Valentine’s Day e ziua desfrâului?

couple-bed-condomAi o relație? Ești îndrăgostit? În caz afirmativ, înseamnă că ai alergat cu frenezie după un cadou pentru persoana iubită, care s-o surprindă plăcut. Nici o clipă nu te-ai întrebat ce părere are ortodoxia despre Ziua Îndrăgostiților, așa-i?  N-ai aflat că Valentine’s Day e ziua desfrâului în ochii Bisericii?

Recunoaște, habar n-ai că duminică dimineață, de ziua Sfântului Valentin, preoții de pe tot cuprinsul patriei țin slujbe şi rugăciuni anume pentru dragoste curată (fără păcatul împreunării trupești până la căsătorie). Vor să-i țină pe tineri departe necazuri și de ispite, pentru ca toate cuplurile să devină familii creştine.

Mărturisește, numai la ce spun preoții nu te-ai gândit, când te-ai aprovizionat cu prezervative din belșug! Cică Ziua Îndrăgostiților îi împinge pe tineri să păcătuiască grav, cu vârf și îndesat. Îmi amintesc că, în urmă cu ani buni, eram licean și, după ore, de Ziua Femeii, colegul meu de bancă m-a rugat să-i cumpăr 3 prezervative (nu avea bani pentru mai multe), lui fiindu-i jenă să ceară astfel de produse unei vânzătoare.

Nicio problemă. Am cerut 3 prezervative, iar fata de după tejghea le-a palmat cu dexteritate și mi le-a pus în mână. Le-am azvârlit pe tejghea și am rugat-o să le împacheteze frumos fiindcă „e Ziua Femeii și vreau să le fac cadou”. Vânzătoarea a chicotit și s-a conformat. Vouă vă e jenă să cumpărați prezervative? Argumentați de ce, indiferent de răspuns.

„Biserica Ortodoxă şi Biserica Creştină în general trebuie să apere foarte clar instituţia cea mai importantă: familia… La o astfel de sărbătoare nu ne putem juca de-a căsătoria de o zi… Nu ne putem juca de-a reclamele în supermarketuri, unde pentru că e Valentine’s Day să fie afişate pe rafturi prezervative şi alte lucruri care să te conducă la desfrâu… Suntem de acord să existe dragoste între… bărbat şi femeie, dar nu în modul acesta, care deja denaturează”, a afirmat preotul Cristian Ştefan, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului.

În neștiința lui, colegul meu de bancă a păcătuit, folosind prezervativele în scopul pentru care au fost create. Nu i-a fost deloc jenă să le utilizeze cu mai mult sârg decât s-a pregătit pentru vreo teză. Deși se declara un bun creștin, n-a pomenit niciun cuvânt despre desfrâul la care s-a dedat, la păcat și la părerea Bisericii. Mai mult, n-a dat niciun semn că s-ar căi fiindcă a păcătuit!

Voi la fel veți face de Valentine’s Day, cu nerușinare? Să vă fie de bine!cuplu

Sursa: aici

Ce doresc unii dintre cei care au ieșit în stradă

Ah, sunt plin de energie!Internauții români își manifestă nemulțumirile pe net, pe un site înființat pentru petiții. Unii vor ca femeile să nu mai poarte sutien, alții îi doresc pe Salam fără coajă prim-ministru și pe Guță ministrul Culturii, în timp ce altcineva este scandalizat că frunzele se îngălbenesc toamna. Presupun că aceștia sunt oameni care au ieșit în stradă și trebuie să știți ce doresc.

Multe cereri sunt făcute către nimeni și, ca să nu rămână fără răspuns, mi-am permis să-mi dau cu presupusul asupra faptelor de viață descrise de reprezentanții societății civile.

Interzicerea portului sutienelor de către femei pe timp de vară. Această cerere are largă susținere din partea masculină a populației României de la orașe și sate. În acest caz, ar trebui obligați bărbații să-l poarte iarna, pe post de suspensor, ca să nu se irosească o invenție.

Vrem ca regele nostru, Florin Salam, să fie prim-ministrul României. Desigur, e o inițiativă cetățenească cu largă susținere populară, mai ales dacă președinte va fi salamul săsesc.

Interzicerea îngălbenirii frunzelor toamna. Iată o altă propunere inteligentă, pe care așteptăm ca guvernanții s-o pună în practică. Poate fi și ordonanță de urgență, fiindcă în curând dă zăpada…

Legalizarea Marijuanei. S-a realizat deja, am văzut-o la televizor. S-a cam îngrășat.

Gigi Becali, premier/ președinte/ Patriarhul Romaniei. Numai așa Steaua lui va putea reveni în stadionul din Ghencea. Probabil, reprezentanții armatei române au această doleanță.

Dorim exilarea din țară a celor care cer interzicerea rock-ului. Da, ar trebui să rămână în țară numai maneliștii.

Regele Guță să fie noul ministru al Culturii. Această inițiativă arată nivelul înalt al culturii din patrie. Faptul că fostul ministru de resort era maghiar întărește această idee.

Interzicerea folosirii fundului pe post de cap. Propunerea a fost făcută într-un moment rar de luciditate, în Parlamentul României, dar a fost respinsă în plen.

Interzicerea prostiei și a inculților în Romania! Asta nu se poate. S-ar goli Parlamentul și secțiile de poliție! Nu mai spun că n-ar mai avea cine să arbitreze meciurile de fotbal.

Ramona să danseze pe manele. Nu-ți șterge contul, Mirela! Nu o mai închideți pe Ioana în birou/ baie. Lăsați-o pe Moso la grătar! Acestea sunt câteva cereri care oglindesc importantul rol al femeii în societatea de consum.

Tunde-l pe Codrin! Dorin, lasă-te de băut! Dorim ca Ursul Grizonat să fie internat de urgență la balamuc. Pomii ne protejează, nu ne omoară! Aceste opinii ale unor oameni cinstiți arată faptul că românul e înfrățit cu codrul.

Fără artificii de 1 decembrie. Desigur, ar putea arde numai în restul zilelor anului.

Jos toți proștii de pe site-ul petitiionline.ro care fac petiții aiurea. Păi să-i dea jos cei ce i-au ridicat.

Teste psihologice pentru toți cei care își pun internet. Da, sunt de acord, dacă cei dovediți a fi ilegal de inteligenți vor fi exilați din țară.

Obligativitatea firmelor să afișeze salariile în anunțuri. Da, asta ar trebui să fie o obligație de serviciu.

Spuneți DA fâlfâitului! Depinde ce ni se fâlfâie…

Oprește barbaria, salvează ciocârlia! Desigur, trebuie să iubim animalele și copiii. Dar ciocârlia e oare animal sau copil?

Manifest pentru o televiziune fără mizerii. N-ai decât. Dacă n-ar exista mizerii, nu s-ar mai uita nimeni la televizor, decât dacă ar fi stins.

Transformarea “Catedralei Neamului” în “Spitalul Neamului”. Sunt de acord, dacă la căpătâiul bolnavilor ar sta preoții.

București, orașul care nu doarme. Campanie de introducere a metroului de noapte. Nu sunt de acord, chiar dacă se aduce ca argument mărirea numărului de turiști. Ajunge că metroul merge prost toată ziua. 24 de ore din 24 ar fi prea mult…saracie

Sursa: aici

Necuvântătoarele nu ne mint niciodată

Contribuţia la sănătate pentru persoanele fără venituri va fi fi de 5,5% din salariul minim pe economie, 1200 lei lunar, acestea urmând să plătească 792 de lei pe an. Desigur, Fiscul poate ajunge chiar şi la executări silite.
3-4 milioane de români sunt plecaţi la muncă în străinătate. Chiar şi ei trebuie să plătească acest impozit! Urmarea ar putea fi renunţarea la cetăţenia română. Imbecilitatea acestui nou Cod Fiscal nu poate fi egalată decât de cea a celor care l-au votat. Că parlamentarii sunt tălâmbi, nu se îndoieşte nimeni. Dar acest act a fost semnat şi de onorabilul preşedinte de stat, acelaşi pe care însăşi Diaspora l-a uns.
Această lege aberantă nu mai există în nicio ţară de pe suprafaţa Pământului, care nu ştiu cum de-i rabdă pe toţi imbecilii. Cum poţi să le ceri impozite unor oameni care n-au niciun venit?! Aceştia ar trebui să fure, ca să plătească şi acest bir.
Aceiaşi parlamentari nesătui de avantajele pe care şi le-au creat singuri şi-au mărit cu nesimţire lefurile şi viitoarele pensii. Pentru ca preşedintele să fie repede de acord, i-au mărit şi lui leafa, dar şi primului ministru. Mai mult, ca să primească binecuvântarea bisericii, le-au dublat lefurile preoţilor, iar mai marele popilor va primi lunar leafa pe care o va avea şi preşedintele.
Iată cum îşi asigură clica noilor ciocoi o viaţă îmbelşugată: pe spinarea celor mai săraci români, aceiaşi care i-au numit în funcţii. Toate aceste mojicii la adresa poporului nevoiaş se fac sub oblăduirea noului preşedinte. Iohannis, m-ai dezamăgit! Nu eşti cu nimic mai răsărit decât orice politician lacom din ţara asta. Te-am ales fiindcă voiam să mă opun numirii lui Ponta în această funcţie. Am evitat o dramă printr-o alta…
Totuşi, ca în fiecare weekend, doresc să vă amuz. Dacă săptămâna trecută aţi văzut cât de haioase sunt animalele, astăzi o să vă arăt că, spre deosebire de politicieni, necuvântătoarele nu ne mint niciodată.
Ah, ce dulce eşti!Ah, ce dulce eşti!

Băiete, am impresia că te uiţi după altă gagică...Băiete, am impresia că te uiţi după altă gagică…

Am auzit că weekend-ul ar trebui să fie mai lung...Am auzit că weekend-ul ar trebui să fie mai lung…

Bine, mergem la pescărie, dacă ţi-e lene să întri în apă!Bine, mergem la pescărie, dacă ţi-e lene să întri în apă!

Cât de mult iubesc balastruda!Cât de mult iubesc balastruda!

Boul care-i cu vaca aia nu-i soţul tăuBoul care-i cu vaca aia nu-i soţul tău?

Crezi că sunt proastă şi nu ştiu de unde vii!Crezi că sunt proastă şi nu ştiu de unde vii?!

Bravo ţie că ai reuşit să termini Coranul!Bravo ţie că ai reuşit să termini Coranul!

Degeaba te pisiceşti pe lângă mine, nu-ţi dau lesa mea!Degeaba te pisiceşti pe lângă mine, nu-ţi dau lesa mea!

Eu votez că mi se cuvine şi unde-i lege, nu-i tocmeală!Eu votez că mi se cuvine şi unde-i lege, nu-i tocmeală!

Ne permiteţi să avem un pic de intimitateNe permiteţi să avem un pic de intimitate?

De ce iubim animaleleDe ce iubim animalele?

Nu las pe nimeni să te taie...Nu las pe nimeni să te taie…

Martine, ai uitat să te speli pe dinţi!Martine, ai uitat să te speli pe dinţi!

Nu vă opuneţi percheziţiei, infractorilor!Nu vă opuneţi percheziţiei, infractorilor!

Of, ce mult am băut!Of, ce mult am băut!

Sigur eu nu plătesc impozitSigur eu nu plătesc impozit?

Opreşte-te, iubito, că ne vede lumea!Opreşte-te, iubito, că ne vede lumea!

Tu eşti un refugiat sirianTu eşti un refugiat sirian?

Hai, fă ca mine, fii bărbat!Hai, fă ca mine, fii bărbat!

Ce meserii vă fac fericiţi?

mad_rowanMulte joburi determină ridicarea nivelului de stres al angajaţilor. Stresul duce la mărirea riscului de intrare în depresie, la apariţia tulburărilor de somn şi provoacă multe alte necazuri legate de sănătate. Totuşi, unele meserii pot aduce şi mari beneficii pentru sănătatea celor care le practică, generând mari satisfacţii sufleteşti. Se ştie, de altfel, că persoanele care au o meserie care le place trăiesc mai mult. Astăzi vom vedea ce meserii vă fac fericiţi.

Există unele categorii de angajaţi care sunt satisfăcuţi de munca lor, iar câteva dintre profesii te pot face mai fericit şi mai sănătos. În Statele Unite s-a şi alcătuit un top 10 al celor mai fericite joburi.

1. Preoţii – 87% dintre slujitorii Domnului se simt foarte satisfăcuţi de meseria şi rolul pe care le au, conform unui sondaj realizat în SUA.

2. Pompierii – Deşi mulţi cred că-i o meserie prea periculoasă, totuşi, conform acestui sondaj, 80% dintre pompieri îşi iubesc jobul. Mai mult, s-a ajuns la concluzia că meseriile care presupun protejarea altor oameni sunt legate de un risc foarte mic de depresie. Să-i ajute pe alţii e un stimulent însemnat pentru sănătatea lor emoţională.

3. Psihologii – Remuneraţia psihologilor e mică. Dar această profesie e corelată cu rate mici de depresie şi oferă mari satisfacţii sufleteşti. Cercetătorii spun că riscul unui angajat cu normă întreagă de a suferi de depresie e cam de 7%. Psihologii au un risc de numai 4,4%. Două treimi dintre aceştia au spus că au o slujbă de care sunt foarte mulţumiţi.

4. Profesorii şi educatorii – Circa 70% dintre cadrele didactice se declară foarte satisfăcute de meseria lor. Dar un astfel de job nu-i pentru oricine, fiind destul de solicitant. La asta se adugă un salariu deloc motivant şi un risc de depresie peste medie.

5. Cadrele sanitare – 79% dintre medici spun că îi satisface meseria lor. Dar, cu toate că recompensa emoţională şi, în unele cazuri, chiar şi cea materială sunt relativ ridicate, riscul de depresie este peste medie. Orice medic trece si prin situaţii delicate, în care nu poate ajuta sau chiar pierde un pacient.

6. Instalatorii – Aceştia şi cei care au alte meserii care ţin de întreţinerea şi repararea unor obiecte din locuinţe au salarii mici, totuşi 73% dintre ei afirmă că au un job plăcut. Mai mult, au un risc scăzut de depresie.

7. Oamenii de afaceri – Motivul pentru care sunt printre cei cu joburi fericite e legat de faptul că nu au şefi. Ei sunt şi angajatori, şi angajaţi. Astfel de persoane au o mare libertate de acţiune şi iau ce decizii vor, au siguranţa unui loc de muncă stabil şi beneficiază de o probabilitate mai ridicată de a câştiga mai mult. Pentru 87% dintre cei care au propria lor afacere acesta e jobul ideal.

8. Lucrătorii în aer liber – 82% dintre cei care muncesc în ferme, în silvicultură ori piscicultură susţin că locul lor de muncă e perfect. În plus, riscul lor de depresie e de numai 5,9%, sub media celorlalţi.

9. Scriitorii şi artiştii – Conform mai multor cercetători, oamenii talentaţi într-un domeniu artistic şi care pot crea opere valoroase au o sănătate emoţională de invidiat. 74% dintre scriitori şi 67% dintre sculptori şi pictori afirmă că sunt foarte mulţumiţi de slujbele pe care le au. Libertatea lor de exprimare generează o mare eliberare emoţională şi, în plus, pot câştiga foarte bine.

10. Inginerii şi arhitecţii – Şi aceste categorii de lucrători îşi pot pune în valoare creativitatea şi fantezia, iar riscul lor de depresie este mic.

Să ne înţelegem: rezultatele acestui studiu sunt valabile pentru Statele Unite şi americani. Pentru români, topul „meseriilor fericite” arată cu totul altfel. Într-adevăr, preoţii sunt satisfăcuţi de meseria lor. Cei mai mulţi dintre ei o practică exclusiv pentru avantajele materiale pe care le generează pomenile, nicidecum din evlavie. În schimb, pompierii, cadrele medicale şi cele didactice, scriitorii şi artiştii precum şi cei care lucrează în aer liber sunt foarte prost plătiţi şi n-au cum să fie mulţumiţi.

Nici oamenii de afaceri nu pot fi fericiţi într-o ţară săracă şi coruptă. Acum trăiesc cu frica în sân, pentru că au fost nevoiţi să dea mită şi, uneori, să plătească taxe de protecţie, iar DNA-ul îi urmăreşte pas cu pas şi îi pot înhăţa oricând. Ei bine, cei mai fericiţi români sunt politicienii, aceştia fiind cei care trag sforile şi foloasele.

În SUA, 97% dintre cântăreţi, 90% dintre pompieri şi 83,3% dintre mecanicii de avioane sunt fericiţi cu munca lor. Mai sunt satisfăcuţi pediatrii, profesorii universitari, agenţii speciali, anchetatorii criminalişti şi terapeuţii.

Un sondaj realizat în rândul a 13.871 de americani a relevat faptul că cei mai puţin mulţumiţi de locul loc de muncă sunt lucrătorii din restaurante, hoteluri şi telemarketing. Ospătarii şi chelnerii câştigă cel mai prost (puţin peste 18.000 de dolari pe an). Bucătarii, casierii, hostess şi vânzătorii de bilete câştigă şi ei puţin, circa 19.600 de dolari anual.

Dincolo de satisfacţia oferită de jobul lor, cel mai bine plătiţi sunt chirurgii, care au un salariu anual de 219.000 de dolari, anesteziştii, stomatologii (mai precis,ortodontiştii), obstetricienii şi ginecologii. Locul 10 e ocupat de psihiatri, care câştigă 163.000 de dolari pe an.

Printre angajaţii fără facultate cel mai bine plătiţi se află agenţii imobiliari, cu un salariu de 53.100 de dolari pe an.cage-priest

Surse: aici şi aici

 

Recomandările săptămânii

caine la laptop 1M-am hotărât să înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, intitulată, cel puţin momentan, „Recomandările săptămânii”, din lipsă de originalitate, în care să atrag atenţia asupra unor postări apărute în săptămâna care tocmai s-a scurs. Desigur, subiectivismul are un rol marcant. Asta nu înseamnă că îmbrăţişez în totalitate ideile care se desprind din ele, dar cred că sunt interesante şi vă îndemn să le citiţi.

Cuvânta e în căutarea bloggerilor pierduţi: „Mă uitam zilele trecute în reader să văd pe cine mai bag, pe cine mai scot, deh, chestii din astea intime care nu se spun, întrucât se presupune că expansiunea noastră spre ceilalţi semeni bloggări este permanentă şi motivată de dragoste necondiţionată. Însă realitatea este puţin diferită, respectiv sunt puţini care îmi plac, care nu scriu bălării… şi care nu se lasă de blogging după primele postări. Şi am descoperit… multe bloguri părăsite…

De ce nu avem şi noi, bloggerii, o firmă de bloguri funebre, care să se ocupe de etichetarea blogurilor părăsite? Se pune un avertisment pe blogul respectiv: Atenţie, blog părăsit! Sau: Blog ridicat la Ceruri. Sau alte variante, mai amuzante.

Alexandra Cristea ne vorbeşte despre o absenţă care nu poate fi motivată: „De ce nu înţelege oare toată lumea că există o mare diferenţă între a crede în Dumnezeu şi a crede într-un preot? De ce acceptă lumea să le umple buzunarele acestor oameni, sperând la o iertare a păcatelor şi la o liniştită viaţă de apoi?… În ce parte a Bibliei scrie asta, fraţilor? În Noul, Vechiul sau Inventatul Testament?

Cum să fii măi penalizat, pentru că ai întârziat cu PLATA(???) la BISERICĂ? Şi cum să ţi se dubleze TAXA (???) dacă nu asişti la slujba de duminică? Vorbesc despre o ştire care m-a lăsat cu gura căscată: Preoţii pun taxa obligatorie pe credinţă şi penalizări pentru păcătoşi. Enoriaşii care lipsesc duminica plătesc mai mult”.

Adelinailiescu face comparaţie între un medic şi un preot: „Medicii, dacă cer bani de la pacient, sunt ridicaţi de procuratură. Popii pot cere bani la cutia milei fără să-i întrebe nimeni, nimic…, n-au treabă cu Fiscul… Medicii sunt prost plătiţi. Popii sunt plătiţi şi de stat, şi de propria biserică, şi de enoriaşi pentru aceeaşi muncă… Spitalele sunt desfiinţate. În fiecare zi… se construieşte o catedrală care va costa enorm, care nu va salva viaţa nimănui… şi nici nu nu-l va aduce pe Dumnezeu mai aproape de oameni.

Sunt 56.000 de preoţi şi 48.000 de medici în România… Se ridică 200 de lăcaşe de cult pe an şi niciun spital. Numărul bisericilor a crescut cu peste 4.000 în 20 de ani, în timp ce numărul paturilor în spitale s-a înjumătăţit. Din 2000-2009, de exemplu, a dispărut câte un spital pe an… Avem 18.000 de biserici şi doar 368 de spitale. Românii au de două ori mai multe biserici decât şcoli şi spitale (potrivit unui studiu APADOR Elveţia)”.

Diana Diana Popescu ne înfăţişează despărţirea în maxime şi aforisme: „Pot iubi în continuare, ca pe o fiinţă umană, un fost partener, indiferent cât de rea a fost despărţirea de acesta. Nu doresc niciodată să i se întâmple ceva rău. Îmi ia mai multă energie să îl urasc decât să-i doresc tot binele din lume.” (Ashley Greene)… „Atunci când se închide o uşă, o alta se deschide; dar adeseori ne uităm atât de îndelung şi plini de regrete la uşa închisă, încât nu zărim uşa deschisă pentru noi.” (Alexander Graham Bell)…

„Cea mai grea parte a unei despărţiri este să-ţi dai seama că cealaltă persoană deja s-a separat de tine.” (Anonim) „Cea mai fierbinte dragoste are cel mai rece sfârşit.” (Socrate)… „Dragostea începe cu un zâmbet, creşte cu un sărut şi se sfârşeşte cu o lacrimă.” (Anonim) „Cel mai greu lucru atunci când visezi la cineva pe care îl iubeşti este că trebuie, în cele din urmă, să te trezeşti.” (Anonim)

Hannover ne pune o întrebare încuietoare. A cui e vina în filmulețul de mai jos?

Who’s to blame in this case?
You all know i don’t really like bikers, especially when they are in groups. And when they are alone or 2-3, they disturb 2-3 blocks with their full throttled engine.
In this case, who’s to blame? I say both, but i can explain the SUV drivers behavior. We see the white bike screeching in front of him. Then we see the SUV run over 2-3 bikes as he runs away.

Lăsaţi-mă în pace!

singur pe ţărmMi-e dor de singurătate, de tăcere. Aş pleca şi m-aş tot duce undeva, în sihăstrie, să nu ştie nimeni de mine, ca să nu pot fi găsit. Lăsaţi-mă în pace! Încep să-i înţeleg pe acei preoţi care se retrag din viaţa lumească. Şi nu vor altceva decât să fie lăsaţi să trăiască în tihnă, să fie doar ei cu Dumnezeu. Este o companie mai plăcută decât oricare dintre noi. Şi, fiindcă veni vorba, poate îmi explică cineva de ce şefului îi vorbim cu dumneavostră, dar pe Dumnezeu îl tutuim…

S-au făcut experienţe despre ce înseamnă să trăieşti în singurătate. Mai mult, solitudine şi lipsă de lumină. A fost un experiment ştiinţific în toată regula. Un voluntar a trăit într-o peşteră, fără lumină, fără ceas, fără companie, fără legătură cu lumea de afară. Doar cu alimente şi apă. După trei luni s-au dus după el.

– Ce faci, vere, nu ţi s-a făcut dor de noi?

– Nu prea, să-ţi spun sincer. Dar a fost vorba că nu mă deranjaţi trei luni încheiate…

– Păi au trecut trei luni. N-ai numărat zilele?

– Ba da, dar mie nu-mi ies trei luni la socoteală, ci numai vreo două. Sigur nu v-aţi încurcat voi la numărătoare?

Omul îşi notase numărul zilelor care se scurgeau după percepţiile lui, neavând ca reper ciclul zi-noapte şi în lipsa unui instrument de măsurare a timpului. Ei bine, timpul s-a condesat pentru el. Vedeţi? Cam asta aş vrea să se întâmple şi cu mine: să mă retrag undeva, într-un loc uitat de lume.

Fără televizor, radio, telefon, calculator, internet. Hai, treacă de la mine, îmi iau un ceas şi nişte cărţi. Ar fi ideal să am la dispoziţie alimente sau materia primă, pentru a-mi găti eu însumi ce poftesc, cu puţina mea pricepere în gastronomie. La ce mi-ar trebui un televizor? Să văd ştirile de la ora 5 după-amiază de pe PRO tv, cu şirul lor nesfârşit de morţi?

Numai despre moarte e vorba: câţi oameni au decedat în timpul unui cutremur nu ştiu pe unde în lume, cu câte victime s-a soldat un groaznic accident rutier, numărul morţilor şi dispăruţilor de după trecerea unui taifun cu nume de cucoană etc. Doamne, trebuie să fii bolnav să cauţi numai materiale referitoare la moarte! Şi dacă urmăreşti zi de de zi jurnalul de la ora 5, te îmbolnăveşti şi tu. Şi ce să mai văd? Un aşa-zis show cu dame golaşe, cu decolteul doldora de silicon şi buzele, de botox? Au înfăţişare de curve obosite şi îmbătrânite în dezmăţ. Şi ce ar mai fi? Un film vechi de minim 3 ani?

Şi ce să ascult la radio? Aceleaşi ştiri lipsite de substanţă? Aceleaşi melodii în fiecare zi, dintre care puţine au şi final, fiindcă se bagă un aşa-zis om de radio care să ne spună ce urmează? Oamenii ăştia de radio n-au priceput că o melodie e o operă de artă în sine şi intrând peste ea, întrerupând-o cu vorbăria lor preţioasă, o strică, o siluiesc. E ca şi când ar lipi o etichetă pe buzele Mona Lisei. Dar lor le place să se audă vorbind…

Dacă am un laptop şi internet, înseamnă că am cu mine întreaga lume, de care vreau să scap, măcar pentru un timp rezonabil, ca să mă refac. Iar la telefon pot fi deranjat de vreun coleg sau prieten, de vreo rudă căreia i se face brusc dor de mine taman când n-am eu chef. Aş vrea lumină, da, soare întreaga zi, o bucată de ţărm nebătută de piciorul omului şi valurile unei mări singură  în verdeaţăfără balize şi salvamari. Nu vreau condică, nu vreau alergat după autobuz, fără sunetul ceasului deşteptător, fără responsabilităţi sociale sau familiale. Lăsaţi-mă în pace! Doar o vreme. Spuneţi voi, cer prea mult?

Mulţi copii, la biserică, de Înviere

Fata rugaciuneCa întotdeauna, de Învierea Domnului, am fost la biserică. N-a plouat, cum mă temeam, deşi toată ziua cerul fusese acoperit de nori, ba mai şi dăduse o ploicică. Era o mare de oameni. Curtea bisericii, trotuarul din apropiere şi două benzi de circulaţie de pe carosabil erau ocupate de oameni. De fiecare dată, participă mulţi enoriaşi la Înviere, dar parcă n-am mai văzut atât de mulţi copii ca acum. Cei de 2-3 ani erau în braţele părinţilor, veniţi să ia lumină, ceilalţi pe lângă ei, făcând larmă. Trebuia să înaintezi cu băgare de seamă, să nu dai peste ei.

Mi-a fost greu să mă reculeg în mijlocul mulţimii. Era lume pestriţă. Cocălarii adolescenţi, veniţi la agăţat, parte din ei beţi deja, care se vedea de la o poştă că au venit cu gânduri exclusiv lumeşti, erau cei mai zgomotoşi, ca să atragă atenţia asupra lor domnişoarelor venite singure sau în grup, probabil, cu aceleaşi intenţii ca şi băieţii. Mă întrebam de ce nu se organizează puţin. Ar trebui să aibă un loc al lor, destul de aproape de biserică, pentru a avea scuza că participă la eveniment, dar îndeajuns de departe încât să nu-i deranjeze pe adevăraţii enoriaşi. Şi în acel loc să se formeze perechile, ura şi la gară! Noi, ceilalţi, chiar puteam participa la slujba de Înviere.

Şi noi, oamenii maturi de azi, la 17 ani mergeam la biserică, majoritatea, cu aceleaşi gânduri prea puţin cucernice, dar nu ţin minte să fi fost vreunul ameţit de băutură, cu atât mai puţin de droguri. Îmi amintesc că mergeam la Caşin, de Înviere, fiind aproape de un parc mare, prin care ne plimbam după ce luam lumină. Acolo, lucrurile mergeau uşor. Trebuia să fii puţin îndrăzneţ şi îţi găseai imediat pereche, măcar pentru noaptea aceea. Alţii, rămaşi singuri, abia atunci încercau să se îmbete.

Cum să te reculegi, când gândul ţi-e la propria adolescenţă, în timp ce vreun imberb râde tâmp în apropiere, tu fiind lângă nişte tineri liniştiţi, veniţi cu cu un copil de 2-3 ani obosit, plictisit, pe punctul de a izbucni în plâns, deşi e ţinut de taică-su pe umeri, cu corul de preoţi care cântă “…Cu moartea pre moarte călcând” şi tot corectându-i, fiindcă, vezi bine, pluralul de la mormânt e morminte, nicidecum “mormânturi”, cum strigă oamenii în sutană… Nu mai spun că era un comic de situaţie absolut nelalocul lui, unul dintre preoţii care răcneau fiind peltic. Nu era vina lui, dar nici a ta, care încercai cu disperare să te concentrezi şi, în schimb, te umfla râsul…

mână cerească 3Am reuşit să mă adun doar atunci când unul dintre preoţi striga “Hristos a înviat!”, iar eu, împreună cu aproape toată suflarea, respundeam ”Adevărat a înviat!”. Acela a fost momentul de comuniune care ne unea, pe care îl aşteptam, ca să simţim că ceva se întâmplă cu adevărat. Atunci m-am liniştit şi m-am bucurat de Înviere şi în acest an. Hristos a înviat!