Zece ani de fericire

Aş vrea să vă relatez cum am pierdut zece ani de fericire din cauza nesiguranţei şi neştiinţei mele. Acum, când sunt adult, e mult mai uşor să descopăr ce greşeli am făcut în trecut. Încă nu s-a inventat maşina timpului şi trebuie să accept faptul că aceşti zece ani sunt definitiv pierduţi, sacrificaţi pe altarul adolescenţei. Sau, poate, acesta a fost tributul obligatoriu de plătit procesului de maturizare.

Ştiţi şi voi cum e să te îndrăgosteşti prima oară. Sigur, acum ştiu că totul face parte din legea firii şi că trecem cu toţii prin aceleaşi stări: speranţă, bucurie fără margini, iluzii spulberate, neagra deznădejde, toată gama de sentimente trăite la maxim.

Cu siguranţă, EA era cea mai frumoasă, cea mai pură, cea mai cuminte şi isteaţă, iar eu eram cel mai fericit om din lume fiindcă îmi zâmbise. Şi voi aţi trecut prin astfel de stări şi pentru fiecare dintre noi dragostea noastră era cea mai curată. Şi, paradoxal, cu toţii aveam dreptate.

Eram colegi în primul an de liceu, dar nu de clasă. Orarul nostru era cam acelaşi, aşa că ne întâlneam adesea în drum spre şcoală. Şi datorită zâmbetului Ioanei, pe care l-am interpretat ca pe un semn de încurajare, am avut curajul nebunesc de a-i cere să ne întâlnim. Spre surpriza şi bucuria mea, a acceptat, însă abia duminică era liberă. Dar mai erau patru zile lungi până atunci.

Poate vi s-a întâmplat şi vouă şi un vis să vă fie spulberat de un amănunt minor acum, dar atât de important la 16 ani. Număram zilele, care voiam să se scurgă cât mai repede, până la prima mea întâlnire cu fiinţa iubită. Dar, stupoare! Pe fruntea mea apăruse peste noapte un ditai coşul. L-am simţit sâmbătă dimineaţă. Parcă mai avea puţin şi apărea un corn, ca de rinocer!

I-am arătat mamei coşul care îmi sluţea chipul. Nu înţelegeam cum de poate fi atât calmă, în timp ce constata: “Mda, acnee juvenilă, nicio surpriză”. Cum nu era nicio surpriză, când eu aveam întâlnire cu Ioana a doua zi?! A îmbibat puţină vată într-o soluţie, mi-a şters fruntea cu ea şi a decretat: “Trebuie să aştepţi să se usuce”. Cât să aştept? O oră, două? Dacă dura mai mult, era o tragedie!

Pe vremea aceea aveam cursuri sâmbăta şi peste două ore trebuia să plec la şcoală. Sigur aveam s-o văd într-o recreaţie pe Ioana şi urma să confirmăm amândoi că rămâne cum stabiliserăm întâlnirea. Mă gândisem să mergem la un film romatic, după care să ne plimbăm într-un parc, dar toate astea mi se păreau acum un vis prea îndepărtat pentru a deveni realizabil.

Mi-am luat geanta cu cărţi şi, înainte de a ieşi pe uşă, m-am uitat ultima oară în oglindă. Am făcut-o cu teamă, sperând că acel coş hidos nu se mai vede. Speranţe deşarte: coşul parcă era şi mai vizibil, era cât un bob de mazăre! N-am ieşit din clasă decât în ultima recreaţie. Imediat am văzut-o pe Ioana pe culoar, m-am dus la ea şi, privind în pământ, m-am scuzat şi am contramandat întâlnirea. Apăruse ceva neprevăzut.

Apoi am ocolit-o pe Ioana şi timp de două săptămâni am suferit îngrozitor. Ştiţi şi voi cât de tare doare dezamăgirea în dragoste. Şi numai eu eram de vină. În cele din urmă, am ajuns la concluzia că vârsta era vinovată. Supărarea mea nu mai avea obiect. Bineînţeles, au urmat alte iubiri, dar prima dragoste n-am uitat-o, ca şi voi, probabil.

După terminarea facultăţii, a trebuit să-mi ridic diploma. Nu mică mi-a fost surpriza când, lângă rectorat, m-am întâlnit cu Ioana. Însoţea o prietenă care trebuia să facă acelaşi lucru. A vorbit cu mine de parcă ne-am fi despărţit cu o zi în urmă, nu acum zece ani. După ce ne-am ridicat diplomele, prietena Ioanei s-a făcut nevăzută. O fată bună şi discretă, cu care ulterior m-am împrietenit.

Unde am fost cu Ioana, ce am vorbit, cum ne-am distrat şi cât de bine ne-am simţit sunt lucruri numai ale noastre. Şi voi aveţi secretele voastre. Vă mai spun doar că m-a întrebat ce s-a întâmplat în urmă cu zece ani, de n-am mai vrut să ies cu ea. Mă supărase cu ceva?

I-am povestit că un coş imens fusese cauza. Îmi era ruşine să apar aşa. A izbucnit în râs. „Nu se poate, cum un coş? Numai atât, un coş?!” I-am răspuns că aveam circumstanţe atenuante. Nu era orice coş! Era tartorul coşurilor, cel mai mare şi mai hidos coş din lume!

Vă mai spun doar că, după 5 luni, ne-am căsătorit. De atunci a trecut ceva vreme. Fiica noastră de 15 ani avea un of: îi apăruseră nişte coşuri pe obraz. Ioana a ridicat din umeri. „Stai liniştită, e doar acnee juvenilă!” Parcă auzisem şi eu remarca asta… I-a cumpărat câteva produse de piaţă împotriva acneei. După numai 3-4 săptămâni, chipul ei era perfect. Eh, dacă ştiam şi eu acest secret, cu siguranţă, n-aş fi pierdut zece ani de fericire…

Comments

comments

8 Comments

  1. Vienela 04/11/2013
    • Javra 04/11/2013
      • Nice 05/11/2013
        • Javra 05/11/2013
  2. elly weiss 12/11/2013
    • Javra 12/11/2013
      • elly weiss 12/11/2013
        • Javra 12/11/2013

Leave a Reply

Read more:
Recomandările săptămânii

M-am hotărât să înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, intitulată, cel puţin momentan, „Recomandările săptămânii”, din lipsă de originalitate, în care...

IMBECILITATEA STATISTICILOR: mulţi bucureşteni sunt mulţumiţi de calitatea vieţii!

Nu-mi vine să cred! Peste trei sferturi dintre bucureşteni sunt mulţumiţi de calitatea vieţii din oraşul lor! Am citit de...

Cum poate avea o femeie căsnicia fericită

În multe familii există mici neînţelegeri, care însă pot degenera în certuri violente. Dezacordurile reprezintă unul dintre principalii factori de...

Close