În copilăria mea, în vechiul regim, n-am reușit să economisesc bani, fiindcă nu aveam ce. Nu primeam bani „de buzunar” de la părinți. Nici mai târziu, când eram în liceu, nu aveam decât banii de abonament ITB (astăzi, RATB) și, uneori, pentru a-mi cumpăra ceva de mâncare, când aveam multe ore. De altfel, nimeni nu m-a sfătuit să economisesc și să pun bani deoparte. În copilărie n-am primit deloc educație financiară.
Dacă aveam nevoie de ceva, le ceream părinților și, de multe ori, chiar primeam ce doream, dacă aveau bani și nu era ceva prea scump. Am primit și bani abia în adolescență, cu condiția să spun ce fac cu ei (plăteam intrarea la o piscină sau bilete la vreun cinematograf ori teatru, când ieșeam cu o fată).
Am început să am bani de buzunar prin ultimii ani de liceu și nu-i economiseam. Abia când eram student am câștigat eu însumi bani, primind o bursă. Nu era o sumă mare, dar îmi acoperea strictul necesar. Din prima mea bursă le-am cumpărat alor mei o sticlă de lichior și un carton cu prăjituri.
Sigur, cele mai multe dulciuri le-am mâncat eu însumi: mama zicea că nu vrea să se îngrașe, iar taică-miu susținea că el nu mănâncă dulciuri. Nici carne nu prea mânca, iar de lapte nu se atingea. Abia după mulți ani am înțeles că renunța la toate acestea în favoarea mea.
Într-o zi, când eram deja căsătorit și mă mutasem din casa părintească, i-am vizitat pe ai mei pe nenunțate. Aveam cheia mea și putea intra oricând în casă. Mi-am găsit tatăl mâncând ciocolată și sorbind dintr-un pahar cu lapte. Mi s-a părut ciudat, de parcă l-aș fi surprins făcând ceva nepermis. Am avut o revelație: de fapt, și lui îi plăceau dulciurile, și carnea, și laptele…
Și atunci mi-am spus că n-o să renunț niciodată la o mică bucurie pentru copiii mei. Nu, n-o să fac asta! Însă, când am devenit părinte, mi s-a părut absolut normal să renunț la orice în favoarea copilului meu. Ăsta-i rostul lucrurilor, așa-i firesc.
În copilăria mea, nu exista conceptul de educație financiară. Dar astăzi, prin Școala de Bani pe Roți, un proiect național de educație financiară itinerantă al BCR, sunt îndemnați copiii între 7 și 14 ani să învețe cum să facă economii, despre circulația banilor și chiar cum să gestioneze un buget.
Toate acestea se realizează prin intermediul unor jocuri distractive desfășurate în atelierele de educație financiară, în camionul FLiP, special amenajat cu dublu rol: pentru a fi loc de joacă, dar și în scop didactic. Vreme de 90 de minute, grupuri de câte 15 elevi sunt instruiți de traineri în timpul unei călătorii care și-a propus să-i familiarizeze pe cei mici cu noțiunile financiare de bază. E un plan ambițios, dar realizabil.
În 2017, camionul FLiP a străbătut aproape 10.000 de km și a trecut prin București, Constanța, Tulcea, Galați, Focșani, Bacău, Vaslui și Piatra Neamț, peste 7000 de elevi din aceste localități participând la atelierele gratuite de educație financiară. În acest an, camionul a ajuns în Iași, Botoșani, Suceava, Baia Mare și Bistrița. Urmează Cluj-Napoca, Timișoara, Arad, Oradea, Deva, Alba Iulia și Sibiu.
Psihotrop a compus imnul FLiP, cântat în premieră pe 7 iunie, în cadrul caravanei FLiP din Cluj-Napoca. Cu acest prilej, Psihotrop și Școala de Bani a lansat provocarea FLiP your story: ce ai cumpărat din primii bani economisiți? E educativ, dar și distractiv. Ar fi foarte bine să vă înscrieți copiii în concursul FLiP your story, unde pot câștiga o bicicletă Pegas.
Ar fi trebuit să vă povestesc ce-am făcut cu primii bani economisiți, pe ce i-am cheltuit sau în ce i-am investit. Ei bine, un copil nu investea decât în rare cazuri, dacă era educat în acest sens, cum se încearcă acum cu provocarea FLiP. Mi-ar fi plăcut să știu să fac economii de mic și să-mi ajut părinții cu medicamente, să-i scot din necaz.
A-mi ajuta familia e un lucru de la sine înțeles. Dar n-a fost cazul în copilăria mea. Asta s-a întâmplat mai târziu, când le dădeam doctorilor bani pentru a-mi vindeca părinții. Munceam câte 12 ore pe zi, chiar și duminica. Și n-am fost nicicând doldora de mândrie prostească pentru simplul fapt că-i ajutam pe ai mei.
Am făcut-o cu dragoste și disperare, ca orice om normal. N-aveam de ce să fiu mândru și e prima oară când povestesc despre asta. Doctorița tatălui meu dispărea, când mă vedea venind. Și nu voiam decât să aflu dacă mai există speranțe. Am înțeles ulterior că și medicii se feresc să dea vești rele…
Dacă aș fi avut din ce să fac economii, probabil, mi-aș fi cumpărat dulciuri. Mi-aș fi dat banii pentru consum imediat. Investiție? Mai va! Nu prea ne place să fim prevăzători, „punând răul înainte”, sau să ne gândim la o investiție. În copilăria mea nu existau programe generoase ca proiectul Școala de Bani, care îi va învăța pe copiii noștri de ce și cum să economisească.
No Responses