Marcel, un bun prieten, mi-a făcut o vizită zilele trecute. M-am și mirat când l-am, văzut, deoarece ultima oară când vorbisem cu el, pleca în Australia, ceea ce se întâmplase cu 5 ani în urmă. Ne-am mai dat noi e-mailuri, dar vreo 2 ani după aceea, nimic.

– Ce-i cu tine, Marcele? m-am bucurat eu, când mi-a călcat pragul.

– Ce să fie, uite am chestii mari să-ți spun.

Cât timp am pregătit o cafea, l-am lăsat să se dezbrace de palton și să debaraseze de botine. Se îngrășase puțin și își lăsase barbă.

– Ce-i cu tine măi, băiatule? N-ai mai dat niciun semn de viață…

– Știi că am plecat în Australia. Și dintr-o simplă delegație am rămas acolo definitiv.

– Păi cum așa?

– M-am întâlnit absolut întâmplător cu un amic. Venise în Australia în vacanță. Ideea e că se mutase acolo acum câțiva ani, cam cu 2 ani înainte să mă stabilesc eu. Unchi bogat, nebunii, se descurcase, se învârtise de-o vilă și-un post bine plătit în Noua Zeelendă. Cică și-acum caută ăia oameni să vină să populeze locurile.

– Or căuta…

– Ei, așa. Stând de vorbă cu el, mi-a făcut lipeala cu șeful lui. Mare bancher ăla. Pierdea milioane săptămânal la cazinouri. Dar și câștiga dublu.

– Bun și tu ce-ai avut de-a face cu asta?

– M-am băgat șofer la bancherul ăla. Mi-am adus nevasta și copiii după 6 luni. După un an, aveam vila mea. Bașca mașină eu, mașină, nevasta plus rulotă pentru toată lumea.

– Bravo, Marcele, mă bucur!

– Dar m-am săturat acolo… Mi-e dor de casă, e prea cald, sunt șerpi, păianjeni, fel de fel. Și de aia ziceam că vreau să vorbesc cu tine. Că știu că ești băiat deștept dar se lipesc banii de tine ca de delfinii japonezi…

– Păi la ce te-ai gândit?

– La o fermă de struți! îmi șopti ca o mare taină.

Știam de ideea asta. Mulţi au pus-o în practică și le merge de minune. Mi-a explicat Marcel cu ce se hrănesc struții, unde să-i ții, unde să-i adăposteşti iarna, să nu le fie frig, să-i vaccinezi, să le creezi condiții, nu să-i ții în zăpadă.

– Păi bine măi, poate vreau să fac afacerea asta. Dar tu ai și banii, și ideea, eu unde intru aici?

– Mă, am ideea. Bani, nu prea. Dar fii atent, că poți face tu rost de ei.

– Cum? Și de ce eu și nu tu?

– Fiindcă eu nu-s stabilit în Europa… Însă tu poți debloca niște fonduri europene. Le zice fonduri minimis, pentru IMM-uri.

– Păi, n-am firmă!

– Hai mă, că aia ți-o faci în 3 zile… nu de firmă e problema. Numai că pentru a te apuca de afacere și să-ți dea fondurile, trebuie să le prezinți planul. Nu merge așa cu “îmi fac fermă de struți”, că nu te bagă nimeni în seamă. De aia-ți zic, te bagi cu mine în afacerea asta? Facem firma amândoi, facem planul frumos, pe foi, cu poze ale terenului (mi-a rămas de la bunici), cu cotețe, cu de toate și ne prezentăm cu el.

– Păi…

– Am eu bani de cotețe și acareturi. Le arătăm o schemă. Când ăștia-ți deblochează fondurile, fac direct comandă de struți de acolo, nu luăm de la noi. Nu de alta, dar aici e scump, acolo e la jumătate de preț struțul. Vreau să avem 10 masculi și 16 femele. În plus, la noi au dat unii chix cu afacerea asta, că habar n-aveau cum să se ocupe de ei. Struțul nu e porc, să-l lași în bătătură, să se descurce. E cu dichis. În plus, eu am deja unde să vând carnea și penele lor. Deja am vorbit cu 3 firme din țară și două din Spania să cumpere carne şi ouă, că-n România nu prea e piaţă de desfacere. Am totul aranjat și pe partea asta.

– Mă, ideea ta nu-i rea. Uite că am să mă gândesc la asta. Mersi!

Am mai băut o ceșcuță de cafea și-am mai povestit până spre seară. Urmează ca săptămâna viitoare să demarăm treaba, ca-n primăvară să avem ferma de struți.

Voi ce părere aveți? E rentabil să mă bag în ceva ce nu știu să fac, dar care un bun prieten promite că va merge?

Comments

comments