Noi, alegătorii, ştiam că în parlament există o gaşcă solidă de infractori cu mari merite în ce priveşte promovarea faptelor de corupţie. Gaşca şi-a îngroşat rândurile şi fabrică legi, cu ingeniozitate şi tupeu, care să-i apere împotriva altor legi, care i-ar putea inculpa pe ei, arhanghelii politicii româneşti. Dar a venit primul semnal extern semnificativ al aprecierii activităţii neobosite şi prodigioase a acestui organism, care a fost recunoscut drept Persoana Anului 2013 la categoria Crimă Organizată şi Corupţie. Bravos, naţiune, halal parlament!
În sfârşit, munca şi ingeniozitatea parlamentului nostru au fost răsplătite. De 6 ani, Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) apreciază eforturile celor care promovează criminalitatea şi corupţia. Parlamentul României i-a surclasat pe temutul traficant de droguri Darko Saric, reprezentantul crimei organizate din Serbia şi Muntenegru, şi pe fiica președintelui Uzbekistanului, Gulnara Karimova, care a luat mită sute de milioane de euro, cu care şi-a cumpărat un palat în Franţa şi alte proprietăţi.
Dar, fără a le nega meritele celor doi, Sarici şi Karimova s-au dovedit a fi nişte dulci copii nevinovaţi, în faţa parlamentului nostru. Bag sama că, atunci când s-au alcătuit listele reprezentanţilor diverselor partide politice de la noi pentru a fi aleşi, au fost propuşi cei mai corupţi oameni politici. Comitetele directoare ale tuturor partidelor au analizat activitatea fiecărui candidat în parte, după modelul următor:
– Ce legături ai cu crima organizată şi corupţia?
– Am legături strânse cu capii clanurilor de interlopi din mai multe judeţe, i-am năşit pe unii dintre ei, m-am încuscrit cu alţii şi mă bat pe burtă cu criminali, proxeneţi, delapidatori, violatori şi alţi infractori. În plus, am primit şi am dat mită cât m-au ţinut curelele.
– Mda, am citit toate astea în CV-ul tău. Dar eşti inculpat în vreun proces penal?
– Sigur, am trei procese pe rol, pentru splălare de bani, delapidare şi extorcare de fonduri.
– E, vezi?! Cu astea te-ai scos! Te facem parlamentar, ca să-ţi continui şi să-ţi lărgeşti activitatea infracţională. Ai grijă, să nu ne faci de râs acolo! Fură cât poți! Vrem să fim mândri de tine!
Efectele s-au simţit rapid, actualmente, 28 de parlamentari au fost condamnaţi sau sunt inculpaţi în procese pentru corupţie. De asemenea, mai mult de 100 de primari sunt judecaţi pentru abuz în serviciu.
Amendamentele la Codul Penal propuse la sfârşitul anului trecut de parlament spun că preşedintele şi parlamentarii români nu mai sunt funcţionari publici şi nu mai pot fi acuzaţi pentru luare de mită şi alte fapte de corupţie. “Parlamentul român a ridicat corupţia la un nou nivel în Europa, legalizand-o”, a declarat un oficial al OCCRP.
Această organizaţie se pare că este cea mai mare asociaţie de jurnalism de investigaţie, având sute de membri care operează pe întregul mapamond. Numai anul acesta, OCCRP a fost finalistă sau chiar câştigătoarea a 5 premii internaţionale.
Cum în 2013 despre România s-a vorbit laudativ în cancelariile multor state ale lumii, întâmpinăm începutul de nou an înarmaţi cu entuziasm şi încredere în viitor, fiindcă putem spune cu îndreptăţită mândrie că patria e condusă de politicieni destoinici.
Actualizare
S-a scurs aproape un an de la apariţia acestui articol şi, între timp, au mai fost dibuiţi niscai parlamentari cu care ne putem mândri. Astfel, din 580 de parlamentari români, 35 au probleme cu legea, fiind în diverse situaţii:
11 sunt trimişi în judecată – 7 de la PSD, 2 de la PNL, 1 de la PMP, 1 de la PC;
17 sunt urmăriţi penal – 13 sunt de la PSD, 3 de la PDL şi 1 de la UNPR;
2 sunt condamnaţi în primă instanţă, unul definitiv cu suspendare, iar 4 cereri de urmărire penală au fost respinse. Unii sunt condamnaţi definitiv, dar nu pleacă din parlament, alţii sunt trimişi în judecată, iar câţiva nu pot fi cercetaţi fiindcă ceilalţi parlamentari au respins cererea de aviz.
Doar unul a demisionat când a fost trimis în judecată, invocând motivul că vrea să nu aducă atingere imaginii parlamentului! Ce caraghioslâc! Parlament înseamnă corupţie, delapidare şi alte fărădelegi. N-ai cum să-l mai pătezi. În tot cazul, alţi 3 parlamentari şi-au pierdut mandatul ca urmare a condamnării.
De remarcat că cei mai mulţi dintre aceşti parlamentari corupţi fac parte din coaliţia care conduce ţara şi avem a le mulţumi pentru viaţa bună pe care o ducem.
Sursa: aici.
Aleşii noştri…
Exact!
Dacă spun că n-am participat la ultimele alegeri, am circumstanţe atenuante? În fond, e vina noastră, a alegătorilor…
Se cheamă neparticipare. :))
În realitate, suntem prea mici ca să facem alegeri, cărțile se fac la nivel înalt, iar noi rămânem numai cu frustrările!
…și cu iluzia că avem posibilitatea de a decide, că trăim într-un stat democratic și alte prostii de-astea!
Nu suntem într-un stat democratic, ci poliţienesc. Pentru mine, primul semnal că ceva nu-i în ordine a fost acela în care am văzut cât de uşor sunt cumpăraţi şefii marilor sindicate. Li s-a dat un post mare în nu ştiu ce partid şi s-a terminat povestea. Sau ajungeau după gratii. Al doilea moment în care am întrezărit o parte de adevăr a fost acela în care am constatat că legea salarizării cadrelor didactice e călcată în picioare de guvernanţi. Al treilea moment important a fost cel în care oamenii Fiscului au fost înarmaţi şi li s-a permis să ne intre oricând în case (proprietăţi private). Desigur, între aceste momente semnificative pentru relevarea adevărului au fost şi altele, dar care conduceau către aceeaşi concluzie: România n-a fost niciodată un stat de drept, iar politicienii sunt o plagă. Politicienii care au gânduri curate sunt ameninţaţi şi pervertiţi. Ajung să se mânjească şi ei. Şi îşi spun că au procedat cu tact, fiindcă un politician deştept ştie să facă compromisuri. Iar în parlament nu prea contează culoarea politică. Votează legi care să acţioneze în favoarea lor, nicidecum a masei de manevră, cei care îi votează.
Nu va dura mult şi pentru că gândesc în acest fel, pot avea necazuri. Ar trebui cel puţin să tăcem cu toţii. Altfel, ştii bine că suntem într-un stat democratic…
Situatia e foarte grava.Nu ne lasa nici sa murim nici sa traim.In strainatate suntem huliti,iar la noi jecmaniti.Ai cui suntem oare?
Traiesc in alta tara , pe care azi o consider tara mea si nu ma simt deloc hulit. Sunt respectat si respect pe toata lumea.Tara de care vorbesc este Statele Unite ale Americii.
Trist dar adevarat.
Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) putea sa includa si guvernul condus de ponta pe langa parlament, pentru ca nu ar fi gresit deloc.
Just, e unul dintre cele mai corupte guverne,
dar se poate şi mai şi, vei vedea.
Ce sa zic?
Nu stiu cand si daca vom avea un parlament de care sa fim mandri…
Nu prea curând.