Poate că n-aş fi scris deloc despre Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia, dacă nu s-ar fi disputat deja două meciuri în care am observat aceeaşi păcătoasă meteahnă a tuturor fotbaliştilor amatori, complexul de superioritate. Aşa ceva este de-a dreptul inacceptabil în fotbalul profesionist, dar se poate întâlni în orice ţară şi, după cum se vede, la orice nivel, chiar şi la un campionat mondial. Acesta va fi de acum încolo „Colţul chibiţului” şi aici îmi voi scrie din când în când impresiile lăsate de acest maraton fotbalistic la înalt nivel.

Чемпионат мира 2014.

Dacă ar fi s-o luăm în ordine cronologică, prima surpriză neplăcută mi-a făcut-o Spania, însăşi campioana mondială. E adevărat, n-a avut o adversară mult mai slabă decât ea, dar Olanda nu i-a putut face faţă în urmă cu 4 ani. Spaniolii n-au uitat asta şi au jucat de parcă era de la sine înţeles că vor învinge. Faptul că au condus cu 1-0 i-a determinat să lase să li se vadă complexul de superioritate. Se ştie că urmat o lecţie dură din partea olandezilor.

Nu vreau să intru în detalii tehnico-tactice, fiindcă ar plictisi şi nici nu sunt vreun expert în materie, ci, aşa cum spuneam, doar un chibiţ. Totuşi, nu pot să nu remarc faptul că spaniolii n-au mai jucat acel tiki-taka pe care îl ştiau la perfecţie. M-a impresionat neplăcut şi antrenorul Spaniei, care a schimbat stilul de joc al echipei, dar poate voia să-şi surprindă adversarii. Însă, deşi ştia că cei mai buni fotbalişti olandezi sunt Sneijder, Arjen Robben şi Robin van Persie, n-a luat nicio măsură pentru a-i contracara. Aceştia au zburdat în voie şi ultimii doi au marcat câte o dublă.

M-a mai surprins foarte neplăcut şi faptul că fundaşul spaniol Sergio Ramos îl ruga pe arbitru, în prelungiri, să fluiere mai repede sfârşitul meciului. N-am mai văzut aşa ceva la fotbaliştii unei echipe care este condusă. Aceasta a fost marea mea dezamăgire de până acum. Este doar un detaliu, dar mi-a arătat altă faţă a lui Ramos. Trebuia introdusă regula din box, cu prosopul aruncat în ring de antrenor, ca să se oprească măcelul…

Cealaltă surpriză neplăcută pentru mine a fost Uruguay. Aici s-a văzut mult mai pregnant complexul de superioritate pe care îl aveau sud-americanii, campioni continentali, în faţa „desculţilor” din Costa Rica. Întâlnirile precedente dintre cele două reprezentative arătau 10 meciuri, anume 8 victorii ale Uruguayului şi două egaluri. Costa Rica abia dacă putea spera la un meci nul.

Dar a fost de ajuns ca Uruguay să deschidă scorul şi, în doua repriză, sud-americanii credeau că pot dormi pe teren. Şi chiar au făcut-o, deşi unii au încercat să se trezească. Au primit trei goluri şi au pierdut meciul clar, din cauza complexului de superioritate. Ei bine, cred că această metehnă va mai face victime printre giganţii fotbalului. Jucătorii reprezentativelor cu şanse mici îşi vor da viaţa pe teren, în timp ce fotbaliştii marilor puteri vor crede că e de ajuns să păşească pe gazon pentru a câştiga.

Deocamdată nu m-a impresionat plăcut decât Olanda, dar nu cred că va mai avea parte de adversare care s-o trateze ca la matineu. Toate celelalte echipe sunt prevenite de forţa batavilor. Totuşi, nu cred că vor ieşi campioni mondiali. Nici măcar Brazilia nu m-a impresionat. Dar suntem abia la început şi am văzut puţine meciuri.

Cu toate astea, deja s-au făcut multe greşeli mari de arbitraj, de nepermis la nivelul acesta. Până şi Crăciunescu arbitra mai bine decât unii dintre fluieraşii de la Mondial. Remarc doar trasarea liniei albe care nu poate fi depăşită de minge şi de jucători înainte de fluierul arbitrului. O invenţie bună.

Comments

comments