Multe ţări încearcă să promoveze un climat de muncă sănătos, iar altele testează politici care să ajute la păstrarea sănătăţii şi fericirii angajaţilor, pentru a se mări productivatea acestora. Suprasolicitarea şi stresul diminuează eficienţa. Ţările nordice sunt în topul celor mai fericite state din lume, iar politica lor se bazează pe un program de lucru echilibrat şi pe salarii mari. Vă rog să precizaţi cât durează în realitate ziua voastră de muncă.
S-a demonstrat că un program de lucru încărcat şi mai multe ore de lucru nu duc automat la creşterea productivităţii. Ţinând cont de acest fapt, autorităţile oraşului Göteborg (Gothenburg), al doilea ca mărime după Stockholm, capitala Suediei, vor demara în curând un experiment care vizează productivitatea bugetarilor.
Astfel, vreme de 12 luni, angajaţii din sectorul public vor păstra în continuare programul obişnuit de 8 ore zilnic, iar cei din al doilea grup vor lucra doar câte 6 ore pe zi, în condiţiile în care salariul lor nu se va modifica. Edilii preconizează că scurtarea programului va duce nu numai la creşterea eficienţei muncii, ci şi la o mai bună stare a sănătăţii angajaţilor, aceştia având nevoie de mai puţine zile de concediu medical.
Dacă, într-adevăr, în acest fel, şi productivitatea, şi fericirea lucrătorilor se vor îmbunătăţi, se va extinde programul de muncă de numai 6 ore pe zi la nivelul tuturor bugetarilor din Göteborg şi, ulterior, chiar din întreaga ţară. Acest oraş are în jur de 500.000 de locuitori, iar Suedia este pe locul 10 în topul celor mai fericite state ale lumii.
În condiţiile în care politicienii din ţările scandinave au astfel de preocupări, nu-i de mirare ca în topul fericirii, cele 4 state nordice să fie între primele zece de pe glob. Conform celui mai recent raport World Happiness, pe 2017, cele mai fericite ţări din lume, sunt: 1. Norvegia, 2. Danemarca, 3. Islanda, 4. Elvetia, 5. Finlanda, 6. Olanda, 7. Canada, 8. Noua Zeelanda, 9. Australia, 10. Suedia.
Sudanul de Sud, Liberia, Guineea, Togo, Rwanda, Tanzania, Burundi și Republica Centrafricană ocupă ultimele locuri în clasament. În acest an, Romania se găsește pe locul al 57-lea din 155 de state.
În unele domenii, în Norvegia, salariul brut e de 200 de euro pe zi (cam cât salariul lunar minim pe economie în România), depășind 4.000 de euro pe lună. Voi ce salariu luaţi, în situaţia fericită în care aveţi un loc de muncă stabil? Dacă politicienii români sunt recunoscuţi ca fiind printre cei mai corupţi din lume, în ochii lor prevalând interesul personal şi obţinerea de foloase pe orice căi, inclusiv ilicite, este explicabil locul României în topul fericirii.
Lucrurile sunt simple: gândiţi-vă câte ore de muncă pe zi aveţi în realitate (indiferent că sunteţi plătiţi de stat sau de particulari) şi la nivelul vostru salarial. Adăugaţi la asta măsurile bune pentru voi luate de politicieni. (Oare care sunt ele?) Ţinând cont de toate acestea, locul 57 pentru România în topul fericirii vi se pare corect?
Loc bine meritat. 🙂
Eşti prea blândă…
Or fi si altii mai napastuiti ca noi. Africanii, unii asiatici si sud-americani. Stam destul de bine in mijlocul clasamentului… Desi fericirea e o utopie. Pana la urma si suedezii tot oameni sunt. :))
Da, dar mai bine comentau suedezii statisticile astea…
Am lucrat in ultimii ani (inainte de a renunta) cate 10-12 ore pe zi. Degeaba ii explicam patronului ca omul, dupa un anumit numar de ore, nu mai e capabil sa dea randamentul scontat… Pentru el, important era sa ne mai putem tine pe piciore inca 2-4 ore, chiar daca mare lucru nu mai faceam. Bine-nteles ca si timpul de odihna era mai scurt, ceea ce facea ca a doua zi sa ajungem gata obositi si fara chef la serviciu.
Acum lucrez la fel de mult, dar fara stres, pentru ca imi aleg singura orele la care sa lucrez si imi ofer odihna de cate ori simt ca am nevoie… 🙂
Vezi, asta nu înţeleg patronii din România. Mai bine şi mai cu spor lucrezi 6 ore pe zi, cu un salariu motivant, decât 12 ore, cu salariul minim pe economie…
Practic, în majoritatea cazurilor, în primele patru ore este maximum de randament, următoarele două sunt acceptabile, pentru ca în celelalte două ore randamentul scade dramatic, dar cred că se poate generaliza, pentru că:
– dacă faci cu pasiune ceva, trebuie să primeşti un şut în fund ca să te dezlipeşti de obiectuul muncii;
– nu toate activităţile sunt epuizante, mai ales dacă activitatea nu este desfăşurată sub presiune şi (absolut esenţial) colectivul este unul extrem de sudat. Şi în acest context, îmi amintesc că am avut o perioadă de 4 ani în care abia aşteptam să ajungem la serviciu (mă refer la colegii mei de atunci), ziua de lucru parcă zbura şi dacă s-ar fi prelungit, am fi ţopăit de bucurie.
Locul 90? Nu este dincolo de sută?
Da, şi eu mă aşteptam să fim mult mai jos.