Întrecere socialistă în Parlamentul României

IMGZ28iunSenatorul UNPR Constantin Popa a propus ca fiecare angajat la stat sau la firme particulare să primească în fiecare zi câte o masă caldă gratuit, fiindcă astfel îi va crește productivitatea în muncă. Senatorul, acuzat pe nedrept de populism, spune că a văzut mulți tineri îmbolnăvindu-se fiindcă n-au mâncat o masă caldă la prânz. Personal propun o întrecere socialistă de legi menite să fericească cetățenii cu un serviciu și, mai ales, cu drept de vot.

În viziunea onorabilului senator Popa, angajatorii ar urma să-și înființeze cantine proprii ori să încheie contracte cu firme de livrare a mâncării la domiciliu. Valoarea mâncării va fi scăzută din profitul companiei. Un alt parlamentar a spus că e o idee bună dacă-i vorba de o întrecere socialistă și că ar fi bine ca firmele să le dea salariaților bărbați și câte un costum anual, iar femeilor, câte o rochie, ca să fie bine îmbrăcați. Să fie primite!

Conform senatorului Popa, meniul ar costa 15 lei pe zi. La 4,6 milioane de angajați, masa de prânz plătită de stat și de patronate ar costa vreo 69 de milioane de lei, adică un fleac de 15 milioane de euro într-o singură zi. Dar cu banii altora se poate face orice.

Din moment ce s-a propus câte o masă caldă în fiecare zi, presupun că salariații au dreptul să mănânce gratuit chiar și sâmbăta, și duminica, dar atunci, ca și în toate zilele de sărbătoare, salariații ar fi bine să ia masa caldă împreună cu familia, adică perechea conjugală și măcar un copil. Pe spinarea angajatorilor, desigur. Astfel, legăturile familale ar fi mai strânse, salariații ar fi mai relaxați și mai eficienți la locul de muncă, iar țara va prospera.

Cum nu sunt banii mei, îmi permit să le sugerez lucrătorilor din parlament să ia în serios propunerile mele, la care am muncit eficient două minute încheiate, după ce am mâncat o masă caldă, deși n-a fost nimic gratis.

Astfel, mergând pe aceeași linie călăuzitoare trasată de vizionarul senator Popa, ar trebui ca salariații să ajungă la locul de muncă gratuit, fiecare dintre aceștia primind abonament pentru călătoriile cu toate mijloacele de transport în comun. De asemenea, salariaților ar urma să li se deconteze măcar câte un drum dus-întors cu trenul sau avionul, pentru ca oamenii muncii de la orașe și sate să beneficieze de un concediu de odihnă plătit cât mai relaxant.

În plus, gândindu-mă bine 17 secunde bătute pe muchie, am ajuns la concluzia că lucrătorii ar fi bine să beneficieze de chirie și întreținere gratuite, ca și gazele și energia electrică, iar randamentul lor profesional va crește binișor datorită acestor facilități.

În restul timpului rămas din cele două minute de gândire, am chibzuit pe rupte și reiterez ideea de a trece la programul de lucru de 6 ore pe zi, 4 zile lucrătoare pe săptămână, iar la fiecare loc de muncă salariații să beneficieze de o sală de divertisment plină cu jocuri și de un dormitor comun, în care aceștia s-ar putea odihni în pauza de o oră, după ora rezervată pentru masa caldă, evident.

Opțional, angajatorii au dreptul de le cumpăra tuturor salariaților câte un televizor LCD cu diagonala de minim 81 cm, o tabletă și un telefon inteligent, toate de ultimă generație, pentru ca aceștia să se poată destresa mai eficient. Aparatura se va schimba la fiecare 6 luni sau un an, datorită progresului tehnologic.

Totuși, aparatura electrocasnică necesară în fiecare locuință trebuie plătită de angajatori pentru toți salariații. Măcar câte o mașină de spălat rufe de fiecare, alta de spălat vase, un aragaz, un frigider, un cuptor cu microunde, un storcător de fructe, un aspirator și alte mărunțișuri de acest fel. Sigur, ar fi frumos ca la ieșirea la pensie, angajatorii să le dăruiască angajaților câte un ceas în valoare de minim 15.000 de euro, drept mulțumire că au onorat respectivul serviciu cu sudoarea frunții lor, dar numai dacă angajatorii țin neapărat.

Stimați cititori, vă rog să completați lista de beneficii pe care le merită (gratuit, cum altfel?) fiecare salariat în parte al scumpei noastre patrii, astfel încât nicio persoană nici măcar să nu se gândească să-și caute un loc de muncă și fericirea în altă țară. Aștept propuneri pentru parlamentarii noștri, că e an electoral!

Acesta este un pamflet și va fi tratat ca atare.

Sursă foto: aici

Moșule, ce darnic ești!

logo-dwynSărbătorile de iarnă au început, lumea alergând cu frenezie după cadouri. Pentru unii, Moș Nicolae a fost cumsecade, dăruindu-le multe lucruri utile, frumoase sau… gustoase. Altora, Moșul nu le-a adus decât câte o nuielușă și era cătrănit, fiindcă lui, de fapt, îi place să dăruiască altceva. Oricum, cu toții sperăm ca de Crăciun să exclamăm: “Moșule, ce darnic ești!” și să fim înconjurați de cei dragi.

Mi s-a arătat Moș Crăciun și mi-a spus, sfătos:

– Uite, băiete, ți-am adus un televizor LED LG Smart TV 98UB980V. N-a încăput sub brad și l-am pus alături, că-i mai rotofei și decât mine. Se bate cu pumnul în piept că el e cel mai mare și cel mai tare televizor de la Dwyn Shop, care are peste 25000 de produse. I se spune Barosanul. Se uita de sus la celelalte televizoare, cu diagonala lui impresionantă de 249 cm și compatibilitatea sa 3D. Redarea filmelor, muzicii și a fotografiilor de pe dispozitivele USB e o plăcere. Are USB 2.0 și 3.0…lg-televizor-led-lg-smart-tv-98ub980v-seria-ub980v-249cm-argintiu-4k-3d-pasiv-include-2-perechi-de-ochelari-3d-pasivi-50829

Moș Crăciun tuși, îl mângâie pe Barosan, după care reluă:

– E băiat bun, are multe calități. Are imaginea 4K UHD extrem de vie, cu niște culori excepționale și rezoluție 3840 x 2160 pixeli. Se laudă că performanțe ca ale lui n-are nimeni. Poate exagerează, nu știu precis. Dar sigur, fiind un Smart TV, are și internet. Pe deasupra, dispune de o ieșire a sunetului de 120 W, Dolby Digital la un sistem de boxe 5.2. O să te îndrăgostești de el!

– Îți mulțumesc, Moș Crăciun! Dar și anul trecut ți-au plăcut niște televizoare de la Dwyn și mi-ai dăruit unul, pentru dormitor…

– Așa-i! Iar acesta e pentru livingul tău uriaș! Știi, Dwyn Shop e cel mai tare magazin online, care comerializează zeci de mii de produse, acoperind o gamă largă a segmentelor IT, entertaiment, gaming, multimedia, telecomunicații și soluții de securitate, electrocasnice. Acolo mai găsesc seriozitate, rapiditate, siguranță, diversitate, comunicare cu specialiștii, calitate, un service excelent, prețuri mici, ba chiar și buyback! E normal să dăruiesc produse de acolo.

– Vai, Moșule, și ce darnic ești!

– Stai, că n-am terminat! Uite și un smartwach, desigur, de la Dwyn, fiindcă toate produsele sunt noi, sigilate, originale și au garanția specifică oferită de către furnizorul, producătorul sau distribuitorul oficial. Fii atent, vorbim despre 200 de branduri internaționale premium! Știu că-ți plac smartwach-urile, mi s-au dat referințe bune despre tine și-l meriți pe cel mai elegant dintre ele.
huawei-huawei-smartwatch-42mm-carcasa-si-curea-din-otel-inoxidabil-argintiu-61073

– Moșule, mă copleșești!

– Lasă, că în alți ani am fost mai zgârcit și acum recuperez! Bine, există alte gadget-uri de același fel foarte bune, dar acest Huawei Smartwach 42 mm carcasa era cel mai gălăgios și striga că el e cel mai elegant și mai performant produs. Într-adevăr, are tehnologie de ultimă oră, un design clasic interesant și diametrul mare, cum îți place ție.

– E splendid, Moș Crăciun!

– Așa-i și e rezistent la apă, din inox, are un ecran AMOLED de 1.4″ și rezistă la zgârieturi mulțumită ecranului din safir. Se conectează la telefon prin bluetoooth și e compatibil cu smartphone-urile care au sistem de operare iOS 8.2. și Android 4.3 sau versiunile ulterioare. Are un procesor Qualcomm Snapdragon 400, 512 MB memorie RAM și o capacitate de stocare de 4 GB…

Moș Crăciun își suflă nasul și reluă:

– În plus, are o baterie de 300 mAh și autonomia de până la două zile! Îți poți monitoriza ritmul cardiac, activitatea zilnică și vei primi notificările și apelurile telefonice instantaneu. Mai are barometru, giroscop etc.

– Moș Crăciun, îți sunt recunoscător, dar anul trecut mi-ai dăruit și un telefon inteligent elegant…

– Da, și tot de la Dwyn, fiindcă e magazinul meu preferat. Și niciodată n-ai avut nicio problemă cu produsele de aici. Dar fii atent la o chestie tare de tot! Dwyn Shop asigură service post garanție, iar dacă produsul a fost achiziționat de la Dwyn, beneficiezi de jumătate din costul manoperei și constatarea gratuită; mai mult, ai și de extra-garanție la reparație!

– O să rețin, Moșule, dar mi-am cumpărat și eu de la Dwyn un laptop și o tabletă care funcționează ireproșabil…

– Stai că-mi pierd șirul! În livingul tău încăpător a intrat și o masina de spalat de la Dwyn! Ți-am adus o mașină Samsung Blue Crystal WW12H8400EW. Îmi tot făcea semne că e cea mai încăpătoare, cu capacitatea sa de 12 kg. Știi, e tăcută, nu i se aude motorul nici în faza de stoarcere, deși are până la 1400 rotații/minut. M-a încântat și că e din clasa energetică A+++…ww12h8400ew_samsung

– Moșule, tocmai voiam să-mi fac rate pentru o mașină de spălat!  Am nevoie doar de actul de identitate și pot face plata în maxim 60 de rate! Ba, în unele cazuri, pot să nu plătesc dobândă, depinde de cardul pe care îl posed…

– Nu mai ai nevoie! interveni Moș Crăciun. Sau, dacă vrei să mai cumperi ceva…

În clipa aceea a sunat ceasul deșteptător! Mi-a venit să-l arunc pe geam! Aveam un vis așa frumos… Moș Crăciun era darnic anul acesta. Dar dacă nu-i doar un vis, ci o premoniție? Dacă pe 25 decembrie mă trezesc cu toate aceste cadouri lângă brad? Eu vă urez ca Moșul să vă aducă tot ce visați, sănătate și bunăstare! Sărbători fericite alături de cei dragi!

Amintirile constituie bogăția noastră

Wet-Wedding-funny-weddingÎn viața noastră au fost multe evenimente, momente memorabile. Tehnologia a făcut posibilă păstrarea momentelor importante din viața noastră în fotografii și clipuri video. O poză e o clipă furată uitării. Un clip video, mai multe momente. Am mai spus că amintirile constituie bogăția noastră.

Sigur, acum e simplu să memorezi acele momente importante cu ajutorul unui aparat foto, a unei camere de luat vederi, a unui telefon inteligent sau a unei tablete. Dar în urmă cu 30-40 de ani era mult mai greu de făcut acest lucru. Cele mai importante momente din viața mea, ca ale oricărui om, sunt legate de căsătorie și botezul copiilor.

Bineînțeles, unele persoane consideră foarte importante alte momente: absolvirea unei unități de învățământ, obținerea unei reușite sportive, achiziționarea unui automobil scump sau a unei proprietăți imobiliare etc. Unii sunt legați de obținerea de bunuri și onoruri care să le sublinieze statutul social și să le mângâie orgoliul, alții consideră că o familie unită este mai importantă decât orice succes personal. Fac parte dintre cei din urmă.

În consecință, consider că nunta mea și botezul copilului nostru, al meu și al soției mele, sunt cele mai importante din viața mea. După câte o cunosc, soția mea gândește la fel. Din păcate, în vremea în care ne-am căsătorit, existau foarte puțini fotografi profesioniști și care nu prea aveau cum să-și facă anunțată existența și dorința de a-și practica meseria.

După îndelungi căutări, am reușit să găsim printre prietenii noștri un fotograf amator care să facă niște poze de la nunta noastră și, ulterior, de la botezul copilului nostru. Cu siguranță, nu avea cel mai evoluat aparat foto și nici ochiul format ca al unui profesionist, iar pozele pe care le-a făcut atunci pentru noi sunt departe de acuratețea fotografiilor pe care le poate obține azi un fotograf profesionist.

Nu mai spun că preotul care a ne-a oficiat cununia și cel care ne-a botezat fiul îl priveau pe fotograful amator ca pe un element turbulent, venit expre să-i deranjeze bunele oficii. Chiar și astăzi unii preoți sunt foarte intransigenți și nu înțeleg că un fotograf profesionist trebui să caute cel mai potrivit unghi din care să imortalizeze o frântură din evenimentul respectiv.

Și totuși, avantajele oferite de sculele profesioniste de fotografiat și filmat sunt hotărâtoare, iar un fotograf profesionist își poate pune în valoare subiectul. Azi există și DSLR-uri, și obiective speciale și, dacă știe să le mânuiască, fotograful devine artist în arta fotografică, iar pozele sale, adevărate opere de artă.

Unele poze artistice obținute cu eforturi și imaginație, se vând aidoma unor picturi. Un fotograf australian specializat în peisaje a stabilit un nou record mondial, după ce un particular a plătit 6,5 milioane de dolari pentru o poză a acestuia, reprezentând o imagine alb/negru a canionului Antelope din Arizona, în SUA. Bineînțeles, astfel de cazuri sunt excepții de la regulă. Iar de regulă imortalizarea momentelor importante ale unui evenimente sunt relativ ieftine.

De obicei, ca mai toți artiștii, fotografii de evenimente doresc doar să-și pună în valoare subiectele, nu să se îmbogățească, nefiind legați de lucrurile materiale, astfel încât tarifele practicate de aceștia sunt mai mici decât ne-am aștepta și ar merita.

Am scris acest articol la provocarea Joker Event Club, agenție de servicii filmare, fotografie, sonorizare și lumini, pentru evenimentul tău.sllide2

De Moș Nicolae te uiți în ghetuțe și-ți bagi picioarele!

NikolausUn studiu de piață a concluzionat că românii din mediul urban și-au fixat un buget mediu de 306 lei pentru cadourile pe care le vor face de Moș Nicolae. Această sumă era cât pe ce să-mi diminueze simțitor stima față de sine. În cazul meu lucrurile sunt mult mai pământene: te uiți în ghetuțe și-ți bagi picioarele!

Pierderea autorespectului n-a durat prea mult. Mi-am dat seama repede că această sumă nu-i prea mare, în condițiile în care reprezintă o medie între un alegător ca mine, care îşi permite să dăruiască doar o nuielușă de 10 lei, și cel pe care l-am ales să ne conducă, acesta cheltuind 300.000 de euro pentru o flecușteț de automobil pentru amanta lui. Păi nu?

În tot cazul, se poate observa o creștere cu 10% a sumelor cheltuite de sărbători pentru cadouri față de anul trecut. Se pare că Moş Nicolae va aduce la peste 70% dintre orăşeni mai multe dulciuri. Totuşi, în topul preferinţelor rămân în continuare jucăriile, hainele, încălţările, produsele cosmetice, parfumurile şi fructele. Pe de altă parte, mai mult de 12% dintre românii de la oraş vor oferi cadou de Moş Nicolae un smartphone sau o tabletă. Alţii nu-şi bat capul, dăruiesc o sumă de bani şi au scăpat de griji.

Studiul de piață a fost realizat de Mednet Marketing Research Center și au fost intervievate 800 de persoane cu vârsta cuprinsă între 18 şi 65 de ani.

        Noi și britanicii cheltuim cel mai mult de Moş Crăciun

Românii și britanicii sunt în topul celor mai cheltuitori europeni în perioada sărbătorilor de iarnă. Astfel, britanicii vor să cheltuiască anul acesta pe cadourile de Crăciun, 420 de euro de persoană, cu 17% mai mult decât americanii. În schimb, potrivit unui studiu, românii, raportat la venituri, sunt cei care doresc să cheltuiască cel mai mare procent din veniturile lunare nete, adică 32%.

Conform studiului ING „Liga cheltuielilor de Crăciun”, în Europa, cheltuielile pe care le face Moşul rămân constante, în ciuda îmbunătățirii situației economice în multe țări europene. Raportul ING privind cheltuielile de Crăciun și Anul Nou, la care au participat peste 13.000 de respondenţi, arată că după britanici, următorii mari cheltuitori sunt cei din SUA (360 euro) și Luxemburg (300 euro), în timp ce Australia (200 euro) e la jumătatea clasamentului, alături de Germania, Spania și Italia (200 euro fiecare).

După România (32%), urmează Republica Cehă (25%) și Marea Britanie (15%) în ceea ce privește cheltuielile de Crăciun în raport cu venitul net. Studiul arată că majoritatea europenilor își mențin abordarea prudentă privind cheltuielile de Crăciun și că aceştia intenționează să investească o sumă similară cu cea cheltuită în 2014. Doar 16% dintre europeni intenționează să cheltuiască mai mult anul acesta. Britanicii și românii s-au îndatorat mai mult decât restul Europei (cu 15%, respectiv 16%) pentru cheltuielile prilejuite de sărbătorile de iarnă.father_nicholas-362881

Surse: aici și aici

Îți repari rapid laptopul apelând la specialiști

it-premium logoPentru a avea o realizare, trebuie să trec printr-un moment de cumpănă. Asta e o chestiune verificată. Ultima oară când constatarea mea s-a dovedit a fi corectă a fost recent, când laptopul meu s-a stricat. Lucram la un proiect și mi-am pus alături o cană plină cu cafea, care ar fi trebuit să-mi satisfacă nevoia de cofeină întreaga zi. Totuși, am golit cana de cafea mult mai repede decât preconizasem: am făcut o mișcare greșită și conținutul cănii s-a vărsat pe tastatura laptopului. În cele din urmă, am aflat că îți repari rapid laptopul apelând la specialiști.

Am curățat tastatura, aceasta părând a fi cea mai afectată. Vedeam negru în fața ochilor, gândindu-mă că stricasem un laptop performant. Cum de poate face un om matur astfel de greșeli?! De departe, era cea mai mare pagubă pe care o provocasem. Mă temeam că s-a prăjit cine știe ce piesă importantă în el și s-a ales praful și de proiectul meu, pe care nu-l mai puteam termina la timp.

Întâmplarea asta mi-a amintit de copilărie, când am desfăcut un ceas de masă, pentru a vedea de ce ticăie. Am încercat să montez piesele la locul lor, dar după ce socoteam că terminasem, rămăseseră afară două rotițe. Ceasul nu mai ticăia, iar eu habar n-aveam ce să fac și am tras o frică soră cu moartea, vară bună cu leșinul.

Acum mă panicasem la fel. După ce am înlăturat toate urmele prostiei pe care o făcusem, am constatat că laptopul nu părea a fi foarte afectat, atât că niște taste nu funcționau. Le-am curățat din nou, dar zadarnic. Singura salvare pe care o întrevedeam era ca Silviu, inginer electronist, să-mi repare tastatura. I-am dat un telefon și i-am povestit tărășenia. Prietenul meu a decretat:

– Probabil că ai stricat și mai mult tastatura, frecând-o ca un disperat. Trebuia să pulverizezi lichidul de curățare pe o cârpă curată, nu pe tastatură. Oricum, nu merită să te încurci cu repararea ei. Ia-ți alta!

– Bine, Silviule, dar unde găsesc tastatură pentru laptopul meu, un HP PAVILION DV6111TX?

– Eh, sunt destule magazine în care ai putea să cauți, dar ca să nu umbli ca un zănatic, caută pe net site-ul ITpremium.ro. E magazinul online cel mai bun la ora asta, când e vorba de reparații de laptopuri și de piese de schimb pentru ele.

– Așa o fi, dar îți amintesc că internetul nu funcționează la aragazul meu cu patru ochiuri…

– Așa-i, dar ai internet pe telefonul mobil, căscatule! Iar cei de la ITpremium sunt profesioniști experimentați și amabili. Laptopul tău are nevoie de ajutorul lor. Telefonează-le și o să primești o tastatura HP nou-nouță originală.

Hm! Cum de uitasem de telefonul mobil? Mi-am notat site-ul magazinului și i-am mulțumit lui Silviu. Am găsit site-ul căutat și chiar și tastatura de care aveam nevoie. Nu-mi venea să cred cât de ieftină era. E drept, am luat-o cu o reducere de 20 lei. În plus, livrarea a fost gratuită, iar tastatura a venit în numai 24 de ore, cu garanție de 12 luni. Am beneficiat de toate facilitățile pe care le poate avea un client.

A fost ușor de montat în laptop, având trei șuruburi de fixare. Am găsit și sfaturi pentru întreținerea și folosirea tastaturii. Ca să vedeți că am dreptate că după tristețe imediat vine bucurie, vă pot spune că laptopul meu funcționează perfect datorită magazinului IT. Oricum aveam 15 zile drept de retur, dar n-a fost cazul. M-a surprins plăcut faptul că se oferă suport online 24/7 și se poate plăti oricum, numerar, prin transfer bancar și cu card bancar (inclusiv în rate fixe fără dobândă).

Am aflat că acest magazin oferă service pentru orice tip de echipament mobil (laptop, tabletă, smartphone), fiind importator de componente și accesorii de sisteme desktop, servere, rețelistică,tastatura hp echipamente IT, monitoare, gaming, software, de la branduri renumite. În plus, dacă devin client fidel, voi avea mereu reduceri de preț.

Am tras tare, am recuperat timpul pierdut din vina mea și am terminat proiectul în termenul stabilit. Deci este adevărat, după ploaie și furtună, urmează calm și cer senin…

Unii se uită la televizor cu ochii închişi!

Pentru mine, televizorul e sinonim cu distracţia, indiferent că urmăresc clipuri cu muzică de ultimă oră, un film premiat cu Oscar, cum ne calificăm la Campionatul European de Fotbal de la Paris, cum gătesc concurenţii la Masterchef sau orice altceva. Prietenul meu Andrei susţine că el se uită la televizor cu ochii închişi! Orice emisiune ar fi, adoarme imediat. A încercat să se uite la televizorul oprit, dar nu l-a luat somnul.TV Gut

Am discutat cu Andrei pe tema asta, la un pahar de vorbă şi o ceaşcă de cafea.

– Nu ştiu cum se face că şi eu, şi nevastă-mea, cum încercăm să ne uităm la o emisiune tv, ne ia somnul. E drept, eu mă mai trezesc pe canapeaua pe care mă întind, dar soţia mea ar dormi până a doua zi de dimineaţă. Să vezi ce face: o surprind cuibărită în fotoliul alăturat având ochii închişi şi gura întredeschisă, aşa că încerc s-o trezesc cu lugu, lugu şi rugăminţi. Ea deschide un ochi şi protestează, că e foarte interesant la televizor. Dar eu îl şi închisesem şi voiam s-o duc în dormitor! Dacă insist, se plânge că o alung de lângă mine ca să mă uit la vreun meci!

– Deci pe amândoi vă adoarme televizorul, nu oboseala?

– Nu ştiu ce se întâmplă, dar e clar că ecranul aprins are un puternic efect de somnifer. Cu toate acestea, sunt foarte atent la firma de cablu cu care să închei contract şi e greu să mă hotărăsc. Soţia mea a spus de la început că are încredere în gustul meu, adică n-o interesează subiectul. Cu toate astea, atunci când ni s-a stricat televizorul şi a stat aproape o săptămână la reparat, ea a spus că-i duce dorul şi că e sigură că şi el abia aşteaptă să ajungă acasă. Fiindcă, vezi bine, între ei există o puternică legătură pe care n-am cum s-o înţeleg.

– Aha! Şi până la urmă la ce firmă v-aţi abonat?

UPC_logo– Tomai se încheie cei 2 ani de contract cu o firmă de cablu care m-a enervat fiindcă s-a comportat măgăreşte şi a scos Discovery din grila de programe fără să-şi consulte clienţii, aşa că mă voi abona la UPC, mai ales că, pe lângă canalele Discovery, îmi oferă nişte avantaje în plus faţă de alte firme de cablu, cum ar fi o promoţie de toamnă, un pachet Cinema & Upgrade 500 Mbps cu reduceri suplimentare de 50% timp de 3 luni.

– Păi alte firme îţi oferă şi o tabletă sau un televizor la un preţ promoţional, dacă te abonezi…

– Păi am două tablete şi televizorul meu e excelent, nu-mi trebuie altul. Pe când abonându-mă la UPC în perioada promoţională şi cumpărând două sau trei servicii cu valoarea de cel puţin 69 de lei lunar, pentru o perioadă de 2 ani, voi primi din partea firmei 50% reducere timp de trei luni + un cadou la alegere, cum spuneam, un pachet Cinema sau upgrade gratuit la net de 500 mbps. Ambele cadouri mă atrag, aşa că mi-e greu să aleg. Ce-ai face în locul meu?

– Eh, Andrei, şi abonaţi la altă firmă de cablu, veţi adormi la televizor. Aşa că, în locul tău, aş opta pentru net.

– Nu, prefer ambele opţiuni, pentru preţul special de 10 lei lunar.

– A, nu m-am gândit la posibilitatea asta! Da, e cel mai bun lucru. Oricum, nu veţi adormi şi pe net…chivu-upc

TOSHIBA oferă performanţă, calitate şi bun-gust

logo-toshibaAm un unchi în vârstă de 85 de ani. Are artrită, reumatism şi alte afecţiuni. Dar îl admir pentru faptul că, în ciuda beteşugurilor sale, mintea îi merge brici. Aş vrea să ajung la vârsta lui şi să fiu atât de ancorat în realitate ca el. Ţin minte că odată mi-a spus relativ la produsele fabricate în Asia: „Te poţi încrede în multe produse made in Coreea de Sud, în niciun caz în cele chinezeşti şi aproape în totalitate în cele făcute în Japonia. Iar aici, o singură firmă n-a dezamăgit niciodată pe nimeni, indiferent că-i vorba de baterii de 1,5 V sau de acest televizor excepţional, pe care îl am de 10 ani şi e ca nou. E vorba de Toshiba, care întotdeauna oferă performanţă, calitate şi bun-gust”.Laptop toshiba 1

N-am uitat vorbele lui. De produsele chinezeşti ştiam că de multe ori sunt copii ale unor produse făcute în Occident, cu materiale nefiabile şi de calitate îndoielnică. De asemenea, auzisem vorbe bune despre produsele sud-coreene şi eram un fan al produselor japoneze. Din câte am citit despre cultura lor, japonezii pun mare bază pe onoare. Asta înseamnă că dacă vor spune despre un produs că este, probabil, cel mai bun, înseamnă că exact aşa stau lucrurile. Însă n-aveam idee că TOSHIBA e una dintre cele serioase firme nu numai din Japonia, ci din întreaga lume.

Ulterior, am cercetat cu mai multă atenţie produsele acestei firme şi chiar am cumpărat câteva. Nu m-a dezamăgit niciun produs, spre deosebire de alte firme nipone chiar foarte cunoscute. Deunăzi am auzit lucruri bune despre un laptop al cărui raport preţ/calitate este excelent. E vorba de Satellite Click Mini L9W-B-102 şi m-am uitat la caracteristicile lui tehnice, care m-au impresionat.

La acest laptop mă atrage îndeosebi fapul că are greutatea mică, de sub 1 kg (989 g, tabletă + dock), îl pot purta cu mine pretutindeni şi să-l folosesc oriunde. În ciuda faptului că are dimensiuni reduse – (W x D x H) 23,5 x 17,06 x 1,99 cm – e foarte comod de lucrat la el, fiind complet funcţional. Laptopul este extrem de flexibil, putându-se transforma imediat în tabletă. De aceea i se şi spune Satellite Click Mini detaşabil 2 în 1. Într-un singur gadget, găsim şi un laptop, şi o tabletă.

Toţi utilizatorii care au scris impresii despre el pe un forum au declarat că sunt foarte mulţumiţi, fiindcă mini laptopul are un ecran IPS Full HD excelent şi se poate vedea tot conţinutul foarte clar, indiferent că e vorba de un film sau de nişte instantanee foto. Ecranul de 8,9”, format 16:10, e uimitor de luminos, are rezoluţia de 1920×1200 şi un unghi de vizualizare de până la 176°, fără distorsiuni. În plus, are un procesor Intel® Atom™, model Z3735F, cu 4 nuclee, frecvenţă de 1,33 Ghz şi memoria RAM de 2 GB.

Mai mult decât atât, bateria având o durată de viaţă de până la 13 ore în modul laptop (redare video HD şi setări cu luminozitate mică) şi de până la 7 ore în modul tabletă, Sattelite Click Mini îmi dă siguranţa că mă pot bucura de el întreaga zi, fără să-l pun la încărcat. În afară de aceste avantaje, procesorul asigură o pornire rapidă a gadget-ului şi multitasking extrem de confortabil.Laptop ToshibaDeşi e foarte compact, Satellite Click Mini nu face compromisuri în ce priveşte performanţele. De altfel, şi unchiul meu mi-a spus că cei de la Toshiba n-au făcut niciodată rabat la calitate. Acest dispozitiv e echipat cu o tastatură şi touch-pad de dimensiuni normale, aşa încât mă pot bucura de întreaga funcţionalitate pe care o oferă un PC. Nu-i grozav? Şi apoi, mă pot bucura de conţinutul media preferat, graţie difuzoarelor stereo cu Dolby® Digital Plus, care oferă o experienţă de sunet surround cu totul deosebită, oriunde m-aş afla.

Având o foarte largă gamă de opţiuni de conectare şi înglobând cele mai inovative tehnologii, Satellite Click Mini îmi permite să partajez rapid fişiere, dar şi să mă conectez la alte dispozitive externe. În modul tabletă, gadget-ul îmi permite să partajez fotografii, videoclipuri şi altele datorită slotului de card micro-SD şi a porturilor micro-HDMI şi micro-USB.

În schimb, în modul laptop, pot conecta stickul de memorie la portul USB 2.0 sau să utilizez slotul standard de card SD pentru a avea acces la întregul conţinut media. Pot fi conectat la reţeaua mea socială prin intermediul camerei frontale de 2 MP, iar camera de 5 MP posterioară şi aplicaţia Toshiba TruCapture mă ajută să convertesc informaţia de pe documente de hârtie în format digital. Unde mai pui că are garanţie 2 ani şi pot beneficia de garanţie extinsă!

Dacă am cumpăra acum laptop-ului Click Mini L9W-B-102, am avea şansa de a câştiga un excepţional laptop KIRA, perla coroanei. Am aflat că Toshiba împlineşte 30 de ani de inovaţii puse în slujba clientelei şi sărbăreşte acest lucru premiind pe cele mai norocoase 30 de persoane dintre cele care au avut inspiraţia să opteze pentru calitatea şi performanţele Toshiba. Fiecare dintre acestea va primi câte un laptop de ultimă generaţie. Campania mai durează puţin timp, aşa că ar trebui să ne grăbim.

Eu chiar mi-am pus în gând să-mi cumpăr un laptop. Şi uite că vreau neapărat să fie fabricat de Toshiba, pentru a avea garanţia bunului-gust. Trebuie să văd ce produs corespunde nevoilor şi bugetului meu şi să-mi înregistrez produsul pe www.30anideinovatii.ro. Astfel, voi putea câştiga unul dintre cele 29 de laptopuri Satellite Click Mini sau chiar marele premiu, un laptop KIRA.toshiba-30deani-de-inovatii-1024x543

Cum pot demonstra că nu sunt fraier

DwynMă săturasem de vechiul meu telefon mobil şi voiam să-mi iau un smartphone şi o tabletă. Fratele meu e inginer electronist şi i-am cerut părerea. El mă tratează ca pe un ţânc naiv şi crede că m-a crescut, deşi e mai mare cu doar 2 ani decât mine. L-am rugat să aleagă el nişte produse bune, până într-o anumită sumă. Vă prezint răspunsul lui, primit pe e-mail. Cu această ocazie, veţi vedea cum pot demonstra că nu sunt fraier.

Puştiule, mi-am făcut timp pentru a te ajuta să alegi produsele care îţi trebuie. Iată de ce îţi recomand să le cumperi de la magazinul online Dwyn Shop, de care mă leagă amintiri foarte plăcute:

Seriozitate – Dwyn Shop, cu 10 ani vechime în online, are în Bucureşti un showroom, în strada Thomas Ionescu nr. 9, în care poţi vedea, alege şi proba produsele alese.

Magazinul e membru ARMO (Asociaţia Română a Magazinelor Online), asociaţie care urmăreşte respectarea Codului de Bune Practici pentru Comerţul Online din România. E membru şi al Trusted.ro – Programul Naţional pentru Certificarea Magazinelor Online din România susţinut de GPEC, APC România şi Legile Internetului.

Opinia altor clienţi – Alţi cumpărători au numai cuvinte de laudă, iar acesta e un criteriu important în alegerea magazinului din care să-ţi faci cumpărături. De altfel, şi pentru produsele pe care ţi le doreşti, te interesează ce spun alţi clienţi despre ele.

Bună comunicare – Poţi comanda oricând, la orice oră, dar există şi un program în timpul căruia poţi consulta verbal sau online unul dintre specialiştii magazinului, care îţi va oferi toate informaţiile legate de produse. Chiar şi mass-media cere părerea specialiştilor de aici, pentru a-şi informa corect cititorii. Ce zici de asta?

telefon_mobil_microsoft_lumia_535_dual_sim_blackDiversitate – Magazinul îşi măreşte zilnic oferta de produse, dorind să acopere o gamă tot mai largă de produse electronice şi electrocasnice, de la accesorii la televizoare curbate. Mi-e greu să-mi închipui că un magazin cu o diversitate atât de mare de produse nealimentare primeşte marfă nouă zilnic, ca un centru de pâine. Asta înseamnă că produsele lui se vând ca pâinea caldă! Altfel, n-ar avea loc pentru stocarea lor. Logic, nu?

Preţ mic – Pentru produsele pe care le-am ales pentru tine, am făcut pe Google compararea preţurilor si am constatat că la Dwyn găseşti produsele la un preţ avantajos, dacă nu chiar cel mai mic. Anterior, făcusem acelaşi lucru, căutând pentru mine un televizor şi un laptop, şi la fel stăteau lucrurile, aşa că le-am cumpărat de aici. Acum mi-am întărit convingerea că preţurile de la Dwyn sunt convenabile pentru toate produsele din ofertă. Ba poţi plăti şi în 3-12 rate fixe, fără dobândă.

De aceea îţi recomand un smartphone Microsoft Lumia 535 Dual SIM Black, acum cu preţul redus cu 19%. Are GPS, ca să-ţi arate drumul spre casa mea, că văd că l-ai uitat, pare mic, dar are un display de 5”, 3G şi camera principală de 5 MP, ca să-mi faci poze, că un frate ai. Din oferta de tablete, am ales pentru tine un HP 7 Plus 1301 cu procesor Quad-Core, Android 4.2 Jelly Bean, diagonala de 7” şi cu preţul redus cu 23%.

Calitate – Absolut toate produsele din acest magazin sunt nou-nouţe, originale şi, dacă este cazul, au certificat de garanţie de la producător. În plus, orice produs reclamat în 24 de ore ca neconform cu pretenţiile clientului se schimbă imediat pe cheltuiala magazinului. Adică nu rişti nimic. Ba ai şi promoţii săptămânale.

tableta_hp_7_plus_1301_cu_procesor_quad_coreOperativitate – Comandând de la sediul firmei, poţi lua marfa imediat. Dacă faci comanda online astăzi, primeşti produsele în numai câteva ore, locuind în Bucureşti. Clienţii din provincie primesc comanda în maxim 24 de ore. Livrarea costă numai 15 lei.

Cost minim de transport – Transportul e gratuit pentru unele produse, iar în caz contrar, ai tarife mult mai mici decât practică orice firmă de curierat. Aici n-ai taxă de ramburs sau comision de asigurare a coletului strecurate pe şest pe factură, cum am păţit eu la alte magazine.

Siguranţă – Toate produsele sunt asigurate pe întreaga durată a transportului. Sunt mai multe modalităţi de a achita marfa. Poţi plăti cash direct în magazin, cash la livrare (atenţie, mai întâi verifică ce conţine coletul!), cu cardul în magazin sau online (sistem 3D secure).

De asemenea, beneficiezi de posibilitatea de a returna produsele în termen de 14 zile de la cumpărare, dacă nu eşti mulţumit, fără să te întrebe nimeni motivele. Nu-i grozav?

Service – Dwyn Shop asigură service post-garanţie la orice produs din oferta sa şi, în plus, dacă produsul respectiv a fost cumpărat de aici, trebuie să achiţi doar jumătate din costul manoperei, iar constatarea se face gratis. Mai mult, beneficiezi şi de extra-garanţie la reparaţie.

Buybak – Îţi poti face upgrade oricând pe perioada garanţiei la orice produs cumpărat de aici, putând opta pentru oricare altul din oferta magazinului, chiar şi din altă categorie. Sincer să fiu, Dwyn Shop este primul magazin despre care am aflat că îi oferă clientului această facilitate.

Aflând de toate aceste beneficii, orice om cu scaun la cap îşi va face cumpărăturile de aici. Puştiule, dacă îmi asculţi sfatul, cheltuieşti mai puţin şi-ţi rămân destui bani să-mi oferi o cină, pe care o voi accepta, cu condiţia să n-o găteşti tu. Dacă iei tableta şi smartphone-ul din altă parte, să ştii că eşti fraier, nu te recunosc drept frate şi nu eu te-am bătut în cap._Panorama6_small

Bărbaţii sunt de patru ori mai atenţi la prieteni decât la partenere

toaletăUnu din doi bărbaţi spune că-i un rău ascultător. Are dreptate. Bărbaţii n-au o capacitate prea mare de concentrare asupra unei teme de discuţie. Sigur, sunt şi excepţii: când vorbesc cu amicii despre ce îi interesează cel mai mult, femei şi sport. Un studiu a arătat că bărbaţii sunt de patru ori mai atenţi la o conversaţie cu prietenii, decât la aceea cu partenerele lor.

La studiu au participat 2.000 de persoane de ambe sexe şi s-a constatat că, în majoritatea cazurilor, bărbaţii pot conversa atenţi cu partenerele lor timp de numai 6 minute, după care nu se mai pot concentra. În schimb, ei pot participa la o discuţie cu prietenii despre viaţa lor sexuală şi despre evenimentele sportive timp de 25 de minute, până să-şi piardă interesul.

Acelaşi studiu a mai concluzionat şi că doamnele ascultă pentru mai multă vreme şi cu interes mai ridicat, dacă sunt implicate într-o discuţie cu prietenele, decât atunci când conversează cu partenerii lor de viaţă.

Subiectul cel mai des adus în discuţiile masculilor este sportul, pe care îl preferă mai mult de jumătate dintre bărbaţii chestionaţi, fiind urmat de filme şi sex. Pentru femei, subiectul preferat de conversaţie cu prietenele este relaţia lor de cuplu, pe care 55% dintre cele intervievate l-au indicat drept temă predilectă.

Cercetătorii au mai descoperit că cel mai nepotrivit moment de a încerca să-i captezi atenţia unui bărbat este în timp ce acesta se uită la un meci televizat, când caută ceva pe canalele TV şi dacă se joacă cu o aplicaţie de pe tabletă sau telefonul mobil.

Un bărbat ratează, în medie, de cel puţin patru ori într-o săptămână momentul în care ar fi trebuit să-şi asculte consoarta. De cele mai multe ori, bărbaţii spun: „Bine, dragă”, ca să scape de conversaţie, însă fără să reţină nimic din ce le-a fost comunicat.

Temele de discuţie care îi determină pe bărbaţi să-şi piardă atenţia în timpul unei conversaţii cu partenerele lor sunt cele legate de oameni pe care nu-i cunosc, urmate de discuţiile despre colegii de muncă ai femeilor, despre celebritatinavigare pe internet, informatii, noutati şi îmbrăcăminte. Bărbaţii nu sunt interesaţi nici de lucrurile pe care partenera lor le-a văzut pe reţelele de socializare online, de horoscop şi despre ce au mâncat la prânz.

55% dintre doamne au declarat că sunt vigilente şi verifică în mod regulat atenţia partenerilor, pentru a se asigura că aceştia chiar ascultă ceea ce le povestesc ele. Peste o treime dintre cele chestionate au afirmat că un semn obişnuit al faptului că partenerii nu le ascultă e durata îndelungată până când aceştia răspund la o întrebare, privirile lor pierdute sau fixe.

Mai mult de un sfert dintre doamne au spus că lipsa de atenţie a partenerilor e vizibilă şi atunci când aceştia nu-şi iau privirea de la telefon, tabletă sau televizor. Peste o cincime dintre bărbaţi au recunoscut că navighează pe internet şi vizionează meciuri de multe ori în timp ce vorbesc la telefon cu consoartele lor.

Conform studiului, şi bărbaţii, şi femeile au recunoscut că preferă să împărtăşească informaţiile importante cu cei mai buni prieteni, nu cu partenerii lor de viaţă, fiindcă aceştia din urmă nu se arată la fel de interesaţi de noutăţile spuse de ei.Casnicie

Sursa: aici

Messi, SpongeBob ori Suleyman Magnificul?

tv_27__samsung_led_tv_monitor_t27b550__1920_x_1080___open_boxAm scris mai demult despre năravurile bărbaţilor. Desigur, fiecare om are nişte obiceiuri proaste, de care greu se dezbară, dar unele dintre ele sunt comune. De exemplu, bărbaţii confiscă telecomanda, iar dorinţa de a vedea numai fotbal la televizor poate crea drame. Cum te descurci dacă tu vrei să-l vezi pe Messi, soţia ta, pe Suleyman Magnificul, iar copilul vostru, pe SpongeBob?

Împărţirea telecomenzii nu funcţionează mereu. Dacă cele trei personaje se încăpăţânează să acţioneze concomitent, unde credeţi că ajunge telecomada? Aţi, ghicit, la cel mai tare din casă. Logic, nu? Şi uite aşa noi, adulţii, ne luăm adio de la programele preferate, iar piticul nostru, Ionuţ, se uită liniştit la aventurile unui burete…

O vreme, noi am rezistat ispitei de a-i smulge copilului telecomanda din mână. Şi, ca să ne dovedim nouă înşine că nu suntem nişte părinţi denaturaţi şi vrem să rezolvăm problema paşnic, în mod democratic, am ţinut un consiliu de familie, de la care a lipsit motivat piticul: avea o treabă care nu suferea amânare, cu buretele Bob şi cu pinguinii din Madagascar. Desigur, în faţa unei asemenea concurenţe la atenţia copilului, eram neputincioşi…

Ne-am mutat în bucătărie, ca să ţinem şedinţa de lucru. Doamna inimii mele mi-a propus să mutăm televizorul în dormitorul nostru. Gândul de a-l avea pe Suleyman chiar în dormitor, mi-a crescut adrenalina şi am refuzat. Desigur, din motive practice: Ionuţ ar fi adormit în patul conjugal, perspectivă de neacceptat.

Posibilitatea de a muta televizorul în camera piticului n-a fost luată în discuţie, aşa că, în unanimitate de voturi, ne-am hotărât să lăsăm televizorul la locul lui, în sufragerie. Eram mulţumiţi că luaserăm o decizie înţeleaptă, însă ne-am dat seama că, de fapt, nu rezolvaserăm problema. Ca urmare, am hotărât dictatorial, fără să-mi consult consoarta: trebuie să mai luăm un televizor.

Ca să-i fac o favoare, mi-am întrebat în treacăt doamna dacă preferă vreun magazin. Spre uimirea mea, a răspuns afirmativ şi a înşfăcat laptopul:

telefon_mobil_alcatel_one_touch_pop_c1_full_white– Uite aici, cred că magazinul ăsta online are cele mai mici preţuri de pe piaţă! Unele televizoare au reducere şi de 46%! Facem comanda şi, în aceeaşi zi, ne livrează gratis produsele. Şi au de toate, telefoane, tablete, aparatură audio şi video, electrocasnice…

Adică soţia mea se gândise deja că ne mai trebuie un televizor, dar m-a lăsat să-mi vină mie ideea, hoţomana!

– N-are cum să-ţi livreze imediat televizorul, am protestat eu.

– Ba da! E un magazin cu 10 ani de experienţă, deci oamenii lor sunt serioşi şi ştiu să se organizeze. Mi-a spus săptămâna trecută Rodica de la contabilitate de existenţa lui. Şi-a luat de acolo o tabletă şi încă ceva şi i s-a livrat totul în aceeaşi zi! Sunt prompţi şi serviabili. E foarte mulţumită de serviciile lor.

– Uite ce prostii discutaţi voi la serviciu!

– Ba eram în drum spre grădiniţă, iubi, să-l iau pe pitic.

– Magazin online… E bun, dar dacă prefer să pun mâna pe ce cumpăr?

– Au şi un magazin fizic, chiar aici, în Bucureşti, în care poţi vedea şi proba orice produs, un showroom, deschis şi sâmbăta. În plus, poţi să faci comandă non-stop. Şi poţi lua legătura cu ei verbal sau online, să te consulţi cu un specialist de-al lor. Mai mult, beneficiem de posibilitate de retur timp de 14 zile de la livrare, dacă nu suntem mulţumiţi de produs.

– Da, văd că toate produsele sunt originale, cu certificat de garanţie de la producător şi orice ai cumpăra defect poate fi reclamat în 24 de ore şi se schimbă pe loc, pe cheltuiala magazinului.

– Şi plata cum se face, iubi?

– Plata, uite, scrie aici: cash la magazin sau la livrare (după ce verificăm coletul), cu cardul în magazin sau online, ba chiar şi în rate. Îmi place şi că asigură service post garanţie, iar dacă produsul e cumpărat de la ei, beneficiem de reducerea la jumătate a manoperei, iar constatarea e gratuită. Ba avem şi extra-garanţie la reparaţie. Au o mare diversitate de produse. Bună treabă!

După ce ne-am hotărât să cumpărăm un televizor Samsung, cu 42% reducere, i-am dat vestea lui Ionuţ, chiar dacă n-avea drept de veto. El ne-a privit grăbit, între două desene animate, după care ne-a întrebat:dark_blue_color__bluetooth_keyboard_for_10_1__windows_tablet__pmp810e_pmp810e3g__use__micro_usb_cha

– Pentru voi amândoi?

Atunci ne-am dat seama că piticul avea dreptate, suntem doi, cu preferinţe diferite. Aşa că am comandat încă un televizor Samsung, cu 28% reducere! Şi am mai ochit o tabletă Prestigio şi un smartphone Alcatel. O să-i cumpăr măcar unul dintre produse soţiei mele, de ziua ei…