Sunt Cristi, ăla cu câinele, dar altul!

Presiunea străzii mă strivește și mă văd nevoit să fac mărturisiri complete. Recunosc, eu sunt Cristi, ăla cu câinele! N-am cum să neg, se vede de la o poștă! Dar nu eu am acel pitbull mic și arțăgos, care nu-i dă pace unui cetățean cumsecade, alegător conștiincios în ultimii 20 de ani, de unde și starea națiunii, fie vorba între noi. Ei bine, da, mărturisesc, sunt Cristi, ăla cu câinele, dar alt câine, aristocrat, de-i zic javră. Și, de fapt, nici n-am un câine, ci două pisici. Așa că nu mai strigați după mine, oameni buni!

Prietenii și cunoscuții s-au luat de mine, cică să-mi chem câinele la ordine! Și asta n-ar fi nimic, dar și o mulțime de necunoscuți strigă că atitudinea mea e intolerabilă și că trebuie să ies la iveală. Fraților, vă jur, nu sunt Cristi! Adică sunt Cristi, dar nu ăla pe care-l căutați! Și chiar dacă aș fi, cu toate că, repet, nu sunt, de ce să-mi chem câinele? Câinele ăla alb e bine educat și-i pedepsește pe bipezii care și-au băut mințile. Ești beat, el te înhață, deci are o funcție educativă lăudabilă în societatea românească de azi.

Nu mai spun că cizmele acelui, hai să-i zic, om sunt două și una mai apetisantă decât cealaltă. Cum să-i ceri un pitbull să-și deschidă fălcile din ele? Păi e ca și cum ai avea pretenția ca guvernul sau președinția să facă ceva pentru populație! Nu vă dați seama ce cereți?! Și de ce s-o facă? Cetățeanul de pe gard care a votat constant de 20 de ani încoace e atât de beat, încât trebuie să se țină bine de țigară, ca să rămână în picioare!

Dar să știți că asta-i starea lui obișnuită. Așa că și la urne se duce pe două cărări. Și bag sama că și mulți alții sunt extrem de euforici când votează și i-au ales pe cei care ne conduc. Deci mulțumiți-i câinelui pentru gestul lui nobil! Cristi, bă Cristi! Trimite-ți câinele și-n Parlamentul rușinii naționale!

Cristi, bă Cristi! Vezi că populația României iese sâmbătă, 30 ianuarie, în stradă, să te strige! Pe la orele 15:50. Și nu mă strigă pe mine, Cristi, ăla cu câinele, ci pe tine, Cristi, ăla cu câinele! (E alt câine, iar eu sunt alt Cristi, înțelegeți, fraților!) În tot cazul, Cristi, ăla cu câinele, ia aminte că vreo 11.000 de oameni de bine vin să te caute în Piața Unirii, că-i aproape de Parlament! Și de asta mă gândesc să-ți iei și pitbullul cu tine. Dar ai grijă să fie flămând și nervos! E adevărat, parlamentarii n-au cizme, dar au și ei câte două picioare ascunse în pantaloni de firmă, care sunt tare apetisante pentru câini.

Cristi, bă Cristi! Mai bine du-te în Parlament cu o haită întreagă de pitbulli!

Ponta şi ai lui, mai incompetenţi decât Guvernul Burkinei Faso!

ponta 2Guvernului României, condus de inegalabilul politician şi strălucit strateg Victor Ponta, i s-a notat competenţa şi se află în urma a 100 de mari forţe economice ale lumii, de talia Rwandei, Zambiei sau Burkinei Faso. Guvernul lui Ponta e pe un onorant loc 101 pe glob, conform unui raport al Competitivităţii Globale în perioada 2014-2015, adoptat de Forumul Economic Mondial. Bravo, Ponta, halal cabinet ţi-ai făcut!

La stabilirea acestui clasament au contribuit măsurile adoptate în ultimul an de executivele statelor respective, luându-se în calcul şi risipa făcută prin cheltuielile guvernului sau transparenţa decizională. Din punctul de vedere al risipei de bani constatate în ultimul an prin cheltuielile sale prosteşti, cabinetul lui Ponta e chiar mai aproape de coada clasamentului, respectiv pe locul 116 în lume, din 144 de state studiate.

În topul primelor 10 ale celor mai eficiente guverne se află cele din Qatar, Singapore, Finlanda, Hong Kong, Emiratele Arabe Unite, Noua Zeelandă, Rwanda, Malaezia, Elveţia şi Luxemburg. La coada clasamentului sunt Venezuela, pe ultimul loc al eficienţei, în apropierea ei aflându-se Italia, Argentina, Liban, Libia, Croaţia, Angola, Ciad, Mauritania şi Serbia.

Marea Britanie se găseşte pe poziţia 14, Germania pe 16, Statele Unite pe 34, Federaţia Rusă pe 97, iar Romania, aşa cum spuneam, cu îndreptăţită mândrie patriotică, pe locul 101. Îţi mulţumim, Ponta! De o vreme, domnia sa arată cât de adevărată e vorba “Unde nu-i cap, vai de picioare!”, şchiopătând demonstrativ.

Eficienţa unui cabinet se regăseşte în competitivitatea sa şi în creşterea economică. Birocraţia excesivă, lipsa de transparenţă şi cadrul legal inadecvat duce la costuri de business fără rost şi reduc dezvoltarea ţării, arată autorii raportului.

Topul competitivităţii arată cu totul diferit, în primele 10 aflându-se Elveţia, Singapore, SUA, Finlanda, Germania, Japonia, Hong Kong, Olanda, Marea Britanie şi Suedia, iar pe ultimele trei locuri se găsesc Yemen, Ciad şi Guineea, ultima dintre cele 144 de state luate în calcul. Romania se poziţionează pe locul 59. S-au avut în vedere numeroase criterii, ca nivelul infrastructurii, mediul macroeconomic, sănătatea şi educaţia, piaţa muncii şi inovarea.

Celor care ar dori să mă tragă de urechi pe subiectul (şi predicatul) guvern al lui Ponta, le reamintesc că despre morţi se vorbeşte numai de bine… De altfel, acesta e un pamflet şi va fi tratat ca atare.ponta1

Sursa: aici

Vorbe de spirit despre hoţi

Din când în când vă înfăţişez lumea şi diversele ei aspecte în viziunea oamenilor de spirit, care au formulat motto-uri, cugetări, butade, panseuri şi vorbe de duh despre diverse subiecte inspirate din viaţa cotidiană. Au devenit deja citate celebre, maxime şi aforisme. Nu uit nici de proverbe, zicători şi epigrame. Astăzi vă voi prezenta câteva vorbe de spirit despre hoţi.

Templul hoţilor, profanat din când în când de justiţie. (Valeriu Butulescu)

Un popor care alege politicieni corupţi, impostori, hoţi şi trădători, nu este victimă, ci complice. (George Orwell)

Un politician bun este la fel de neconceput ca un hoţ cinstit. (Henry Louis Mencken)

Cititorule, să presupunem că ai fi idiot. Sau că ai fi parlamentar… Dar stai, că mă repet! (Mark Twain)

Oare ce drepturi au oamenii cinstiţi să se amestece în treburile interne ale hoţilor? (Valeriu Butulescu)

Trăim o epocă a paradoxurilor, în care hoţii sunt cinstiţi, iar cei cinstiţi sunt trataţi ca nişte hoţi. (Ion Cristofor)

Parlamentarul nu este decât un infractor de rând care face legi în perioada în care nu stă în închisoare pentru vreo crimă de drept comun. (Mark Twain)

La ei sistemul de furt, şi de fraudare, şi de cumpărare a voturilor a funcţionat mai bine. (Perlă de Victor Ponta)

Spânzurăm hoţii demni de milă în centrul oraşului şi îi numim în funcţii înalte pe cei mai mari… (Aesop)

Mi se pare că supunerea faţă de guvern seamănă cu supunerea faţă de o bandă de talhari, guvernul e o adunătură imorală. (Lev Tolstoi)

Hoţii îţi cer banii sau viaţa; femeile le vor pe amândouă. (Samuel Butler)

Când nu ştiţi cu cine să votaţi, cu dreapta sau cu stânga, liniştiţi-vă: hoţii fură atât cu dreapta cât şi cu stânga. (Ion Cristofor)

Când se face prezenţa în Senat, senatorii nu ştiu dacă să răspundă „prezent” sau „nevinovat”. (Theodore Roosevelt)

Oricât ai scotoci, în folclorul nostru nu găseşti cavaleri, cel mult, haiduci, adică hoţi bine motivaţi social. (Valeriu Butulescu)

În spatele fiecărei averi măreţe este o infracţiune. (Honore de Balzac)

Hoţii de visuri ar trebui executaţi: au furat fără să le fie foame. (Gavriil Stiharul)

Dacă n-ar exista lege, n-ar exista nici furt. (Denis Diderot)

Domnul a dat, hoţii au luat, fie numele statului veşnic lăudat. (Valeriu Butulescu)

A fost pus la stâlpul infamiei pentru furt. A doua zi, stâlpul nu mai era acolo. (Mihail Mataringa)

Patruzeci de hoţi nu pot prăda un om în pielea goală. (Proverb armean)

Pedeapsa pentru furt este invers proporţională cu suma furată. (Boris Marian Mehr)

E greu de eliminat hoţia prin lege, n-a reuşit nici Ţepeş, deşi avea o constituţie foarte ascuţită. (Valeriu Butulescu)

Nu există comerţ mai rentabil decât furtul, pur şi simplu, de vreme ce, la drept vorbind, comerţul nu-i decât un furt camuflat. (Paul Feval)

Amnistie, mărinimia statului pentru acei infractori care sunt prea costisitor de pedepsit. (Ambrose Bierce)

Pentru tâlhari nu există plăcere mai mare decât să vadă oameni cinstiţi în puşcărie. (Valeriu Butulescu)funny_bank_robber_waiting_line

La ce număr de telefon avem voie să înjurăm?

chuck-norris 1Presa a anunţat că, într-un interval de opt ore, un băcăuan de 54 de ani a sunat de 115 ori la numărul de urgenţă 112, numai pentru a-i înjura pe poliţişti. După atâtea ore de muncă asiduă, poliţiştii au reuşit să-l găbjească şi să-i dăruiască o amendă de 500 de lei. Ei presupun că individul a găsit în asta o modalitate de refulare. Corect. Însă la ce număr de telefon avem voie să înjurăm?

Poliţiştii afirmă că numai în ultimul an, în judeţul Bacău, mai mult de 75% dintre apelurile la numărul de urgenţă au fost false. După cum se poate lesne observa, există o nevoie stringentă a populaţiei de a-i înjura pe cei care îi fac viaţa grea, în speţă, autorităţile, indiferent care ar fi acestea. Din păcate, în conştiinţa neamului românesc s-a fixat un singur număr de telefon al unor autorităţi, respectiv 112. Şi asta fiindcă nu s-au comunicat numerele de telefon pentru preşedinţie, guvern, parlament şi alţi politicieni.

Cică la 112 ar trebui să sunăm numai în caz de urgenţă. Asta a şi făcut băcăuanul nostru. Păi când îţi vine să înjuri şi să-ţi faci cunoscute sentimentele duioase faţă de autorităţi, înseamnă că ai o urgenţă, nu-i aşa? Vezi bine, nu-ţi poţi înfrâna pornirile, spunându-ţi că-i înţelept să-ţi amâni refularea, aşa că apelezi singurul număr de telefon care îţi vine în minte în astfel de situaţii, în afară de cel al soacrei personale.

Dar ştim bine că soacra în social e mai tare decât Chuck Norris în filme. Desigur, nu-ţi dă mâna să te pui cu o asemenea forţă a naturii, ci mai curând cu poliţia, jandarmeria şi mascaţii la un loc. În vederea liniştirii cetăţenilor nemulţumiţi de foame, taxe peste taxe, preţuri veşnic crescânde, guvernanţi incapabili, corupţia autorităţilor, lipsa locurilor de muncă, teama zilei de mâine etc., propun să se înfiinţeze linii telefonice directe cu cei responsabili pentru starea de lucruri din ţară.

Astfel, oamenii ar putea să-şi verse oful ţintit către persoanele sau organismele pe care le găsesc vinovate pentru viaţa lor mizerabilă. Pentru destresarea naţională, ar fi bine-venită alocarea unor numere de telefon pentru fiecare minister în parte, guvern, parlament, poliţie, patriarhie, formaţiuni politice, preşedinţie etc.

Pentru a simplifica operaţiunea, ar trebui înfiinţată o centrală telefonică pentru înjurături, cu număr unic, la care fiecare cetăţean să se poată refula strigând la reprezentantul fiecărui personaj sau organism vizat de trimiterile la origine ale apelantului, la orice oră din zi şi din noapte.

Totul pare a fi bine gândit până aici, totuşi am o nelămurire: cum rezolvăm spinoasa problemă a telefonului veşnic ocupat. Mulţi oameni doresc să se refuleze şi un singur număr de telefon nu poate face faţă milioanelor de persoane care vor să înjure autorităţile.

Voi cum credeţi că se poate soluţiona această problemă, astfel încât poporul să poată înjura pe cine şi cât timp doreşte, fără teama de a fi întrerupt sau amendat?

IMBECILITATEA STATISTICILOR: mulţi bucureşteni sunt mulţumiţi de calitatea vieţii!

copii drogaţiNu-mi vine să cred! Peste trei sferturi dintre bucureşteni sunt mulţumiţi de calitatea vieţii din oraşul lor! Am citit de două ori ştirea transmisă de Mediafax, ca să mă încredinţez că n-am înţeles greşit. Ştirea e un pic altfel dar imbecilitatea statisticilor este evidentă. Se anunţă sus şi tare că bucureştenii sunt printre cei mai nemulţumiţi europeni, atunci când e vorba de calitatea vieţii din capitala în care locuiesc, conform unui sondaj realizat de TNS Political & Social, la solicitarea Uniunii Europene.

Sondajul a inclus 79 de oraşe europene, dintre care 3 din România: Bucureşti, Cluj-Napoca şi Piatra Neamţ. Nu ştiu pe ce criterii au fost alese tocmai acestea. Oricum, 82%(!) dintre locuitorii capitalei României se zice că, în general, sunt mulţumiţi de calitatea vieţii, deşi acest procent îi clasează pe antepenultimul loc în topul capitalelor.

E de subliniat că majoritatea procentelor legate de persoanele mulţumite de calitatea vieţii din capitalele europene în care locuiesc e de peste 90%. De exemplu, 97% dintre cetăţenii din Copenhaga (Danemarca) sunt mulţumiţi de calitatea vieţii din oraşul lor, fiind urmaţi de olandezii din Amsterdam şi de suedezii din Stockholm, cu câte 96%. Locuitorii Romei (80%) şi cei ai Atenei (52%) sunt singurii locuitori ai capitalelor europene studiate mai nemulţumiţi decât bucureştenii.

Probabil că s-a ajuns la aceste procente cu totul surprinzătoare în cazul Bucureştiului, din avion. Nu cred că a pogorât printre noi vreun statistician care să facă un sondaj de opinie profesionist. Totuşi, dacă avionul cu statisticieni a aterizat la Otopeni, aceştia şi-au făcut meseria în Parlamentul României. Bag sama acolo s-ar găsi niscai locuitori ai Bucureştiului mulţumiţi de viaţa din capitală.

Parlamentarii şi-au cumpărat maşini noi, şi-au schimbat secretarele care au îmbătrânit, au un salariu enorm, că doar ei şi l-au votat, iar ultima lor ispravă a fost să voteze că au dreptul să cumpere medicamente la un preţ mai mic decât noi, plebea, cei care i-am ales şi care-i plătim. Dar merită toate astea, doar aţi văzut ce probleme importante pentru ţară au ei de rezolvat. De exemplu, să voteze care este cea mai frumoasă femeie din Parlament…

Să mă ierte politicienii şi statisticienii, dar eu unul, în calitate de cetăţean al României şi de locuitor al Bucureştiului, sunt total nemulţumit de viaţa din capitală. O să precizez şi câteva motive.

Sunt tot mai mulţi şomeri, străzile sunt pline de gunoaie şi cerşetori, haite de câini sălbăticiţi zburdă în voie, aerul e tot mai irespirabil, casele din centrul vechi şi numai stau să cadă la o zgâlţâială mai temeinică, viaţa e tot mai scumpă, parcurile sunt pline de boschetari, canalele gem de drogaţi, iar femeile sunt sunt în pericol să fie agresate şi violate în plină stradă, ziua în amiaza mare, la câteva sute de metri de Guvern.

SecretaraAceasta este radiografia exactă a Bucureştiului, stimaţi statisticieni. Nu văd care cetăţean normal poate fi mulţumit de acestă stare de lucruri. Atenţie, vorbesc de cetăţeni normali, nicidecum de parlamentari şi guvernanţi. Cât de normali sunt ei ştim cu toţii. Aceştia sunt foarte mulţumiţi de viaţa din capitală, ca şi primarul general.

În final, vă rog să menţionaţi dacă, în general, sunteţi mulţumiţi de viaţa din oraşele româneşti în care locuiţi. Şi, dacă se poate, numele localităţilor respective. Sunt convins că această statistică, făcută deloc ştiinţific, va fi mai apropiată de adevăr.

Recomandările săptămânii

caine la laptop 1M-am hotărât să înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, intitulată, cel puţin momentan, „Recomandările săptămânii”, din lipsă de originalitate, în care să atrag atenţia asupra unor postări care au apărut în săptămâna care tocmai s-a scurs. Desigur, subiectivismul are un rol marcant. Asta nu înseamnă că îmbrăţişez în totalitate ideile care se desprind din ele, dar cred că sunt interesante şi vă îndemn să le citiţi.

Daniel Botea constată că premierul scoate tot. “Scoate castanele fierbinţi cu mâna parlamentului, deşi ştie de la început că o să-i dea peste mână Curtea Constituţională. Scoate perle în şirag: Ca premier votez aşa, ca deputat ‘almintrelea’, cum ar fi zis bunică-mea. Premierul trage hais, iar deputatul cea… Cea mai bună arătură! M-am împotrivit proiectului pentru că-l susţinea Băsescu şi eram convins că e ceva rău. Acum am văzut că e bun şi-l susţin…

Scoate oamenii în stradă… Scoate minerii din subteran… premierul. Deputatul o să-i roage pe colegii parlamentari să meargă la Roşia Montană ca să se informeze. Pete dificile încă nu scoate, dar sunt semne că se poate. Dacă mai există români care cred că s-au scos cu un astfel de premier, o să aştepte să-i scoată la liman… mult şi bine! Cum cine? Premierul. Sau deputatul?”.

Frumoasaverde spune povestea frigului: “+5°C – Îți poți vedea respirația. Mașinile italiene nu mai pornesc. Norvegienii fac o baie. Rușii conduc cu geamurile deschise… -18°C – Primăria din New York pornește caloriferele. Rușii fac ultimul picnic din sezon… -20°C – Mașinile americane nu mai pornesc. Cei din Alaska încep să poarte mâneci lungi… -42°C – Transporturile sunt oprite în Europa. Rușii mănâncă înghețată pe stradă. -50°C – Genele ți se lipesc atunci când clipești. În Alaska, oamenii își închid ferestrele de la baie… -114°C – Alcoolul etilic îngheață. Rușii sunt nefericiți”.

Ruxandra Oprea preferă să vorbească în şoaptă: “Acum mulţi ani nu puteam să mă văd singură. Îmi imaginam că voi păşi prin viaţă alături de un bărbat, care mă va susţine atunci când mă voi împiedica… Îmi imaginam un bărbat sincer, chiar dacă adevărurile m-ar fi rănit… Bărbatul ăla n-ar fi obosit să mă asculte, pentru că mi-ar fi ascultat sufletul…

Despre singurătate aleg să vorbesc în şoaptă. Nu pot vorbi oricui despre ea, pentru că nu oricine o poate recunoaşte… Viaţa m-a învăţat că singurătatea nu are nevoie de vorbe, şi nici de regrete… O singurătate bazată nu pe renunţări, ci pe speranţe, nu arde drumurile spre lume, ci caută în tăcere pe cel adevărat”.

Dana şi Răzvan Mateescu cred că tabloidul Cancan rezolvă enigmele Justiției din România: Mai nou, Justiția nu este legată la ochi, nici nu umblă cu țeasta spartă, ci consultă tabloidele online. Astfel, că printre două buci și paișpe țâțe, reușește să identifice cu precizie elemenul cheie într-un caz deosebit de grav, cum este cel al copilului ucis. Dacă într-un asemenea caz, de o gravitate extremă, apărătorii Legii au nevoie să li se dea mură-n gură imagini de la locul tragediei, ne putem închipui ce s-ar putea întâmpla în cazul unor tâlhării banale… care nu ajung în paginile tabloidelor. Că nu e loc!

Adelinailiescu a văzut cum stăm în sondaje: Am tot stat şi analizat răspunsurile voastre la sondajul de zilele trecute… Nu prea vă înghesuiţi la scaune directoriale; sunteţi alergici la pielea de vinilin sau vă dă modestia afară din casă? Şi dacă totuşi acceptaţi corvoada de a fi şef, văd că aveţi o răfuială directă în primul rând cu şeful de acum… Iar colegilor actuali cam vreţi să le mai daţi nişte sarcini în plus, semn că se cam taie frunza la câini…

Nici nepotismul n-a murit, cineva voia să-şi angajeze chiar tatăl ca sfătuitor. Alţii dau o şansă în plus persoanelor cu dizabilităţi, ar vrea consilieri surzi, chiori sau muţi; păi de-ăştia chiar avem în funcţiile cheie: un chior, preşedinte, nişte surzi la doleanţele şi nevoile noastre, în parlament şi nişte necuvântători, prin guvern…

Răzvan Ianculescu ne analizează emoţiile: “Emoţiile au puterea de a schimba radical comportamentul omului, chiar dacă durează puţin. Ele determină oamenii să fie naturali. Emoţiile oglindesc perfect caracterul nefardat şi nestăpânit al omului, reflectă atitudinea firească a lui faţă de lumea înconjurătoare.

Interesant este că emoţiile însoţesc omul în cele mai importante momente din viaţa lui. Suntem obişnuiţi să le atribuim un sens negativ. Şi spunem despre oamenii emotivi că sunt slabi… Eu nu am întâlnit până acum oameni care să nu aibă emoţii… Am observat că oamenii care îşi controlează foarte bine emoţiile tind spre un comportament robotic. Stăpânirea de sine este o armă pe care oamenii învaţă să o utilizeze foarte des. Atât de bine o folosesc unii încât uită cum e să fii om”.

V-am spus că o să ne dăm în cap!

bad_dog_5_lgÎmi pare rău, dar ceea ce v-am prevenit acum câteva zile, văd că deja se întâmplă. V-am spus că o să ne dăm în cap unii altora. Bâta a devenit deja argumentul forte raţional al românilor. Cetăţenii şi-au pierdut cumpătul şi busola. Nu ştiu în cine să lovească, aşa că au început să se bată între ei. Guvernul şi televiziunile ne-au învrăjbit. Televiziunile sunt plătite de guvernanţi să tot dea o reclamă care a devenit slogan printre politicieni. Cică proiectul Roşia Montană aduce mii de locuri de muncă şi-i scoate pe mineri din foame, iar câinii trebuie ucişi.

Cineva constata că trebuie să ne ţinem copiii în lesă, în timp de câinii vagabonzi sunt în libertate. Aşa este. Copilul acela de 4 ani care a căzut pradă câinilor sălbăticiţi de foame ar fi trebuit ţinut în lesă de bunică-sa. Vezi bine, ea e vinovată. Şi nu numai ea, ci şi părinţii lui, care uite cum defilează la orice manifestaţie care cere uciderea câinilor. Oare ce interes au? Da, familia copilului mort e de vină. Şi, bineînţeles, câinii vagabonzi deveniţi fiare. Acum trebuie să-i ucidem. Pe câini, nu pe membrii familiei îndoliate.

Dar şi copilul ăla, de ce n-a stat el locului? Ce i-a trebuit să intre pe o proprietate privată? Mai avem puţin şi spunem că, în cele din urmă, el e vinovat că a murit. I-a trebuit joacă? Da, asta e. Şi ăla cu proprietatea privată, de ce n-a hrănit câinii vagabonzi aciuaţi acolo? Şi uite ce scriu nenorociţii ăştia pe blogurile lor, că să scăpăm de câinii comunitari. Şi adică ar vrea să vadă stive de cadvre de sute, mii de câini?! Cum îi mai rabdă pământul?

Am primit de la o femeie de mai multe ori acelaşi mesaj, însoţit de fotografia unor câini morţi etalaţi ca trofeele vânătoreşti. Cică s-ar fi întâmplat „azi în Craiova”. Asta, fiindcă am avut curajul să-mi exprim opinia. Într-un articol anterior scrisesem că guvernul îţi dă de ales între a trăi ori copiii, ori câinii vagabonzi şi că, într-un astfel de caz, dacă nu se poate să trăiască şi unii, şi ceilalţi, prefer să fie pruncii în viaţă.

Dacă se uita la titulatura blogului meu, ar fi trebuit să-i treacă prin cap că sunt iubitor de câini. Dar nu. Furia îi înceţoşase mintea. I-am spus că îmi face rău imaginea aia, cu câinii ucişi, dar aş fi fost oripilat dacă în locul câinilor, erau nişte copii. Şi am menţionat că-i înţeleg furia, dar şi-a îndreptat-o spre persoana nepotrivită. N-a priceput. Astăzi mi-a mai trimis o dată acelaşi mesaj, însoţit de aceeaşi poză oribilă. Cred că o s-o facă până la adânci bătrâneţi. Fiindcă, vezi bine, am o opinie contrară cu a ei.

În acelaşi articol, spusesem clar că de vină sunt politicienii, care au permis să se ajungă la o astfel de situaţie, fiindcă în peste 20 de ani, n-au rezolvat problema. Cum s-au descurcaţi alţii cu ai lor câini comunitari? Ei bine, probabil că au avut grijă ca aceştia să nu se înmulţumească necontrolat. Habar n-am cum şi n-am nici mijloacele să aflu şi să aplic metoda de import. Dar sunt sigur că n-au recurs la un genocid canin, fiindcă sunt sănătoşi la cap. Nu ca acele bestii de la noi care i-au dat foc unui căţeluş şi se distrau pe seama chinurilor lui. Doamne, ce minţi bolnave!

Problema se pune greşit. N-ar trebui să alegem ori, ori. Şi n-ar trebui să alegem, de fapt, când în lege scrie clar că acei câini care sunt periculoşi vor fi eutanasiaţi. Bun, de aici la generalizare e un singur pas. Care a şi fost făcut, din moment ce se cere uciderea tuturor câinilor. Dar dacă se insistă în ideea organizării unui referendum, în primul rând ar trebui urgentat. Şi apoi, întrebarea ar trebui să fie pusă altfel, ceva în genul: “Doriţi ca toţi câinii comunitari să fie luaţi de pe străzi sau nu?” Şi marea majoritate vor alege să fie luaţi din stradă.

Reiterez ideea. Habar n-am ce ar trebui făcut cu ei, dar un genocid canin mi se pare inacceptabil într-o ţară care face parte din Uniunea Europeană. Sunt de acord să fie eutanasiate exemplarele bătrâne şi bolnave. Ceilalţi câini, în primul rând, trebuie vaccinaţi, astfel încât să nu se mai înmulţească.

Desigur, trebuie ţinuţi o perioadă de timp în adăposturi, pentru că unii oameni poate ar vrea să adopte vreunul dintre ei. N-o să dea lumea buzna, dar trebuie să aibă această posibilitate. Ei, şi de aici nu ştiu ce mai e de făcut. Dar nu trebuie să-mi bat eu capul, ci politicienii vor fi nevoiţi să rezolve problema.

Tot aleşii noştri, cei din USL, ca să fiu precis, promiteau înainte de alegeri să respingă proiectul Roşia Montană, să evalueze corect protejarea mediului şi a interesului naţional, precum şi combaterea corupţiei politice. Şi acum, ce fac ei pentru că i-am crezut şi i-am votat?

Exact pe dos: cianurile folosite în exploatarea zăcămintelor vor otrăvi mediul şi toate vietăţile, nu-i în interesul României să ne dăm bogăţiile pe mâna străinilor, dar e în interesul politicienilor corupţi, care tot fac propagandă acestui proiect care presupune jefuirea avuţiei naţionale.

Nu sunt împotriva înfiinţării a mii de noi locuri de muncă, cum se laudă aleşii că vor face, ci împotriva otrăvirii mediului. Există alte metode, mai scumpe, e drept, de exploatare a zăcămintelor. Poate există bani europeni care să fie folosiţi în acest scop, nu ştiu. Sau ar trebui să procurăm tehnolologia necesară exploatării bogăţiilor subsolului, ca s-o facem noi, fără a le da altora în exploatare.

Este inacceptabil ca România să primescă doar o fărâmă din aurul şi argintul extras, iar grosul să le revină unor străini. Iar celelalte metale extrase, care se pare că sunt de patru ori mai valoroase, trebuie să rămână în ţară, nu să le ia gratis aceiaşi străini. Acceptarea actualului proiect, îmi pute a trădare de ţară, pentru interesul personal al unora. Să dea Domnul să mă înşel, dar lipsa de transparenţă în această poveste poate crea fel şi fel de teorii. Corectitudinea înseamnă transparenţă. Dar nu-i nimic transparent, ori asta înseamnă că nimic nu-i corect.minereu de aur

Bineînţeles, s-ar putea să-mi sară în cap susţinătorii interesaţi sau numai îndoctrinaţi ai acestor politicieni. Nu sunt atras deloc de politică, m-am lămurit de multă vreme că toţi politicienii mint şi manipulează fiindcă au interese economice personale şi, cel mai adesea, oneroase. Şi nu degeaba clasa politică românească este privită ca fiind printre cele mai corupte din Europa.

Cele mai tâmpite impozite din toate timpurile

Fata la laptopV-am arătat de curând că România este ţara cu cele mai multe taxe absurde din lume. Totuşi, în Europa ocupăm un onorant loc doi în privinţa numărului de taxe din afara Codului Fiscal. Pentru a deveni numărul unu, ne permitem să le propunem aleşilor noştri să instituie alte câteva dintre cele mai tâmpite impozite din toate timpurile, inspirate din birurile mai vechi sau mai noi impuse aiurea, în lumea largă. Acestea ar fi taxa pentru contrazicerea conducătorilor, cea pe existenţă, dar mai ales faimoasa taxă pe sare, aceasta din urmă fiind prima pe lista priorităţilor şi veţi vedea de ce.

Taxa pe sare

Unii consideră că măsura de-a dreptul imbecilă de a taxa sarea a fost cea mai tâmpită măsură a unor conducători din întreaga istorie a umanităţii. Astfel, taxa pe sare a dus la căderea Imperiului Chinez şi la grăbirea Revoluţiei Franceze. Mai mult, în India anilor 1930, chiar şi Mahatma Ghandi, iniţiatorul revoltelor nonviolente, a început mişcarea de independenţă naţională pe fondul protestelor împotriva acestei taxe abuzive.

Le sugerăm onor parlamentarilor români să aibă înţelepciunea de a pune pe tapet un impozit pe sare, fiindcă suntem în întrecere cu vecinii ucrainieni pentru a deveni ţara cu cele mai multe taxe din întreaga Europă. În acest sens, aşteptăm cu interes inţiativa unui politician vrednic şi cu scaun la cap, aşa cum sunt toţi aleşii noştri din Parlament.

Taxa pe barbă

Petru cel Mare al Rusiei (1672-1725) a impus o taxă pe barbă absolut idioată. Se pare că ţarul Petru I detesta bărbile. O revenire în forţă a urii faţă de barbă s-a înregistrat în România ceauşistă. Despre bărbaţii cu barbă şi mustaţă se credea că sunt intelectuali, deci potenţial periculoşi pentru regimul comunist.

Eu însumi, încă din perioada studenţiei, am fost percheziţionat şi mi s-au controlat bagajele pe peronul gării, ori de câte ori am ajuns la rude în Drobeta Turnu Severin, oraş de graniţă, vezi bine. Alţi călători nu se bucurau de acelaşi tratament. O dată l-am şi întrebat pe soldatul care îmi răscolea cu râvnă lucrurile care-i treaba de m-a ales tocmai pe mine. Mi-a răspuns: “Astea sunt ordinele”. După multă vreme am aflat misterul atenţiei care mi se acorda: aveam mustaţă şi purtam plete, ori asta stârnea suspiciuni.

Ca o extensie a acestei uri faţă de părul facial, a existat o perioadă pe vremea lui Ceaşcă în care orice bărbat cu părul mai mare putea fi ridicat de pe stradă de miliţienii zeloşi şi azvârlit într-o frizerie, ca să fie tuns. Îmi aduc aminte că un unchi de-al meu a fost acostat de trei miliţieni care l-au trimis într-o frizerie, fiindcă li s-a părut lor că are părul periculos de mare.

Era iarnă, frig, iar unchiul meu avea căciulă în cap. În frizerie şi-a dat jos tacticos paltonul, l-a pus în cuier şi, înainte să se aşeze pe scaunul frizerului, obişnuit deja cu pletoşii aduşi de miliţie, şi-a scos căciula. Gestul lui a fost urmat de un acces de ilaritate, ba unii au şi început să aplaude: unchiul meu era complet chel! Îi mai creştea părul doar pe ceafă…

Taxa pe existenţă

Capitaţia sau taxa pe cap de locuitor prevedea ca cetăţeanul, în loc să fie impozitat în funcţie de câştigurile lui, să-i plătească guvernului o sumă de bani numai pentru faptul că este în viaţă. În Anglia secolului al XIV-lea s-au perceput mai multe taxe pe cap de locuitor, care erau extrem de mari. Una dintre taxe a devenit la un moment dat de trei ori mai mare decât cea iniţială. Astfel, au izbucnit protestele ţăranilor, care s-au revoltat şi, în 1381, a izbucnit pentru prima dată în istorie Revolta Ţărănească.

Şi fiindcă veni vorba de viaţă, drept mulţumire pentru traiul îmbelşugat asigurat de iubiţii noştri conducători, le propunem să se gândească, în imensa lor grijă faţă de alegători, la instituirea unei taxe pe aerul curat pe care îl respirăm în toate oraşele patriei. Suma strânsă va fi folosită pentru achiziţionarea unor maşini scumpe dotate cu filtre performante, pentru onorabilii noştri parlamentari.

Taxa pentru contrazicerea conducătorilor

O măsură tâmpită din secolul al XVII-lea, luată de conducătorii englezi ai vremii, a fost instituirea unei taxe foarte mari pentru cei care voiau să protesteze sau să se exprime în contradicţie cu aceştia. Oliver Cromwell a introdus o astfel de taxă percepută regaliştilor. Cromwell a folosit sumele strânse cu această taxă pentru constituirea unei miliţii care să acţioneze împotriva protestatarilor.

Revenind pe plaiul mioritic, constatăm cu bucurie că avem miliţie, protestatari, ba chiar şi regalişti. Singurul lucru care ne lipseşte e o taxă pentru cei care cutează să crâcnească împotriva înţelepţilor noştri conducători. Astfel, pentru înjurăturile cu tentă sexuală la adresa guvernului şi a preşedinţiei, cum ar fi trimiterile la origine şi scandarea cuvântului duios m…e, taxa va fi mai mare decât pentru obişnuitele pomeniri ale morţilor şi Cristoşilor mă-sii. Cu sumele strânse, se vor înarma forţele de ordine cu spray-uri lacrimogene, tunuri de apă şi gloanţe de cauciuc.

Taxa pentru libertate

În Roma antică exista aşa-zisa “taxă a dezrobirii”, cu care un sclav îşi putea cumpăra libertatea. Desigur, unui sclav îi era imposibil să strângă atâţia bani. Însă, în unele cazuri, taxa a fost achitată chiar de către nişte nobili mărinimoşi care şi-au eliberat sclavii. Noi am plătit cu sânge libertatea de a putea scrie aceste rânduri.

Taxa pe traficul ilegal de droguri

În înţelepciunea sa, Serviciul American de Beneficii Interne a cerut ca cetăţenii care s-au implicat în activităţi criminale să se autodenunţe! Instrucţiunile stipulate pentru taxarea veniturilor prevedeau ca “veniturile ilegale, precum banii obţinuţi din traficul ilegal de droguri, să fie incluse în Formularul de venit 1040”. Desigur, această taxă tâmpită n-a fost plătită niciodată de niciun american.

Taxa pe naţionalitate

Taxele impuse străinilor şi imigranţilor sunt obişnuite. De exemplu, în 1885, Canada a introdus taxa pe naţionalitate pentru imigranţii chinezi, iar aceştia au tot plătit-o până în 1923, când Actul Chinez de Imigrare a declarat interzicerea intrării pe teritoriul canadian pentru cetăţenii chinezi.

Taxa pe horn

Taxa pe coşurile de fum a fost instituită în Anglia, în anul 1660. Cetăţenii clasei de jos au fost suprataxaţi, aşa că oamenii şi-au mascat hornurile de pe case, păcălindu-i pe inspectorii care le răscoleau locuinţele pentru a găsi sobele. Dar în 1684, din această cauză, a izbucnit un incendiu în care au murit patru persoane arse de vii şi a mistuit vreo 20 de case.

În România, se pare că din această taxă pe horn s-au şi inspirat edilii pentru a introduce taxa pe care este obligat s-o plătească orice cetăţean care nu mai poate suporta achitarea facturii nesimţit de mari la întreţinere şi trebuie să renunţe la calorifere.

Taxa daneză

Aceasta constituia un tribut achitat de către anglo-saxoni vikingilor din Scandinavia, care erau conduşi de danezi, pentru ca cei din urmă să nu atace vreun teritoriu britanic. Acest bir a caracterizat politica regală a Angliei şi a Imperiului Carolingian din secolele IX-XII. Taxa era strânsă sub formă de tribut, pentru îmblânzirea atacatorilor, dar şi pentru plătirea forţelor de apărare.

Taxa pentru premiul Nobel

Premiile Nobel sunt taxate de Serviciul de Beneficii Interne din Suedia. E absolut ridicol, dar şi numeroase alte premii, printre care premiile Pulitzer, sunt şi ele taxate. Câştigătorii sunt scutiţi de plata impozitului, numai dacă fata furioasa la laptoprenunţă la premii, oferindu-le în scop caritabil sau pur şi simplu cedându-le statului suedez. Mă tem că Alfred Nobel nu s-a gândit niciodată la aşa ceva şi vă sfătuiesc nici să nu mai bateţi atâta drum până în Suedia, renunţând la premiu, în semn de mulţumire pentru atenţie.

Acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.

O lume nebună, nebună, nebună

Am intrat în weekend şi, cum Elly Weiss este o gazdă primitoare, vă amintesc faptul că există o lume nebună, nebună, nebună, aşa cum v-am spus şi cu alt prilej.

Ba eu sunt cea mai liniştită dintre fufele de aici!
Ba eu sunt cea mai liniştită dintre fufele de aici!

Ba nu-ţi dau nicio pană! Ia de la curci!
Nu-ţi dau nicio pană! Ia de la curci!

Cât porţi, iubito, la pantofi
Cât porţi, iubito, la pantofi?

Cică să-mi retrag cuvintele!
Cică să-mi retrag cuvintele!

Cine m-a pus la zid! Era unu', Manole...
Cine m-a pus la zid? Era unu’, Manole…

Cum e posibil. E un coşmar!
Cum e posibil?! E un coşmar!

Cum şi-a innodat asta picioarele
Cum şi-a înnodat stăpâna picioarele?!

Cum, ăsta-i hal de guvern!
Cum, ăsta-i hal de guvern?!

Cum, mi-am pus ambii cercei într-o ureche
Cum adică, sunt într-o ureche?!

Da, bărbatul meu vorbeşte numai prostii!
Da, bărbatul meu vorbeşte numai prostii!

Da, şi pe îngeri îi strâng pantofii!
Da, şi pe îngeri îi dor pantofii…

Da, ţara noastră e multilateral dezvoltată!
Aşa-i, ţara noastră e multilateral dezvoltată!

Dacă nici anu' ăsta nu iau bacu', dau iar la anu', care-i problema
Dacă nu iau nici anu’ ăsta bacu’, îl iau la anu’, care-i problema?

E, să vedeţi că şi io pot să merg pe apă!
E, să vedeţi că şi io pot merge pe apă!

Eşti politician, ă!
Aha, eşti politician?!

Hai, iubitule, că avem treabă!
Hai, iubitule, că avem treabă!

I-am spus mamei că bacul e facultativ...
I-am spus mamei că bacu-i facultativ…

Inamicul se sperie când ne vede şi câştigăm prin neprezentare...
Inamicul se sperie când ne vede şi câştigăm prin neprezentare!

Ionescu iese la pensie, Popescupleacă din ţară, Bărbulescu pleacă la concurenţă şi ghici cine-i şef de birou!
Ionescu iese la pensie, Popescu pleacă din ţară, Bărbulescu se duce la concurenţă şi ghici cine o să fie şef de birou!

Maşina noastră are laringită!
Maşina noastră are laringită!

N-o cunosc, iubito!
Dar nici n-o cunosc, iubito!

Nu ştii să-i spui lu' fi-tu cât fac 2x2!
Nu ştii să-i spui lu’ fi-tu cât fac 2×2?!

Simt miros de primăvară!
Ah, simt miros de primăvară!

Ştiu, mi s-a mai spus că sunt un scump!
Da, mi s-a mai spus că sunt un scump!

Ştiu că-mi eşti fidelă!
Ştiu că-mi eşti fidelă…

Happy Weekend!