Sunt Cristi, ăla cu câinele, dar altul!

Presiunea străzii mă strivește și mă văd nevoit să fac mărturisiri complete. Recunosc, eu sunt Cristi, ăla cu câinele! N-am cum să neg, se vede de la o poștă! Dar nu eu am acel pitbull mic și arțăgos, care nu-i dă pace unui cetățean cumsecade, alegător conștiincios în ultimii 20 de ani, de unde și starea națiunii, fie vorba între noi. Ei bine, da, mărturisesc, sunt Cristi, ăla cu câinele, dar alt câine, aristocrat, de-i zic javră. Și, de fapt, nici n-am un câine, ci două pisici. Așa că nu mai strigați după mine, oameni buni!

Prietenii și cunoscuții s-au luat de mine, cică să-mi chem câinele la ordine! Și asta n-ar fi nimic, dar și o mulțime de necunoscuți strigă că atitudinea mea e intolerabilă și că trebuie să ies la iveală. Fraților, vă jur, nu sunt Cristi! Adică sunt Cristi, dar nu ăla pe care-l căutați! Și chiar dacă aș fi, cu toate că, repet, nu sunt, de ce să-mi chem câinele? Câinele ăla alb e bine educat și-i pedepsește pe bipezii care și-au băut mințile. Ești beat, el te înhață, deci are o funcție educativă lăudabilă în societatea românească de azi.

Nu mai spun că cizmele acelui, hai să-i zic, om sunt două și una mai apetisantă decât cealaltă. Cum să-i ceri un pitbull să-și deschidă fălcile din ele? Păi e ca și cum ai avea pretenția ca guvernul sau președinția să facă ceva pentru populație! Nu vă dați seama ce cereți?! Și de ce s-o facă? Cetățeanul de pe gard care a votat constant de 20 de ani încoace e atât de beat, încât trebuie să se țină bine de țigară, ca să rămână în picioare!

Dar să știți că asta-i starea lui obișnuită. Așa că și la urne se duce pe două cărări. Și bag sama că și mulți alții sunt extrem de euforici când votează și i-au ales pe cei care ne conduc. Deci mulțumiți-i câinelui pentru gestul lui nobil! Cristi, bă Cristi! Trimite-ți câinele și-n Parlamentul rușinii naționale!

Cristi, bă Cristi! Vezi că populația României iese sâmbătă, 30 ianuarie, în stradă, să te strige! Pe la orele 15:50. Și nu mă strigă pe mine, Cristi, ăla cu câinele, ci pe tine, Cristi, ăla cu câinele! (E alt câine, iar eu sunt alt Cristi, înțelegeți, fraților!) În tot cazul, Cristi, ăla cu câinele, ia aminte că vreo 11.000 de oameni de bine vin să te caute în Piața Unirii, că-i aproape de Parlament! Și de asta mă gândesc să-ți iei și pitbullul cu tine. Dar ai grijă să fie flămând și nervos! E adevărat, parlamentarii n-au cizme, dar au și ei câte două picioare ascunse în pantaloni de firmă, care sunt tare apetisante pentru câini.

Cristi, bă Cristi! Mai bine du-te în Parlament cu o haită întreagă de pitbulli!

S-a panicat fiindcă i-a vorbit mortul din sicriu!

bărbat cu televizor mareAu trecut ani buni de când n-am mai trecut prin Turnu Severin. Am nişte rude şi prieteni prin oraş. Acolo am auzit nişte întâmplări cunoscute de mulţi localnici. Pe unul dintre eroii acestora l-am cunoscut şi mi-a povestit el însuşi păţania sa. Tot acolo am aflat că un miliţian s-a panicat fiindcă i-a vorbit mortul din sicriu şi de ce nu-i bine să ai o amantă prin vecini.

L-a ajutat pe hoţ să care bunurile pe care i le furase!

Era într-o vară după 1990, când televizoarele color costau destul de mult şi nu existau în casele tuturor românilor. O parte din concediul de odihnă mi-am petrecut-o în Turnu Severin. Într-o seară ni s-a stricat televizorul, ori peste puţină vreme începea un film pe care voiam neapărat să-l vedem. Ruda mea mi-a spus că vom merge la Doru, un prieten din acelaşi bloc cu 4 etaje, acesta locuind, ca şi ruda mea, la ultimul nivel.

Eu atunci am făcut cunoştinţă cu Doru, un băiat destupat la cap şi cu simţul umorului. Cum până la film mai era vreme, ruda mea l-a îmbiat pe Doru să ne povestească cum l-a ajutat pe hoţ să ducă lucrul pe care îl furase de la el din casă.

– Da, chiar aşa a fost, că m-am făcut de basm în cartier. Tocmai mă întorceam acasă şi, când să intru în bloc, am văzut un individ cum căra un televizor mare în braţe şi voia să iasă pe uşă. M-am grăbit să-i deschid omului uşa, ba am şi pus mâna pe televizor, să-l ajut să-l bage în maşina care-l aştepta. M-am şi gândit că televizorul pare a fi exact ca al meu.

Pe atunci erau doar televizoare alb/ngru. Mă rog, omul mi-a mulţumit, a pornit maşina şi eu am urcat. Când am deschis uşa, am văzut imediat că era ceva neregulă. Era multă dezordine în casă, în schimb lipsea televizorul! Atunci mi-am dat seama că individul pe care îl ajutasem era chiar hoţul. Acesta urcase pe bloc şi coborâse în balcon. Cum e cald afară, uşa balconului era deschisă. A fost ca o invitaţie la furat…

Un miliţian a sărit dintr-un camion aflat în plină viteză

În acelaşi concediu am aflat un soi de mit urban care circula prin Turnu Severin. Sincer, mi se pare greu de crezut, dar aşa mi s-a povestit de către nişte oameni serioşi. Unui sătean de pe lângă Vânju Mare i-a murit o rudă. Era înainte de 1989. Desigur, s-au demarat pregătirile de înmormântare. Săteanul şi-a convins un amic să meargă împreună cu el la oraş, cu camionul lui, să-l ajute să aducă acasă un coşciug. S-au dus în oraş, au cumpărat o raclă şi au urcat-o în camionul descoperit.

Tocmai se întorceau acasă, în sat, când le-a făcut semn un autostopist. În cabină nu mai era loc, dar autostopistul se putea urca în spate. I-au spus omului că tocmai au cumpărat un coşciug. Individul s-a aşezat pe sicriu şi a început să citească un ziar, dar a început ploaia. Mintos, omul s-a băgat în sicriu, punându-şi picioarele pe ziar şi trăgând capacul după el.

După puţin timp, un miliţian i-a făcut semn şoferului să oprească. L-a rugat să-l ducă şi pe el o bucată de drum.

– Bine, sigur, dar n-avem loc în cabină. Suiţi-vă în spate, vedeţi că mai e cineva!

Miliţianul a urcat şi a văzut coşciugul. S-a gândit că acel “cineva” e mortul din raclă. A şters puţin coşciugul cu mâna şi s-a aşezat pe el. Camionul mergea, dar ploaia îl făcuse ciuciulete. La un moment dat, miliţianul a auzit o voce din sicriu:

– Coane, mai plouă afară?

Îngrozit, milţianul a ţâşnit în picioare şi a sărit din camion. Se zice că şi-ar fi rupt un picior şi nişte coaste…

De ce e riscant să ai amanta prin vecini

O altă întâmplare mi-a fost povestită de ruda mea şi de Doru, prospătul amic căruia i se furase televizorul. În blocul alăturat de al lor locuia un individ însurat, care avea o amantă chiar în blocul de vizavi. Nu existau ghene la fiecare etaj, ci în faţa blocurilor erau nişte containere mari pentru resturi menajere. Trebuia să cobori cu găletuşa ori sacul cu gunoi şi să arunci resturile acolo.

Individul infidel i-a spus neveste-sii că trebuie să plece în delegaţie o săptămână. Şi-a făcut bagajul, ba nevastă-sa l-a şi ajutat şi a plecat la serviciu. Bărbatul şi-a luat geamantul şi s-a dus la amantă, înbărbat în pijama blocul de vizavi. După vreo trei zile, noaptea, pe la 11, după ce băuse zdravăn nişte bere, a coborât scările, să golească găletuşa de gunoi, deşi era îmbrăcat numai în pijama. Tocmai arunca resturile, când un vecin de palier se întorcea acasă.

S-au luat la vorbă, amicul l-a servit cu o ţigară, au intrat în bloc şi au urcat scările. Desigur, în virtutea obişnuinţei, omul nostru, cu ţigara în gură şi cu găletuşa în mână, a dat să intre la el în casă, dar uşa era încuiată. Aşa că, nervos, a sunat la uşă. I-a deschis nevastă-sa, care a încremenit văzându-şi bărbatul în pijama…

Renuntarea la fumat incepe cu tigara electronica

Kit Nanoline 510Am un prieten, Florin, fumator inrait, care da gata zilnic doua pachete de tigari scumpe, de parca n-ar tusi la fel, daca ar cumpara unele mai ieftine. N-o sa va spun cunoscuta poveste care concluzioneaza ca daca ai pune banii de tigari deoparte, in nu stiu cat timp, ai putea sa-ti iei nu stiu ce masina scumpa. Astea sunt basme. Nimeni n-ar putea face asta. Dar Florin cauta o solutie reala de a se lasa de fumat. Poate ca drumul spre renuntarea la fumat incepe cu tigara electronica.

Stiu ca Ernest Hemingway a spus: “Cel mai usor lucru din lume este sa te lasi de fumat. Eu m-am lasat de o suta de ori pana acum!”. Desigur, pe vremea lui, nu exista tigara electronica. Mai stiu ca am eu insumi am incercat sa aplic metoda tatalui: taiam tigarile in doua si practic fumam mai putin de fiecare data cand imi aprindeam una. Metoda asta n-a dat roade si in cazul meu. Pur si simplu, imi aprindeam tigara mai des.

Desigur, ca si Florin, acum, am cautat un sfat pertinent la prieteni. Unii mi-au spus de plasturii cu nicotina. Mi s-a parut o idee proasta: imi lipseau gesturile tipice, individuale pentru fiecare fumator, felul in care pipaiam tigara si mi-o aprindeam, apoi cum trageam din ea si, la sfarsit, stingeam mucul. Plasturii nu-mi satisfaceau aceasta placere pe care o simteam stiind ca rasplata va fi negresit a mea, fumul de tigara.

Am incercat si tigarile medicinale. Mi s-au parut oribile. Dar poate tocmai asta era ideea, sa te scarbeasca. In tot cazul, nu mi-au folosit. In cele din urma, ca jertfa suprema, pur si simplu am refuzat sa mai fumez. Sigur, mi-a fost extrem de greu. Acum ii inteleg pe drogatii care intra in sevraj, atat ca eu n-am facut chiar atat de urat. Desi m-am lasat de fumat de ani buni, si acum, in timp ce scriu, imi lasa gura apa dupa o tigara.

L-am sfatuit pe Florin sa-si puna ambitia la incercare. N-ar avea decat de castigat. Mi-a spus ca nu poate, drogul asta e mai puternic. Stiam, ii lipseste motivatia. Mie mi-a spus doctorul ca chiar trebuie sa ma las de fumat. Altfel, as fi avut mari probleme de sanatate. Florin nu-i in aceeasi situatie. Voiam sa-l ajut.

Asa ca am citit cate ceva despre tigara electronica si mi s-a parut o alterativa buna, mai ales ca puteai alege sa fumezi nu numai fara gudroane si oxid de carbon, ci si fara nicotina, daca vrei. Asa ca i-am spus sa caute pe net tigari electronice ieftine si sa-si aleaga un produs de la cel mai mare distribuitor al produselor de acest gen din tara, cu cel mai bun raport pret/calitate de pe piata. Sper ca asa se poate lasa de fumat.

Pasionat de călătorii

NikonAm un prieten, George, care se dă în vânt după călătorii. A fost în multe ţări ale lumii şi acum s-a hotărât să plece într-o călăorie în câteva state din America de Sud. Vorbeşte fluent spaniola şi portugheza. De altfel, a fost de câteva ori în Spania şi Portugalia. El spune că e un călător pasionat. Desigur, are aparate de fotografiat şi de filmat cu care a făcut o mulţime de instantanee şi filme prin locurile în care a umblat. El e profesor de istorie şi geografie, dar niciodată n-am înţeles cum îşi finanţează acest hobby costisitor.

Am vorbit zilele trecute la telefon şi a rămas să trec astăzi pe la el, să stăm la un pahar de vorbă. Pahar e impropriu spus, fiindcă m-a servit cu o cafea. Mi-a spus că trebuie să viziteze câteva ţări din America de Sud. Nu fusese în călătorii pe acel continent, deşi avea o mulţime de cunoştinţe despre el şi despre fiecare ţară în parte.

– Trebuie să faci călătorii? Cum adică trebuie, Gică? E ca şi cum ţi-aş spune eu că trebuie să citesc un roman, când de fapt fac asta de plăcere…

– De plăcere, băiete, sigur că da, însă am un contract cu o televiziune şi cu o revistă de călătorii, aşa că, chiar dacă n-aş vrea, ar trebui să plec. George îşi aprinse o ţigară şi reluă: În vară o să fiu şase săptămâni plecat. Aşa că m-am uitat să văd ce aparatură foto şi video pot lua cu mine. Spre ruşinea mea, am aparatură veche de 3 ani…

– Şi ce, nu mai e bună?

– Eh, e, dar ştii cum s-a îmbunătăţit tehnica în domeniu în 3 ani?

– Lasă, Gică, eu fac poze cu telefonul şi sunt foarte bune…

George se amuză de spusele mele şi reluă:

– O să rămân, deocamdată, cu vechiul meu aparat foto nikon, că nu-mi permit altul, dar camera 360, o lomography spinner, tot mi-o iau. Dacă ai ştii ce ieftină e… Să tot filmezi în călătorii!

– Dar ce, un aparat foto e mai scump?

F64– Păi eu aş vrea tot un nikon, dar cu filmare full HD. Nu intru în amănunte tehnice, dar îţi spun doar că poate costa şi de zece ori mai mult!

– Bine, dar dacă-l iei în rate?

George îşi strivi mucul de ţigară în scrumieră şi rămase pe gânduri câteva secunde, după care murmură:

– În rate, zici… Ştii că nu eşti fraier?