Vreau să-mi cumpăr scaune din Asia!

De curând m-a vizitat Andrei, un vechi prieten. Am stat de vorbă la o cafea în bucătărie. El e trupeş şi, când s-a aşezat, scaunul a protestat, scârţâind amarnic. Am stat ca pe ace tot timpul, de teamă să nu se rupă scaunul sub personalitatea lui. Adevărul e că scaunele din bucătărie sunt vechi şi ar trebui înlocuite. Şi Andrei mi-a sugerat asta, povestindu-mi cum şi-a achiziţionat el scaune tocmai din Indonezia. Acum vreau să-mi iau şi eu scaune de bucătărie din Asia!

Prietenul meu mi-a explicat cât de simplu şi rapid a rezolvat el problema înlocuirii scaunelor de bucătărie.

– Mai repede decât mă aşteptam au ajuns scaunele asiatice de care ţi-am spus. Ca să le strici, trebuie să fii un mastodont.

– Păi, fie vorba între noi, eşti cam corpolent. Depăşeşti suta de kilograme?

– Eh, aveam o personalitate zdrobitoare! Dar am slăbit şi acum mă bate vântul. Am numai 95 de kile. Ei, şi cum îţi zic, mi-au sosit scaunele din Indonezia în numai 24 de ore. Şi astea mă ţin…

– Cum să-ţi sosească de acolo în numai 24 de ore?!

– Păi le-am cumpărat din primul magazin de scaune care s-a deschis pe litoral. Importă scaune şi alte cele din Asia şi, în curând, şi din Europa. Comandă anual mii de scaune din Macao, Vietnam, Hong Kong…

– Aha! Păi dacă era să-ţi comanzi tu însuţi doar 4 scaune de bucătărie din Indonezia, te costau o avere!

– Probabil! Ori alea suportă şi 100 de kile. Nu ca ale tale!

– Mda, ia-ţi ceaşca de cafea şi hai în living, că scaunul ăsta nu mai rezistă multă vreme! Ai şi tu dreptate, îmi trebuie scaune noi. Şi au fost scumpe?

– Preţurile sunt rezonabile şi livrarea e gratuită. Le poţi comanda de pe site-ul lor.

– Grozav! Ia să ne uităm noi pe site! Aha, uite, astea elegante îmi plac. Au spătar ergonomic şi sunt tapiţate cu piele ecologică. Şi rezistă la 100 de kile! Dar uite ce de mobilier!

– Sigur! Au mese şi tot felul de scaune: pentru terasă, de bar, de relaxare, directoriale…

– Ei, Andrei, mă bagi la cheltuială! Tare îmi face cu ochiul un scaun sau un fotoliu de masaj! Uite, acest acest fotoliu cu funcţie de masaj. Zice că, pe lângă un taburet pe care mi-aş pune picioarele, are un sistem de masaj în 6 puncte. Ah, ce bine m-aş simţi în el, pe pielea asta ecologică! Dar nu-mi ajung banii şi pentru scaune, şi pentru fotoliu…

– Nu-i nimic, acum comanzi doar scaunele. Mai apoi, comanzi fotoliul şi ţi se face un discount, pentru că deja eşti clientul magazinului…

– Bună treabă! Numai surprize plăcute îmi fac băieţii ăştia: comand simplu prin telefon sau prin e-mail, am livrare gratuită prin curierat rapid, discounturi pentru clienţii vechi şi, după câte văd, dacă nu sunt mulţumit, pot rambursa marfa în 14 zile…

– Da, şi primeşti banii înapoi, dar n-are ce să nu-ţi placă, au marfă de calitate. Vei vedea că le vei deveni client fidel!

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Performanţă, calitate şi bun-gust

Am un unchi în vârstă de 85 de ani. Are artrită, reumatism şi alte afecţiuni. Dar îl admir pentru faptul...

Un magazin ideal pentru pasionații de mișcare

Orice om care dorește să aibă o viață sănătoasă la orice vârstă trebuie să fie activ, să facă mișcare zilnic...

Bolnavii se tratează cu escrocherii

Într-o ţară în care sistemul medical e în comă profundă, bolnavii disperaţi încearcă să se trateze cu siropuri şi poţiuni-panaceu...

Close