CUM SE CUMPĂRĂ AZI O CARTE

Nici eu nu ştiu de ce, m-am hotărât să mă duc la o librărie, să văd dacă mă atrage ceva. Şi dacă tot am ajuns aici, o să-ţi arăt cum se cumpără azi o carte. Că doar nu m-am dus să caut jucării. Ai văzut cât de triste sunt jucăriile în vitrina unei librării? Eu am remarcat asta şi m-am întrebat care-i cauza. Nu trebuie să fii vreun geniu ca să-ţi dai seama, aşa că am priceput tristeţea jucăriilor: lipseau copiii din preajmă. Dar asta-i altă poveste.

Şi cum vă spuneam, mai de dimineaţă m-am tot uitat prin biblioteca personală, ca să aleg o carte pe care s-o citesc prin mijloacele de transport în comun, ca afle lumea că sunt un om cult. Altfel, de ce? Păi ce, crezi că am citit toate cărţile pe care le am în bibliotecă? Da’ ce, sunt bolând?!

Cărţile trebuie să fie acolo, aşa, de ochii lumii. Mai trece vreun prieten pe la mine, îl bag în living, unde-i şi biblioteca, şi-l las să se mire cât de deştept aş putea fi după ce am citit peste o mie de cărţi, câte am.

Bun, m-am uitat, n-am găsit nimic care să mă atragă, aşa că am ajuns într-o librărie. Înăuntru era cald, dar vânzătoarele îşi ţineau căciulile pe cap, fiindcă-i iarnă. Mă rog, aşa o fi moda acum. Câteva persoane se uitau la noile apariţii.

Am recunoscut sigla ultimei edituri în care am lucrat, m-am uitat la titluri, am văzut câteva pe care le trecusem eu însumi în planul editorial, m-am mirat de întârzierea apariţiei, am căutat detaliile legate de personal (erau aceiaşi oameni, m-a pălit nostalgia) şi numele tipografiilor care le scoseseră (erau aceleaşi cu care mă hotărâsem să lucrez, după multe tatonări şi tratative referitoare la preţ, calitate şi termene de livrare cu şefii lor).

Timpul parcă se oprise în loc. Nu mai lucram de câţiva ani acolo, dar parcă nimic nu se schimbase după plecarea mea. Deodată mi-am dat seama de ce: lipsa fondurilor de investiţie. Asta răspundea tuturor de ce-urilor pe care mi le pusesem.

Şi acum să revenisem la oile noastre (cu una mai puţin decât are Gigel Becali). O să vezi cum se poate cumpăra o carte. După ce un titlu sau un autor ţi se pare acroşant, te uiţi la copertă. Majoritatea coperţilor sunt atrăgătoare, dar ştii şi tu să nu judeci marfa după ambalaj.

Ar trebui să observi cîteva detalii strict tehnice, amănunte care, de obicei, îşi scapă: cartea e doar broşată (adică întregul top de foi e lipit de copertă) sau legată (multe fascicole de foi sunt cusute şi întregul teanc de fascicole e lipit de coperta mai groasă şi mai tare decât în primul caz), dacă are alte elemente, ca tres (şiret), timbru sec, supracopertă ş.a. Cele legate sunt mai scumpe, evident.

Apoi răsfoieşti cartea şi vezi calitatea hârtiei. Aceasta poate fi, în general, hârtie de ziar, un pic cenuşie sau gălbuie, poroasă şi subţire (de proastă calitate, cu densitate mică, cea mai ieftină), offset (albă, de bună calitate, scumpă) sau volumică (de obicei, un pic gălbuie, mai groasă, scumpă şi ea), folosită atunci când se vrea mascarea unui text scurt.

Abia după ce ai inspectat detaliile tehnice, poţi trece la text. Citeşti ici, colo, un paragraf, ce scrie pe coperta a patra, în pre sau postfaţă şi, după ce vezi preţul, o pui la loc pe raft… Să ştii că preţul de vânzare e de 3, 4 ori mai mare decât cel de producţie. Cea mai costisitoare etapă e difuzarea (circa 40% din preţul cărţii).

Şi dacă, totuşi, prin nu ştiu ce miracol, te hotărăşti (împotriva oricărei logici) să suporţi preţul şi să cumperi cartea, abia atunci să ştii că ai făcut un act de cultură!

Comments

comments

9 Comments

  1. Szasz Sebes Paul 10/02/2013
  2. DANAP.RO 10/02/2013
    • javra 10/02/2013
  3. Savoir Faire 10/02/2013
    • javra 10/02/2013
  4. Laurentiu 10/02/2013
    • javra 10/02/2013
  5. elly weiss 13/02/2013
    • javra 13/02/2013

Leave a Reply