Cele mai recente cercetări legate de igiena locuinţei au relevat care sunt cele mai murdare obiecte din universul nostru casnic şi care pot răspândi microbi periculoşi pentru toate persoanele din locuinţă. Surprinzător, s-a aflat că cel mai infect obiect din casă nu-i nici vasul de toaletă şi nici coşul de gunoi.
Prosoapele de la baie şi de la bucătărie sunt obiectele printre cele mai murdare din casă. Ele reţin umezeala şi le permite bacteriilor să se înmulţească. Şi apoi, prosoapele se află în încăperile cele mai pline de microbi, baia şi bucătăria.
Un studiu realizat la Universitatea din Arizona a relevat faptul că pe 89% dintre prosoapele de bucătărie se află bacterii coliforme (prezente în materiile fecale) şi bacteria e. coli pe 25,6% dintre ele.
Ar trebui ca prosoapele să fie înmuiate timp de două minute în apă cu înălbitor pe bază de clor şi spălate o dată pe săptămână, la 90 de grade Celsius. Se pot spăla şi la temperaturi mai mici, dar cu un detergent cu dezinfectant. Prosoapele de faţă trebuie folosite o singură zi.
Periuța de dinți se poate contamina cu bacterii, fiind păstrată în apropierea vasului de toaletă, într-un mediu umed. Ar trebui lăsată să se usuce cât mai departe de closet. Ar fi bine să coborâm capacul colacului înainte de a trage apa. Oricum, periuţa trebuie înlocuită la 3-4 luni.
Pe suportul pentru periuţe se pot afla peste două milioane de bacterii. Trebuie folosite suporturi din inox sau plastic, pe care e bine să le curăţăm de două ori pe săptămână.
Şi telefonul mobil e mai murdar decât capacul de la WC. Acesta are de peste 10 ori mai mulţi microbi decât scaunul sau capacul de la toaletă, pe el descoperindu-se culturi de salmonella, stafilococul auriu şi e.coli. Telefoanele mobile şi ceasurile sunt curăţate rar, deşi au peste 1000 de tipuri diferite de bacterii. Unu din şase telefoane are pe el bacteria e.coli.
Multe persoane vorbesc la telefon chiar şi în timp ce stau pe scaunul de WC. Ar trebui să nu împrumutăm nimănui şi de la nimeni telefonul. Astfel, fiecare ne-am folosi numai propriul mobil, care au microbii cu care organismul nostru e obişnuit. Bineînţeles, pline de microbi sunt telefoanele publice şi cele din instituţii.
Geanta şi portofelul au mai mulţi microbi decât vasul de toaletă! La această concluzie s-a ajuns în urma unui studiu realizat în Marea Britanie. Şi alţi oameni de ştiinţă au confirmat că o treime dintre poşete conţin bacterii fecale pe partea exterioară şi îndeosebi pe fundul lor, fiindcă multe femei îşi lăsa poşetele pe jos chiar şi în baie.
Ar trebui să lăsăm geanta cât mai mult timp deschisă, pentru a nu păstra umezeala. Periodic, mânerele, interiorul şi fundul genţii trebuie şterse cu şerveţele umede. N-ar trebui să lăsăm niciodată alimente în ea.
Telecomanda şi tastatura ocupă un loc fruntaş într-un top al celor mai murdare lucruri din casă. Deşi folosite de mai toţi membrii familiei, sunt rareori curăţate. De multe ori mâncăm în faţa televizorului sau a calculatorului, făcând frimituri. Ar trebui să curăţăm tastatura şi telecomanda săptămânal cu şerveţele dezinfectante.
Covorul din sufragerie este extrem de murdar. El conţine mai mult de 200.000 de bacterii pe fiecare centimetru pătrat! Trebuie aspirat o dată pe săptămână şi stropit cu un dezinfectant pus în pulverizator. Măcar o dată pe an e bine să apelăm la o companie specializată care foloseşte un jet puternic de abur.
Solniţele sunt printre cele mai murdare obiecte din casă. Când ştergem masa din bucătărie, ar trebui să curăţăm şi solniţa.
Aparatul de făcut cafea trebuie spălat în interior după 40-80 de utilizări, pentru a elimina bacteriile şi mucegaiurile care s-ar putea dezvolta. Se umple rezervorul aparatului cu 240 ml de oţet. După 30 de minute se rulează un ciclu doar cu oţet şi alte 2-3 cu apă, până când mirosul dispare.
Aragazul – Trebuie să ne spălăm pe mâini înainte de a folosi aragazul, să-l curăţăm cu apă caldă şi săpun şi să-i clătim bine toată suprafaţa precum şi butoanele.
Chiuveta din bucătărie are peste 500.000 de bacterii, de 10 ori mai multe decât cele de pe colacul scaunului de toaletă. De câteva ori pe săptămână, ar trebui să udăm chiuveta și s-o frecăm cu o perie, după care ar fi bine să pulverizăm un produs de curățare, pe care să-l lăsăm să acţioneze 10 minute şi în final s-o clătim.
Frigiderul – Tăviţa în care se scurge apa şi cutia pentru zarzavat sunt pline de bacterii, în ciuda temperaturii scăzute din interior. Trebuie să-l curăţăm săptămânal.
Masa de bucătărie trebuie spălată cu apă caldă şi săpun, la sfârşitul fiecărei zile, după care se clăteşte.
Buretele de bucătărie poate conţine bacterii ca e.coli şi salmonella. După trei săptămâni de utilizare, 70% dintre bureţii testaţi au început să dezvolte bacterii. Căldura cuptorului cu microunde omoară în doar două-trei minute cei mai mulţi paraziţi şi virusuri care se dezvoltă pe suprafaţa buretelui. Oricum, el trebuie schimbat după două săptămâni.
Cada şi duşul pot conţine bacterii numite stafilococul auriu. Ele trebuie să fie curăţate cu praf de curăţat sau cu detartrant.
Aoleu ! Iar am uitat sa curat frigiderul ! Zau, cred ca nu l-am curatat de 1 an !
Chiar că-i infect…