Cosmonauţii au alimente iradiate şi îşi beau urina!

Peste 200 de astronauţi din 15 ţări au staţionat în ultimii 15 ani pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), care a fost plasată pe orbita Terrei în anul 2000. Staţia are un laborator în care, timp de şase luni, lucrează o echipă formată din şase oameni. Aceştia fac mişcare, se odihnesc şi mănâncă altfel decât „la mama acasă”. Ei au alimente iradiate şi îşi beau urina.

Cei şase astronauţi trebuie să consume în spaţiu, la 400 de kilometri de Pământ, cam 3.000 de calorii pe zi, fiindcă au nevoie de multă gimnastică pentru a avea un tonus muscular satisfăcător. De aceea, alimentele lor trebuie să fie hrănitoare, pline de vitamine, însă, în acelaşi timp, să pară apetisante. Acum sunt la bord trei ruşi, doi americani şi un italian.

Alimentele trimise nu sunt procesate prin încălzire, pentru a nu-şi pierde din vitamine. În primii ani ai programului spaţial NASA au fost experimentate diverse alimente semilichide ambalate în tuburi ca şi pasta de dinţi sau sub formă de cuburi mici cu gelatină, pentru a nu se împrăştia. Cum toate aceste încercări au avut un succes limitat, în prezent lucrurile stau altfel.

Dintre alimentele trimise în spaţiu putem aminti chiftele cu crab, curry cu peşte indian, cordon bleu (carne de pui sau vită umplută cu caşcaval şi şuncă, un fel de mâncare sofisticat şi delicios), curcan afumat, fasole verde şi ciuperci, igname (legume asemănătoare cu cartofii dulci), brioşe cu ciocolată, pandişpan cu lămâie, prăjitură cu fructe şi alte bunătăţi.

La prima vedere, cosmonauţii sunt răsfăţaţi cu mâncăruri delicioase şi hrănitoare. Lucrurile nu stau chiar aşa. Sigur, curcanul afumat are un gust extraordinar, dar dacă ştii că e iradiat, parcă nu te mai îmbie atât de mult. Şi fasolea verde, şi ciupercile gătite cu măiestrie sunt excelente, dar dacă afli că fuseseră liofilizate în prealabil, îţi cam trece pofta. Bineînţeles, o prăjitură cu fructe poate fi un desert îmbietor, însă dacă afli că este termostabilizată, simţi că ţi se apleacă…

Liofilizarea constă în simpla deshidratare a produselor congelate. Iradierea se face cu radiaţii ionizante şi este folosită pentru a steriliza carnea, în acest mod evitându-se alterarea ei. Termostabilizarea este un proces de încălzire a alimentelor în incinte speciale, cu scopul de a distruge microorganismele care le-ar putea altera.

Astfel tratate, alimentele sunt ambalate în plicuri şi pungi speciale, bine etanşate, pe care cosmonauţii le deschid tăindu-le cu foarfeca. Astfel, un tacâm are în componenţă trei piese: furculiţă, cuţit şi foarfecă. Desigur, unele alimente pot fi consumate aşa cum sunt, însă altele trebuie „reconstituite” adăugându-se apă.

Pe staţia orbitală nu există frigidere, aşa încât alimentele trebuie stocate corespunzător pentru a nu se degrada. Ele sunt uscate prin îngheţare, apoi rehidratate înainte de a fi servite, în spaţiu. Toată lumea ştie că hidratarea se realizează cu adaos de apă, dar mulţi se întreabă de unde o procură astronauţii, inclusiv pentru a-şi potoli setea.

Cum nu-i o soluţie trimiterea de cisterne de pe Pământ, necesarul de apă este asigurat de un sistem care reciclează şi filtrează urina. Aparatul, denumit Water Recovery System, care valorează un mizilic de 250 de milioane de dolari, colectează umezeala din atmosfera din staţie, transpiraţia şi urina cosmonauţilor, pe care le transformă în apă potabilă.

Surse: aici şi aici

Comments

comments

2 Comments

  1. Daniel 21/02/2015
    • Javra 21/02/2015

Leave a Reply