Psihologii afirmă că femeile râd numai de alţii. Prietena mea, Alice, are propria sa firmă. Alte femei conduc concerne sau chiar guverne. Şi, fiindcă doamna mea face acest lucru cu inteligenţă şi farmec, pot spune că e mai potrivită într-o astfel de funcţie decât mine. Însă ea nu va putea face niciodată două lucruri: să urineze stând în picioare şi să râdă de propria persoană.
Dar, oare, femeile râd chiar numai de alţii? Am constatat că mulţi psihologi afirmă că femeia tipică aproape că nu are simţul umorului. (Mi se pare deplasată concluzia asta.) Desigur, nu înseamnă că prietenei mele nu-i plac lucrurile vesele. Şi nu e singura.
Pe femeile care se consideră (şi chiar sunt) foarte importante într-un anumit cerc, cum e Alice în propria sa firmă, nu le prinde liniştea autoironiei, afirmă psihologii. Din contră, eu şi mai toţi bărbaţii pe care îi cunosc putem deveni ţinta propriilor ironii şi ale altora, indiferent de vârstă; probabil, fiindcă nu ne luăm prea în serios…
De altfel, mi-am sedus prietena cu ajutorul simţului umorului, înveselind-o. Ştiu bine că, în unele circumstanţe, putem arăta ridicol, însă Alice n-a învăţat şi, conform specialiştilor, nu va învăţa asta niciodată. Eu am râs cu hohote când am constatat că purtam ciorapi desperecheaţi, ca şi atunci când Alice mi-a spus la ureche că am şliţul pantalonilor desfăcut.
– Zău? Şi tu ce cauţi cu ochii acolo, maniacă mică?
– Păi, încă puţin, şi “cel mai bun prieten al tău” ieşea să ia aer!
Mă rog, glume de-ale nostre. Dar probabil că Alice n-a înţeles că umorul de cea mai bună calitate este autoironia. Noi toţi avem defecte, iar bărbaţii pricep repede acest lucru şi se amuză.
În schimb, femeilor li se pare că uşurinţa râsului diminueazã sentimentul valorii de sine. Aşa pretind psihologii. Ele se gândesc automat cã nu sunt iubite şi/sau stimate, dacă se râde de ele. Chiar aşa să fie?
Totuşi, femeile pot fi ironice. Care bărbat n-a fost supus ironiei partenerei sale de viată, care a râs de chelia sau de burta lui? Însă în cazul în care bărbatul face observaţii amuzante referitoare la aspectul ei fizic, femeia se supără, considerându-se jignită. Nu ştiu ce femei au luat în colimator psihologii, dar mi se pare deplasat.
Desigur, în ce mă priveşte, nimic nu-i prea personal pentru a nu deveni ţinta ironiilor partenerei mele. De asemenea, ea poate fi foarte acidã la adresa altor femei. Cu sigurantă, pe Alice n-o deranjează nici cele mai caustice observaţii cu referire la cea mai bună prietenă pe care o are, sora mea. Eventual, se preface că o apără:
– Ei, s-o lăsăm, că-i şi ea amărâtă! A părăsit-o nemernicul ăla…
Dar de ce eu n-am voie să râd de culoarea neobişnuită a părului ei? Alice mi-a explicat ca unui copil greu de cap:
– Pe cutie vopselei de păr scrie că trebuia să fie castaniu, nu roşu…
Unii psihologi spun că femeile trăiesc sentimentele mai intens decât bărbaţii. Poate. Dar e greu pentru mine să fiu nevoit sã-mi reprim remarcile acide la adresa lui Alice, chiar dacă ştiu că poate suferi. Răutate? Nicidecum. Tandreţe prost înţeleasă.
Alţi specialişti afirmă că femeile nu râd aproape niciodată de ele însele, fiindcã sunt într-o permanentă căutare a perfecţiunii. Se poate şi asta. Şi totuşi, unele zile pot deveni suportabile doar dacă recurgi la umor.
Pentru bărbaţi, râsul este un scut împotriva adversităţilor de tot felul. În schimb, pentru femei, râsul e ca vârful unei suliţe, cu care întotdeauna îi împung numai pe alţii.
Psihologii au conchis: “Doamnelor, ar trebui să întelegeţi faptul că umorul şi dragostea partenerului vostru au nevoie de acelaşi fel de răspuns”. Aici sunt perfect de acord cu ei.
Voi ce spuneţi de asta?
Sunt de acord cu”umorul de cea mai bunã calitate este autoironia”. Iar psihologii sunt prea dintr-o bucata, nu vad deloc nuantele…
Cred că ai dreptate, Cris.
Weekend plăcut!
concluziile mai mult sau mai puţin pertinente ale psihologilor nu au, de regulă, aplicabilitate generală. asta pentru că el, psihologul de serviciu, ia un grup finit, de X persoane, pe care le studiază, după care emite presupuse judecăţi general valabile.
am avut o prietenă care, la ironiile şi răutăţile mele mai de la început se supăra, se agita, se consuma. în câteva luni, nici nu i-au trebuit foarte multe, a învăţat aşa de bine să îmi răspundă cu aceeaşi monedă, de mă şi întrecea 🙂
Vezi cum e cu doamnele, Căline?
E de ajuns să le înveţi prostii, că mai apoi îţi dau lecţii!
să ştii că, decât să o văd bosumflată, preferam să o văd cum mă taxează 🙂
Noi n-am avut nicio problemă, când am fost ironizaţi de femei.
Astia care se numesc psihologi vad intotdeauna lucrurile ori negru, ori alb, nici o nuanta de gri!
Nu-mi place de regula generalizarea asa ca am sa spun ca UNELE femei fac X lucru mai mult/putin/des etc.decat UNII barbati si invers.
Just,parcă au ochelari de cal, iar orizontul lor e foarte aproape de propria persoană.
Unele au puterea de a rade si de ele. Sau macar reusesc sa se prefaca foarte bine, pentru a lasa aceasta impresie. 😉
Crezi că, în general, femeile disimulează mai uşor şi mai des decât bărbaţii?
Asta este o adevarata provocare, care poate naste discutii interminabile. Refuz sa prind manusa aruncata. 😛
Şi dacă îţi arunc o căciulă şi un fular…? Chiar mă interesa părerea unei doamne.
De o caciula as fi avut nevoie aseara, ca am inghetat de frig la intoarcere… :))
Nu, nu cred ca femeile sunt mai pricepute la asa ceva, nici ca barbatii ar fi mai altfel… Unii se pricep de minune sa simuleze trairi, emotii…
Depinde de momentul in care sunt spuse, de felul cum spuse. Daca mi se par rautati gratuite, ma deranjeaza. Si cred ca ar deranja si un barbat. Ironia fina nu e o arma la indemana oricui.
Eu nu obisnuiesc sa ironizez oameni ci situatii.
Eşti mai înţeleaptă decât multe persoane, Nice.
Tu ce crezi, în general, femeile sunt mai prefăcute decât bărbaţii?
Sunt de acord cu Nice.
Văd că nicio fată nu-mi răspunde dacă femeile sunt mai prefăcute decât bărbaţii…
Tu stii parerea mea despre psihologi 😉
Nu mi-am schimbat-o intre timp.
Eu, de pilda, sunt bland ironica, ironica sau chiar acida. Depinde de situatie. Asta nu inseamna ca rad de oameni.
Si nu cred ca femeile ar fi mai cu mot decat barbatii. Am lucrat intre barbati de cand ma stiu, am facut o facultate baieteasca. Deci am fost cam tot timpul intre baieti/barbati. Si, in general , ma simt mai bine intre barbati decat intre femei. Chiar daca, din experienta mea, am cunoscut mai multi barbati dispusi sa rada/sa faca misto de ceilalti si de femei. Nu stiu de fapt care-i problema. Asta pana la urma e o chestie de “care pe care”. Si tine si de simtul umorului. Daca omul nu-l are…se poate bosumfla in loc sa se amuze chiar pe seama lui. Autoironia e semn de inteligenta 🙂
Mulţumesc! Dau şi eu semn de inteligenţă…
Fiindcă eşti fată, băieţii/bărbaţii au fost mai atenţi cu tine. De asta te-ai simţit bine între ei. Sau ai ştiut să te faci plăcută. Şi, desigur, nu erau psihologi prin preajmă…
Femeile din jurul meu au tinut intotdeauna la gluma. Poate tocmai de asta le-am ales?
Eşti sigur că tu ai ales?
Atunci eu sunt o femeie atipica! Nu rad de nimeni cat rad de mine! Mi se pare mult mai corect sa-mi suport propria ironie decat pe-a altora.Desi nici a altora nu ma deranjeaza, de obicei raspund in acelasi ton. Chiar si pe blog povestesc faze in care am fost foarte “blonda”, ca sa ma exprim cu indulgenta si unii zic ca ma fa de ra. Mai bine de ras, decat de plans!
Ai dreptate. Adelina.
Weekend plăcut! Cât a mai rămas din el…