Cum ne putem reveni mai repede după ruperea unei relaţii? Suferim, ne doare, poate şi plângem, dar parcă nu-i asta calea de a uita. Să înlocuim o iubire cu alta? Poate, dar nu te îndrăgosteşti la comandă. Cum uiţi de iubire? O glumă, nu ştiu cât de bună, spunea că trebuie să faci cunoştinţă cu domnul Parkinson. Încercând să mă documentez asupra acestui subiect, m-a frapat faptul că majoritatea celor care au dezbătut tema le ofereau sfaturi numai femeilor, de parcă bărbaţii n-ar suferi ori n-ar avea nevoie de o povaţă. În cele din urmă, cum ne vindecăm inima rănită?
Mă îndoiesc că există o reţetă universal valabilă. Am văzut că nu ştiu ce specialist garantează pentru oricine vindecarea în fix trei săptămâni. Trebuie doar să-i urmeze sfaturile, zi după zi. La fel fac şi nutriţioniştii: în atâtea zile slăbeşti nu ştiu câte kilograme şi ai o siluetă de invidiat. I-auzi brâu’! Nu depinde de organismul fiecăruia, ci de urmarea paşilor indicaţi!
Şi, apropo, nu poţi uita iubirea căzând pradă unui viciu: de obicei, femeile se îndoapă, iar bărbaţii se îneacă în băutură. E o falsă impresie că ai luat o măsură pentru a uita. Deşi o faci cu disperare. Nu asta-i calea. Şi atunci, care?
Unii spun că-i normal să ne doară, dar asta nu înseamnă să şi suferim. Este în putinţa noastră să ne controlăm gândurile, pentru a nu suferi. Aşa o fi, nu ştiu. La un moment dat, el i-a declarat ei dragostea, în felul lui: „Dacă aş putea, te-aş turna într-un pahar şi te-aş bea! Aşa ai fi tot timpul cu mine”. Mda, şi dacă ar fi băut-o, mai apoi, ca s-o uite, şi-ar băga două degete pe gât?
Altcineva zicea că dacă ar fi ştiut că urmează despărţirea, ar fi făcut ceva special, ceva memorabil, pentru ca celălalt să nu poată uita niciodată dragostea lor. Se poate. Însă dacă ar fi făcut gesturi de acest fel tot timpul, mai mult ca sigur, erau şi acum împreună.
Confucius spunea că trebuie să-i laşi celuilalt libertatea. El va alege şi, dacă se va întoarce la vechiul partener, va fi al acestuia. Aşa o fi fost pe vremea lui, în China! Acum, partenerul pleacă, vine şi iar pleacă. Nu se ştie de câte ori. De obicei, până când celălalt oboseşte să-l tot aştepte, să spere şi apoi să suporte deziluzia.
Un medicament pentru uitare?
Şi totuşi, cum faci să-ţi vindeci inima rănită? Ah, ce bună ar fi poţiune, o pastilă ceva! Ei bine, cică ar exista aşa ceva în cea mai veche farmacie din Europa, o spiţerie de aproape şase secole din Tallinn (Estonia). De atâta vreme acolo se vinde un soi de marţipan, adică un amestec de miez de migdale şi zahăr.
Conform The Telegraph, 72% din leacul pentru inima rănită ar fi compus din migdale, iar restul, din nişte ingrediente secrete. Pe lângă zahăr. O porţie costă un euro şi cântăreşte 40 de grame. A, da: rectific, nu-i o porţie, ci o doză de medicament. Poartă şi un nume, Raeapteek. O fi, însă precis îngraşă! Şi atunci, cum uiţi? Să închizi ochii şi imediat să uiţi. Şi de tine, şi de celălalt.
Unii spun că trebuie să accepţi realitatea, oricât ar fi dureroasă: s-a terminat. A fost ca un drum a cărui lungime nu contează. Aşa cum a avut un început, evident, are şi un sfârşit. Şi nu contează nici că, odată ajuns la capătul lui, te doare. Important e că a fost bine că ai călătorit, atât cât ai făcut-o. Acum trebuie să te odihneşti, pentru ca mai apoi s-o poţi lua pe alt drum.
Ar trebui să extragi ceea ce e mai bun din orice experienţă a vieţii, chiar dacă e dureroasă. Ca să treci mai departe, trebuie să ierţi. Numai dacă ierţi, poţi scăpa de o încărcătură emoţională ucigătoare şi-ţi poţi vedea de viaţă. Aşa spun specialiştii.
Ce specialişti? Există vreun expert pentru inima rănită a fiecăruia dintre noi? Chiar şi experţii au avut şi mai au, câteodată, inima rănită. Şi mă îndoiesc că le-a fost de mare ajutor ştiinţa lor. Să le dea altora sfaturi, le-a fost mult mai uşor decât să le aplice ei înşişi… Şi atunci, cum să procedăm?
Din proprie experienţă, pot spune doar un truism: timpul vindecă orice rană. Şi de fiecare dată am luat-o de la capăt. Fiindcă aşa e viaţa, plină de drumuri, cu urcuşuri şi coborâşuri (vai, ce limbă de lemn!), cu ocoluri, cu obstacole, cu hăţişuri, cu greutăţi, dar şi cu bucurii, cu cale lină şi, la capătul fiecărui drum, am încercat să mă bucur de călătoria în sine.
Rămân cu amintiri pe care nici nu vreau să le uit, fiindcă ele sunt averea mea. Eu nu vă sfătuiesc să încercaţi să uitaţi…
interesanta tema abordata…veche de cand lumea si fara “tratamente” de cand lumea. Legat de hap (adica pastila)…acum, cel putin la mine sunt 3 faze ale “bolii”: cea de durere, cea de furie (pe mine / pe el / pe lume) si cea de consolare (si acomodare cu durerea din suflet)…oare pastila le-o trata pe toate 3?
p.s. interesant blogul, care-ti aduce aminte de placerea de-a citi (si bucurie ca a fost adus in discutie la o sueta de gagici)
Ma bucur ca ti-a placut!
Cred ca cel mai bun remediu e timpul…alfel totul ramane filozofie!
Just, timpul le rezolvă pe toate.
Confucius ar trebui in acest moment sa dovedeasca ceea ce simte si mai apoi libertatea celui care alege…de aceea partenerul pleaca si tot vine…
…si nici asteapta si ti se va da…eventual cere si ti se va da…
poate…ofera si ti se va da…
si nici astealta si ti se va da…poate cere si ti se va da…
Timpul le rezolva pe toate – eu chiar cred ca vorba asta.
exact…
Eu nici nu m-am gandit ca ar fi necesar sa tratam aceste suparari, credeam ca diferite pierderi fac parte din viata maj oamenilor. Ma rog, daca cineva devine serios afectat de gen ca nu mananca, nu doarme, crede ca din vina lui personala se intampla toate relele de pe lume, sau, mai rau, incepe sa se gandeasca sa isi faca rau siesi sau altora, atunci societatea trebuie sa intervina si in caz ca doreste sa faca rau altcuiva il duce la politie, iar in cazul celorlalte simptome il duce la psihiatrie. Tratamentul cel msi eficace impotriva depresiei severe, (daca a fost diagnosticata o depresie severa si nu e vorba de altceva, ca asa multi par mai mahmuri sau mofluzi sau carcotasi insa nu sunt neaparat sever deprimati, ba chiar le face placere sa fie iritabili sau sa gaseasca nod in papura, etc), dar in fine, impotriva depresiei-depresie tratamentul cel mai eficare, rapud si chiar si lipsit de efecte adverse ff mari de cele mai multe ori (desi exista posibilitatea ca unii oameni sa devina uotuci asa mai pe termen lung nu pe moment, insa in nici un caz la nivel de dementa), acest tratament este electrosocul.
P.S. Zau, ai pus si tu un titlu din asta de alarmeaza oamenii, gen ca am crezut ca a facut cineva infarct ! Ce inseamna totusi jurnalismul de scandal…
Ăsta-i un blog, nu un ziar de scandal. Nu ştiu cum e pe acolo pe unde locuieşti tu, dar aici nu se sperie nimeni de un astfel de titlu, care spune foarte clar despre ce e vorba. Niciun român nu se gândeşte că-i vorba de un om cu inima sfârtecată…
Rudolph, tu vorbeşti serios?! Tratament cu electroşocuri pentru deziluzie în dragoste? Ce urmează, nişte experimente ca ale naziştilor în lagăre? 🙂
Nu am zis sa se ofere tratament cu electrosoc pt orice deziluzie in dragoste, ci numai in cazul celor eventual complicate de un episod de depresie severa cu trasaturi melancolice. (Si nazistii nu foloseau tratamente recunoscute in intreaga lume ca fiind cele optim eficiente plus lipsite de efecte adverse majore pt anumite afectiuni umane, ci faceau experimente total inutile pe subiecti umani fara a tine cont de etica necesara unor astfel de experimente.)
Pt depresiile mai usoare, insa care totusi indeplinesc criteriile de episod depresiv major, (tristete pt majoritatea zilei zi de zi minim 2 saptamani la rand plus minim 5 din urmatoarele, tulburare de somn, de energie, de concentratie, de pofta de mancare, iritabilitate, lipsa de chef pt activitati care odata aduceau placere si acum sunt privite ca serbede, miscat incet sau dimpotriva agitatie, ganduri ca viata nu merita traita, sentimente de vinovatie), sau in caz ca ar exista totusi vreo ff rara
contraindicatie, se poate recurge si la metoda traditionala prezentata in diverse basme, de a trimite fiul de print impreuna cu un cal sfetnic bun sa faca miscare in aer liber si sa treaca prin diverse obstacole cu ajutorul calului, plus a face fapte bune in calea lui ajutand diverse furnici sau vrabiute, veverite, vulpi, etc, pt a cauta o planta vrajita speciala sau o apa vie speciala probabil
continatoare de tonice si adrenalina. (Jaratecul anterior mancat de cal pt a deveni din gloaba un armasar rotofei si plin de viata si intelepciune reprezinta insa de fapt tocmai tratamentul prin electrosoc, care e pus ca prim element ce trebuie luat in consideratie, macar pt a fi siguri ca acel cal e in deplinatatea puterilor lui si nu e si el deprimat mai rau decat fiul de rege, caz in care intreg tratamentul nu mai are o sansa prea buna de indeplinire.)
Tare subiectul si vechi de cand cu omenirea…la mine functioneaza foarte bine: rugaciunea, meditatia, sportul, dansul, controlul gandurilor si ideea ca nu merita….si nu ma tine mai mult de o saptamana. E firesc sa treci prin toate fazele: furie, tristete, poate ura sau un fals sentiment de lipsa de stima…dar nu trebuie exagerat.
Înţeleg toate fazele prin care treci, dar nu văd nicăieri iertarea…