Cu puţin timp în urmă, v-am întrebat dacă există sau nu Dumnezeu şi v-am expus părerea filozofilor. Acum aş vrea să vedem ce spune ştiinţa despre Dumnezeu. După secole de conflicte, dar şi de convieţuire, ştiinţa a invadat domeniul religiei. Deşi mulţi oameni de ştiinţă afirmă că sunt convinşi de existenţa divinităţii, ei spun că totuşi pot explica formarea vieţii şi că sunt în stare să descifreze misterul inteligenţei şi conştiinţei umane, numai cu ajutorul teoriilor, fără a se sprijini pe intervenţia supranaturalului.

Asta îmi aduce aminte că Friedrich Nietzsche, cel mai important filozof al secolului al XIX-lea, a scris: „Dumnezeu e mort” şi s-a semnat. După decesul lui Nietzsche, a apărut scris: „Nietzsche e mort”, semnat, Dumnezeu.

Oamenii de ştiinţă au calculat că momentul care a rămas inexplicabil din punct de vedere ştiinţific, în lungul proces al creaţiei Cosmosului, este cel iniţial, care a durat numai 10 la puterea minus 43 secunde, cea mai mică unitate de timp măsurabilă. Nimeni nu ştie şi nu poate explica ce s-a întâmplat în acea frântură de secundă. După acel moment iniţial, ştiinţa e capabilă să reconstruiască, măcar aproximativ, crearea Pământului, a florei şi a faunei.

Fizicianul Stephen Hawking a afirmat că există speranţa ca, peste nu multă vreme, umanitatea să fie în stare să definească „marea teorie unificată” prin care se poate cunoaşte modul de gândire al lui Dumnezeu. Cel mai recent, Hawking a declarat că Big Bangul n-ar fi avut nevoie de intervenţie divină, iar Universul există fără ajutorul lui Dumnezeu. Odată cu Big Bang, a apărut şi timpul. „Noi, oamenii, suntem produsul unor fluctuaţii cuantice care au avut loc la începutul Universului”.

Deşi teoria evoluţionistă a lui Darwin e depăşită, ea a dat o interpretare credibilă despre felul în care a evoluat viaţa, de la cele mai simple forme, la om. Totuşi, mulţi biologi spun că dezvoltarea vieţii inteligente ar fi avut loc oricum. În acest punct au fost favorizate concepţiile bisericii. „Viziunea vieţii care apare din evoluţie poate să se potrivească cu viziunea creştină asupra omului chemat să continue opera lui Dumnezeu şi să construiască istoria”, a declarat Fiorenzo Facchini, preot şi doctor docent în antropologie.

Pentru ştiinţă e mult mai dificil să găsească explicaţia misterului originii vieţii. Mulţi cercetători se îndoiesc că moleculele vii ar fi apărut doar din pură întâmplare. În compensaţie, a fost adoptată concepţia conform căreia ar exista un cadru general, care ar fi fost prielnic evoluţiei spontane a vieţii. Această teorie îi aparţine unui câştigător al Premiului Nobel, Ilya Prigogine, care a afirmat că în orice situaţie în care intervine un dezechilibru în sistemele fizice, în loc să apară dezordini majore, se creează forme de viaţă din ce în ce mai complexe.

Oricum, mulţi oameni de ştiinţă afirmă că e ilogic să crezi că structuri atât de complexe precum creierul şi ochiul s-au format mai întâi accidental, printr-o mutaţie, apoi prin selecţie naturală. Nu se poate, pur şi simplu. Noi, oamenii, suntem prea complecşi pentru a fi rezultatul evoluţiei.

Ştiinţa explică pe baze materiale şi sentimentele!

S-au făcut progrese în aflarea bazelor ştiinţifice care să explice de ce religia constituie latura spirituală a oamenilor. Dacă pentru Facchini „omul nu poate fi redus doar la un număr de celule”, majoritatea neurologilor cred că există unele mecanisme cerebrale care dau naştere conştiinţei. Se poate vedea în costrucţia creierului baza personalităţii şi a gândirii fiecăruia dintre noi. Oamenii de ştiinţă au găsit explicaţii pe baze materiale până şi despre sentimente nobile, ca dragostea maternă şi compasiunea.

Pentru a explica originea omului sau „funcţionarea” sufletului şi pentru a da indicaţii morale, ajunge să apelăm la ştiinţă, dar credinţa în Dumnezeu nu devine inutilă, religia oferind un anumit adevăr, modele de comportament şi criterii de alegere.

Ştiinţa explică totul, dar nu răspunde întrebării „de ce?”

Mulţi cercetători consideră că ştiinţa nu poate cuprinde toată complexitatea Universului. Atunci când ştiinţa va reuşi să explice tot ce se întâmplă înăuntrul şi în afara noastră, va rămâne, totuşi, o întrebare fără răspuns: „De ce?”. În acelaşi timp, există destui preoţi care privesc cu circumspecţie noile cuceriri şi ambiţiile din domeniul ştiinţei şi alţii care consideră necesare nişte punţi de legătură între ştiinţă şi religie.

Recentele succese ştiinţifice au făcut ca religia şi ştiinţa să pună raportul dintre ele pe un alt nivel, mai profund şi mai prolific. Aceste descoperiri ştiinţifice pot fi interpretate ca reprezentând elemente de suport, şi nu de conflict, cu gândirea religioasă. Fizicianul englez Paul Davis a declarat: „Faptul că legile Universului au permis evoluţia unor structuri atât de complexe, care au dat naştere conştiinţei, e pentru mine proba cea mai evidentă că există deasupra noastră, a tuturor, ceva mai măreţ decât puterea noastră de înţelegere”. Adică, Dumnezeu.

Şirul evenimentelor este absolut imprevizibil! 

Odată cu această abordare, a avut câştig de cauză doctrina numită „deism”, mai răspândită în secolul al XVIII-lea, şi care Îl vedea pe Dumnezeu ca pe un fel de ceasornicar: El a construit Universul, l-a făcut să funcţioneze, după care l-a lăsat să se dezvolte. Adevărul este însă că Universul nu-i deloc previzibil, ca un ceas. Deişti renumiţi au fost Voltaire şi Benjamin Franklin, care credeau într-un Dumnezeu mai puţin activ. După ce a creat cadrul necesar dezvoltării vieţii, El s-a retras, lăsându-ne să ne facem de cap.

Cu cât cercetătorii pătrund mai adânc în microuniversurile care ne înconjoară, cu atât descoperă mai multe lucruri uimitoare şi de neînţeles. De exemplu, mecanica cuantică explică faptul că în lumea subatomică funcţionează legi total diferite de cele pe care le întâlnim cotidian. Astfel, se demonstrează că două fenomene aparent contradictorii pot fi la fel de adevărate şi că şirul evenimentelor e prin definiţie imprevizibil.

S-a constatat că ateismul pur (care neagă orice prezenţă de natură divină, precum Dumnezeu) lasă loc oamenilor de ştiinţă agnostici (care neagă parţial sau total posibilitatea cunoaşterii obiective a lumii, a esenţei fenomenelor). Mulţi cercetători au fost nevoiţi să recunoască faptul că nu-i posibil ca, pe baza studierii naturii, să se ajungă la adevăruri certe. Agnosticii afirmă că nu pot demonstra că Dumnezeu există, dar nici că El nu există.

Pe baza noilor informaţii pe care vi le-am prezentat, vă mai întreb o dată dacă voi credeţi sau nu în existenţa divinităţii.

Comments

comments