Fiica surorii mele are 9 luni. Până acum, viaţa n-a fost prea mărinimoasă cu ea. La vârsta de două luni, Ioana, nepoţica mea, trebuia să facă un vaccin, dar medicul a observat că are o coloraţie nesănătoasă a pielii. Avea icter. Ecografia a scos la iveală faptul că i se acumula lichid în jurul ficatului. În cele din urmă, verdictul a venit ca o lovitură de topor în cap: are nevoie de un transplant de ficat… În rarele clipe în care nu o doare burtica, Ioana e un copil jucăuş. Sora mea, Mădălina, crede că e cel mai frumos copil din lume.

Din motive legate de dimensiune, un copil nu poate primi decât o parte din ficatul unui donator. S-a constatat că Paul, tatăl Ioanei, este compatibil cu ea şi acesta i-a oferit un lob din ficatul lui. Copiii atât de mici nu pot operaţi în România. Doctorul Irinel Popescu ne-a anunţat că trebuie să cautăm rezolvarea problemei în străinătate. Uite aşa s-a ajuns la concluzia că un spital din Hanovra (Germania) ar fi cel mai potrivit.

Uşor de zis. Însă costul operaţiei este de peste 140.000 de euro. Sistemul nostru de asigurări ar fi trebuit să vireze suma în contul spitalului, dar banii pe acest an s-au terminat, iar bugetul pentru anul viitor nici nu s-a discutat. Deci, dacă am strânge aceşti bani noi, familia, ne priveşte de unde şi cum, viaţa Ioanei s-ar putea să fie mai lungă, fiindcă procentul operaţiilor reuşite este de 70%. Până la 10% dintre copii mor în timpul operaţiei.

Acum se face o chetă publică. Mass-media a pus cazul pe tapet şi s-a făcut apel la mila românilor. În calitate de cetăţean, nu de unchi al Ioanei, mi se pare revoltător. Şi nici nu ştiu pe cine să dau vina. Pe politicieni, în totalitatea lor? Pe guvern, premier şi/sau preşedinte? În aşteptarea operaţiei izbăvitoare, Ioana plânge zi şi noapte din cauza durerilor. Medicii spun că toţi copiii rezistă cu 20% mai puţin la dureri decât adulţii. Dar astea sunt doar statistici.

Cert e faptul că toată familia noastră e terminată emoţional, iar părinţii fetei sunt cu nervii la pământ. Sora mea încearcă să surâdă când e în preajma Ioanei, pentru a nu-i transmite starea ei. Nepoata mea trebuie să fie hrănită cu un lapte special, Heparon, adus din Germania. Costă 45 de euro cutia, iar fetiţa consumă 9-10 cutii pe lună. N-am să înţeleg niciodată cum de un copil poate avea boala beţivilor, ciroză hepatică. E nedrept de absurd…

Mădălina mi-a mărturisit că visează numai euro, mulţi euro. Fetiţa plânge, iar ea n-are cum să-i ia durerile şi asta o disperă. Plânge şi ea, dar în altă cameră, departe de Ioana. Şi se roagă la Dumnezeu să-i dea ei durerile fetei, numai s-o vadă zâmbind. Uneori, conteneşte din plâns şi atunci putem sesiza faptul că, într-adevăr, fetiţa surâde. Nu ştim dacă asta se datorează faptului că au lăsat-o durerile sau fiindcă şi-a văzut mama, care în acele clipe şopteşte: „Zâmbeşte, fetiţa mamei, zîmbeşte! Când zâmbeşti, eşti frumoasă ca o zeiţă”.

Aniversarea Mădălinei se apropie şi am căutat ceva semnificativ pentru ea. Pe un site am găsit colecţia „Citate motivaţionale cu cristale Swarovski”. Aceasta însumează mai multe figurine împodobite cu astfel de cristale minunate, baza cărora fiind în formă de carte, pe care sunt inscripţionate citate ale unor personalităţi ca Goethe, Sofocle ş.a.

De un fluturaş superb este prins un suport de fotografie în formă de inimioară, iar citatul este un proverb chinezesc: “Există un singur ‘cel mai frumos copil’ în lume şi totuşi fiecare mamă îl are.” Li se potriveşte de minune surorii mele şi fetiţei sale.

Comments

comments