mea va face un viraj prea brusc...N-am prevăzut că sania mea va face un viraj prea brusc…

Mă duc cu orice moş, dacă-i generos...Mă duc cu orice moş, dacă-i generos…

Sania cu zugălăi a rămas în pană...A fost an de austeriate: am fost nevoit să concediez toţi renii…

În ţara asta şi Moş Crăciun moare de foame...În ţara asta şi Moş Crăciun moare de foame…

Moşule, ce tânăr eşti!Moşule, ce tânăr eşti!

Să ştii că totuşi prefer sania mea cu reni...Să ştii că totuşi prefer sania mea cu reni…

santa clausMulţumesc, Moş Crăciun, pentru costumul tău, dar n-o să-ţi fie frig?

Unde-s iernile de altădată!Unde-s iernile de altădată!

Vai, ce film tragic! Toţi mor, şi actorii, şi regizoril, şi maşiniştii...Vai, ce film tragic! Toţi mor, şi actorii, şi regizorul, şi maşiniştii…

Ce să fac, dacă sania mea nu-i dotată cu baie!Păi ce să fac, dacă sania mea nu-i dotată cu baie?!

M-a trimis FMI, să le dau şi românilor câte ceva...M-a trimis FMI, să le dau şi românilor câte ceva…

Greu e de făcut un om de zăpadă!Greu e de făcut un om de zăpadă!