„Ştii că eşti pe drumul spre succes, dacă îţi faci munca şi nu eşti plătit pentru aceasta.” Aserţiunea a fost făcută de Oprah Winfrey, după ce devenit miliardară în dolari. Seneca, în schimb, credea că succesul, în mare parte, stă in voinţa de a învinge şi că ar trebui să stăruim; Voiltaire, că succesul este copilul îndrăznelii; Winston Churchill spunea că succesul reprezintă abilitatea de a trece de la un eşec la altul, fără să-ţi pierzi entuziasmul; iar Robert Browning afirma că „un minut de succes poate şterge ani de nereuşite”. Astăzi vă voi prezenta nişte aserţiuni despre succes făcute de unii oameni cu har.
Pe când orice ratat crede că e o chestiune simplă ce ţine numai de noroc, mulţi oameni de spirit au făcut referiri mai mult sau mai puţin tehnice, asemănând succesul cu o casă. Astfel, David Brinkley afirma că un om de succes este acela care poate construi o fundaţie solidă cu cărămizile pe care alţii le aruncă în el. Unii spun că succesul e o scară care nu poate fi urcată cu mâinile în buzunar şi că în casa succesului nu există ascensoare; trebuie să urci treaptă cu treaptă.
„Tot ce ai nevoie în viaţă este ignoranţă şi încredere; astfel succesul este garantat”, credea Mark Twain, iar David Rockefeller puncta: „Succesul în afaceri presupune pregătire, disciplină şi muncă multă. Dacă nu eşti speriat de aceste lucruri, oportunităţile sunt mereu foarte mari”. Unii spun că secretul succesului este perseverenţa, alţii, că e dulcele fruct al eşecului, ori că reprezintă o călătorie, nu o destinaţie. Se mai zice că pentru a avea succes nu trebuie să nu dormi noaptea; e suficient să nu dormi ziua.
Desigur, atingând o astfel de temă, nu putem ocoli femeia, despre care Vasile Ghica zicea că reprezintă lucrarea de diplomă a lui Dumnezeu la subiectul estetică. Astfel, se spune că mulţi bărbaţi îşi datorează succesul primei lor soţii. Iar a doua soţie, succesului. Se ştie că în spatele oricărui bărbat de succes se ascunde o femeie. Menţionăm doar că la braţul unui astfel de om se afişează o femeie-trofeu.
Unii gânditori ne îndeamnă să ne judecăm succesul după lucrurile la care a trebuit să renunţăm pentru a-l obţine. Alţii cred că succesul este utilizarea la maximum a capacităţilor pe care le posedăm. Aristotel ne avetiza: „Poţi să eşuezi în multe feluri, în timp ce pentru a reuşi, ai o singură opţiune”. Cineva medita: „Optimistul nu are frână. Pesimistul nu are motor. Aşa că un om de succes are motivaţia optimistului şi prudenţa unui pesimist”. Se spune că ai de ales: ori eşti cel mai optimist dintre pesimişti, ori eşti cel mai pesimist dintre optimişti.
În tot cazul, Einstein ne sfătuia: „Încearcă să devii un om de valoare, decât să devii un om de succes”. Altcineva avertiza că orice succes în viaţă îţi măreşte semnificativ numărul de duşmani. Iar reciproca nu-i deloc valabilă. Alt gânditor spunea că nimic nu schimbă părerea ta despre un prieten mai mult ca succesul – al tău sau al lui. Thomas Dexter Jakes afirma că succesul poate fi la fel de ucigător ca şi eşecul, dacă nu eşti pregatit pentru el, iar Ambrose Bierce medita: „Succes, păcatul de neiertat faţă de semeni”.
După cum vedeţi, aserţiunile cu miez despre succes au făcute de alţii. Ce judecată de valoare ar mai putea avea un biet scrib? Poate că ar mai fi de adăugat butada unui microbist: „Ai, n-ai mingea, tragi la poartă. Să mai şi marchezi, ăsta da succes”.
Aş încheia cu vorbele lui Ralph Waldo Emerson: „Să râzi des şi mult; să câştigi respectul oamenilor inteligenţi şi afecţiunea copiilor; să câştigi aprecierea criticilor oneşti şi să înduri trădarea prietenilor falşi; să apreciezi frumuseţea, să găseşti ce e mai bun în ceilalţi; să laşi în urma ta o lume mai bună, fie printr-un copil sănătos, o grădină îngrijită sau o condiţie socială emancipată; să ştii pur şi simplu că cineva a respirat mai uşor doar pentru că tu ai trăit. Asta înseamnă să ai succes”.
Da, cred în sfatul lui Einstein, în magia vorbelor lui Emerson, totul pe fondul motivației optimistului şi prudenţei pesimistului…
Interesant articol, foarte bine punctate diferențele!
Doamne, mă regăsesc în prea multe ”metafore” și ”realități”!…
Doamne, câte Cristine prin metafore şi realităţi.
Sunteţi peste tot, Cristinelor!
…mai puțin succesul!…Hahaha…
Stai, că acum pui mâna pe el!
Până să citesc articolul tău aveam senzația că am eu probleme cu succesul. Acum realizez că eu sunt bine, succesul are probleme.
Da, succesul e bolnav şi nu vrea să ne îmbolnăvească,
de ne tot ocoleşte, asta vrei să spui, nu-i aşa?
Incheierea e cea mai buna… Nu esti cu adevarat un om de succes daca nu ai aprecierea altor oameni de succes!
Tind să-ţi dau dreptate.
“Succesul, este atingerea gradată a unui obiectiv nobil în viaţă”.
Earl Nightingale.
Acum am înţeles mai bine sensul mesajului (…). Oricum, articolul l-am scris (!! 🙂 )
Totuşi, descopăr cu stupoare că de la doctor (americanul Ph D) la jurnalist, toată lumea confundă succesul cu notorietatea şi popularitatea.
Fraţilor, vă recomand să citiţi Gustave LeBon, Psihologia mulţimilor.
Acolo e explicată clar diferenţa dintre “mob admiration”, admiraţia maselor şi succes.
Succesul, în opinia mea, e independent de numărul de gură-cască aflat în tribune şi care aplaudă sau tropăie din picioare, sau ţipă isterizaţi, când se petrece ceva pe placul lor. 😉
Desigur, succesul e absolut personal, nicidecum public.
Nu cred ca toti oamenii isi doresc cine stie ce succese. Ori, mai bine-zis, nu pentru toti a avea succes inseamna acelasi lucru. Oricum, pana si oamenii acestia plini de “succesuri” cam confunda succesul, ce se presupune a fi o reusita intr-o situatie anume, cu o viata plina de succese sau cu o cariera de succes. Ceea ce nu-i deloc acelasi lucru.
Fiecare avem succesele noastre in viata, mai mari, mai mici. Pentru unul inseamna o nota mare la un examen, pentru altul doar sa treaca acel examan, chiar si cu nota minima. Pentru altul succesul inseamna sa cuccereasca o femeie pe care i s-a pus pata, respectiv un barbat, in cazul unei femei…si tot asa…
Oricum succesul are atatea fatete cati oameni sunt pe pamantul asta…La fel si esecul.
Cum, există femei cărora li se pune pata pe câte un bărbat?!
Adică ăla nu trebuie să cucerească o redută, nu luptă?