Mulți români înființează firme cu fonduri europene

carti-de-vizitaZilele trecute, m-a vizitat Gelu, un vechi prieten, care are o firmă de tip SRL. Din discuția pe care am avut-o, am aflat că, mai nou, colaborează foarte bine cu o mică tipografie înființată recent cu bani europeni. Întreaga echipă a tipografiei e formată din numai 3 oameni. În tot cazul, mulți români înființează firme cu fonduri europene.

Când a ajuns la mine, l-am tratat pe Gelu cu o cafea neagră, cum știam că-i place lui. Am stat de vorbă peste două ore, mai ales despre firma lui și despre colaboratorii pe care îi are.

– Uite, eu n-am avut această șansă, dar un amic de-al meu din Sebeș și-a deschis tipografia Muhlbach Print, care nu este o firmă de tip SRL, ci o SES (Structură Economică Socială), înființată anul trecut, cu ajutorul Fondurilor Structurale Europene. Fiind SES, oferă sprijin și integrare pe piața muncii pentru persoane aflate în grupurile vulnerabile.

– Cum adică, Gelu, grupuri vulnerabile?

– Sunt formate din oameni defavorizați, greu integrabili în muncă. Momentan, echipa tipografiei despre care îți spun e formată din numai 3 persoane dintr-un grup vulnerabil, cărora li se oferă cursuri de calificare și, cel mai important, un loc de muncă. Dacă tipografia prosperă, amicul meu își poate achiziționa și altă aparatură, cum ar fi o rotativă, spre exemplu. Astfel, va crea noi locuri de muncă pentru astfel de persoane defavorizate. Poate chiar și pentru asta colaborez cu firma amicului meu.

– După câte înțeleg, pentru a înființa tipografia, a primit fonduri europene…

– Da, omule, iar echipamentul de care dispune e de ultimă generație, permițându-i să asigure un standard calitativ înalt și un termen de execuție scăzut pentru comenzi.

– Și adică ce face în tipografia asta cu doar 3 angajați?

– Poate face cărți de vizită, pliante, broșuri, flyere, afișe, bannere, reclame autoadezive, coli cu antet, lucruri de acest gen. Oferă servicii ca: printare alb/negru, color, CAD și pe hârtie magnetică, scanare documente alb/negru și color, HQ foto print, îndosariere, laminare, copiere xerox, chiar și imprimări personalizate.

– Înseamnă că poate face doar tiraje mici…

– Te înșeli! Printările cu tiraj mare se pot executa rapid și cu o calitate foarte bună.

– Pe ce se face printarea?

– Printurile foto HQ se pot realiza pe hârtie de calitate înaltă. Iar Xerox Color C60 dispune de o viteză mare de tipărire, reușind să scoată până la 60 de pagini pe minut. Prin scanare rapidă se pot multiplica până la 200 de pagini pe minut, cu o rezoluție excelentă.

– Aha! Și plastifierea, mă rog, laminarea, cum îi spui tu…

– Într-adevăr, laminarea presupune acoperirea cu plastic a documentelor, fiind o siguranță suplimentară împotriva degradării lor. Desigur, pe lângă protecție, laminarea oferă și un aspect profesional al documentelor.

– Bună treabă! Am înțeles că se face și personalizarea diverselor obiecte…

– Așa-i. Se pot personaliza cu logo-ul firmei, de exemplu, tricouri, șepci și alte textile. Imprimarea se face prin transfer termic și poate fi color sau monocrom. Se mai pot personaliza și căni cu un mesaj sau cu o poză. Există acolo aparatură excelentă pentru asta.

După plecarea prietenului meu, am început să mă documentez asupra fondurilor europene, pentru a încerca să-mi deschid și eu o firmă.

Cel mai mult zgomot intră prin ferestre

logo-kladorDe multe ori ne plângem de traficul de afară, de faptul că avem în apropiere un restaurant cu muzică dată tare, de zgomotul străzii. Putem să ne ferim de poluarea fonică printr-o bună izolare a propriei locuinţe. Se vorbeşte despre numeroase sisteme de izolare termică şi fonică a zidurilor şi planşeelor. Totuşi, problema o reprezintă elementele de tâmplărie, fiindcă prin ferestre pătrunde cam 90% din zgomot. De aceea ne interesează care sunt cele mai bune ferestre pentru a izola fonic încăperea de zgomotele de afară.

Uşile şi ferestrele moderne din tâmplărie performantă PVC, echipate cu pachete de sticlă corespunzătoare reprezintă soluţia pentru această problemă. Se fac şi câteva recomandări:

– sticla să fie cât mai groasă, dar geamurile din pachet să aibă grosimi diferite;

– dacă dorim ferestre mari, dar nivelul poluării fonice e ridicat, suprafaţa vitrată trebuie împărţită în mai multe secţiuni mai mici, pentru a putea bloca eficient zgomotul.

Dacă putem, ar trebui să alegem profile umplute cu spumă sau care au insert de metal cu secţiune rectangulară completă. Lăsăm un spaţiu de aproximativ 1,5 cm între zid şi tâmplărie, pe care să-l umplem cu spumă în mod uniform. Trebuie să prindem profilele în zid cu cât mai multe şuruburi, acestea având rolul de fixare, dar şi de preluare şi distribuire a greutăţii.

Izolarea fonică, pe lângă alegerea tâmpăriei potrivite, se realizează şi prin finisajul pereţilor, prin draperii, covoare, mobilă de bună calitate, care nu amplifică sunetul. Geamurile termopan au capacitatea de a dimina foarte mult zgomotul de afară, dar nu putem sta tot timpul cu fereastra închisă. De aceea, trebuie să izolăm foarte bine pereţii şi planşeele la interior şi la exterior. Pentru o încăpere de locuit se consideră ca nederanjantă o valoare maximă a zgomotului de 65 dB.

Caracteristica principală a produselor de termopane Klador Trust este calitatea, pentru realizarea diverselor termopane folosindu-se materii prime de la renumiţi producători europeni: tâmplărie Rehau, Veka, Trocal, Profilco, feronerie Roto, GU, Maco, Siegenia. Se consideră că tamplaria PVC Rehau Euro 60 e un produs de o calitate excepţională.slide2

                      Avantajele folosirii tâmplăriei PVC

Confort fonic – Fie că e vorba de avioane, maşini, tramvaie, fabrici sau vecini, zgomotul nu este dorit. Sistemele de ferestre şi uşi cu tâmplărie PVC permit soluţii individuale de izolare fonică pentru diferite medii. Spre exemplu, primul lucru pe care l-am remarcat imediat după ce mi s-au montat ferestrele din tâmplărie PVC Rehau Euro 60 a fost izolarea fonică. Când închideam fereastra, parcă mi se puneau nişte dopuri pe urechi. Acum m-am obişnuit, dar prima senzaţie mi s-a părut extraordinară.

Caracteristici tehnice tâmplărie PVC Rehau Euro 60: adâncime constructivă: 60 mm / garnitură de contact, 3 camere, izolare termică: Uf= 1,6 W/m2K, fonoizolare: până la clasa de izolare fonică 4, etanşeitate la curenţi de aer/averse: până la clasa 4.

Eficienţă energetică – Economisirea energiei şi utilizarea eficientă a acesteia sunt decisive pentru noile clădiri precum şi pentru cele renovate. De aceea toate conceptele sistemelor cu tâmplarie PVC se bazează pe 3 coordonate de eficienţă energetică: reducerea pierderilor de energie, utilizarea eficientă a energiei, generarea eficientă a energiei.basic-design

Durabilitate – Sistemele de ferestre şi uşi cu tâmplarie PVC sunt făcute din materiale garantate să reziste la capriciile vremii, nu necesită o manipulare specială şi au o viaţă lungă. Sistemele de ferestre şi uşi cu tâmplărie PVC sunt construite să reziste împotriva decolorării, deformării şi contracţiilor. Ferestrele cu geam termopan şi tâmplărie PVC Rehau Euro 60 sunt fabricate numai din materiale de înaltă calitate. Materialul RAU-PVC e deosebit de rezistent la condiţile atmosferice, simplu de întreţinut şi are un aport însemnat la menţinerea şi creşterea valorii casei.

Securitate – Putem îmbunătăţi securitatea de acasă cu sistemele de ferestre şi uşi cu tâmplărie PVC. Toate ferestrele şi uşile pot fi prevăzute cu un sistem de blocare cu cheie pentru securitate sporită.

Întreţinere uşoară – Sistemele de ferestre şi uşi sunt uşor de întreţinut şi curăţat, iar vopsirea nu este necesară. De altfel, în cazul tâmplăriei PVC, pe lângă albul clasic, putem alege din aproape întreaga paletă de culori. Datorită laminării cu o folie specială, se realizează o imagine vizuală aparte. Mulţumită suprafeţelor netede de o calitate remarcabilă şi a falţului oblic din ramă, ferestrele din tâmplărie PVC Rehau Euro 60 se murdăresc greu şi se pot curăţa fără efort cu apă, soluţie de curăţat şi o cârpă moale.slide1