O compania australiană de SEO a prezentat de curând cele mai tâmpite întrebări care se pun online de către cei care folosesc motorul de căutare Google. Este foarte adevărat că Google poate oferi rapid oricui multe informaţii din orice domeniu, altfel greu de găsit, dar unii se interesează de chestiuni extrem de bizare.
Angajaţii companiei aborigene SearchFactory au verificat cu ajutorul unui instrument special (Google Keyword Planner) cuvintele cheie şi expresiile cele mai căutate pe Google. Conform acestor date, în fiecare lună, peste 1000 de persoane întreabă unde ar trebui ascuns un cadavru astfel încât să nu fie găsit niciodată şi cum ar putea face o crimă perfectă, făptaşul neputând fi depistat.
Personal, aceste întrebări mi se par foarte pertinente, iar faptul că nu se dă nicăieri o reţetă sigură, cu şanse de reuşită 100%, mi se pare strigător la cer. În lumea largă sunt atâţia criminali nedepistaţi, care ar face un bine public dacă ne-ar destăinui secretele lor. Cum putem interpreta tăcerea lor? Nepăsare faţă de semeni ori lipsă de acces la internet? Criminali din toate ţările, uniţi-vă şi daţi-ne şi nouă un strop din ştiinţa voastră! Alo! Se aude?!
Ei bine, conform datelor date publicităţii de compania din Australia, lunar, peste 4.000 întreabă cum se face o căutare pe Google. Am meditat adânc la acestă mare taină şi n-am înţeles cum vine asta: întrebi pe Google cum să cauţi pe acelaşi motor de căutare? Păi cum cauţi răspunsul, dacă nu ştii să cauţi? Voi pricepeţi ceva?
În tot cazul, în fiecare lună, peste 5.000 de oameni cu întrebări existenţiale încearcă să afle pe Google cum pot avea o aventură romantică. Mai pe înţeles, cum să „agaţe” o persoană care le place. În ce scop s-o agaţe? Puneţi-vă imaginaţia la lucru! Totuşi, întrebarea dovedeşte o acută lipsă de respect faţă de anunţurile şi agenţiile matrimoniale, un fapt intolerabil în societatea contemporană, dacă ţinem cont de actuala conjunctură internaţională. Am zis bine, v-am dat gata cu elocinţa mea?
Mergând cam în aceeaşi direcţie, peste 14.000 de fete întreabă cum să-i ceară o întâlnire unui băiat. Putem presupune că şi reciproca e valabilă: un băiat ar vrea să dea întâlnire unui număr de 14.000 şi ceva de fete în fiecare lună… Cu toate acestea, vreo 40.000 de persoane se întreabă retoric, lunar, de ce s-au căsătorit. Na beleaua! De aici rezultă că întâlnirile romantice trebuie să nu se finalizeze cu căsătoria. Dar cu ce?
Oricum, trebuie să ştiţi că există alte şi alte întrebări ciudate. Printre cele mai populare sunt: „De ce au bărbaţii sfârcuri?” şi „Există Moş Crăciun?” Personal primesc zilnic de pe Google pe blog sute de întrebări tâmpite, la care încerc să răspund periodic, cu cea mai crânceană seriozitate. Cei mai mulţi termeni care sosesc de pe Google sunt necunoscuţi, de unde putem deduce că există destui analfabeţi în patria mumă. Din păcate, au acces la internet şi, mulţi dintre ei, chiar şi drept de vot.
Sursa: aici
Eu sunt un pic invidios cand diversi bloggeri posteaza ce intrebari amuzante insa totusi interesante si demne de mentionat aduc diversi cititori catre blogul lor, ca in legatura cu blogul meu la mine ajung numai unii care pun intrebari ff plicticoase, care nici nu merita mentionate, de ex “peisaje Norvegia”, sau “casatoria gay”, sau “agricultura si bucataria orientala”, (in legatura cu care de fapt nici macar informatii concrete legate de astea nu le pot gasi nici macar acei oameni sincer si bine intentionat curiosi !)
Trebuie sa invat sa folosesc si eu cuvinte de mai mare impact la public, insa efectiv nu stiu pe care sa le aleg…ca daca ar fi dupa mine poate as vrea de ex sa mentionez mai multe nume de VIPi sau de locuri exotice si interesante, numai ca nu stiu cata lume ar fi curioasa sa caute, de ex ceva gen, dl Lambert-Sigisbert Adam, sau Adam cel Batran, sculptor francez care a sculptat un renumit ansamblu reprezentandu-l pe Ahile alaturi de fetele lui Lycomedes la inceputul sec 18, o sculptura mult apreciata de Frederick de Potsdam…
Cred ca cuvintele cu posibil impact mai larg de public, asa in asociere unele cu altele ar fi poate “fetele de la Potsdam”…
Da, despre fete. Dar dacă scrii “fetele goale din Băicoi” ai şi mai mare succes…
Eu n-am scris nimic despre “fetele goale din Baicoi” si totusi am un succes nebun la cautatori ciudati! 🙂 Deja ma intreb daca n-ar fi bine sa-mi fac un blog de nisa…
O fi adevărat că cine se aseamănă se adună? N-ar fi tocmai bine, ţinând cont câţi tâmpiţi mă găsesc…
Multi ciudati si disperati pe lumea asta. Sau doar curiosi si plictisiti de moarte?
La mine pe blog, cred ca ti-am mai spus, aterizeaza doar gospodine interesate de fructele si legumele de toamna. Nimic trasnit, nimic senzational. Ce sa fac daca am un blog banal? 😛
Asta arată că blogul tău este “cuminte”, faţă de al meu, care a mai arătat şi câte un sfârc, iar eu am mai scris despre sex la caterincă sau din punct de vedere ştiinţific sau istoric. Cred că tu n-ai niciun titlu care să conţină cuvântul “sex” în el sau sintagma “fete goale”. În caz contrar, te trezeai şi tu cu nu ştiu câte căutări de la puşti de 14 ani. Oricum, n-ai pierdut nimic, aceştia sunt cititori ocazionali.
inteligenta internautilor este o continua sursa de surprize-surprize :)))
Just! 🙂